Acesta este ultimul episod al unui serial despre soluțiile de criză ale Operei. Materialele prezentate au fost extrase dintr-un amplu articol publicat în revista franceză Diapason, la care am adăugat comentariile mele. Au fost comparate situațiile de la Wiener Staastoper, Bayerische Staatsoper, Opéra National de Paris, Royal Opera House, Teatro alla Scala, Metropolitan Opera și Lyric Opera Chicago cu ceea ce se întâmplă la București. Concluzia este una singură: victoria nu poate veni decât cu prețul schimbării. La fel ca de fiecare dată când sunt invocate mari teatre de operă din lume, am primit și acum eternele comentarii cum că situațiile nu pot fi comparate. Nimic mai fals. Dacă Opera Națională București va fi mereu privită ca o entitate izolată de restul lumii, cu un specific unic (dar niciodată precizat), atunci asta ar însemna că nu există nici o cale de redresare și această instituție va continua să se scufunde din mediocritate în dezastru și faliment artistic.
În urmă cu mai mult de un de zile, am scris o serie de articole tratând problemele de la ONB dar și soluțiile lor. Contextul era însă diferit, pentru că atunci erau multe speranțe, în mare parte împlinite în timpul mandatului lui Răzvan Dincă din sezonul 2014-15. Nu este și cazul acestui sezon.
De data aceasta voi pune în discuție soluții diferite de cele de anul trecut. Soluții de salvare a ONB.
Sau cum am putea avea parte de o stagiune la fel ca Met in HD la București. Cum ar fi să-i putem aplauda pe Jonas Kaufmann, pe Anna Netrebko sau pe Plácido Domingo (chiar și ca bariton) pe scena ONB? Ce ne împiedică? Două lucruri: banii și incompetența artistică. E vorba de banii pe care trebuie să-i plătim ca onorarii și de nivelul artistic scăzut al orchestrei, dar și al producțiilor vechi, de lipsa de profesionalism a multor artiști, de scandaluri, de conservatorismul criticilor lipsiți de criterii de evaluare.
Argumentum ad absurdum – o demonstrație
Vom porni de la aserțiunea că Opera Națională trebuie să devină competitivă la nivel european. Dar cum?
Soluția absurdă
Desființarea ONB. E o demonstrație prin reducere la absurd. Dacă ONB nu poate să-și propună obiectivul de a deveni o forță muzicală europeană, atunci ar trebui să fie valabilă teoria contrară: ONB nu se schimbă și continuă să involueze, spre izolare, înțepenire, irelevanță. În acest caz, singura soluție este desființarea ei. Avantajele sunt enorme: bugetul de stat va economisi o sumă de bani echivalentă cu prețul a 2 kilometri de autostradă neconstruită. Și asta doar cu costul social al concedierii a 1000 de oameni cu studii superioare (deci cu șanse ceva mai mari decât media de a-și găsi de lucru). Ministerul Culturii ar scăpa de un focar de cultură care generează scandal și instabilitate și astfel și-ar putea concentra atenția mai mult spre Culte și spre sprijinirea mai fermă a construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Din punct de vedere electoral, costul desființării ONB e minim. Conform studiilor sociologice, 90% din populație nu calcă pragul acestei instituții, deci riscurile sunt nule. E adevărat însă că, pe termen lung, Kazahstanul lui Borat va părea o țară mai civilizată decât România.
Soluția utopică
Dacă am urma modelul de la Wiener Staatsoper, ar trebui să fie desființată orchestra ONB și înlocuită cu Filarmonica „George Enescu”, o orchestră care a demonstrat recent că poate face față unor cerințe de nivel înalt în muzica de operă: Parsifal, Wozzeck sau Gurre Lieder sunt dovezi în acest sens. Sigur, asta ar însemna ca FGE să fie plătită suplimentar pentru concertele de la operă, să aibă un efectiv complet și stabil, cu o parte dintre posturi dublate, un concert maestru dar și un director artistic. Dar tocmai de aceea am invocat atât de des Ministerul Culturii, căruia îi lipsește complet viziunea; tocmai de aceea i-o servim aici pe tavă.
