6 decembrie 2014, într-o sâmbătă, Opera Națională București
Giacomo Puccini: Tosca
Regia: Alfred Kirchner, scenografia: Karl Kneidl
Madeleine Pascu (Tosca), Daniel Magdal (Cavaradossi), Ștefan Ignat (Scarpia), Marius Boloș (Angelotti), Iustinian Zetea (sacristanul), Valentin Racoveanu (Spoletta), Vasile Chișiu (Sciarone), Florin Simionca (temnicerul), Victoria Radu (păstorul)
Orchestra și Corul Operei Naționale București
Dirijor: Adrian Morar
Dirijorul corului: Stelian Olariu
Am fost curios să văd cum rezistă în timp producția lui Kirchner pentru Tosca de la ONB. Din păcate, nu o duce prea bine. Pânza din fundalul actului I a fost atât de prost luminată, încât nu se mai distingea faptul că reprezintă o perspectivă a cupolei bisericii Sant’Andrea della Valle, ci părea o pată de un albastru difuz. Concret, imaginea proiectată în fundal ar fi trebuit să arate cam așa:
Senzația de minimalism este și mai mare decât la premieră, din cauză că artiștii care au cântat sâmbătă au renunțat la o mare parte dintre indicațiile regizorale.
În esență ei n-au cântat rău. Dacă vreți, s-a cântat în sensul „marii tradiții italiene”, sau, mai exact, așa cum această tradiție este înțeleasă în România: tare, în forță, caracterizare minimală, ignorarea regiei etc.
Producția lui Kirchner este cea mai contestată din repertoriul ONB. Sunt în continuare de părere că această respingere este exagerată. Unul dintre criteriile prin care poate fi evaluată o regie modernă este logica. Faptul că translația în timp și spațiu operată față de originalul din libret are consistență. Dacă logica dramei se pierde, atunci avem de-a face cu un rateu autentic. Dacă transpunerea are sens, atunci punerea în scenă poate să provoace intelectual, să pună în mișcare imaginația și să releve muzica într-un mod neașteptat. Spiritele comode refuză însă acest tip de gândire, mergând pe ideea veche: prima la musica, dopo le parole. Asta nu înseamnă deloc că producțiile clasice ar fi depășite. Cert este însă că producția veche era atât de plictisitoare, încât simțeai că ți se osifică tot procesul de gândire.
Noua producție are o idee destul de simplă. Tosca este o divă de care Scarpia este fascinat până la fetișism. Cu alte cuvinte, caracterizarea din libret este exagerată, pentru că dorința fizică a lui Scarpia de la 1801 nu prea mai are corespondent în viața spectatorului din secolul XXI. Oroarea pe care o provoacă personajul negativ nu mai e aceeași și atunci el devine obsedat până la punctul în care ar vrea să i se substituie Floriei Tosca. De aici vin și autoflagelarea din actul I și cochetăria cu oglinda de la începutul actului II (Tosca e un bon falco). Tosca se dovedește și în viață o divă cu un caracter atât de puternic, încât poate ucide cu sânge rece. Când spun asta, mă gândesc la lipsa oricărei compasiuni în fața agoniei lui Scarpia. Așezată pe scaun, ea pare mai degrabă un criminal în serie, surprins de Puccini la momentul primei crime. De aceea finalul actului o găsește aranjându-și coafura, în loc să-și șteargă lacrimile. În acest context, Mario este un personaj slab. Ideea generală a producției nu mi se pare deloc atât de șocantă pe cât s-au plâns „cunoscătorii”. Sincer, mi-ar fi plăcut ca scenele de tortură psihologică din actul II să-l arate pe Scarpia dezbrăcând-o pe Tosca și travestindu-se el în divă. Ar fi funcționat foarte bine chiar și niște scene de fetișism cu picioarele divei. În felul în care se reprezintă acum la ONB, e o Tosca aproape prea cuminte.
