Într-o sâmbătă specială, 5 decembrie 2015 , la Opera Națională București, premieră
DSCH/The Dream, Spectacol-coupé
DSCH
Muzica: Concertul nr. 2 în Fa major op. 102 de Dmitri Şostakovici
Sena Hidaka şi Henry Dowden (un cuplu), Bianca Fota, Takahiro Tamagawa, Shuhei Yoshida (un trio), Akane Ichii, Mihaela Soare, Bianca Stoicheciu, Liam Morris, Egoitz Segura, Barnaby Bishop (trei cupluri), Nastazia Philippou, Raquel Gil Bergstrom, Fiona Cameron Martin, Amy Lee Bale, Răzvan Cacoveanu, Alessandro Audisio, George Murray Nightingale, Miquel Duran Torrents (patru cupluri)
Coregrafia: Alexei Ratmansky, Costume: Holly Hynes, Asistent coregrafie şi maestru de repetiţii: Laura Contardi, Lighting design: Marc Stanley, Asistent lighting design: Perry Silvey
The Dream
Coregrafia şi libretul: Sir Frederick Ashton, după piesa Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare
Muzica: Visul unei nopţi de vară de Felix Mendelssohn Bartholdy (aranjament muzical şi orchestraţie de John Lanchbery)
The Dream este produsă în colaborare cu Royal Opera House Covent Garden din Londra
Alina Cojocaru (Titania), Dawid Trzensimiech (Oberon), Shuhei Yoshida (Puck), Alistair Beattie (Bottom), Alessandro Audisio, Răzvan Cacoveanu, Mircea Ioniţă, Shohya Oheda, Caspar Stadler (Cinci săteni), Andra Ionete (Helena), Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia), Henry Dowden (Lysander), Raquel Gil Bergstrom (Măzăriche), Akane Ichii (Fir-de-Păianjen), Francesca Velicu (Molia), Nastazia Philippou (Bob-de-Muștar), Sasha Davidescu (Copilul)
şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti
Scenografia: David Walker
Maestru de repetiţii şi notaţie coregrafică: Patricia Tierney
Lighting design original: John B. Read
Adaptare lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu
Asistent scenografie: Alina Petrovschi
Cu participarea Corului de Copii şi Tineret Symbol, director: Jean Lupu, dirijor: Luminiţa Guţanu Stoian
Dirijor: Cristian Sandu (invitat)
În ciuda tuturor loviturilor pe care ONB le încasează (inclusiv compania de balet condusă de Johan Kobborg), instituția pare hotărâtă să nu abdice de la standardele artistice pe care le-a adoptat în ultimii ani. Azi a fost o nouă ocazie să constat acest lucru.
Spectacolele create de Sir Frederick Ashton fac parte din patrimoniul universal al baletului. Pentru că Ashton în lumea baletului este echivalentul lui Zeffirelli în lumea operei. The Dream a fost creat în 1964, pentru a celebra 400 de ani de la nașterea lui William Shakespeare și transpune în coregrafie povestea din Visul unei nopți de vară. Rezultatul este uimitor.
Am avut senzația, și cred că nu sunt singurul, că de fapt nu sunt la București, ci la Covent Garden, de unde este importată producția. În ciuda unei jumătăți de secol care s-a scurs de la premieră, din punct de vedere vizual impresia este extraordinară. Chiar dacă decorurile se bazează destul de mult pe butaforie pictată, așa cum se făcea la vremea respectivă, toate sunt atât de bine realizate încât timpul pare să nu fi trecut peste ele. Culoarea verde a pădurii se continuă în cele ale costumelor, demonstrând o concepție gândită până la cele mai mici detalii. Cât despre coregrafie, ea nu-și propune să demonstreze virtuozitatea și acrobația, ci să spună povestea, într-un mod cât se poate de convingător. De exemplu, momentele când cele două cupluri formate din Helena, Demetrius, Hermia, Lysander se ceartă sunt de un umor irezistibil, folosind mișcări subtile și impresionante în același timp.
Alina Cojocaru (Titania) a fost ea însăși, rapidă în mișcări, fluidă ca un voal de mătase, mereu cu zâmbetul pe buze, de parcă toată grația ei ar fi fost cel mai simplu și mai natural lucru din lume. Era singura căreia nu i se auzeau pașii pe scenă, pentru că dădea impresia, adeseori, că nici n-o atinge. Oberon, Dawid Trzensimiech, s-a ridicat la nvelul ei de multe ori, într-una dintre rarele coregrafii în care rolurile masculine sunt mai importante decât cele feminine, iar Shuhei Yoshida (Puck) a dat o probă de anduranță extraordinară, după ce evoluase și în dificilul DSCH. Andra Ionete (Helena), Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia), Henry Dowden (Lysander) au completat tabloul unei mari reușite a baletului de la ONB.