Pe scurt, tot ceea ce se întâmplă acum la ONB ar trebui desființat. Orchestră, artiști, producții vechi. Rămân doar 5 producții noi, alcătuind o stagiune de 30 de spectacole, câte 6 pentru fiecare titlu, cu câte două distribuții de staruri internaționale. Prețurile biletelor vor fi aliniate la cele din Occident, respectiv: 200 € parterul, 100 € lojele, 50 € balconul central, 10 € locurile economice de lângă tavan. Cu un grad de ocupare de 94%, veniturile aduse din vânzarea de bilete ar fi de 102.500 €, absolut suficienți pentru a plăti un tenor, o soprană și un bariton de anvergură mondială într-un rol principal, precum și pentru invitarea unei orchestre de nivelul celei a Filarmonicii, ba chiar și a unui dirijor foarte bun. Azi, cu un grad de ocupare necunoscut, veniturile din bilete abia ating 9.500 € pe seară. Artiștii actuali vor putea concura pe roluri secundare, la rând cu membrii corului care vor să încerce marea carieră. Tot ca la Viena. Vor rămâne doar producțiile noi: La traviata, Falstaff, Manon Lescaut, Rigoletto și Œdipe.
Obiecțiilor că nu se vor vinde bilete le răspund din start că, atâta vreme cât la André Rieu primele trei categorii de bilete au costat 196, 160 și 135 € pentru o serie de 7 concerte mamut și sold-out, nu avem nici un motiv să ne temem că nu se vor vinde biletele la un spectacol cu Manon Lescaut în care ar cânta Kristīne Opolais și Jonas Kaufmann, dirijați chiar de Antonio Pappano. Și chiar dacă ar fi un fiasco economic, tot ar merita: în fond, mandatul de director al ONB pare atât de ușor de uzurpat, încât speranța de viață în această funcție nu depășește oricum o stagiune completă.
Soluția realizabilă
Deși soluția utopică este plauzibilă, ba chiar recomandabilă, se pot imagina și scenarii de tranziție. În perioada interbelică, la Covent Garden se organiza o stagiune italiană (așa i se spunea), care se desfășura vara, după încheierea sezonului regulat. În acea stagiune erau invitați mari cântăreți angajați la Scala sau la Metropolitan și cărora le era mai dificil să ajungă la Londra în restul anului.
Așa ajungea să cânte Giovanni Martinelli în Otello la ROH, în 1937. Dacă în 2014, la ONB au fost 73 de spectacole de operă, atunci s-ar putea împărți stagiunea în două: o parte care să se desfășoare exact ca acum, cu 30 de Bărbieri, Elixiruri sau Aide mult îndrăgite de conservatorii amatori de bilete de 14 €, și o a doua parte cu o stagiune „italiană”, așa cum o descrie scenariul utopic. Chiar și dacă prețurile biletelor ar fi la jumătate față de media europeană, tot s-ar realiza încasări de aproape 60.000 € pe seară, suficienți pentru a plăti cel puțin trei invitați de primă mărime la București.
|
Nr. locuri |
Preț actual |
Preț EU |
Preț posibil |
|
| Parter |
400 |
15 € |
200 € |
100 € |
| Loje |
150 |
12 € |
100 € |
70 € |
| Balcon premium |
100 |
8 € |
50 € |
50 € |
| Balcon economic |
250 |
3,50 € |
10 € |
10 € |
| Total (94% ocupare) |
900 |
9.475 € |
102.500 € |
58.000 € |
| Sala de 1500 locuri |
1.500 |
15.791 € |
170.833 € |
96.666 € |
| Sală EU (2200 locuri) |
2.200 |
23.161 € |
250.555 € |
141.777 € |
Am introdus în calcule și limita de 1500 a legii lui Baumol, adică cea a unei săli de 1500 de locuri ca minim pentru ca deficitul bugetar să rămână stabil. Cu cele 950 de fotolii de la ONB, încasările nu vor fi niciodată suficiente, tocmai de aceea prețul biletelor ar trebui să fie aliniat la media europeană. Altfel nu vom vedea pe scena bucureșteană decât artiști cu cotă cel mult medie pe piața internațională sau artiști români șantajați sentimental. De aici și necesitatea unei săli de operă mai mari. La 1500 de locuri, cu încasări de 170.000 € pe seară, o stagiune dedicată starurilor ar produce 5.100.000 €, adică 33% din subvenția de la stat. Dar chiar și pentru cele 950 de locuri actuale, o politică de prețuri aliniată la standardele europene ar crește ponderea veniturilor din resurse proprii de la 3,52% la 17,75% din bugetul total al ONB.