Madeleine Pascu nu are alura unei dive. Asta nu este un păcat. A părut însă imposibil pentru soprana ONB să o arate pe Floria Tosca așa cum a vrut-o regizorul. A cântat împingând la limită posibilitățile instrumentului ei, ce-i drept potrivit pentru acest rol spinto. O perspectivă din care accentele dramatice au fost reușite, deși uneori această abordare a fost abuzată și la un moment dat a început să plictisească. Vocea s-a și clătinat puțin la începutul actului III, dar a fost doar un mic accident, căci acutele din O Scarpia, avanti a Dio! au fost toate la locul lor. Daniel Magdal a fost în nota lui obișnuită. Trebuie spus de la început că ONB nu prea dispune de o alternativă pentru rolurile de tenor spinto, așa cum trebuie să fie Cavaradossi. Dar asta nu scuză până la capăt absența culorii vocale din aproape toate registrele. Faptul că pasajele forte din registrul acut sunt deseori strălucitoare (Vittoria! Vittoria! e doar un exemplu) compensează în parte o prestație destul de cenușie. Bufoneria din ultimul act imaginată de Kirchner a fost lăsată în culise, tenorul român călcând pe calea veche și bătătorită a eroului romantic, o postură care nu l-a prea prins. Ștefan Ignat s-a cantonat și el în postura clasică a lui Scarpia definită de Gobbi sau London acum jumătate de secol. Păcat. Ar fi avut ocazia să fie mai complex de-atât. Vocal a fost convingător, în ciuda unei frazări ciudate, caracteristice lui. Dacă această frazare, în care cuvintele au alte accente decât cele obișnuite, iar ritmul silabelor este mereu supus unui rubato, ar putea avea o logică, sau un mesaj ascuns, atunci mă declar învins. Eu unul nu am înțeles care a fost ideea. Rolurile secundare au fost bune, cu un plus pentru Marius Boloș – rolul lui Angelotti cel chinuit îi vine foarte bine.
Adrian Morar a condus destul de monoton pe parcursul întregii seri. Spre deosebire de lectura propusă în Otello, de data aceasta a știut să profite de noua acustică a sălii ONB și s-o folosească pentru a crea diverse efecte. Am avut mereu senzația că s-ar fi putut face mai mult din această Tosca, paroxismele orchestrale o permiteau, iar soprana din rolul titular invita la exces. Dacă tot vorbeam de tradiție…
Despre Opera 
Cred ca a venit momentul sa revolutionam OPERA .A devenit plictisitoare pentru inteligenta noastra , cultura si gustul nostru pentru vocile urite . Ar trebui creata o modalitate sa facem Tosca pe Dimbovita ,Otello din Obeur (OBOR )sau Rigoletto din Ferentari. Poate asa ne-am putea satisface cultura si inteligenta noastra de semidoctori iar genialitatea romaneasca s-ar face cunoscuta in lume !!!BRAVO !!!
ApreciazăApreciază
Nu, domnule Crăsnaru, nu e vorba de nici o revoluție. Așa arată opera astăzi. Mă mir totuși că acceptați atât de greu, având în vedere cariera dvs. din Germania, unde producțiile moderne sunt foarte frecvente.
Tosca pe Dâmbovița chiar ar putea funcționa. Poliție politică am avut, din plin, jumătate de secol. Mai mult, realitatea a depășit ficțiunea, pentru că au existat ofițeri de securitate care practicau asaltul sexual asupra soțiilor sau surorilor unor tineri arestați. Merită meditat puțin pe tema aceasta.
În rest, vă rog să mă credeți, nu am nici o problemă cu nostalgicii producțiilor clasice de acum 70 de ani. Unii oameni se pot bucura văzându-l pe Rigoletto îmbrăcat în colanți, cu un crac colorat în verde și altul în roșu, cu tichie cu zurgălăi ș.a.m.d. E dreptul lor. Asta nu înseamnă că e singura opțiune posibilă.
ApreciazăApreciază
Buna ziua! regizorul N-a vrut-o pe Tosca in nici un fel, mai ales in actele I si III. In asa zisa lui viziune, e o pisica care vagabondeaza pe scari. Madeleine Pascu a facut toate repetitiile, inainte de premiera, in afara generalei. ea nu are nici o vina ca regizorul a creat (???) un personaj fara substanta.
ApreciazăApreciază
Bună seara și mulțumesc pentru comentariu.
La ONB, orice soprană care cântă Floria Tosca nu are decât experiența producției vechi, pe care n-aș mai aduce-o în discuție – cred că sunteți de acord cu mine să n-o luăm pe calea asta.
Nici n-aș da toată vina nici pe soprană și nici pe regizor. Sopranei Madeleine Pascu i-a lipsit ceva, dincolo de jocul scenic. O anume monotonie a cântatului „cu voce mare”. Nici un pinanissiomo, nici o vibrație – totul a fost puternic (și impresionant deseori) dar plictisitor.
Vă mai aducți aminte cum a cântat Cellia Costea? Sunt sigur că nu datorită regiei a fost cum a fost.
