Vineri și Sâmbătă, 4 și 5 Septembrie 2015, ora 22.30, la Ateneul Român
The King’s Consort – Orchestră şi cor, Dirijor: Robert King

Mendelssohn–Bartholdy – Oratoriul „Paulus”
Solişti: Carolyn Sampson – soprană, Hilary Summers – alto, James Gilchrist – tenor, David Wilson-Johnson – bas

Odes for St.Cecilia
Purcell – Ode to St.Cecilia „Welcome to all the pleasures” (1683)
Britten – A Hymn to St.Cecilia (1942)
Händel – Ode to St.Cecilia „From Harmony” (1739)
Solişti: Carolyn Sampson – soprană, Robin Blaze – contratenor, James Gilchrist – tenor, David Wilson-Johnson – bas

Două zile cu The King’s Consort ar putea fi emblema unei stagiuni normale la Ateneul Român. Programați la ora 22:30, englezii n-au reușit să umple sala decât pe jumătate. Ce păcat! Seria de concerte „de la miezul nopții” este extraordinară din punct de vedere artistic, dar este o greșeală ca organizare. De ce nu putem programa astfel de concerte în anii fără festival? Ar face furori. Răspunsul nu-l putem găsi decât, poate, într-un soi de feudalism cultural românesc.

Vineri a fost oratoriul Paulus de Mendelssohn-Bartholdy, o capodoperă uitată. Ascultându-l la Ateneu, am avut senzația, pentru o clipă, că sunt la Londra, în era victoriană. Apoi că sunt la Berlin, prin 1945, sub bombardament, atunci când primele sunete ale festivalului de folk au început să răzbată de afară. Sacrul și profanul…

Cu un libret destul de modest, dar cu o muzică foarte frumoasă, oratoriul a fost un moment foarte reușit al acestui festival. E o compoziție care nu prea mai are legătură cu mult mai celebrele oratorii de Bach, dar e și plină de inovații. Vocea lui Iisus este nedefinită, putând fi interpretată de o soprană, un tenor, sau chiar de către cor. Apoi, o altă inovație este apariția duetelor într-un oratoriu. Și ce duete! Soliștii, toți antrenați pentru muzica sacră, au o expresivitate pe care nu am regăsit-o niciodată la artiștii de operă care cântă acest repertoriu. Sigur, sunt voci mai drepte, cu o vibrație diferită, dar cu o limpezime de cristal, acutele lor sunt angelice, te înfioară pe loc. E o altă expresivitate în muzica aceasta, una la fel de intensă ca în operă, dar pătrunsă de fervoarea credinței cu care a fost scrisă muzica. Azi, Paulus nu mai are popularitatea din 1837, când a fost compus. Faptul că am putut asculta această muzică la București ține de domeniul miraculosului. James Gilchrist, tenorul care interpreta și rolul naratorului, a fost exemplar. O pasiune reținută a străbătut toate intervențiile sale. Carolyn Sampson în schimb a fost un înger, dar și o imagine vie a credinței, o Jeanne d’Arc în mijlocul soldaților. Corul, abia 32 de persoane, a făcut mai multă muzică decât toate ansamblurile de la noi, care nu coboară efectivul niciodată sub 50 de coriști. Extrem de bine definite vocile, cu o dicție perfectă și o pasiune care li se citea în priviri, ei au fost motorul muzical acestui oratoriu.

A doua zi, Odele pentru Sfânta Cecilia au continuat povestea într-un mod încântător. Un mic discurs al lui Robert King, plin de umor, care ne-a invitat în lumea lui Purcell, a început o noapte care ar fi trebuit să nu se mai termine. Micul coral al lui Benjamin Britten a fost o bucurie. Au cântat 17 oameni care au umplut cupola Ateneului Român de armonie. Sfânta Cecilia este patroana muzicii. Benjamin Britten s-a născut chiar de ziua ei. Omagiu obligatoriu. Copilăresc de simplu, de o inocență tulburătoare. Händel era inevitabil. Dar și inimitabil, inconfundabil și inenarabil. Aproape un oratoriu în miniatură. Ce duet extraordinar între flaut și vocea de soprană a lui Carolyn Sampson!

Am plecat vrăjit, în inima nopții. Sfânta Cecilia suflase peste melomani, domolind arșița zilei…

Galerie foto – © Festival Enescu