De aici încolo lucrurile pot fi extinse: de la 5 titluri pe stagiunea VIP, cu 30 de spectacole în total, s-ar putea crește în ritmul a una sau chiar două producții noi pe sezon, extinzând de la an la altul nivelul calității peste întreaga stagiune. Celor care preferă vechiul sistem li se poate face concesia să vadă vechea producție cu Bărbierul din Sevilia pentru totdeauna, eventual la un preț general de intrare de 5 RON.
Transmisiunile TV, în condițiile în care la București ar cânta tenori precum Marcelo Álvarez, soprane precum Cecilia Bartoli sau baritoni gen Željko Lučić n-ar mai trebui să fie o problemă. Măcar din curiozitate se vor bate toate televiziunile pentru drepturile de transmisie.
Ce mai așteptăm?
Un principiu aplicat deseori în analiza de business spune că nu poți obține rezultate diferite dacă lucrezi cu aceiași oameni și aplici aceleași metode. Drept urmare, soluțiile bune nu vor veni niciodată de la foști directori precum Cătălin Arbore sau de la veleitari din apropierea lui. Și nici de la eternizații consilieri de prin Ministerul Culturii, adânciți în mocirla călduță a neputinței instituționalizate de zeci de ani.
Despre Opera 
O corectură: Cecilia Bartoli e mezzo-soprana. Soprană nu a fost nici in tinerețe.
ApreciazăApreciază
Am lăsat intenționat „soprană”. Eram curios cât se va comenta pe fond și cât pe formă.
ApreciazăApreciază
1. Media nu este nici 200 și nici 100 de euro. Acelea sunt locurile scumpe, la parter. Și la teatrele mari sunt uneori și mai scumpe de-atât.
2. Nu e nici o confuzie cu publicul lui Rieu și al lui Boccelli. Este vorba chiar despre acel public, din care, o parte, va veni la ONB să-i vadă pe ăia care sunt „mai tari” decât Bocelli. Un public pentru care se bat toate operele din lume.
3. Nu e adevărat că Bucureștiul nu există pe harta lor. Atunci cum de vin la Festivalul George Enescu? Vor veni sigur și la ONB, dacă știi cum să-i chemi. Și poate că tocmai aici s-ar putea remarca dl. Ioan Holender, consilier.
3. Te asigur, blogul ăsta e citit de mulți oameni din sistem. Ar fi bine să fie citit de mai mulți oameni din afara sistemului.
ApreciazăApreciază
Nu inteleg de ce nu se ia in calcul si modalitatea cea mai simpla, eficienta si deja experimentata : ,,suspendatu’ ” sa isi reia functia si atributiile.
Nu cunosc multe detalii referitoare la problema suspendarii domnului Dinca, dar ceea ce s-a publicat, povestea cu ,,prejudiciul de …” si sumele acelea caraghioase, pare o farsa pusa la cale de Comitetul de bloc, nicidecum ceva care sa justifice sanctiunile aplicate. Cine a calculat acele ,,prejudicii’’, poate ca n-ar fi lipsit de interes si importanta sa calculeze si beneficiile perioadei. Sau sa cuantifice prejudiciile acumulate de la suspendare incoace. Si de azi incolo. Si … nu stiu cum sa formulez, dar ma scoate din minti sentimentul asta de neputinta , de contemplare a unei prabusiri anuntate si, in mod absurd, chiar programate.
ApreciazăApreciază
Ați pus punctul pe i. Am același sentiment.
ApreciazăApreciază
Cred că vă pripiți cu epitetele.
Renovarea de la Bolsoi Teatr din Moscova a durat vreo 10 ani și a costat 700 de milioane de EUR. Cea de la Teatrul Național din Iași a durat vreo 8 ani, dar nu știu exact cu ce cost (oricum, mare).
