32 de comentarii

1. Reblogged this on Je suis Enesco.

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
2. Pana la urma critica trebuie tratata constructiv. Se poate ca sectiunile de corzi sa fi fost in sala prea slabe, dar nimeni din exterior nu stie cate tipete a tras Meister sa cantam mult mai piano. Ce sa zic, in concert am dat putin mai mult. Iar comparatia cu o alta piesa a lui Mahler, care are alta abordare orchestrala, nu prea isi are sensul. Mahler 8 a avut proportiile dorite de dirijor, iar corzile sunt mai mult o culoare, in primplan sunt corurile si solistii si rar suflatorii. Poate corurile mari ar fi putut fi putin mai ponderate in anumite momente… Sala nu ajuta deloc, iti da impresia ca trebuie sa tragi tare. Asta e. In concluzie, altadata nu putem face altceva in aceasta sala decat sa fim mai multi, o patura mai mare de cordari, fiindca de cele mai multe ori nu trebuie sunetul fortat. Multumim de ajutor celui care a scris acest articol, poate putin cam agresiv.

   ApreciazăApreciat de 1 persoană

   Răspunde
   • Mulțumesc pentru comentariu și pentru fair-play.
     Așa cum am scris și în articol, am preferat să văd jumătatea plină a paharului, de accea am considerat concertul de ieri drept un semi-scucces, nu un semi-eșec.
     Apreciez bravura de a aborda o asemenea simfonie. Apreciez și faptul că lucrurile n-au scăpat totuși de sub control, în afara balansului. Apreciez și faptul că s-a putut reveni în partea a doua la un discurs muzical mai aproape de spiritul partiturii.
     Sper ca data viitoare să fie mai bine.

     ApreciazăApreciază

     Răspunde
     • din niciun punct de vedere nu putem compara o orchestra in care cel mai scump instrument este 30.000 de euro cu o orchestra in care cel mai ieftin instrument este 100.000 de euro.daruirea a fost cel putin similara cu cea a orchestrei lui Mehta.ba chiar la anumite compartimente,sa zicem contrabasi,daruirea a fost totala.spun asta pentru ca am fost chiar langa ei.cele doua partituri nu seamana sub niciun aspect si nu pot fi comparate.adagio-ul din partea a4a (simf a9a) are intr-un fel corespondent in chorus mysticus unde corzile sunt inlocuite de voci.vocile sunt viorile acestei simfonii.sa nu uitati ca ,la sala palatului,balansul final il da inginerul de sunet de la pupitru.nu vad niciun comentariu pertinent referitor la acest aspect esential care a facut acum cativa ani ca un pianist ca radu lupu sa nu mai cante la sala palatului.

       ApreciazăApreciază

     • Nu contest nimic din „dăruire”, numai că „dăruirea” nu este suficientă pentru a face un concert foarte bun. La fel cum vitejia în luptă nu asigură câștigarea unei bătălii.
       Nu îmi prea vine să cred că sunetistul și-a făcut treaba excelent cu IPO și ar fi devenit apoi incompetent în cazul ONR.
       Cred că scuzele nu ajută cu nimic, pe nimeni.
       Tocmai de aceea, apreciez în mod deosebit comentariul anterior celui făcut de dvs., un comentariu ce pare al cuiva din orchestră.
       Știu că o cronică negativă doare. Nu-mi face nici o plăcere să provoc durere nimănui.
       Concertul a arătat niște limite. E mult mai productiv să le știm și să le putem depăși.

       ApreciazăApreciază

     • daca o cronica este negativa,asa cum spuneti, comparand o zebra cu un strut,o tratam ca atare.daca ati fi ascultat sunetul direct din microfoane la mahler a9a ati fi avut o mare surpriza.in sala s-a auzit mult mai bine.limitele sunt instrumentele, inginerii de sunet,lucruri pe care le cunoasteti prea bine.as fi asteptat sa comparati si concertul de deschidere cu bruckner a8a….aici nu aveti nimic de spus?????????

