Despre Opera

Dr. Haendel and Mr. Eurovision


Cezar Florin Ouatu: Recital Haendel
20.03.2013, miercurea aceea, la Sala Radio
Dirijor: Gabriel Bebeșelea, Orchestra de Cameră Radio.
Uverturi și arii din operele: Giulio Cesare, Flavio, Amadigi di Gaula, Rinaldo, Partenope, Tolomeo, Alcina, Ariodante.

Prima întâlnire cu publicul meloman, de după Eurovision, a celui mai celebru solist de operă român s-a produs aseară, la Sala Radio, într-o stare de așteptare aproape înfrigurată. Pentru că aceasta este realitatea: muzica barocă în România nu poate strânge într-o sală de spectacole decât un pumn de oameni. Și chiar și acestei enclave îi lipsește în primul rând o componentă majoră a barocului, muzica sacră. Succesul la concursul național Eurovision este în aceste condiții un adevărat boom, care aproape a umplut Sala Radio, iar notorietatea lui Cezar Ouatu este – dincolo de orice judecăți de valoare și de idei primite de-a gata – un fapt extraordinar despre care publicul cult nu găsește de cuviință să comenteze…

Ar fi exagerat să pretind că am o experiență consistentă în muzica scrisă pentru castrato la începuturile istoriei operei. Un lucru e sigur: în România, genul baroc este prea rar reprezentat și ne lipsește în mod clar experiența muzicii sacre din epoca barocă. Ar trebui să avem parte de un concert cu Messiah de Haendel de cel puțin două ori pe an în fiecare oraș care are are o sală de concerte, dar în realitate nu întâlnim decât o reprezentație obscură, odată la câțiva ani. Ar trebui să avem parte de Vespro alla Beata Vergine a lui Monteverdi măcar anual, dar din păcate nici nu știu dacă s-a cântat vreodată în România așa ceva. Nu mai vorbim de Bach, despre care opinia generală este că Toccata și Fuga e creația lui supremă, dar ce știm despre Johannes Passion? Drept urmare, ce putem pretinde a ști în materie de operă de Haendel, cu arii scrise pentru Senesino? Nu putem ignora muzica sacră în acest context, pentru că toți soliștii castrato veneau din biserică. Vocea lor păstra în urma supliciului puritatea glasului de copil. Dezvoltarea anatomică dereglată hormonal îi făcea să aibă o forță a vocii ieșită din comun. Astfel, ariile compuse pentru ei erau de o dificultate infernală, pentru a exploata posibilitățile vocale neobișnuite ale soliștilor: schimbări de ritm și de intensitate, ornamentații luxuriante, tonalități contrastante, făceau ca spectatorii să se simtă ca într-un montagne russe. Odată cu dispariția lor, muzica barocă părea să-și fi găsit sfârșitul. Din fericire nu s-a întâmplat așa, pentru că locul sopraniștilor a fost luat de către contratenori.

Aseară, în fața noastră a apărut un tânăr foarte serios și plin de determinare, care avea de dus la capăt un recital de arii din operele lui George Friederich Haendel. Expresia concentrată nu l-a părăsit nici o clipă, iar atacul asupra unor arii de o dificultate îngrozitoare l-a executat cu precizie și aplomb. Dar și cu modestie, într-un demers plin de respect față de o artă ce datează de peste 300 de ani. Recitalul lui Cezar Ouatu, ploieștean de origine, a fost excelent.

Este meritul unui contratenor, Alfred Deller, care în anii ’50-’60 a dezvoltat tehnica falsetto la un nivel profesionist, tocmai pentru a putea recupera muzica scrisă de Haendel sau Vivaldi pentru un tip de voce care nu mai exista. Astfel avem parte azi de o recuperare a genului baroc, deși există diferențe majore între vocea de contratenor și castrato. În primul rând, tehnica falsetto sau „vocea de cap” nu permite susținerea unei tonalități foarte puternice. Apoi contratenorii acoperă în majoritatea lor zona corespunzătoare unei mezzo soprane, ei nu sunt bărbați care cântă roluri de soprane de coloratură, ci de alto.

Vocea lui Ouatu nu este mare, dar contratenorul compensează prin agilitate și expresivitate. Efectiv cântă cu tot corpul, într-un efort agil de a emite sunete legate în toate cele trei registre ale vocii sale. Suflul cu care Cezar Ouatu a executat fioritura parcă infinită din Venti turbini (Rinaldo), care a fost și subiectul primului bis, a fost aproape inuman. Viteza cu care trebuiau cântate toate ornamentele acestei arii, ba încă în duet cu fagotul, nu a afectat deloc precizia.