Renovarea ONB a durat 3 luni și deja se isterizase Anca Florea că a intrat printre schele la premiera cu Tosca pe care a crucificat-o apoi, pe motiv că e „de import” (deși ați putut citi că „importul” e ceva firesc inclusiv la Royal Opera House unde se va „importa” poducția de Oedipe de la Bruxelles din 2011)
Faptul că scena nu funcționează e o problemă, dar nici pe departe nu este sfârșitul lumii pentru că, așa cum e de așteptat, va fi reparată, cu siguranță. Până atunci, sigur, se poate invoca Apocalipsa, dar ar fi totuși o exagerare. Toate teatrele mari au trecut prin așa ceva. Inclusiv Scala, unde după o renovare care a durat vreo patru ani s-a discutat mult despre acustica nouă ca fiind mai proastă decât cea veche. (Nu știu dacă ați fost la Milano, dar mie unuia mi s-a părut cea mai bună acustică auzită vreodată)
Apoi, elanul justițiar al dvs. nu prea are o bază solidă. Insinuați că dacă s-au „învârtit” milioane de euro, e clar că managerul ar fi furat neapărat și el câteva. Până la urmă, chiar și rechizitoriul parchetului nu adună decât o sumă ridicolă, iar acuzele sunt de „plată ilegală”, nu de „delapidare”. E o diferență. Dacă erau milioane de euro delapidate, sunt convins că nu s-ar fi ocupat parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1, ci DNA-ul.
ApreciazăApreciază
EXCELENT COMENTARIU, ASA ESTE, MARE ADEVAR ATI SPUS.
ApreciazăApreciază
Buna seara! Am apreciat alta data comentariile dumneavoastra si cronicile unor concerte din cadrul Festivalului George Enescu, dar a propune ca asa zisa solutie salvatoare desfiintarea orchestrei ONB si înlocuirea acesteia cu orchestra Filarmonicii George Enescu, pe motiv ca aceasta a demonstrat in 3 (trei) ocazii ca poate canta si opera, mi se pare ca dovedeste o superficialitate iesita din comun si o necunoastere a adevarului.
Va asigur ca in orchestra Operei, al carei membru sunt (si spun asta cu mandrie), exista muzicieni de exceptie, iar MAJORITATEA sunt de o foarte buna calitate. Fara indoiala ca exista si uscaturi, ca in orice colectiv, poate mai multi, poate mai putini ca la alte orchestre, asta e de discutat. Dar de asemenea de discutat mai sunt multe aspecte in ceea ce priveste orchestra noastra (lipsa unui director muzical, spatii dezafectate, gauri in tavane, lipsa salilor de studiu si a vestiarelor, lipsa accesoriilor absolut necesare pentru un sunet calitativ, cum ar fi corzile sau anciile, pe care suntem nevoiti sa ni le cumparam singuri, cine isi permite, etc.).
In concluzie, cu atat mai mult cu cat spuneti ca acest blog il citesc multi oameni din sistem, poate ar trebui sa fiti mai atent ce solutii propuneti, analizand toate aspectele problemei.
ApreciazăApreciază
Domnule Balas, cred că vă pripiți puțin. Cele două scenarii propuse, în care „cer” concedierea orchestrei sunt denumite „soluția absurdă” și „soluția utopică”. Acuma, după DEX, „absurd” și „utopic” înseamnă:
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.
UTOPÍE, utopii, s. f. 1. Loc sau stare de viață proiectate în viitor, întruchipând modelul unei ordini social-politice și religioase ideale. 2. Proiect imaginar, fantezist, irealizabil. – Din fr. utopie.
Ceea ce înseamnă, mai departe, că nici eu nu cred în validitatea lor, cel puțin, nu în totalitate.
Pe de altă parte, orchestra ONB este departe de a fi ireproșabilă și eu unul m-am simțit cel puțin contrariat să aflu că un dirijor precum Leo Hussain poate să se înțeleagă perfect cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, dar în același timp să se afle într-o situație conflictuală cu orchestra ONB. Ceva nu este deloc în regulă, din această perspectivă.
Am auzit de multe ori orchestra ONB cântând surpinzător de bine (La traviata cu Alex Prior e un exemplu). Am auzit-o și cântând mai puțin decât perfect, dar explicabil prin dificultatea ritmică și contrapunctică a partiturii (de exemplu în Falstaff, cu Calvo). Dar am auzit-o și cântând pur și simplu foarte prost (e drept, tot mai rar).
Bineînțeles că sunt și motive obiective, pe care le-ați indicat chiar dvs. Absența unui director muzical este unul dintre cele pe care le consider primordiale. Și orchestra ROH și cea a Met-ului au trecut prin perioade foarte proaste înainte de a fi reformate de către dirijori precum Rafael Kubelik (ROH) și James Levine (Met).
Eu nu pretind nimănui să înțeleagă toate subtilitățile din textele mele. Dar cred că „absurd” și „utopic” nu fac parte dintr-o categorie de cuvinte ce pot fi considerate ermetice ca înțeles. Evident că am exagerat pentru a capta atenția, pentru că ONB trece printr-o criză și merită trase toate semnalele de alarmă. Așa am ales eu s-o fac.