ApreciazăApreciază
Personajul „Tosca” este un personaj foarte complex. El poate fi exprimat pe scena si in functie de „personalitatea” interpretei. Puccini nu prea a fost un compozitor care sa adore pianissimourile! Astea au fost calitati aduse de soprane pecum Caballe, care „rezolvau” in fel propriu, anumite momente! Nici Tebaldi nu le foloseste! Si nici Callas nu face excese! Departe de a o compara pe Madlene Pascu cu vreuna din ele, natura vocii ei o conduce catre o abordare „robusta”, carnala si plina de forta! De ce nu? Daca tot sunteti dispus sa acceptati „noutati”, de ce nu suportati o alta alternativa oferita de d-na Pascu?
Nici Iulia Isaev nu e potrivita pentru acest personaj, dar . . . cu inteligenta, se pare ca a cucerit!
Vedeti ca tindeti sa admirati tot ce vine din alte parti! Si accentuez! „Tindeti”, inca nu o faceti cu totul!
Actuala montare este urata nu pentru ca aduce in prim plan „uratenia” unor crime, intamplate sub ochii nostri. Asta a fost Puccini si intensitatea lui dramaturgica. Montarea e urata pentru ca e facuta urat si din dorinta de a face altceva decat s-a facut! De dragul schimbarii!
Atentie! NU PLEDEZ PENTRU VECHEA MONTARE de la ONB!!!! Dar, puteau sa aleaga sa aduca alta, mai reusita. Modernitatea spectacolului de opera nu consta in departarea propunerii regizorale, fata de dramaturgia muzicala propusa de compozitor. Din nefericire, in acest caz, Puccini este foarte strict in propunerile lui! Nici eu nu agreez prea tare candelabrele puse in jurul Scarpiei si crucifixul lasat pe pieptul acestuia (gest care a provocat o groaza de anecdote, de-a lungul timpului). Dar, inca, nu am intalnit un regizor atat de genial care sa gaseasca alte „solutii”, care sa sustina dramaturgia muzicala a acelui moment, altele decat cele deja stiute!
Cat despre „noua acustica” . . . nu s-a imbunatatit nimic. „Buba” reala nu a fost rezolvata. Orchestra ramane in continuare o perdea acustica pentru scena. V-am explicat, odata, de ce. A capatat doar un mic ecou si sunetul ei nu mai e atat de vatuit! Dar vocile sunt in continuare acoperite de excesele orchestrale, fara voie!
Asa ca . . . sunt complet dezamagita!
ApreciazăApreciază
1. Madeleine Pascu. N-am spus că e rău pentru că a cântat în forță. Nu totul se reduce la dinamica tare-încet, forte-piano. Am spus că a cântat în forță tot timpul și că din această cauză, interpretarea ei a fost monotonă. Cam cum e un pickhammer care găurește asfaltul unei străzi.
2. „Tind să admir tot ce vine din alte părți”. În sfârșit, iată-mă și pus la colț, cu genunchii pe coji de nucă, pentru că n-am fost cuminte la ora de „Patriotism”! În loc să încurajez primadonele naționale, vorba lui Caragiale: „Dumneata nu vrei să ai un sentiment național destul de dezvoltat; nu poftești la teatrul național să asculți operă națională, cu vorbe naționale și cu muzică națională, cântată național de artiști naționali. Care va să zică, dumneata nu-nțelegi ce importanță au literatura națională, arta națională, primadona națională?” Recunosc, așa sunt eu, „mitocanul național”, care nu respectă patria, instituțiile naționale și primadonele naționale. Îmi plac numai stricăciunile Occidentului.
3. Regia lui Kirchner. Din punctul meu de vedere, dacă sunt candelabre și cruce în secvența morții lui Scarpia e OK. Dacă nu sunt, atunci înseamnă că regizorul a încercat să spună ceva cu asta, întrucât recuzita respectivă este trecută în libret. Frumos și urât sunt două concepte care în materie de regie nu înseamnă mare lucru. Dacă nu trecem de nivelul acesta, nu prea avem ce discuta despre regia de la Tosca. Dar nici nu e corect să se dea vina pe regie pentru toate neîmplinirile vocale ale unui cântăreț (așa cum s-a scris recent despre Iulia Isaev, cealaltă soprană din această serie de Tosca)
4. Acustica – Prior a demonstrat ce se poate face cu noua acustică. Ceilalți dirijori își vor da seama și ei, pe măsură ce vor dirija, care sunt posibilitățile. Acustica veche, o fi favorizat vocile, dar făcea orchestra să sune ca taraful din Cișmigiu.
