Articol publicat în „Adevărul”
O căutare pe Google News cu numele directorului ONB relevă 141 de articole din presa românească, din 12 mai încoace. Din aceste 141 de știri, vreo 130 susțin că domnul Răzvan Ioan Dincă a fost reținut, arestat, sau chiar „săltat” într-un dosar privind execuția bugetară la instituția pe care o conduce. Doar 4 știri fac follow-up și precizează că Răzvan Ioan Dincă nu a fost arestat preventiv, cererea procurorilor fiind respinsă de judecător.
(Update: 21 de știri reiau un comunicat dat publicității sâmbătă, 23 mai, cuprinzând un fragment din motivarea anchetatorilor privind arestarea preventivă a directorului ONB, dar nu există încă nici una care să continue cu faptul că luni recursul anchetatorilor a fost respins.)
Mai departe aflăm că o serie de plăți efectuate către diverse firme sau persoane sunt suspectate că ar fi nelegale, ceea ce nu-i totuna cu „banii au fost delapidați”. O plată nelegală poate însemna multe, de exemplu plata reală a unui serviciu real, dar al cărui contract nu este înregistrat legal, cu toate parafele necesare. Până la terminarea cercetărilor, în care se aplică principiul prezumției de nevinovăție, nu putem să afirmăm răspicat ceva privind vinovăția domniei sale. Există exemple în istoria recentă a Operei Române din București de manageri exonerați de învinuiri, așa că nu m-aș pripi să sar la concluzii.
De altfel, după 1989, scandalurile din acest „focar de cultură” (ca să folosesc o expresie lansată acum aproape un secol de către Ion Luca Caragiale) s-au ținut lanț, fiecare director fiind aprig contestat de o facțiune sau alta a „colectivului” de artiști de la Operă. Ceea ce înseamnă ori că toți directorii au fost niște alegeri greșite, indiferent dacă au fost numiți sau au câștigat vreun concurs, ori că „focarul de cultură” este imposibil de condus.
Deși seamănă foarte mult cu teatrul, o companie de operă este o organizație mult mai complicată, iar cele din România nu fac excepție. Dacă un teatru are nevoie de câțiva actori, care, la extrem, nu au nevoie de aproape nimic în plus pentru a prezenta o mică stagiune experimentală într-o locație închiriată, opera este un mic orășel, guvernat de un director. În primul rând, efectivul este mult mai numeros, pentru că este nevoie de o orchestră, cu instrumente cu tot, care are nevoie de un teatru special prevăzut cu fosă, apoi de un cor întreg și de un corp de balet, în afară de soliști, și ei destul de numeroși. La atâta personal și obiecte de inventar, aparatul administrativ este pe măsură de mare. Opera este un loc al unor emoții artistice extreme, iar orgoliul artiștilor este dimensionat și el după mărimea exagerată a caracterelor personajelor pe care le interpretează. Pe drept cuvânt, conducerea unui teatru de operă este o slujbă pentru care trebuie să ai nervi de oțel.
Indiferent cum se va termina acest scandal, Răzvan Ioan Dincă a lăsat ceva în urma lui. Acest „ceva” ar putea fi amintit în mod diferit, în funcție de verdictul anchetei și al unui eventual proces. Ceea ce nu se poate nega este faptul că a încercat schimbarea, de la o instituție etatizată până la extrem la un teatru de operă modern. Dacă această schimbare se va opri acum, atunci eșecul sistemului românesc de a face artă se va dovedi încă o dată inevitabil și perpetuu.