       ApreciazăApreciază

     • Din păcate, nu am nimic de spus, pentru simplul motiv că nu am fost la concertul de deschidere, cel al Orchestrei de Tineret, pentru că nu aveam niște mari așteptări de la acel concert. Dar nu pot să comentez despre ceva ce n-am văzut, nici măcar la TV.

       ApreciazăApreciază

3. Pot intreba cine semneaza aceasta critica ?
   Intreb pentru ca nu scrie.
   Multumesc

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
   • Eu.
     Dar nu știu cui îi răspund: Mihaelei M sau lui Ștefan Zaharia?

     ApreciazăApreciază

     Răspunde
4. Daniel Hofman, jurnalist german independent:

   Sunt foarte încântat de acest concert Mahler. Orchestra a avut monumentalitate, sunetul corzilor a fost frumos, cu acea căldură pe care creaţia lui Mahler mai târzie o cere în mod special. Am remarcat instrumentele de suflat din lemn foarte diferenţiate, alămurile minunate, cu o moliciune a cvartetului care a sunat foarte bine. Sunt în mod special entuziasmat de coruri, o pronunţie perfectă în limba germană, apoi precizia dicţiei. Dintre solişti aş vrea să subliniez, în mod special, prestaţia lui Şerban Vasile. Pe ceilalţi doi cântăreţi îi ştiam deja, i-am auzit de mai multe ori la festivalul Wagner de la Bayreuth, dar pe Şerban Vasile l-am auzit astăzi pentru prima dată şi m-a încântat vocea sa de bariton, care merită, după mine, să se înscrie în curând în rândul celor de la Bayreuth. Dincolo de toate acestea, trebuie să spun că această sală Mare a Palatului are o acustică foarte proastă pentru asemenea lucrări de amploare. În mod special, în partea întâi, acolo unde Mahler a vrut sonorităţi aproape brutale şi în secvenţele de final ale părţii a doua, am sesizat problemele de acustică ale sălii, acolo unde totul a fost prea tare. Îi doresc unei metropole artistice precum Bucureştiul o sală de concerte mult mai bună.

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
   • Foarte frumos.
     Dar văd că și domnia sa a remarcat că în prima parte „totul a fost prea tare”, sugerând că problema ar fi acustica sălii.
     Revenim însă la o problemă mai veche. Eu am văzut suficiente concerte ale Orchestrei Naționale Radio alături de Corul Academic Radio și am observat aproape mereu tendința corului de a cânta peste orchestră. Corzile ONR, pe de altă parte, au un sunet mic, mai mereu. Poate că ar trebui să ne aducem aminte și de alte ocazii în care Corul Academic Radio a strivit orchestra: Missa în Si Minor de Bach, acum vreo doi ani, dirijor a fost Tiberiu Soare.
     De data asta, la Sala Palatului, pur și simplu nici nu s-au mai auzit în prima parte a simfoniei. Am stat în rândul 6 sau 7, măcar acustic și tot trebuia să ajungă sunetul și până la mine.
     Până la urmă e o opțiune și puteți alege: privim adevărul în față sau ne ascundem după acustică.

     ApreciazăApreciază

     Răspunde
     • in bach corul a stivit orchestra?????nu stiu cu ce va ocupati dar va sfatuiesc sa nu mai mergeti la lucrari vocal-simfonice….mergeti doar la cele simfonico-vocale :)))))

       ApreciazăApreciază

5. @ silver: Ia citiți aici:

   Despre Opera: Dacă tot ai adus vorba, Misa în Si minor de Bach ți-a ieșit?