Dacă vi se pare că am scris nouă (9) articole pe tema crizei de la ONB doar ca să mă distrez, atunci nu pot decât să mă întristez și să încep să cred că ONB chiar își merită soarta.
ApreciazăApreciază
Va multumesc mult pentru traducerea oficiala prin care m-ati facut sa inteleg ce inseamna cele doua cuvinte. Totusi, acum stiind exact ce reprezinta solutie utopica, nu imi imaginez de ce ar fi nevoie de ea, atata vreme cat spuneti chiar dumneavoastra ca ati auzit orchestra ONB cantand de multe ori surprinzator de bine. Dar poate n-am prins eu o subtilitate.
Din punctul meu de vedere, in ultimul timp, este surprinzator cand orchestra canta prost, nu bine.
Credeti-ma, fiind implicat direct, imi doresc mai mult decat dvs. ca orchestra operei, si ONB in general, sa ajunga la nivelul teatrelor de care vorbiti. Dar astfel de solutii absurde si utopice, cu exagerari facute pentru a capta atentia ma indoiesc ca ajuta, dimpotriva.
ApreciazăApreciază
Mă așteptam totuși să răspundeți la observațiile legate de conflictul cu Leo Hussain, nu să exagerați privitor la calitatea orchestrei ONB.
Evident că nici Orchestra Filarmonicii, așa cum este ea acum, respectiv cu cca 30% din posturi neacoperite nu e chiar o soluție. Dar ar putea deveni, completată cu instrumentiștii buni de la ONB.
P.S. Mai era în text o expresie: „Demonstrație prin reducere la absurd”. Dacă nu vă amintiți ce înseamnă, întrebați un puști din clasa a VIIa, mai bunicel la mate.
ApreciazăApreciază
N-aș da vina pe dirijori așa de repede. La ONB cred că trebuie un șef de orchestră care să imprime un tipar, un stil, care să corecteze problemele cronice. Pe urmă, dacă orchestra e impecabilă din punct de vedere tehnic se poate discuta despre dirijori.
ApreciazăApreciază
Buna ziua!
Doar doua lucruri vreau sa subliniez in contextul articolului pe care l-ati scris, desi discutia ar putea fi, si ar merita sa fie, mult mai lunga:
1. La conducerea Operei se afla aceeasi echipa, minus dl. Razvan Dinca. Toti consilierii domniei sale au ramas in functii, singurul lucru care s-a schimbat e ca dl. George Calin a devenit din director adjunct – director general. Interimar, ce-i drept. Asa ca, exact aceleasi capete conduc Opera.
2. Parerea mea este ca dl.Leo Hussain a fost „montat”. Spun asta pentru ca primele repetitii au decurs normal, eficient si fara nici un fel de probleme, dupa care domnia sa a lipsit ceva vreme, iar la reluarea repetitiilor, ceva nu mai mergea. Asta in timp ce noi discutam deja despre protestul al carui text, cu siguranta, l-ati auzit pe banda. Cineva vroia sa loveasca in orchestra, singurul compartiment care a avut curajul si demnitatea sa protesteze, stiti deja pentru ce, nu reiau aici. Si cum altfel decat printr-un dirijor care vine isi ia banii si pleaca? Respect calitatea artistului Leo Hussain, nu si a omului care, mai ales oaspete fiind, se poarta total nepotrivit cu cei cu ajutorul carora isi ia onorariul.
Sper sa priviti cu mai multa incredere Orchestra Operei, si sa va bucurati de muzica pe care v-o daruim, in ciuda problemelor mari cu care ne confruntam!
Cu respect, Nicoleta Amzulescu, prim flautista in Orchestra Operei Nationale Bucuresti.
ApreciazăApreciază
1. Și ce ar trebui să facă un dirijor invitat, altceva decât să vină, să dirijeze, să fie plătit și apoi să plece? Nu reiese de nicăieri din comentariul dvs. că n-ar fi fost la înălțimea unor mari standarde.
2. Nu înțeleg și nu pot accepta reproșurile privind omul X, înaintea profesionistului X. Care erau așteptările în privința omului? Să facă ce anume? Baby sitting?