Puțin îmi pasă de dramoleta unirii Operei cu Opereta. Mult mai important este că, după 25 de ani, s-a renovat în sfârșit clădirea lui Octav Doicescu din Piața Eroilor, ajunsă în 2014 la un stadiu de delabrare de-a dreptul rușinos. Puțin îmi pasă de catifeaua jegoasă ce îmbrăca lojele, de care ți se făcea frică să te apropii, acum înlocuită cu lemn. N-o regret nicicum. Puțin îmi pasă de eșecul de public al unor producții noi care au înlocuit niște ruine triste, de nefrecventat. Mandatul lui Răzvan Ioan Dincă de până acum a fost unul în care s-a mizat pe modernitate. Au fost aduși regizori de operă de calibru, care au injectat viață în partituri ce ajunseseră niște șlagăre de flașnetă în vechile montări. A fost o perioadă în care ONB a câștigat mulți spectatori noi, veniți pentru prima oară la un spectacol de operă, coborând media de vârstă a publicului de la 70 de ani la o cifră mult mai rezonabilă. A fost o epocă în care am fost cu toții curioși să vedem ce urmează. Indiferent dacă această curiozitate era una contestatară sau dimpotrivă, una sinceră. A fost o stagiune în care s-a știut ce se va cânta, de la un capăt la altul, cu toate poticnirile de distribuție sau cu inerentele accidente și reprogramări. Măcar nu s-a mai făcut calendarul pe principiul „hai să vedem cine e prin teatru săptămâna viitoare, pentru că n-are nici o șușanea în program”. A fost o renaștere a baletului. Au fost premiere care au înfierbântat comentariile celor mai pătimași melomani. A fost viață. Regret că nu a fost mai mult, că nu au fost invitate să cânte voci mai bune. Dar s-a mișcat ceva și ONB a început să fie băgată în seamă de presa internațională, și nu doar pentru Oedipe. Au fost și campanii de presă (dacă poate fi numită „presă” zona respectivă, de un șovinism care ar trebui să fie el însuși incriminat) de o violență incredibilă. A fost dramă și pasiune, mai ceva ca-n Don Carlos !
Și totuși, Răzvan Dincă a făcut o greșeală. A încercat să schimbe sistemul respectându-i regulile, în loc să le schimbe. Cum ar fi organizarea teatrelor în care artiștii se vor staruri, dar cu statut de pensionari, blocând astfel obținerea de fonduri pentru aducerea unor voci bune permanent. E doar un exemplu din multe altele, care par să-l fi învins pe director, cu largul concurs al sistemului. De aceea nu mă grăbesc deloc să fac pe moralistul. Mulți se vor repezi să-l compare pe directorul ONB cu cine știe ce politician corupt. Eu îl consider o replică autohtonă (păstrând proporțiile bugetare în primul rând) a lui Rolf Liebermann, de pe vremea când era director al Operei din Paris, pentru că spectatorii bucureșteni au avut parte de o stagiune în care au mers din descoperire în descoperire aproape în fiecare lună. Dacă Richard Wagner trăia în vremurile noastre, n-ar fi reușit să termine nici fundația de la Bayreuth.
Update
Nu pot să nu observ o stranie coincidență de limbaj, care ar da fiori de groază mai ales celor care își amintesc de perioada comunistă. Campania de… nu pot să-i spun „presă” împotriva directorului ONB jubilează cu un titlu aiuritor: „Sinteza informativă privind activitatea grupului infracțional… etc.” Un titlul pe care-l puteți regăsi ușor și des în dosarele de la Securitate din anii ’50. O dovadă rapidă extrasă fără efort din cartea Bande, banditi si eroi. Grupurile de rezistenta si Securitatea (1948-1968) editată la CNSAS…
Despre Opera 
Nici-un comentariu? Ma mir 😉 Eu sper sa se lamureasca povestea pentru ca nu e bine pentru nimeni, nici macar pt cei care il contesta pe Dinca. Se va arunca o umbra de neincredere asupra unei intregi tagme, banii de la cultura, care si asa sunt putini, vor deveni si mai putini si orice director de teatru va fi tratat cu suspiciune…va rezulta o generatie de manageri culturali care nu vor face nimic de frica sa nu greseasca…
ApreciazăApreciază
Buna seara,
Citind cronicile dumneavoastra( eu nelocuind in Bucuresti ) si pentru mine , impresia mea a fost ca s-a incercat o schimbare de sistem. Vazand stirile , impresia mea a fost ca parca la noi orice ai incerca sa faci devine imposibil si se poate intoarce oricand impotriva : este o legislatie atat de complicata ( atentie , nu am zis complexa … ) incat cred ca pentru un manager devine aproape imposibil sa nu faca mai devreme sau mai tarziu greseli . Ar fi nevoie de echipe foarte bine pregatite de consilieri , care sa protejeze un manager curajos in fata capcanelor legislative . Dar cine se va angaja pe lefurile de la stat , profesionist fiind ?