   Tiberiu Soare: Nu, normal că nu mi-a ieșit. Dar asta am spus-o de atunci. N-a ieșit. Nu au fost condițiile. Nu sunt masochist, dar a fost din cauza mea în sensul că nu am găsit calea, într-un timp foarte scurt, să le comunic cumva prin gesturi, prin orice le-aș fi spus la repetiții, prin orice gest pe care l-aș fi folosit la repetiții, să-i fac să înțeleagă de fapt, lumea pe care o aveam eu în cap când am studiat partitura Misei în Si minor. Din punctul meu de vedere, a fost o întâlnire ratată cu Misa în Si minor. Adică oamenii au făcut tot ce au știut ei mai bine, dar cum au știut ei, cum au crezut ei că e bine. Eu, la rândul meu, am făcut cum am crezut eu că e bine. Era ca vorba aia, cred că zisă de un personaj interbelic, îl citează Țutea la un moment dat, cred că e Pandrea: „am vorbit împreună și ne-am înțeles separat”. Dar aici n-aș pune-o nici la capitolul „nereușite total”, pentru că stau și mă gândesc cine a făcut lucrarea asta? Cine a avut curajul? Eu știam foarte bine la ce mă expun. Eu făceam Misa în Si minor de Bach fără să am nici un instrument care să aducă măcar puțin cu sonoritatea bachiană de azi. Știi de ce am făcut eu Misa în Si minor? Eu sunt obsedat de ea de ani de zile și nu am să renunț, am s-o mai fac. Știi ce s-a întâmplat acolo? Senzația mea este că Bach, Mozart, în general compozitorii baroci și, treptat, treptat, și clasicismul, Beethoven, Haydn, încep să fie confiscați de un anumit segment de interpretare. Există orchestre, muzicieni care se supraspecializează pe interpretarea genului aceluia de muzică. Mai nou – Schubert cu Franz Brüggen, interpretări de operă. Nu e o cabală, dar cumva tind să acapareze compozitorii respectivi. Ori eu nu vreau asta, nu vreau să ascult Bach sau Mozart doar o dată la nu știu câți ani, când vine o formație specializată prin România. Pentru că aici, din păcate, nu avem și nu avem nici școala necesară pentru a face lucrurile astea. Nu avem multe… Nu avem infrastructura, nu avem formația, nu avem multe lucruri. Și atunci ce încercam eu nu era să reeditez vreo variantă…

   Despre Opera: Păi, da, asta e! Și mie mi s-a părut la fel. Exact de asta am mers la Sala Radio să văd Misa în Si minor. Chiar dacă nu a ieșit cum trebuia, nu am regretat că am venit, poate că aș mai merge încă odată chiar știind că nu va fi perfectă.

   Tiberiu Soare: Am încercat să vin onest cu ce am înțeles eu și cu instrumentele și oamenii pe care îi aveam în fața mea. Faptul că am avut un timp destul de limitat de repetiții… Nu am putut face generala în dimineața concertului, cum se face normal, iar asta mi-a mâncat o repetiție. Doar că aș fi suprasolicitat corul, care are foarte mult de cântat în seara aceea.

   Despre Opera: Eu nu am înțeles de ce era atâta cor! Parcă era corul sindical…

   Tiberiu Soare: Ăla era corul. Nu cred că s-a hotărât pe cale sindicală asta. Maestrul de cor chiar insista, îmi amintesc, să mai aibă colaboratori, să fie mai mulți. Îi era teamă că nu face față sonor, nu știu de ce…

   Despre Opera: Mie mi s-a părut că diferența de sonoritate între cor și orchestră era uneori strivitoare.

   Tiberiu Soare: A fost puțin dezechilibrat, mai ales pe pasajele de tutti, e adevărat… Dar, vezi, e foarte greu pentru că noi, muzicienii formați în România, și vorbesc în numele tuturor, și al maestrului de cor, și al orchestrei, și al corului, noi am fost obișnuiți cu un anumit fel de a aborda fenomenul muzical. Ne vine foarte greu, ni se pare chiar sinucigaș, chiar riscant să mergem cu o formație muzicală redusă pe un vocal-simfonic de genul Misei lui Bach, fie și din cauza efortului fizic pe care îl faci de a cânta toată Misa în Si minor de Bach. Una dintre întrebările care mi se adresau atunci era: „dar o facem pe toată?”