ApreciazăApreciază
NU! N-ati inteles! Nici inainte si nici ACUM vocile nu s-au putut ridica deasupra orchestrei! Pe vremuri, vocile „mari”, sonore, precum Ohanesian, Goanga, Pally, Cernei, Enigarescu, Herlea, Stavru, etc, etc, se auzeau bine, pentru ca adoptau deseori tehnica „picamer” pe care nu o agreati! Numai ca ei aveau acel volum deosebit, care nu parea „a forta”, ci era forta insasi! Dar nuante si „pp” sau „PPP” pe scena ONB nu s-au facut mai niciodata! Roxana Briban incerca s-o imite pe Caballe si, la inceputuri de cariera chiar reusea spectaculos, dar o facea atunci cand orchestra avea acompaniament usor, firav.
V-am povestit (nu am timp sa caut unde) care au fost neajunsurile si gafele ce au condus la acest zid acustic. Atata vreme cat nu s-a facut NIMIC sa se remedieze ACELE gafe . . . . perdeaua orchestrala ramane la locul ei, doar ca sunetul orchestrei nu mai e vatuit, ci putin mai rotund! Dar ATAT!
Prior e inca la un MARE inceput de cariera, chiar daca, considerati ca poate da lectii dirijorilor nostri! Au ei hibele lor! Nu sunt mari artisti, dar meserie de dirijat stiu, si problemele de dozare tin de tehnica profesionala.
Asa ca, ma iertati . . . mai sunt foarte multe de perfectionat, dar acustica va ramane la fel de nerezolvata.
In ceea ce priveste regia lui Kirchner . . . e clar ca e chestie de gust! Dumneavoastra o apreciati, eu NU! Asta e! Nici un argument de pe lume nu mi-o va face placuta! O prefer pe cea a lui Poutney de la E N O, din 1994, care era controversata, dar . . . avea o idee! Si inca una care era legata de dramaturgia muzicala a „Toscai”! Imi pare rau ca nu imi aduc aminte cum rezolva finalul actului II. Dar sunt sigura ca nu era nici crucifixul si nici candelabrele. Dar era credibil ceea ce facea „Diva” serii, o englezoaica necunoscuta noua la acea vreme!
„Degustibus”!
ApreciazăApreciază
Nu este nici un „de gustibus”. Interpretarea unui rol nu înseamnă să „mai bagi și câte un ppp”. Pentru că asta ar însemna doar mecanică vocală. Și Ilincăi a făcut-o, fără să devină Rodolfo.
Faptul că Prior este la început de carieră nu înseamnă absolut nimic. El a făcut orchestra să rezoneze, într-un fel pe care „meseriașii” de la ONB nu reușesc. Puțin importă dacă viziunea lui Prior se suprapune sau nu peste clișeele din mintea melomanilor români, care, în fond, nu înseamnă absolut nimic, pentru simplul motiv că în ultimii 40 de ani n-a existat măcar un singur dirijor de talie mondială la ONB, de la Constantin Silvestri încoace.
Nu v-a plăcut Kirchner… Nu-i nici o problemă, viața merge înainte. Vine Graham Vick. Apoi Manon Lescaut de la Covent Garden. Să vă văd atunci…
ApreciazăApreciază
Constat ca simti nevoia sa revii, sa reiei aproape tot ce ai spus si ras-spus in postari anterioare despre montarea supe-extra-mirobolanta care te-a last ud de incantare si care m-a plictisit la culme. Constat, din nou, ca, de cate ori vine cineva cu o idee contrara afirmatiilor din postate, te ataca si trebuie musai si neaparat sa-i dai la gioale. Daca nu-ti convin comentariile contradictorii si opiniile negative, desfiinteaza rubrica si lasa doar articolele tale minunate pentru a fi citite de fani.
Daca tot tinei musai sa scrii – de ce nu te-ai rezumat la ceea ce era specific acelei seri?
Eu unul, recunosc, nu am fost, nu-mi place productia care mi se pare URATA, PLICTICOASA si DEPRIMANTA, cu multe scapari si momente penibile. Nu-mi plac nici vocile lui Pascu sau Magdal, le-am „inghitit” de mai multe ori din diverse motive, dar caut sa le evit cat pot. Si – nu stiu cati spectatori au fost in sala, nici nu-mi pasa – nu voi mai calca la acest spectacol pana nu va veni cineva care sa poata sa ma faca sa uit toata bazaiala de pe scena.