ApreciazăApreciază
Aveți aici un link din care veți vedea cine este cu adevărat domnul Dinca!!!!
ApreciazăApreciază
„Sinteza informativă” este un termen care se găsește adesea în dosarele de Securitate de pe vremuri.
ApreciazăApreciază
Ca sa nu mai existe suspiciuni asupra parerilor noastre privind realizarile D-lui Dinca, ce-ar fi sa luati interviu artistilor si dirijorilor buni care au plecat din opera? De ce oare au ramas, in mare parte, cei mediocri?
Dl. Dinca a incercat sa imbrace totul in ceva straulcitor, care sa ia ochii, a adus regizori straini (cred ca prieteni de ai lui) cu mare reclama pentru ca o parte a romanilor sunt sensibili la astfel de lucruri. Am mai spus-o si o repet: o opera care nu are afisata distributia spectactacolelor, care are un program facut in pripa, nu se cheama opera serioasa. Adica, sa fim multumiti ca are un program pana la sfarsitul stagiunii? Pai asta este normalitate, nu este ceva de apreciat. Revin cu ceea ce mi s-a spus cu 2 saptamani inainte de premiera „La Traviata”: „Nici regizorul nu stie inca cine va canta la premiera, mai reveniti cu un telefon”. Cu 2 saptamani inainte! In ultimul an am vazut ca a fost foarte promovat un tenor, Liviu Indricau. Sa fim seriosi!!! El putea ramane la opereta. Nu este pentru opera. Si au mai fost multe rateuri, le stiti si dvs. Nu am pretentia sa fie nume de talie internationala, dar eu (si multi altii) am simtit ca ceva nu este in regula cu ceea ce se intimpla la opera. As face o comparatie dura in viziunea dvs.: echipa manageriala a parut in ultimi 2 ani ca manelistii care se dau mari rafinati. L-ati cunoscut pe asistentul manager? A facut o facultate (Medicina Veterinara) dar nu stie ce este paragraful, cand si cum se pune virgula, etc. Lucreaza la o institutie de cultura, nu la piata.
V-au placut bodyguarzii cu cefe groase care stateau acum un an la intrare de zici ca cineva fura ceva din foaier? Sa mai spunem si cum vorbeau? Dar pe doamnele plasatoare care dau cu greu distributia la fiecare persoana platitoare de bilet si usor nervoase spun ca nu au suficiente si sa citim mai multi un program? Lucrurile acestea tin de management. Cel mai tare „mi-a placut” Dl. Dinca cand a vorbit la Promenada Operei, dupa ce devenise director. Exista inregistrarea? Poate o cautam. Un om total nepregatit. Si doar condusese opereta. Si multumirile pe care le-a adus atunci agramatului de Vanghelie, wow, extraordinar, m-a impresionat. Acela a fost un semnal de alarma privind competenta si zona in care se invarte! Evolutia operei se opreste la renovare, la modul de prezentare a programelor, a site-ului si la faptul ca au existat cateva montari noi. O parte din cele anuntate anul trecut la Promenada Operei nu s-au realizat. Baletul a evoluat mult datorita seriozitatii lui Johann Kobborg. Sper ca la conducerea operei sa vina un om de cultura, educat, cu atitudine de director de opera, respectat. Si sper sa-si aduca si o echipa de profesionisti. Veti spune poate ca neg realizarile si nu vad nimic bun. Departe de mine acest lucru, numai ca sa stiti ca nu a fost deloc in regula cu directoratul D-lui Dinca (oricat ati incercat dvs. sa aduceti in prim plan lucrurile bune) si poate ca oameni cu bun simt, profesionisti, vor spune mai multe despre el si despre afacerile lui.
ApreciazăApreciază
Eu nu iau interviuri oricui, mai ales celor care se autopropun.
ApreciazăApreciază
Chiar mă întrebam când apare și dictatorul din Coreea de Nord. Din păcate, a venit cu un balon spart în loc de tun anti-aerian.