Pasionații de balet care ar fi putut denunța tradiția au avut însă parte de un cuplaj inspirat cu baletul DSCH în coregrafia lui Alexei Ratmansky, care a fost creat în 2008 la New York și care a deschis această seară de balet de la ONB. E un balet inovativ, numai dacă ne gândim că muzica este un concert de pian (interpretat live de Ștefan Doniga). Dacă Șostakovici nu ar fi trăit în vârtejul unor vremuri îngrozitoare, probabil că natura sa mozartiană ar fi fost mereu prezentă în ceea ce a compus. Concertul pentru pian Nr.2 nu este decât lucrarea de absolvire pe care a interpretat-o fiul său, Maxim. Lejeritatea se îmbină cu conformismul politic. Astfel, coregrafia lui Ratmansky este plasată în zona proletcultistă (prin costume sugerând uniforme sau salopete, căci nu au existat decoruri), căreia îi opune normalitatea iubirii, dar dificultatea mișcărilor este foarte mare. Membrii trupei de balet de la ONB s-au descurcat însă fără probleme, cu o notă specială pentru Sena Hidaka, de un firesc al mișcărilor de-a dreptul impresionant.
Dirijorul clujean Cristian Sandu a condus cu nerv o orchestră care a derapat sonor mai rar decât de obicei. Și trebuie remarcată performanța lui Cristian Sandu de a sincroniza foarte bine un concert de pian cu dansul de pe scenă.
Cu această premieră, ONB a mai făcut un pas către atingerea unei mase critice de producții noi de operă și de balet, ce ar putea să producă schimbarea de paradigmă de care are atâta nevoie arta spectacolului din România.
Duminică, o nouă distribuție va recrea premiera de azi, n-o ratați!
Galerie foto (©GIN FOTO/ONB):
Despre Opera 
Hmmm, si distributia de la premiera dispare complet? Vad o puzderie de straini, au venit sa demonstreze cum se interpreteaza si apoi sa plece?
ApreciazăApreciază
„Puzderia de străini” sunt din trupa de balet a ONB. Doar Alina Cojocaru e invitată.
Când se va relua spectacolul, vor apărea din nou.
ApreciazăApreciază
Interesant. Nu stiam ca avem o scoala de balet atat de cautata / ca platim atat de bine… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu plătim bine, din câte știu. E vorba de școală: numele lui Johan Kobborg, șansa de a dansa pe scena unui teatru, o companie de balet în ascensiune etc.
Dar și o scădere a nivelului absolvenților de liceu de la noi.
Cel puțin acestea sunt explicațiile oficiale.
ApreciazăApreciază
Bravo pt cronica – imi pare bine ca umorul, subtilitatea si claritatea narativului a fost apreciat si la ONB (sunt aspecte minunate ale lui Ashton).
Cit despre comentariul de mai jos:
‘Puzderie’ – 😉 …
Sper ca intro zi, uni din ‘critici’ mai ‘in virsta’ din Romania, sa se informeze mai bine, si sa deschida geamul un pic. E bine sa fi la curent cu practica si conceptiile artisitce a trupelor de ballet si opera din in zilele noaste, in special daca comentezi pe aceasta tema.
In occident, de obicei echipele functioneaza, intrun fel, ca cele mai mari echipe de football / sport ; cei mai buni ‘juctori’ intra in echipa (indiferent de unde provin).
Exmplu – unde danseaza Alina – ENB (si Royal Ballet inainte ) – sunt foarte putini balerini Englezi, in toaota trupa! ( pur si simplu, cei mai buni balerini sunt selectati sau invitati, si apoi integrati in echipa )
Asta nu inseamna ca nu incerci sa imbunatatesti scoala de dans autohtona, ca sa aduci noi artisti Romani la un nivel international – invatati cu o perspectiva artistica mult mai larga.
Si la noi trebuie sa depasim optica invatata din timpuri anterioare – si sa ne bazam pe calitate la un nivel real international (cum cred ca ONB incearca).
Provincialismul acesta (nationalist / protectionist / ingust) care citeodata devine o xenofobie ascunsa, pe care il observ in anumiti ‘doamne si domni critici autohtoni’ (cu posibile trasaturi din epoca de aur) trebuie depasit. E timpul.
Usile sau deschis , geamurile la fel, hai sa iesim afara un pic, si sa ne informam mai bine, sa ne putem incadra in momentul artistic respectiv in dialog, si dupa acest punct, putem sa aducem contributi artistice si critice resonante cu timpul specific.
In arta, acesta perspectiva ingusta si nationalista este foarte nociva, si sugruma creativitatea pe un plan de gen ‘social realism’ – unde artisti nu ajung sa se dezvolte la o talie internationala, doar placuti local de mici fosti favoriti politruci (nu mai spun ca e un mod de aborda actul artistic complect demodat oriunde te uiti in democratii mai asezate) si nu ne duce catre o cale frumoasa (doar una inchisa, prafuita, cu aspecte foarte triste)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru comentariu, sunt multe idei cu care sunt de acord.
