Despre Opera

Despre bani, fără smerenie


Am mai abordat acest subiect, al banilor artiștilor români, și în trecut, într-o formă foarte delicată. Scandalul de la ONB a ajuns într-o fază nouă, în care șovinii de la Operă încearcă să deturneze atenția spre eternul lamento al artistului român sărac și flămând, condus și oprimat economic de „străinul” lacom și bogat.

Zilnic este exhibat într-un mod obscen un contract semnat între directorul artistic al baletului, dl Johan Kobborg, și ONB, în valoare de 7.300€ brut. Brut, și nu net, întotdeauna se incriminează suma cea mai mare posibilă. Valoarea netă a acelui contract se învârte în jurul a 5.000 €. Cum? De la statul român? Da.

O imensă ipocrizie ne face să uităm că atât la Guvern, cât și la partidele politice (care sunt furnizorul principal de miniștri și secretari de stat) există consultanți străini care încheie contracte de consultanță cu statul. În general, sumele plătite pentru consultanții experți sunt foarte mari: de pe la 800€/zi până la mai multe mii. Pe zi. Asta înseamnă cam 16.000 €/lună, brut. Dar se poate ajunge ușor și la 25.000 €/lună. Bani de la stat.

Cine a lucrat într-o corporație știe că un consultant tehnic de valoare strategică medie ridică cca 400-450 €/zi (adică 8-9.000 €/lună). Există mulți top manageri români care, fără să fie patroni și nici măcar CEO, ajung să câștige sume mai mari de 10.000 €/lună, net. Comparativ cu ei, demonizații 7.300 € brut sunt chiar inofensivi.

Asemenea contracte sunt o obișnuință în lumea reală. Mai mult, un contract de consultanță nu înseamnă că expertul stă aplecat peste umărul clientului și-i șoptește la ureche: „Nu cred că e bine” sau „Ai putea să faci asta”. Un expert face singur o mulțime de lucruri, în funcție de amploarea delegării de autoritate care i se dă. El chiar ocupă o poziție managerială într-o organizație, care se numește rol, chiar dacă nu este formalizată într-o organigramă oficială. Cine are o minimă experiență în a citi un contract poate observa foarte ușor că atribuțiile din contractul lui Johan Kobborg sunt tipice pentru un director artistic: stabilirea distribuțiilor, a repertoriului, evaluare, training, selectarea coregrafilor, organizarea turneelor, dar mai ales elaborarea unei strategii de creștere a valorii „compartimentului” de balet. Cine se rezumă doar la a face o corespondență între o organigramă de stat și o persoană ignoră cu bună știință realitatea.

PressOne (1)
Atribuțiile lui Johan Kobborg din contractul sustras de angajați ai ONB și oferit presei ultrașovine din România

Nu-i deloc întâmplător că atacurile furibunde la adresa lui Kobborg au început de mai multă  vreme prin divulgarea contractului său (sau a unei versiunui a lui) către unul dintre cele mai radical naționaliste site-uri de presă lumpen din România. Azi vedem doar vârful icebergului șovinismului din lumea Operei de pe la noi. Acum un an de zile, site-ul amintit începea o virulentă campanie îndreptată împotriva șefului baletului de la ONB, dar și împotriva managementului acelei instituții. Multe dintre tezele susținute pe acel site coincid vizibil cu sloganurile sub care militează astăzi o serie de artiști ai ONB, dar și din țară.

Dar cât câștigă oare un artist liric român? Salariul de bază nu este mare, pentru că ei sunt angajați la stat. O medie lunară ar fi între 2.500 și 3.500 RON (adică undeva între 560 și 780 €/lună). Net. Brutul s-ar ridica la vreo 840-1200 €/lună.

Dar artiștii lirici nu se rezumă doar la aceste salarii mici. Ei și le completează cu multe alte colaborări la celelalte opere sau filarmonici (pentru concerte vocal simfonice) din țară, dar și prin așa zisele „ciubuce”: concerte electorale, sau pentru biserici (unde nici nu se fac documente fiscale, de cele mai multe ori), case de cultură, concerte în aer liber, ba chiar și nunți, botezuri sau serbări câmpenești. Dacă artistul este cu adevărat valoros, atunci începe să fie invitat să cânte și în teatrele mari, pe bani mult mai interesanți, pornind chiar și din postura de rezervă (pentru a înlocui, la nevoie, un star care devine brusc indisponibil) sau într-un rol principal.