Pe de alta parte, nu sunt nici adeptul „nimic de pe-aici nu-i bun si trebuie adus de dincolo”, si nici al patriotarzilor de parada. Constat doar ce imi place si ce nu. Dar constat si o atitudine nu tocmai coerenta a conducerii ONB. Ba au solisti angajati pe care nu-i pun sa cante [atunci de ce-i mai tin?], ba ii cheama pe unii de nenumarate ori [sincer, m-am plictisit de Magdal – si Otello, si Tosca, si Aida si Lohengrin si cate si mai cate]. Dar cam prea rar gasesc o cale justa in alegerea invitatilor si folosirea solistilor locali.
ApreciazăApreciază
Hahaha! Dacă este posibil, după atâta enervare, vă rog să constatați, sau mai bine să luați notă și de următoarele:
1. Acesta este un blog, nu o academie. Scriu ce vreau, chiar și prostii
2. Reiau de fiecare dată argumentele pentru producția lui Kirchner pentru simplul motiv că TOATE articolele sau comentariile care se fac la un spectacol cu Tosca de la ONB reiau și ele opinia pe care o împărtășiți și dvs. și cu care eu nu sunt de acord.
3. Un alt Motiv pentru care reiau argumentele pentru noua regie este și acela că nu toți cei care au fost la o reluare a spectacolului au fost și la premieră. E bine să vezi și cum rezistă în timp o producție de operă. În Occident se scrie despre asta.
4. Producția este inteligentă și provocatoare, dar faptul că nu sunt de acord cu opinia dvs. nu mă face să vă șterg comentariul. Deci, nu vă mai victimizați, căci nu este cazul
ApreciazăApreciază
4. Nu ma victimizez. Ma plictisesc sa recitesc acelasi lucru – am dat scroll peste randuri ca sa evit o inutila pierdere de vreme.
3. Am motive sa cred ca, desi nu au fost la premiera, au citit articolul initial – era suficient un link spre el.
2. Cum spune Orlofsky – „chacun a son gout”. Dar daca mai multi iti spun ca esti beat, du-te si te culca. Nu-s atat de idiot incat sa nu inteleg cam ce intentii avea regizorul; dar „drumul spre iad e pavat cu bune intentii” sau „pana la Dumnezeu te mananca sfintii”. O fi inteligent conceptul, dar realizarea e mizerabila, iar odata intrata pe mainile pricepute ale onebistilor se va dezintegra complet. Si cu cat vei apara mai vehement aceasta mizerie, cu atat mai vehement o voi desfiinta. Pe mine nu m-a convins deloc si poti sa scrii un tratat de filozofie, nu va inlatura plictiseala crunta a serii, pe care doar unele aspecte ale interpretarii muzicale au atenuat-o. Iar, dupa plecarea lui Kerri-Lyn, Iano Tamar si a baritonului al carui nume nu mi-l amintesc, nu am deloc dorinta sa-i vad pe Pascu, Magdal, Ignat si Morar. Consider ca, din pacate, nu traiesc suficient de mult pentru a-mi irosi o seara intr-un asemenea mod. Ba mai mult, considerand ce s-a scris mai sus, ca ea a facut toate repetitiile, atunci chiar nu are nici o scuza ca scenic e de imposibil de privit.
1. Aici – 100% de acord.
ApreciazăApreciază
Vedeți? Cădeți în păcatul pe care îl denunțați (cu cât continui eu să apăr producția, cu-atât mai mult vă propuneți, cu bună știință să vă învârtoșați s-o ponegriți)
Cum ziceam, e o regie foarte bună.
ApreciazăApreciază
Nu cad in nici un pacat, imi sustin punctul de vedere si reactionez la ceea ce s-a scris anterior – e un fel de a echilibra lucrurile si pot fi la fel de incapatanat cand imi propun asta. Daca ti se pare asa de buna, sa facem un lobby pe la conducerea ONB sa ti-o faca cadou de ziua ta, sa ti-o iei acasa, s-o vezi in liniste si netulburat de vreo contradictie pana la adanci batranete si sa ne scapi pe noi de chinuri! Mie imi intoarce stomacul pe dos si, crede-ma pe cuvant, nu e unul foarte sensibil.
ApreciazăApreciază
E bună ideea cu cadoul! Dar e mai „ofertant” să văd cum se zvârcolesc toți „cunoscătorii” de fiecare dată când văd Tosca. Dar așa e opera, plină de conservatori, tot ma bătrăni și de bătrâni tot mai încrâncenați.
ApreciazăApreciază
E o regie la care nu răzi, e drept, cum rădeam la cea de dinainte. Haha! Numai când îmi amintesc…
ApreciazăApreciază