ApreciazăApreciază
Nu-s nici critic, nici in varsta, doar oleaca cinic. Iar intrebarile capcana de mai sus si-au atins scopul – au primit raspunsuri. Multumesc, acum stiu mult mai multe decat ieri despre sectia de balet a ONB (in plus, am avut timp sa-mi fac si lectiile, am citit paginile spectacolului de pe operanb.ro). Inca nu m-am decis daca sa merg la spectacolul din seara asta sau nu, totusi 🙂
ApreciazăApreciază
…asta pentru ca nu ma asteptam sa existe doua distributii complet diferite pentru doua reprezentatii succesive ale aceluiasi spectacol. Presupun ca sunt prea apropiate, insa, si prea obositoare – nici maratonistii nu alearga cate un maraton in fiecare zi, nu-i asa?
ApreciazăApreciază
Eddie, du-te să vezi ceva frumos, cu adevărat. Nu mai despica firul în patru. Când decizi să mergi la Ateneu la un concert slab te frămânți la fel de mult?
ApreciazăApreciază
La Ateneu am abonament, iar la opera singurele bilete disponibile acum sunt de la 120 ron in sus 🙂 Asa ca o sa-mi planific cu atentie „expeditia” pentru spectacolul urmator. Oricum, simplul fapt ca planific asta e o mare victorie, n-am mai vazut balet la ONB de prin 2000, cand duduia podeaua sub greutatea unui Siegfried mai robust 🙂
ApreciazăApreciază
S-a mai programat un spectacol suplimentar, în Decembrie. Check.
ApreciazăApreciază
Să știți că și la Royal Opera s-a cântat în engleză, chiar șimdupă război. Nuanțăm, dar nu aiurea.
ApreciazăApreciază
Porniți, ca de obicei, o discuție off-topic și inutilă.
Opéra national de Paris e un contraexemplu clar pentru afirmațiile dvs.
ApreciazăApreciază
Off-topic – scuze – dar e imposibil sa rezisti 😉
Scuze Eddie – am crezut ca esti unul din batrini cronicari pe care ii observ in persa Romaneasca (si in alte locuri) – cu criteri nationaliste obositoare . 😉
Critici de genul acesta sunt cam peste tot – mai batrini – mai din presa de dreapta / conservatoare – pe linia lui Rupert C si Norman L, si alti care apeleaza, citeodata mult prea mult, pe criteri nationaliste in cronicile lor, si in descifrarea actului artistic , in loc sa se uite la continut, calitate sau merit/impact actual.
Despre institutiile nationale artistice – da – este of balanta fina – intre a promova talentele autohtone si a incuraja performanta, care poate veni de oriunde / oricine (cu orice alfabet, cum ati spus ;))
Acum am impressia ca aceste mari institutii nationale – creeate, cum ati spus, cu un scop ‘national’ au depasit ‘nationalul’ din numele lor acum – si au o perspectiva si un personal mult mai inter-national si colaborativ (si nu vad nimic rau in lucrul acesta).
In cazul ONB – cum a fost scris pe acest blog de multe ori – cred ca aceasta internationalizare (de calitate) – in repertoriu si personal (cel mai important fiind in mentalitatea managementului – cum e Kobborg etc.) este o sansa buna de a inprospati si de a inspira la un alt nivel de productie (cu posibilul efect pe termen lung de a inspira un nou val de artisti locali – crescuti cu alta perspectiva intro lume artistica mult mai larga si variata).
Re. ENB – nu prea mai este asa de legat de ENO (acum fiind mai aproape de Sadler’s Wells – un lucru bun pt. performanta lor – intro sala mult mai usor de umplut) plus ele sunt doua companii separate, cu bugete / management / sedii separate (care co-habiteaza citeodata).
ROH si RB sunt mai aproape (cu un budget si MD commun cred – dar management artistic si brand foarte clar si separat)
O idee ar fi sa avem si noi in Romania exact la fel ? – un ONB si un BNB / BNR separat – pe plan egal de importanta, merit si brand – co-habitind in acelasi sediu , dar cu propriul lor buget / management separat si visibilitate majorata !?.
Ar fi interesant sa putem sa zicem ‘Da, acesta este Compania Nationala de Ballet’ nu doar un compartament, cit de apreciat ar fi. (dar acesta este si mai off-topic) 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Compania de balet de la ONB are autonomie față de Operă. Nu știu detalii.
ApreciazăApreciază
Nici nu-mi vine sa cred cata vreme a trecut de cand am vazut-o prima oara pe Alina Cojocaru pe scena de la ONB, era pe vremea lui Iliescu… incredibil, par amintiri din alta viata…
ApreciazăApreciază
A fost și stagiunea trecută, de două ori chiar.
ApreciazăApreciază