   Tot interviul e acesta:

   https://despreopera.wordpress.com/2014/06/29/interviutiberiusoare/

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
6. @ Silver: Să scoatem și cronica de atunci:

   „Nu am nici o nemulțumire legată de profesionismul Corului Academic Radio. Dar, când vine vorba de Bach, observații sunt destule. Tendința ultimelor două decenii este de a se cânta muzica barocă folosind efective reduse, comparabile cu cele din epocă. Se folosesc foarte des și instrumente de epocă. Nu e cazul la noi, din motive care sunt și obiective, nu numai pentru că nu încearcă nimeni. Și totuși, când orchestra este redusă la un număr mic de instrumentiști, un cor de 60 de persoane nu poate decât să strivească. Inerția lui e mare și agilitatea îl încurcă. Suflătorii, mai ales cei din lemn, nu se mai aud atunci când acest cor își ia avânt în Gloria sau în Et ressurexit. Nu e vorba de vreo lipsă de performanță, ci de nepotrivire, de contrazicere a întregii idei de interpretare, de parcă ar fi fost vorba de o clauză sindicală ce trebuie îndeplinită (aceea de a cânta absolut tot corul, ba chiar și cu invitați), în loc să fie vorba de o partitură și de o viziune. E drept, unde tempoul lent a permis, în Credo sau în Et incarnatus est, același cor a fost aproape de sublim. Cum secvențele muzicale de această factură s-au regăsit mai mult în a doua parte a concertului, reprezentația a părut inegală, dând senzația că toată lumea s-a întors din pauză mai pătrunsă de spiritul muzicii lui Bach. A fost o iluzie, pentru că Sanctus dar și Et ressurexit mai înainte au strivit totul în cale.”

   Textul complet, aici:

   https://despreopera.wordpress.com/2014/04/12/missa-in-si-minor-de-bach/

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
7. Domnule Patrascu, in primul rand as dori sa va atrag atentia ca va contraziceti singur: la inceput reclamati ca „Dirijorul a pierdut total echilibrul acestui monstru muzical” pentru ca, la sfarsit, sa scrieti despre bravura dirijorului, „care nu a scăpat lucrurile din mână”. In al doilea rand sunt revoltata de faptul ca intotdeauna orchestrele romanesti sunt comparate cu cele din alte parti din aceeasi perspectiva ingusta a „criticului muzical”. Daca doriti cu adevarat sa decurgeti la ceva constructiv, va rog sa gasiti solutii la urmatoarele probleme:
   1. Dozarea vocilor in orchestra este INTOTDEAUNA data de viziunea interpretativa a dirijorului. Daca suprapui in acelasi plan dinamic 12 viole si 150 de coristi, este simplu sa stii cine va castiga, oricat si-ar rupe arcusele cele dintai; in acest context, poate interveniti la conducerea Orchestrelor Radio pentru cateva amanunte, ca, de exemplu, Orchestra Nationala Radio sa poata avea suficienti angajati de calitate ca sa poata face fata unor dozaje defectuoase ale dirijorului.
   2. Instrumentistii romani, pe langa salarii jenante, au instrumente foarte proaste, in special cei de la corzi, fiindca celor de la suflatori le mai asigura institutiile din cand in cand un instrument (nu neaparat bun). In conditiile date, concureaza foarte bine cu marile orchestre ale lumii, contrar parerii dumneavoastra. Eu v-as propune sa incercati sa le rezolvati aceste probleme, mai intai si apoi sa faceti comparatie; pana atunci, asa cum a observat un comentator de mai devreme, suprapuneti un strut peste o zebra.
   3. Pe tenor l-ati iertat pentru faptul ca a cantat execrabil, doar pentru ca a fost o prezenta la Bayreuth; sa zicem ca este doar o opinie. Nu ati observat, asa cum nu observati niciodata, alte fineturi ale orchestrei, precum partida de corn minunata, sau culorile cetoase ale tremolo-ului corzilor in anumite pasaje, sau capacitatea fantastica de pliere de tempo dupa capriciile solistilor care mai uitau din cand in cand de muzica si se imbatau in reverberatiile propriilor voci. Cu acest tip de comentariu „constructiv” reusiti doar sa alungati publicul din sala de concert.
   4. „Un semi-succes așadar, un triumf din perspectiva publicului, dar atenție la mitul lui Icar: cel ce îndrăznește prea mult riscă să-și ardă aripile…”. Orchestra Nationala Radio este cea mai prost platita orchestra radio din Europa si are cele mai proaste conditii de desfasurare a activitatii. In cadrul ei canta artisti care au activitate camerala sau chiar solistica, care au proiecte muzicale premiate si apreciate, sunt absolventi ai unor universitati europene de prestigiu si de care dumneavoastra nu aveti habar. Va propun sa incercati mai intai sa ii cunoasteti si apoi sa ii comparati.

