Despre Opera

Numai Ea a murit pe scenă


04.04.2012 – într-o miercuri
Giacomo Puccini: TOSCA
ONB, dirijor: Tiberiu Soare, regia: who cares.
Cellia Costea (Floria Tosca), Rubens Pelizzari (Mario Cavaradossi), Ionuț Pascu (Il Barone Vitellio Scarpia)

Recunosc cinstit că nu știam mai nimic despre soprana Cellia Costea. Am observat însă că erau niște așteptări deosebite pentru spectacolul ei cu Tosca la Opera Națională București și m-am decis foarte repede să nu pierd momentul. Iar Tosca e o capodoperă pe care nu trebuie s-o ratezi (pentru detalii, citiți și acest articol: Tosca! Finalmente mia!). După câteva clipuri pe YouTube și ceva informații răscolite prin Internet am conchis că s-ar putea să fie chiar interesant. Nimic nu anticipa că voi putea fi uimit. Sau vrăjit. Sau complet sedus.

S-o luăm pe rând, cu metodă 🙂

Producția a fost una dintre cele mai convenționale posibile, cu semnele de întrebare probabil permanente la ONB. Cum ar fi de ce scenografia, oarecum minimală, trebuia să includă o butaforie a unei biblioteci pictate în actul II, cu o ușă care se deschidea de pe la mijlocul cotoarelor cărților, deși mai exista și o ușă „normală” în aceeași planșă? Știu, e vorba de un palat cu secretele lui, dar cred că și niște rafturi din placaj pe care ar fi stat niște exemplare din „Pagini aurii” ar fi părut mai convingătoare. De ce haina baronului Scarpia, care se voia elegantă la nivelul începutului de secol XIX, trebuia să aibe paiete? De ce în actul III trebuiau să fie atât de multe creneluri? De ce oare cerul nopții din Castelul Sant’ Angelo trebuia să aibe steluțele acelea care te duceau cu gândul la „Răpirea din Serai” (carpeta, nu opera lui Mozart)? Și în fine, de ce Mario Cavaradossi trebuie să moară în culise, iar Tosca să cânte „Presto su, Mario” tot în culise? Eu n-am un răspuns rezonabil pentru nici una dintre aceste întrebări. Doar constatarea suplimentară că jocul dramatic a fost inevitabil unul dintre cele mai convenționale și mai pline de stereotipuri. Ori în acest caz, doar vocile foarte bune mai pot salva un spectacol. Practic, doar scenografia primului act mi s-a părut acceptabilă. În fine, nici de ce Ionuț Pascu n-a rămas să salute publicul la terminarea spectacolului n-am înțeles.

Tiberiu Soare a fost dirijorul pe care îl știu deja. Precis, controlând sensul și balansul orchestrei cu pasiunea pe care o degajează. Atent, a făcut să treacă neobservate micile erori de execuție (corul un pic desincronizat în actul I e un exemplu). Instrumentiștii au răspuns foarte bine și acompaniamentul impecabil a fost completat de pasajele în care solist era chiar orchestra (finalul actului II, sau începutul actului III).

Rubens Pelizzari a fost un Cavardossi onest, cu unele momente bune („Vitttoria, vittoria!”) și altele mai puțin strălucitoare. Din câte am văzut și citit, el este un partener de scenă obișnuit al sopranei Cellia Costea, drept urmare duetele cu Floria au fost chiar bune. Din nefericire, în actul III s-a întâmplat ceva, pur și simplu pe măsură ce trecea timpul își pierdea vocea, astfel încât la finalul a capella al duetului „Trionfal, di nova speme…” m-am surprins gândindu-mă cu teamă că nu va reuși să-i facă față. Ceea ce s-a și întâmplat. Eu consider că nu a fost vina lui, pur și simplu a rămas fără voce, cum li s-a întâmplat și unor nume foarte mari (toutes proportions gardées – lui Placido Domingo, într-un Otello chiar la Teatro alla Scala, în 2001). Mi-a părut tare rău, mai ales când am văzut și cât de afectat era de acest lucru la aplauzele din final. Și cred că am fost singurul din sală care a strigat „Bravo!”, nu pentru cum a cântat ci din empatie față de necazul care i s-a întâmplat.

Ionuț Pascu a fost un Scarpia banal. Efectiv a cantonat personajul într-un stereotip al autorității ticăloase, revoltătoare, dar complet lipsit de insolență, ca să nu amintesc nimic de noblețe. Mai mult, deși are o voce foarte bună, a părut să sufere în registrul acut care a sunat cam nesigur. Spre deosebire de pasajele grave și forte în care a excelat. Cu toate acestea, Te Deum-ul („Tre sbirri… una carrozza.. presto„) a fost chiar reușit sugerând un act II care ar fi putut continua pe aceeași linie, dar nu a fost chiar așa.