ApreciazăApreciază
Am sa va explic: conflictul despre care dumneaeavoastra vorbiti nu a fost nici o clipa de natura profesionala, cred ca nu aveti de unde sa stiti asta pentru ca nu ati fost la repetitii, ci doar „v-a spus cineva”. Nici o clipa dl. Leo Hussain n-a contestat calitatea profesionala a orchestrei noastre, ci doar , de la un moment dat, a devenit arogant, desi asa cum noi i-am acceptat greselile in repetitii si nu l-am jignit, aveam asteptari similare de la domnia sa. Si inca ceva, nu este deloc profesionist sa repeti putin, sa pleci putin, vreo saptamana sau doua, sa vii iar putin si sa mai repeti putin. Si cand vii sa te plangi ca n-ai decat doua generale! Pai unde-ai fost, ca noi aici eram! Si dintr-o data, ce sa vezi, nu iesi la aplauze fiindca esti manios! Nu era nevoie sa faca, cum ati spus? Dadaceala? Trebuia doar sa se poarte civilizat! Pana la sfarsit, asa cum, de fapt, a inceput! Era lesne de inteles ca orchestra trebuia amendata… V-am spus, deja, de ce.
Va doresc o seara buna!
ApreciazăApreciază
Eu nu mă bazez pe „ce-mi spune cineva”, ci pe rațiune și pe ceea ce văd și aud.
Orchestra ONB avea un mare atu: experiența în interpretarea operei lui Enescu. Oedipe nu se cântă deloc des în Occident și sunt multe povești adevărate despre discuții contradictorii între instrumentiști și dirijori privind partitura. Instrumentiștii aflați la primul contact cu muzica lui Enescu au tendința să spună că nu e muzică etc. Dirijorii susțin contrariul, anume că este genială.
Dacă în cazul lui Oedipe au existat totuși divergențe între orchestra ONB și dirijorul Leo Hussain, care nu este deloc străin de muzica lui Enescu, mie mi se pare că e o problemă.
Atunci când am făcut interviul cu domnia sa, înainte de a începe repetițiile la ONB mi-a spus textual:
https://despreopera.wordpress.com/2015/09/14/leo-hussain-oedipe-este-o-lucrare-fata-de-care-am-sentimente-foarte-puternice/
De aici și până la situația în care s-a ajuns, respectiv ca dirijorul să nu își asume rezultatul muncii comune cu ONB, refuzând să iasă pe scenă la apaluze, e o distanța mare și argumentele dvs. snu sunt deloc convingătoare, cel puțin până acum
ApreciazăApreciază
E o inconsistență în ceea ce spuneți. Brusc ați început să căutați scuze, explicații. Fatalitate.
ApreciazăApreciază
Eu va felicit pentru ca v-ati atins scopul, acela de capta atentia, chiar daca ati facut-o propunand niste solutii pe care singur vi le-ati desfiintat apoi, in replicile pe care mi le-ati dat (orchestra ONB are o valoare scazuta dar de fapt ati auzit-o de multe ori cantand bine, ar trebui sa cante Filarmonica dar de fapt n-ar putea fara instrumentistii buni de la opera, etc.).
In concluzie, cred ca erati mai inspirat sa nu propuneti aceste solutii, chiar si utopice (n-am uitat traducerea, sa stiti). Mai conteaza si CUM atragi atentia.
P.S. Intamplator, imi amintesc ce inseamna demonstratie prin reducere la absurd (nu ca ar conta, sau ar face subiectul discutiei de aici).
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru felicitări. Altceva, care să merite atenție?
ApreciazăApreciază
Nu atenția dvs. am încercat s-o captez, ar fi prea simplu. Atenția ministrului culturii mă interesa mai mult.
ApreciazăApreciază
Cred ca va considerati foarte inteligent si vizionar in comparatie cu noi, astia care asteptam sa iesim la pensie de la ONB. Evident ca nu atentia mea ati incercat s-o captati, ci pe a ministrului culturii, cu atat mai periculoase sunt propunerile dvs. Pentru ca se poate gasi cineva cu o cutura indoielnica prin minister care sa transforme solutiile dvs. absurde si utopice in solutii………practice si economice. Si atunci o sa puteti fi mandru ca, prin ideile dvs., s-a distrus o institutie sau macar o orchestra despre care singur ati spus ca ati auzit-o de multe ori cantand bine. Despre asta e vorba, nicidecum ca noi credem ca e bine asa cum e.
ApreciazăApreciază
Cred că și celui mai osificat guvern îi convine ca măcar să nu oprească o reformă a unei instituții, dacă tot nu e în stare s-o reformeze singur.