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
   • Nu mă contrazic deloc: echilibrul s-a pierdut, dar nu au fost decalaje (sau, dacă au fost, tot nu conta, că orchestra oricum nu se auzea, dar prefer să cred că n-au fost).
     Îmi pare rău, dar dacă nu am voie să compar ONR cu nici o orchestră străină, nu înțeleg atunci care ar mai fi motivul pentru care aș mai veni la Sala Radio: compasiunea? Nu. Au fost și concerte foarte bune, cel mai recent exemplu fiind Norma.
     Apoi, nu putem merge la infinit căutând mereu al treilea vinovat, dirijorul, sau chiar spectatorul care își dă cu părerea.
     Faptul că păstrez comentariul dvs. ar trebui să fie suficient pentru a demonstra că îmi pasă de dificultățile materiale ale orchestrei, deși tonul comentariului este total lipsit de fair-play.
     Mult succes în continuare!

     ApreciazăApreciază

     Răspunde
8. domnule Patrascu observ ca nu luptam cu aceleasi „arme”,adica nu avem un limbaj comun, fiecare intelege altceva din notiunile muzicale de baza.asa ca „duelul”nostru nu este deontologic si este aprioric sortit „semisuccesului”. daca va doriti formator de opinie sau critic, in orice fel de domeniu,atunci faceti o pauza de scris si apucati-va serios de citit si ascultat.peste cativa ani, poate 10 poate 20,vom putea sa ne intelegem si sa avem un dialog constructiv.intotdeauna insa, si acum si peste 20 de ani,dirijorul stabileste nuantele,dinamica,etc,indiferent ce spune inainte sau dupa concert.de aceea adagio-ul lui daniele gatti de acum 4 ani va ramane unic,chiar comparat cu cel al lui zubin de alaltaieri.

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
   • Și o întrebare, retorică, desigur: dacă Orchestra Națională Radio nu poate fi comparată cu o orchestră străină, atunci ce mai caută la Festivalul Enescu? Mai ales că n-au cântat pe gratis, prețul biletului a fost același ca la orice altă orchestră.

     ApreciazăApreciază

     Răspunde
     • nu ati comparat-o cu orice orchestra straina ci cu orchestra cu cele mai scumpe viori si ati comparat cele doua partide de vioara in doua lucrari diferite,dar se vede ca nu pricepeti.intr- o lucrare corzile erau soliste in forte,si „vibrau „, cum spuneti dumneavoastra,iar in cealalta lucrare corurile erau soliste iar partida de vioara era solista in piano si vi s-a parut ca lipseste „galgaiala ” cu care sunteti dumneavoastra obisnuit la opera.cat despre onorarii se vede ca sunteti in afara problemei.radioul a cantat ordin de servici ca sa puteti dumneavoastra,cu banii economisiti,sa ascultati filarmonica din berlin.si da,puteti compara orchestra radio cu orice alta orchestra radio,asa cum s-a putut face comparatia in festivalul radiro.noroc ca am prieteni care au fost in sala si care au mai ascultat mahler a8a si care stiu ce trebuie sa se auda si ce nu.dupa ce o s-o mai ascultati de 10 ori nu o sa vi se mai para asa o tragedie conceptia unui dirijor tanar apropos de planurile sonore.si da, va dau voie sa va puneti un stabilizator de volum la aparatul auditiv ca sa vedeti ca pana la urma la sala palatului ,sala construita pentru voce,la microfon,cine e la pupitrul de sunet face jocurile.sunt curioasa cand veti incepe sa comparati orchestra Operei Bucuresti cu Opera din Munchen care vine acusica cu elektra :)))))))