Cellia Costea în „Tosca”

Iar Cellia – Tosca? A fost pus și simplu superbă! Dacă în actul I a fost corectă, fără prea multă cochetărie, și interpretând o gelozie mai degrabă sobră și demnă  decât pasională, în schimb în actul II a fost irezistibilă. Mi-a adus aminte de Renata Tebaldi prin tehnică, ba chiar cu un plus de pasiune. Iar „Vissi d’arte” a fost pur și simplu memorabilă, emoționantă până la lacrimi. Aplauzele au durat minute și muzica a trebuit să se oprească. Practic, toată opera a fost brusc reevaluată odată cu această arie. Am văzut și ascultat multe, chiar foarte multe versiuni ale acestei opere și pot spune că am văzut pe scene mult mai celebre decât cea de la București soprane care nu erau nici pe departe la nivelul artistic din această seară. Cellia Costea a fost mult peste ce se cântă azi în acest rol (mai puțin Angela Gheorghiu – citiți articolul despre Tosca ei aici: La povera mia cena fu interrotta).

Am plecat de la ONB cu un singur mare regret, acela că va fi singura reprezentație din această stagiune. Altfel, mâine aș fi fost la casa de bilete încă de la prima oră. Dar am plecat și cu „Vissi d’arte” care încă îmi mai răsuna în cap, cu toate emoțiile pe care le poate provoca. Am plecat uimit. Și vrăjit. Și complet sedus. Chiar dacă, dintre toate personajele, numai Floria Tosca a murit cu adevărat pe scenă.

Alte păreri despre această „Tosca” pe blogul Opera Online și pe blogul Andra-Silivestru.ro

14 comentarii

  1. Regia: who cares 🙂 Se pare că regia nu este importantă nici pentru conducerea ONB căci pe site nu se află nici o informație referitoare la cine semnează regia, scenografia, costumele etc acestui spectacol. Același lucru este valabil și pentru alte montări. Mi se pare cel puțin ciudat…

    Apreciază

    Răspunde

      • Da, în fițuica din interiorul programului (care costă 8 RON) scrie așa:
        Decoruri: Ion Clapan – îi dau nota 4 (pentru butaforii)
        Costume: Th. Kiriakoff Suruceanu – îi dau nota 4 (pentru paiete)
        Regie de scenă: Paula Gherghe – îi dau nota 4 (pentru actul iii din culise)

        Apreciază

  2. Regia……..scenografia………… sunt ale unui spectacol conceput pe vremea cand majoritatea celor ce citesc aceste pagini nici macar nu erau in ….plan. Poate cel mai vechi spectacol al ONB, cred ca e din anii ’50 [recunosc, nu mai stiu exact], care nu a fost inlocuit [desi se preconiza asta chiar in aceasta stagiune, dar … n-a fost sa fie…] si in care s-au produs toate cantaretele romance care au abordat acest rol, ba chiar si cateva invitate, a nu se uita de spectacolul memorabil cu Grace Bumbry din 1970 sau 1971, de la Sala Palatului. Nu putem judeca dupa standarde actuale acest spectacol, poate doar faptul ca nu a mai fost deloc „periat” intre timp, ba chiar s-au accentuat unele „neimpliniri” regizorale sau scenografice. In libretul original, de care azi nu se prea mai tine cont, Mario moare in culise; iar ea, evident, merge sa-l „culeaga”. Tot din culise, deci aici se respecta o indicatie a autorului.
    Cat despre interpretare – da, in mare sunt de acord, dar cu unele amendamente. Nu i-as acorda atata credit dirijorului, care a scapat din mana de mult prea multe ori spectacolul si nici celor din orchestra, care fac mai mult ce-i taie pe ei capul decat sa fie atenti la ce scrie in partitura si la mana dirijorului; desincronizarile au fost nenumarate, iar acele pasaje nu au fost deloc impecabile si nici nu au trecut neobservate de catre cei care aveau cat de cat habar despre ce e vorba in propozitie. Nici pe tenor nu l-as scuza atat de usor, stiu ca oboseala multor ore de nesomn l-a doborat, dar asta nu scuza o tehnica precara si defectuoasa. Principala lui calitate, poate singura, mi se pare aceea ca el chiar a incercat sa spuna ceva in acest rol din punct de vedere scenic, ceva mai mult decat majoritatea celor pe care i-am vazut acolo in decursul anilor.
    Pentru mine Cellia a fost singura stea care a stralucit intr-un marasm muzical absolut si total.

    Apreciază

    Răspunde

    • Sunt de acord în mare măsură cu ceea ce spuneți, cu amendamente:
      1. Producția e veche, cu atât mai rău că nu o schimbă. Bine că au aruncat la gunoi o producție Zeffirelli, recent. Altfel, tocmai m-am uitat din nou pe libret, în versiunea pe care o am eu nu scrie nimic despre Cavaradossi că se duce în culise ca să fie executat.
      2. Orchestra și Tiberiu Soare – am văzut lucruri mult mai rele, de neimaginat aproape. Prin comparație, cum s-a cântat la această Tosca a fost de-a dreptul miraculos 🙂 Tiberiu Soare chiar e bun.
      3. Pelizzari – nu e un mare tenor dar sunt convins că a fost un accident și nu o problemă permanentă la el. L-am văzut în Il Tabarro și Aida, rezonabil de bun, mi se pare exclus ca actul III din Tosca să-l cânte așa de prost ca obișnuință.