Orice artist de operă are trei voci: una gravă, o alta medie și una acută. Trecerea de la un registru la altul este dificilă pentru că ideal ar fi să nu se simtă schimbarea, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna și atunci se aud așa numitele sunete de pasaj. În cazul unui contratenor e și mai dificil pentru că registrul grav al tehnicii falsetto se suprapune peste vocea normală, cea vorbită a solistului. Acesta are opțiunea să aleagă între a cânta natural sau falsetto în registrul grav. Cezar poate cânta în ambele feluri.

Virtuozitatea din Furibondo spira il vento (Partenope), traversând toate registrele vocii ca într-o cavalcadă, nu ține de domeniul obișnuitului. Mi-ar fi plăcut să ascult și o arie mai lentă, cum ar fi Ombra mai fu, care să pună în valoare și frumusețea tulburătoare a vocii lui. O voce care poate fi pe rând senzuală, feminină, dar și rece și androgină, puternică și pătrunzătoare, pentru ca în momentul următor să devină subtilă și mângâietoare.

Bebeșelea a condus mica orchestră de cameră cu o precizie matematică și rezultatul a fost foarte bun. Se poate discuta la infinit despre autenticitatea instrumentelor vechi care ar fi indus o sonoritate mai scurtă și mai violentă, așa cum se aude în înregistrările cu orchestre baroce. Personal nu cred că recursul la instrumentele vechi garantează succesul, ar trebui să discutăm de autenticitatea spectatorului, care nu vine cu perucă pudrată în sala de spectacol ca în secolul XVIII, ci în blugi și cu telefonul mobil în buzunar. Cine e atunci a natural XVIII century man?

Pe măsură ce concertul avansa, publicul a început să aprecieze tot mai mult recitalul. Muzica barocă, chiar dacă este frumoasă, rămâne prizoniera unor tipare ale epocii care fac ca temele principale să se piardă ușor printre ornamentații și constrângeri legate de formă și ritm, tot așa cum într-o statuie barocă uneori ajungi să nu mai observi silueta din cauza hainelor. Drept urmare există senzația de muzică repetitivă, dar care aseară a folosit, pentru că spectatorii păreau să se obișnuiască tot mai mult și să aștepte un nou moment de virtuozitate.

Recital Cezar Ouatu - (c) Romică Zaharia
Recital Cezar Ouatu – (c) Romică Zaharia

Și când totul s-a terminat, cum? așa de repede?, în aplauzele care deveneau din ce în ce mai puternice, oamenii au început să se ridice în picioare, într-o atmosferă parcă de procesiune, spre emoția nedisimulată, de o sinceritate dezarmantă, a lui Cezar. O să-mi fie greu să-i uit privirea încărcată de lacrimi. O să țin minte emoția colectivă cu care am așteptat bisul său.

Și să nu uit: Succes la Malmö!

21 de comentarii

  1. Vespro della Beata Vergine a fost cintat la Radio de Orchestra de Carmera dirijata de Ludovic Bacs acum vreo 15 ani ! Johannes Passion se cinta totusi si in Romania, rar, ce-i drept. Horia Andreescu sigur a dirijat-o tot la Radio…
    Pe de alta parte eu nu sint de acord cu dvs. Sonoritatea unei orchestre baroce de clasa e ceva special, e pacat ca in Romania nu exista multe formatii de acest gen. si in ceea ce priveste muzica vocala, e un avantaj pentru cintareti un acordaj mai jos…
    In ceea ce priveste contratenorii, exista unii care au chiar o voce foarte puternica… cu unii dintre ei am avut sansa sa lucrez direct si stiu ce spun. Pe altii i-am ascultat in diverse ocazii… E pur si simplu vorba de genul de emisie si mai ales proiectie a vocii, care este individuala, fiecare voce fiind diferita si avind calitatile ei.

    Apreciază

    Răspunde

      • Dvs. vorbeati de contratenori in general cind ati spus ca nu au voci mari si de faptul ca „vocea de cap nu permite sustinerea unei tonalitati foarte puternice”. Iar eu la asta m-am referit cind am spus ca, asa cum stau lucrurile pentru orice tip de voce, exista voci mai mari si mai mici… Nu se poate compara un contratenor gen Yuriy Mynenko care are o voce respectabila in comparatie chiar cu orice mezzo soprana de top, cu unul gen Andreas Scholl pe care intr-o sala mai mare nu-l auzi, asta pentru a da exemple dintre cei cu care am avut sansa sa lucrez. Amindoi sint mari artisti, Andreas are o linie si un control extraordinar al nuantelor intre piano si pianississimo care sint absolut extraordinare. Si o puritate in voce care emotioneaza. La Yuriy impresioneaza volumul (senzatia e ca ar putea cinta orice rol chiar din repertoriul de mezzosoprana dramatica), omogeneitatea, tehnica foarte naturala.
        Sigur ca Romania nu produce contratenori pe banda rulanta, dar asa stau lucrurile cam peste tot. Nu e o voce comuna. In Ucraina sint doar doi care activeaza in prezent. Stiu asta de la Yuriy Mynenko.