Dacă sunteți de acord că situația de acum nu e bună, de ce nu vă luptați cu adevărat s-o îmbunătțiți?
N-o să vă mărească nimeni salariile fără să obțină ceva în schimb (calitate, venituri proprii mai mari etc.)
ApreciazăApreciază
Absolut nimic. Noapte buna!
ApreciazăApreciază
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
Un mesaj pentru cei care nu așteaptă să iasă la pensie de la ONB, ci pentru spectatori: chiar nu comentează nimeni cifrele din tabel?
Nu vă pune pe gânduri că Placido Domingo a cântat la Metropolitan de 673 de ori, iar în România o singură dată, și atunci a fost un concert? Sau că Pavarotti a cântat la Met de 378 de ori, iar în România tot o singură dată și tot într-un concert?
Că Angela Gheorghiu n-a cântat NICIODATĂ într-o operă la ONB?
Articolul demonstrează că se poate. Arată și cum.
Nu vă pune pe gânduri că în România nici un critic muzical nu propune NICIODATĂ o discuție pe tema administrației din domeniul artistic?
Multe comentarii încearcă să demonstreze că este bine așa cum e acum. E bine?
ApreciazăApreciază
Nu cred că e așa. JK este cel mai cerut tenor de pe planetă în acest moment și într-adevăr poate prioritiza teatrele unde apare. Dar peste tot e nevoie de diplomație.
E clar că pentru a aduce vedete la București trebuie îndeplinite un minim de condiții de calitate. Un artist nu vrea să cânte acompaniat de o orchestră proastă și nici să aibe pe oricine drept parteneri. De aceea ei trebuie ofertați la pachet (tenor + soprană de exemplu). Dar tocmai aici se poate dovedi mai mult decât util dl. Ioan Holender.
Cât despre public, totul e pură speculație. Hai să aducem mai întâi distribuția și producția e la Royal Opera House pentru Manon Lescaut (tenor, soprană, bariton, dirijor) și să punem prețurile ale și apoi vedem câtă lume vine. Până atunci vorbim în vânt.
ApreciazăApreciază
I-am dat 🙂
ApreciazăApreciază
Banuiesc ca veniti destul de des la spectacole la Opera. Nu cred ca puteti spune ca orchestra suna acum cum suna in urma cu 5 sau 6 ani, ca sa nu spun 10. Este o imbunatatire substantiala a calitatii sunetului orchestrei, care cu siguranta va continua. Bineinteles ca acest proces ar putea fi scurtat ca durata de timp daca ar fi angajat un director muzical, dar el exista. Prin asta putem lupta noi, prin progresul individual care sa duca la cel colectiv si, implicit, la cresterea calitatii orchestrei. Credeti-ma ca majoritatea o facem. Restul, dupa parerea mea (asigurarea unor conditii decente de munca, rentabilizarea institutiei, etc.), e treaba de management.
ApreciazăApreciază
Nu vin chiar des la Operă.
ApreciazăApreciază
Discutia asta ma duce cu gandul la o nemultumire veche de-a mea: inexistenta „criticii de intampinare”. De unde sa afle marele public la ce spectacole merita sa mearga, daca afla despre ele post-factum?
ApreciazăApreciază
Eu unul am mai făcut avancronici pe-aici…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bravo. Si cum o fapta buna nu ramane niciodata nepedepsita, ce-ar fi sa scrieti si un top subiectiv 🙂 al spectacolelor de la ONB din stagiunea aceasta? Ca sa stiu si eu, si altii la ce spectacole sa ne imbulzim. Multzam fain 🙂
ApreciazăApreciază
Un top e nepotrivit de făcut înainte ca spectacolele să se întâmple. Dar recomandările mele le pot spune încă de acum (doar operă, pentru că stagiunea de balet merită văzut integral)
Falstaff (18 Noiembrie)
Oedipe (20 Noiembrie sau 12 Decembrie)
și poate fi interesant debutul lui Liviu Indricău ca Rodolfo din „La boheme”, dar producția e jenantă.
ApreciazăApreciază
E de discutat cât de „marele public” e acest public
ApreciazăApreciază
„N-o să vă mărească nimeni salariile fără să obțină ceva în schimb (calitate, venituri proprii mai mari etc.)citat ehh iote ca le-au marit salariile daca la Iasi ajung pina la 2000 euro la Bucale impusca pina’n 4000 la aceeasi calitate
ApreciazăApreciază