      Apreciază

      Răspunde

  3. 1. Putem discuta mult si bine despre inlocuirea productiilor vechi si soarta lor. Dar, poate, ar fi util un alt topic.
    Nu stiu unde scrie si unde nu, dar productiile vechi aveau asta in comun – probabil nu dadea bine sa se vada o executie pe scena.
    2. Nu m-as raporta la „lucruri mult mai rele”, ci la ceea ce ar trebui sa se auda, la partitura, la spectacole fara astfel de probleme.
    Soare POATE FI bun, chiar foarte bun, dar nu se intampla des, iar atunci a fost cel mult inegal, cu momente frumoase si altele greu de digerat.
    3. Sunt convins ca nu rateaza „ca obisnuinta”, dar tehnica precare se simte si in alte spectacole. Pe o scara de la 1 la 10 l-as pune undeva pe la 5-6; se poate mult mai rau, dar si mult mai bine.
    „Rezonabil” e ceva pentru care avem un grad de toleranta; asta tine de nivelul de acceptare al fiecaruia. Mie mi se pare la limita acceptabilului si mi se pare grav sa coboram nivelul de asteptare pana la a considera ca asa e bine. Poate merita aplaudat efortul, dar nu si rezultatul.

    Apreciază

    Răspunde

    • 1. În libret scrie așa: „Essa vede l’ufficiale ed il sergente che conducono Cavaradossi presso il muro di faccia a lei; il sergente vuol porre la benda agli occhi di Cavaradossi; questi, sorridendo, rifiuta. Tali lugubri preparativi stancano la pazienza di Tosca.” – „Ea îi urmărește cu privirea pe ofițer și pe soldați care îl conduc pe Cavaradossi la zid cu fața sprea ea; sergentul vrea să-l lege la ochi pe condamnat dar Cavaradossi refuză surâzând. Aceste formalități o enervează pe Tosca.” – deci nici vorbă de culise. Dar cu siguranță nu acesta ar fi păcatul cel mai mare al producției, și în fond, niște voci extraordinare ar putea să dea viață unei opere și dacă ar cânta printre 2 scaune toate opera.
      2. 3. Vă respect opiniile. E clar că fără Cellia Costea ar fi fost un spectacol anost. De altfel asta sugerează și titlul articolului. Sincer, așteptam mai mult de la Ionuț Pascu pe care l-am văzut mai demult în Manon Lescaut (el era Lescaut) și mi-a plăcut foarte mult. În ceea ce-l privește pe tenor nu aveam așteptări de nici un fel, a fost exact ceea ce mă așteptam în primele două acte: onest, fără virtuți. Accidentul din actul III mi-a trezit compasiunea.

      Apreciază

      Răspunde

  4. Din pacate nu am vazut spectacolul , insa citind cronica scrisa cu multa pasiune si …subiectivism, cunoscind totodata aceasta regie, ii dau perfecta dreptate domnului Sorin in comentariile dinsului.Daca chiar si cronicara/cronicarul – care recunoaste ca nu este un expert!-si-a dat seama de unele neconcordante muzicale , nu mai putem spune ca dirijorul spectacolului a reusit sa treaca neobservate aceste greseli oricit de mici erau ele. In special la Puccini , regia spectacolului se afla deja in partitura. Cerul instelat in actul III ? Este si normal, caci nu in zadar aria tenorului din acest act se numeste „E lucevan le stele” ! In fine , imi face placere sa citesc ca artisti romani mai putin recunoscuti la debutul lor artistic in tara lor si care si-au cladit apoi o prestigioasa cariera internationala, asa cum este si cazul sopranei Cellia Costea, incep sa fie cunoscuti si publicului romanesc. Ma surprinde totusi ca aceasta mare artista pe care eu in 2005 o vazusem cintand deja pe scena Operei timisorene rolul lui Mimi din „La Bohème” este inca asa de putin cunoscuta in Bucuresti….Faptul ca Romania are o noua Tosca de valoare internationala este dupa parerea mea un lucru absolut normal, caci noi am avut mereu reprezentante de frunte in acest rol .
    Prima Tosca in lume , a plecat in fond tot din Romania !

    Apreciază

    Răspunde

    • Problema mea cu regizorul este că acesta îl omoară pe Cavaradossi în culise. OK, steluțele acelea erau de desen animat. Paietele de pe haina lui Scarpia… mda, un baron, polițist chiar într-atât de extrovertit n-am mai întâlnit.
      Există producții de-ale lui Zeffirellii care au ținut 50 de ani (ex. La boheme) dar totuși, să nu exagerăm. Până la urmă asta contează mai puțin. Contează cum a cântat Cellia Costea.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.