       ApreciazăApreciază

9. Citat (Din partea unui muzician profesionist Cristian-Ladislau Andris, prezent in sala de concert si fara legatura cu orchestra in cauza): „Eu am ascultat concertul pe enescu.tvr.ro si nu pot fi de acord cu critica concertului! In afara de inceput, care s-a simtit intr-adevar putin ezitant, restul a fost la un nivel la care rar mi-a fost dat sa ascult in ultima perioada o orchestra romaneasca. Din acest motiv, felicit Orchestra Nationala Radio si pe cei implicati in evenimentul de seara trecuta!!! Bravi! „ Comentariu preluat de pe: https://www.facebook.com/yusayit / In planul secund, articolul este o incercare vadita de defaimare si nu prezinta argumente clare si credibile in afara ideii ca sectiunea cordarilor nu s-a auzit in sala sau a fost acoperita de catre cor. Pentru a fi si mai evidenta eroarea in care v-ati afundat, in curand vom posta pe toate canalele disponibilie, inclusiv acesta, inregistrarea concertului de aseara ieri seara al Orchestrei Nationale Radio. In ceea ce priveste profesionalismul celui care a scris acest articol, sau mai exact lipsa lui, iarta doar un exemplu de contradictie in idei in cadrul aceluiasi articol: „Dirijorul a pierdut total echilibrul acestui monstru muzical „…ca mai apoi acelasi autor sa scrie: „dar și a bravurii dirijorului, care nu a scăpat lucrurile din mână„. In mod clar, autorul nu este nici critic muzical, nici muzician iar daca este, habar nu are ce inseamna muzica. Ii dorim succes cu activitatea de jurnalist si ne bucuram ca a participat la concertul Orchestrei Nationale Radio. Biletul cumparat de acesta este o contributie reala la profesionalismul acestei orchestre de prestigiu.

   ApreciazăApreciază

   Răspunde
10. in orice caz,faptul ca ascultati doar opera si asta fara partitura in fata va deregleaza sistemul de apreciere si considerati,in mod paradoxal,ca ce se aude in opera din bucuresti este un sistem de referinta.mahler a8-a nu este o opera ,nu e traviata,ci o simfonie care s-a cantat la premiera cu 950 de coristi si 120 membri ai orchestrei……conteaza si ce a vrut compozitorul, chiar mai mult decat ce doriti dumneavoastra sa auziti suav in ureche….exista niste curente in arta…ganditi-va ca sotia lui mahler a fost iubita lui kokochka…incercati sa abordati aceasta simfonie din toate punctele de vedere….uitati-la operele de arta ale epocii..nu are sens sa intram in detalii ca nu mai terminam.va sfatuiesc sa aprofundati subiectul mahler filozofic,stilistic,etc…..doar asa putem intelege opera de arta si sensul ei….sau autoportretele lui schiele sunt urate ca nu seamana cu pasarica lui juan miro??????????????

    ApreciazăApreciază

    Răspunde
11. https://dexonline.ro/definitie/genuin

    ApreciazăApreciază

    Răspunde
    • Știu, dar e o prețiozitate și un barabarism de limbaj. Sper să găsișți și „zee”, ca plural pentru „zeiță” 😀

      ApreciazăApreciază

      Răspunde
12. Stimați comentatori, câtă vreme dvs. v-ați înverșunat pe aici, eu am fost la concertul Filarmonicii din Berlin.
    A fost, așa cum vă așteptați, ceva extraordinar. Și la același preț.
    Nu vă lăsați! Nu ascultați de nimeni care vă spune adevărul! Adevărul nu contează 🙂

    ApreciazăApreciază

    Răspunde
    • astept cu nerabdare sa inaugurati si „despre neurochirurgie”…caci nu e asa? puteti spune adevarul despre tot….in tara in care inginerii declama public adevarul muzical ma astept sa efectuati si operatii de encefaloctomie celor care canta ” nevibrat” sau care nu au montate niste surdine pe corzile vocale……….sunteti un adevarat Dr.House al simfonismului 😃😃😃😃😃

      ApreciazăApreciază

      Răspunde
    • Domnule „despreopera”, se vede ca sunteti inginer. La dumneavoastra totul se reduce la pretul unui bilet si la convingerea expusa pe un ton agresiv ca ceea ce scrieti pe acest blog este adevarul absolut. Am fost si eu la „devastatorul” concert amintit de dumneavoastra (eu l-as numi extraordinar), asa ca va pot sugera abia acum, dacă sunteti de buna-credinta, sa vizitati Orchestra Națională Radio intr-un concert simfonic de stagiune cu un alt dirijor decât cei intens promovati de dumneavoastră. Faceti un experiment dacă veti mai vedea in viitor un afiș cu Peter Feranec. Pana atunci, va doresc auditii cat mai nuantate!