ApreciazăApreciază
Domnule Kim Jong-un, mă distrează comentariile dvs., tocmai din Korea de Nord, dar mă așteptam să vă amintiți de recenta execuție a unui general, prin folosirea unui tun antiaerian. Sunteți prea „soft” azi, ca și cum v-ați asorta cu înfățișarea pufoasă. Sunteți bine, s-a întâmplat ceva? Lumea vorbește pe la colțuri că nu vă mai respectă supușii…
ApreciazăApreciază
Așteptăm detalii, în acest caz. Iluminați-ne!
ApreciazăApreciază
Bai […], il mai pupi mult in fund pe dinca?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu de unde-ai mai răsărit, arătareo?
ApreciazăApreciază
Hmmmmmmmmm……….. eu as fi mai moderat cu aprecierile. Nu contest ca s-a incercat o schimbare, dar mie mi s-a parut doar o cosmetica, si inca una proasta. Iar bomboana pe coliva sau musca pe stim-noi-ce e tocmai renovarea salii si a scenei. Facuta in pripa, cu materiale ieftine si proaste, fara o baza stiintifica si fara simt de raspundere. Cica s-a imbunatatit acustica…..cui? Toata sala in lemn si fara cortine, se aude si musca; au pus aceleasi placaje si in lojile tehnice si se aude in toata sala ce croncane cei de acolo; au scos draperiile si cand intra/iese cineva (d)in sala in timpul spectacolului [de obicei chiar plasatoarele care ar trebui sa impiedice accesul] lumina de pe hol traverseaza toata sala, pana in fundul scenei…….sa vedeti ce bine se simt cei de acolo………. decopertarea fosei a facut orchestra sa sune ceva mai aerisit, dar a impins vocile in spate, de unde se aud mai greu. Scena a fost data in functiune fara sa se fi refacut structura de rezitenta, iar unele spectacole nu se mai pot pune din motive de …. greutate. Mult-trambitzata premiera cu Manon Lescaut [in care oricum nu a aflat nimeni cine ar fi trebuit sa cante] nu se mai pune, desi s-au consumat 3 luni de repetitii, pentru ca s-au prins si ei la un moment dat ca nu tine scena decorul, care se pare ca venise si l-au trimis inapoi in Anglia. Restul premierelor au reusit sa inlocuiasca niste spectacole proaste [nu neaparat din conceptie ci din uzura si prosta intretinere] cu altele la fel de proaste sau si mai rau. Poate singura miscare mai reusita [dar nu sunt sigur nici de ea] e aducerea lui Kobborg la conducera baletului, care pare revigorat, intinerit si mult mai coerent desi noile productii sunt tare fade, iar in opera secventele coregrafice sunt tot de maxima jena. Per global, toata schimbarea asta mi se pare ca seamana cam mult cu rochia cea noua facuta din draperia veche a lui Scarlett O’Hara.
Dar fiecare vede lucrurile cum ii convine. Eu unul incerc sa vad si ce e sub stratul de mortar pus pe post de fard.
ApreciazăApreciază
Hmmmmmmmm…. Totul e rău, totul e prost. Rum-pam-pam.
Țin minte bine, vă plăcea Boema aia a lui Pantea, pe motiv că e zeffirellistică, ca să nu zic direct un plagiat ieftin gen Abidas vs Addidas…
Nu mă pricep la renovări, dar ca să punem lucrurile în perspectivă, îmi aduc aminte următoarele:
Renovarea Bolșoi Teatr, Moskova: durata – 10 ani, cost – 800 milioane EUR
Renovarea Teatrului Național Iași: durata – 8 ani, cost – 4,2 milioane de EUR, acustica este proastă.
Renovarea ONB: durata – 3 luni, cost – 8 milioane EUR
Evident, fiecare se uită la cifrele acestea în felul lui, unii cu ură, eu nu.
ApreciazăApreciază
[…] Dar tocmai distanța față de evenimente arată mai clar că drumul pe care îl propusese Răzvan Dincă era unul al reinventării operei, al reconectării teatrului bucureștean la tendințele europene. […]
ApreciazăApreciază