În Sâmbăta folkului, 5 Septembrie 2015, ora 16.30, Ateneul Român
Recital Murray Perahia – pian
Haydn – Sonata nr. 31 Hob. XVI. 46 în la bemol major
Haydn – Variațiunile Hob. XVII. 6 în fa minor
Brahms – Balada op. 118 nr. 3 în sol minor
Brahms – Intermezzo op. 119 nr. 3 în do major
Brahms – Intermezzo op. 119 nr. 2 în mi minor
Brahms – Intermezzo op. 118 nr. 2 în la major
Brahms – Capriccio op. 116 nr. 1 în re minor
Beethoven – Hammerklavier, op 106 în si bemol major

Un poet al pianului. Acesta este clișeul pe care îl folosesc jurnaliștii francezi atunci când scriu despre un imens pianist. M-am întrebat de multe ori ce vrea să însemne această comparație, dincolo de frumusețea metaforei. Și am un răspuns, bineînțeles.

Un bărbat mai degrabă scund, îmbrăcat într-un costum impecabil, își reglează îndelung scaunul și începe să cânte Haydn. Sonata nr. 31 pe un pian Steinway. În mod normal, prin simplitatea ei, ar trebui să mi se pară că printre note îl întrezăresc pe Bach. Dar discursul lui Murray Perahia e mai dens, o catifea grea. Tempoul e un pic mai larg, pianul vibrează și sonata capătă un aer gânditor. Distanța dintre Haydn și Brahms s-a micșorat brusc, programul, aparent contrastant, începe să capete sens.

Variațiuni. Tot Haydn. Prinse între două lumi. Clasicismul dintre Bach și Brahms. E incredibil cum reușește Perahia să poziționeze cu atâta precizie muzica lui Haydn. Să nu uităm, cei care l-au descoperit pe Bach și l-au adulat nu au fost contemporanii săi, ci romanticii secolului XIX.

Începe Brahms! Programul, anunțat în ultima clipă, conține op.118 și 119. Adică omagiul romanticului Brahms adus preclasicului Haendel. Un Haendel sublimat, până nu mai rămâne din el decât o adiere. Balada e o palpitație, având ca extreme serenitatea unei orgi și pasiunea unei scrisori de dragoste, à la Tatiana către Oneghin. O pulsație lină. Firească. Dacă o asculți atent, ai putea compune versuri pe ritmul ei. O poezie fără cuvinte, imaginabilă pe frazele muzicale ale unui artist. Un poet al pianului. Asta înseamnă.

Mă uit la ceas. Plec la pauză. Nu mă pot abține să trag cu ochiul către repetițiile cu Vier letzten Lieder ale sopranei Anja Harteros. Sunt chinuit de remușcări dar și de nerăbdare, mai ceva ca Edgar Allan Poe.

Afară, festivalul de muzică folk din piață începe în forță. Cântă băiatul lui Adrian Păunescu. Remarc încă o dată că totul e fals, sub ton. Gândul că în Ateneu se va auzi bubuiala tobei mari, la fel ca azi noapte, la King’s Consort, când începusem să mă simt ca în Berlinul bombardat în care dirija Furtwängler, mă face să uit regretele. Aveam să văd mai târziu reacțiile de frustrare ale melomanilor față de această multi-culturalitate prost înțeleasă.

Justice est faite, cel puțin din perspectiva asta, primarul Oprescu e arestat a doua zi…

Galerie foto – © Festival Enescu