      ApreciazăApreciază

      Răspunde
      • Devastator este și Șostakovici, speram să vă prindeți. La concertele regulate ale Orchestrei Radio merg în mod neregulat. Unele sunt foarte bune (Norma, sau chiar Șostakovici, a șaptea, cu Tiberiu Soare), altele sunt rezonabile, dar nici concertele foarte slabe nu lipsesc din stagiune.

        ApreciazăApreciază

13. Și Marius Constantinescu a văzut ce a văzut toată lumea:

    „Cornelius Meister e atât de tânăr şi atât de entuziast, încât îmi vine să îi spun… Meistersinger. Aşa a cântat cu toate compartimentele, încât mi se pare că a uitat să dirijeze pe alocuri, de unde şi impresia de babilonie sonoră pe care am avut-o, mai ales la început. În schimb, la sfârşit (şi ştiţi că Mahler are voluptatea finalurilor, iar acesta ar fi trebuit să dărâme pereţii!), a căutat efecte în detrimentul acurateţii frazelor.”

    http://agenda.liternet.ro/articol/20148/Marius-Constantinescu/Jurnal-de-meloman-grabit-si-jurnalist-fugarit-0309-Festivalul-Enescu-2015.html

    ApreciazăApreciază

    Răspunde
    • Despre critica muzicală făcută fără pregătire, talent, cultură, decenţă şi onestitate, Pascal Bentoiu scria în cartea sa ”Imagine şi sens” că aceasta ”se instalează solid şi sfidător pe tărâmul presei, falsificând şi deformând mesajele artiştilor către public şi reacţiile publicului destinate artiştilor”. Acelaşi autor arată în continuare că ” ….o mie de oameni pot fi sincer entuziasmaţi de o lucrare, dar dacă – cum se întâmplă de atâtea ori – au surpriza să citească a doua zi că au fost nişte imbecili şi că lucrarea (interpretarea)(care dintr-un motiv sau altul n-a plăcut criticului ) e defapt proastă, ei vor fi indubitabil derutaţi…., fără a mai pune la socoteală că alţi 30. 000 vor rămâne convinşi pe neauzite că lucrarea nici nu merită să fie ascultată.” Să urmărim aşadar cum a rezolvat problema acest Dorel al cronicii muzicale româneşti. Puţinătatea şi fixitatea ideilor fiind atribute evidente , nu mai rămâne decât să observăm mecanismul: se ia un fapt muzical, justificat prin gen sau stil şi care pentru muzicieni este de la sine înţeles, prezentându-se apoi marelui public ca pe o greşeală sau ca pe o eroare. Cum justifică autorul cronicii afirmaţiile făcute(corurile au fost prea puternice la partea I şi au strivit orchestra şi mai ales viorile)? Nu există nicio justificare, cu atât mai mult una din domeniul stilisticii muzicale, ci doar apelul la autoritate. Un apel la autoritate făcut fără discernământ şi fără decenţă nu poate decât să ducă la sofisme şi la adâncirea erorii. Să vedem aşadar exprimarea ziaristului independent Daniel Hofman, transformată din ” a fost totul prea tare” în ”corurile au fost prea tari.” Al doilea apel la autoritatea domnului Marius Constantinescu este o eroare pentru că, dacă-l citiţi cu atenţie, domnule Criticescu, veţi observa că afirmaţiile acestuia nu vă ajută, ci dimpotrivă:”şi ştiţi că Mahler are voluptatea finalurilor, iar aceasta ar fi trebuit să dărâme pereţii .”Al treilea apel la autoritate reiese din interviul postat mai sus( cel cu Tiberiu Soare). De aici rezumăm următoarele: contrar a ceea ce noi, artiştii cunoaştem, anume că dirijorul are rol hegemonic şi deţine puterea în ce priveşte direcţia muzicală, având toate pârghiile pentru a propune şi dispune o direcţie de interpretare şi de a accede la respectarea ei, aflăm cu stupoare că, din nou, ca acum 25 – 30 de ani, totul se poate traduce prin: ”eu am vrut dar nu am avut cu cine….”aruncând astfel toată vina pe colaboratori. De aici se vede reiterat vechiul şablon: dacă e bine – meritul dirijorului ; dacă e prost – e de vină formaţia.În realitate, dirijorul are toate prerogativele să ceară şi să alcătuiască formaţiile aşa cum crede de cuviinţă şi să decidă raporturile de intensitate conform concepţiei personale. În concluzie, apelurile la autoritate nu vă pot întări afirmaţiile; va trebui, aşadar, să acceptaţi că în genul vocal-simfonic corul este solist şi este aşezat de către autor pe primul plan sonor. El trebuie să se audă deasupra orchestrei şi pentru că este purtător al textului ce conţine ideatica pe care muzica a fost construită.În încheiere mă alătur lui Silver,propunându-vă să luaţi o binemeritată pauză în care să vă gândiţi dacă vă puteţi numi formator de opinie onest şi calificat, jignindu-i şi defăimându-i pe artiştii formaţiilor radio. Oricum, vă mulţumim pentru că ne-aţi lăsat să ne adăpăm la izvorul nesecat al expertizei şi culturii muzicale pe care le stăpâniţi ca nimeni altul şi să ne hrănim cu adevărul muzical pe care-l deţineţi deja şi ni-l împărtăşiţi cu atâta largheţe, adevăr la care noi, muzicienii aspirăm toată viaţa şi pe care-l atingem cu multă trudă. La multe semi -succesuri! 🙂