        Apreciază

  2. Intr-adevar, asta am simtit si noi aseara. Inainte de concert m-am familiarizat putin cu muzica baroc, ascultand mai multe arii din opele lui Händel. Ceea ce s-a intamplat pe scena mi-a depasit toate asteptarile. Eu, ca iubitoare de muzica buna, doar ascultator si atat, simt in primul rand trairile si caldura interpretarii. Aseara au fost desavarsite. Publicul astepta fiecare arie, fiecare sunet cu infinita emotie. Emotia se simtea de ambele parti. Parea ca intre Cezar si public se tesea o multime de fire nevazute. Sunetele cristaline, curate se rostogoleau spre noi si ne invaluiau, ne incantau. Ne doream toti ca vraja sa nu se rupa, sa nu ia sfarsit. Acum imi doresc sa mai am sansa unui concert, de ce nu o opera, cu Cezar.
    Si cum bine spuneai, SUCCES LA MALMO!

    Apreciază

    Răspunde

  3. „Recitalul lui Cezar Ouatu din Ploiești a fost excelent.” Se spune clar ca aseara concertul a avut loc la Sala Radio….Cezar va concerta la Ploiesti pe 27 martie.

    Apreciază

    Răspunde

  9. In Romania nu ies contratenori „pe banda rulanta”, dar nici altfel ce cantareti, daca e sa ne gandim la valoarea ultimelor „productii” ale conservatoarelor autohtone. Si totusi, precedente exista, a nu se uita de Romeo Cornelius Vasut, care promitea mult dar, din pacate, a realizat putin si a disparut cam prea repede „din peisaj”; de asemenea Valer Barna-Sabadus care face o frumoasa cariera in strainatate, una din operele care l-a lansat puternic fiind „Artaserse” de Vinci, inregistrata pe disc si prezentata apoi in spectacol intr-o garnitura de solisti notabila, care-i include pe Jaroussky, Fagioli, Cencic si Mynenko.
    Iar apropos de volum, sustin ideea lui Rares – o strict o problema de tehnica si de proiectie a vocii, de exemplu Jaroussky si Fagioli au volum si stralucire impresionante, care ii fac se umple chiar sali destul de mari.
    Cezar mai are loc sa creasca, oricum se vede o evolutie ascendenta fata de cum era acum vreo 2 ani cand l-am auzit ultima data inainte de concertul din ajun de 1 Decembrie de la Ateneu si de acesta de la Radio. Inclusiv la capitolul expresivitate, unde nu prea exceleaza inca, dar daca ajunge sa lucreze cu maestri valorosi [dirijori, regizori] poate atinge performante superioare.
    Si eu ii doresc mult succes, dar nu-i recomand sa amestece mult timp genurile, nu-i face bine in nici unul din ele.

    Apreciază

    Răspunde

    • Ceea ce spuneți este foarte adevărat. Mă mulțumesc însă să asist ca spectator la lucrurile acestea, nu-mi vine să-mi dau cu părerea vis-a-vis de cea ar trebui să facă Cezar Ouatu în continuare. Toruși, trebuie reținut un lucuru. Dacă înainte de Eurovision, numele lui Cezar Ouatu însemna ceva pentru nici 1% din populația României, după Eurovision el a devenit o persoană extrem de populară. E greu de spus, întrucât nu sunt un artist, ce înseamnă acest lucru pentru el, dar presupun că înseamnă mult, sau chiar foarte mult. De unde și dificultatea de a da sfaturi, ce ar trebui să facă.

      Apreciază

      Răspunde

      • Povestea asta cu popularitatea mi se pare cam cu dus-intors. Nu ma poate convinge nimeni ca din toti cei care l-au vazut la Eurovision marea majoritate ar da repede fuga sa-l vada intr-o sala de opera prestand in Handel, Vivaldi sau mai-stiu-eu-ce raritate baroca proaspat scoasa de la naftalina. Nici amestecul genurilor nu mi s-a parut o idee exagerat de reusita, majoritatea cantaretilor de opera sunt destul de jenenti in pop, iar invers e si mai rau. De aceea am facut recomandarea ca, indiferent ce drum vrea sa aleaga, sa nu amestece prea mult lucrurile, altfel are toate sansele sa strice si una si alta. Cateodata artistii se mai lasa „luati de val” si nu le strica vreo doua peste fund ca sa le vina mintea la cap.

        Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.