      ApreciazăApreciază

      Răspunde
      • Așa e, mea culpa. Orchestra a fost plină de concert maiștri de la prima vioară până la trianglu. Au cântat minunat, cel mai bun concert din istoria festivalului. Icoana lui Mahler pe care muzicienii o țin pe perete a lăcrimat. Arsenie Boca, la fel.
        Și asta, culmea, deși a exustat o conspirație mondială care a încercat, fără succes, să saboteze sacrul act de cultură. Sunetiștii, au dat volumul corurileor la maximum, iar microfonul din dreptul viorilor a fost pus pe „mute”. Dirijorul era drogat. Mahler li s-a arătat în somn coriștilor și le-a spus că trebuie să urle. Soliștii erau veniți de la un chef și nu erau interesați de concert. Publicul a fost lovit de o molimă, ce le-a astupat urechile.
        A fost o mare reușită.

        Cred că e OK, acum. S-a făcut dreptate. Comentatorii vajnici au pupat obrazul Orchestrei radio pe care scuipase mai devreme sinistrul cronicar.

        ApreciazăApreciază

14. Marius Constantinescu, un alt licentiat al Univeristatii Nationale de Muzica, la fel ca dumneavoastra. :)) Dumnealui este chiar un meloman grabit si pe deadupra si cam miop, pe langa hipoacuzia ce-l caracterizeaza.. :)) Ma bucur totusi ca nu cereti ajutor unor critici precum Grigore Constantinescu sau Dumitru Avakian, absolventi de politehnica sau jurnalism si astept din partea dumneavoastra un diagnostic oncologic, impreuna cu un tratament adecvat pe blogul dumenavoastra desprecancer.com
    Va urez succes nella brillante carriera di music(oncologo)!

    ApreciazăApreciază

    Răspunde
15. […] Orchestra Națională Radio –  A ratat să-și depășească condiția, deși, a reușit s-o facă în alte dăți. Un Mahler aproape de catastrofă în primele minute ale concertului cu Simfonia Nr.8, din fericire evitată. […]

    ApreciazăApreciază

    Răspunde

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.