Sumele pe care le strâng de prin România nu sunt foarte mari, dar se adună: cca 2.000 RON net (445 €) – pentru un rol la o operă din provincie, ceva mai puțin pentru un concert vocal simfonic – în jur de 1.500 RON net (335 €). Un artist mai întreprinzător poate cânta în 2-4 astfel de colaborări într-o lună, câștigând astfel între 770€ și 1780€ suplimentar față de salariu. Sumele rezultate din „șușe” (nunți, botezuri și alte pastorale) sunt mai greu de aflat, dar pot fi imaginate la cel puțin 250€ per eveniment. Instrumentiștii colaborează intens și ei la mai multe orchestre bucureștene, și sunt invitați și în provincie. Există și cazuri când un muzician este angajat efectiv în mai multe locuri, primind câte un salariu din fiecare. Toate aceste contracte sunt cu statul român.

În acest fel, veniturile cântăreților de operă, la nivel net, variază între 560€ și 2560€ într-o lună. Cu cât sunt mai buni, cu atât câștigă mai mult, dar 2.560€ net (cca 3.850 € brut), în România, nu înseamnă deloc un venit umilitor. Este umilitor însă pentru spectatori, pentru că aceasta este prețul pe care-l dau pe mediocritatea artistică.

Invitațiile în străinătate sunt mult mai profitabile, atât ca bani, cât și ca oportunitate artistică. Dacă ajungi rezervă la Metropolitan Opera pentru o serie de 3-5-7-9 spectacole în care nu este nevoie să cânți, ci doar să repeți și să fii prezent în sală, gata să sari în costumul de scenă în cazul în care titularului i se face rău, poți primi 2.000$ per spectacol.

Evident, dacă un cântăreț de operă român ajunge să aibă succes în străinătate, atunci, în ciuda iubirii de ONB, el demisionează urgent de acolo și cântă în ceea ce azi numește cu dispreț (și profund greșit) „opera ca business” unde veniturile ajung și la 15.000€/spectacol sau 100.000 € pentru un concert privat în fața unui milionar.

Așadar, veniturile cântăreților de operă sunt foarte variabile. Tocmai de aceea, atunci când unul dintre ei se revoltă în fața contractului șefului baletului de la ONB, ar trebui să prezinte declarația anuală de venit de la fisc, nu doar fluturașul de salariu de la locul de muncă, pentru a demonstra cât de „sărac” este, sau nu este. Vă spun eu, cei mai vocali dintre contestatari nu sunt.

De aceea cântăreții de operă de la ONB strigă „Reformă!” dar vor să păstreze neatins un mod de funcționare din timpul comunismului (când nici nu se putea altfel), cel al artistului angajat cu contract pe viață. Pentru că, în absența unui salariu fix, ei ar trebui să alerge și mai mult, peste tot, în căutarea unui contract. Iar atunci când valoarea artistică este discutabilă, acele contracte vin mai greu.

Dar discuția despre bani e una, iar cea despre xenofobie e alta. Incidentele din 12 Aprilie 2016, când unor balerini li s-a strigat: „Afară din țară!”, sunt adevărata problemă. Atunci când foarte cunoscutul critic muzical britanic Norman Lebrecht ajunge să comenteze că: „It has become abundantly clear that the turmoil at the Bucharest National Opera is about the rise of Romanian chauvinism.” („A devenit mai mult decât clar că agitația de la ONB este cauzată de șovinismul românesc”), situația este cu adevărat gravă.

43 de comentarii

  3. Ma intreb sincer, daca vreunul din romanii care si-au facut un (re)nume in afara s-ar intoarce si ar accepta un post de director artistic pe niste (zeci de) mii de euro, ar fi oare privit si primit altfel decat Kobborg de catre adevaratii artisti romani (locali si patrioti)? Cred ca nu.

    Cred ca, de fapt, cei mai multi dintre protestatarii ultimelor saptamani nu isi doresc nici onorariile lui Kobborg, dar nici performantele si rezultatele de care oameni ca el sunt capabili. Cred ca ei isi doresc sa fie lasati in pace in mediocritatea lor autosuficienta si in saracia (relativa, totusi) din care si-au facut un titlu de glorie („conditia artistului roman” etc. etc.).

    Apreciază

    Răspunde

    • Miza deciziei pe care o va anunța ministrul este foarte mare. Dacă Johan Kobborg și Alina Cojocaru pleacă, atunci avem în față o restaurație completă a sistemului de funcționare comunist, dar fără vedetele de atunci, ci doar cu mediocrii de-acum.

      Primul ministru l-a întors practic din drumul lui „Merge și așa” pe ministrul culturii, așezându-l înapoi la masa negocierilor. Asta înseamnă că s-a făcut tot ce se putea omenește, cu adevărat, ca JK și Alina să rămână.
      Dacă se va întâmpla asta, atunci este o ocazie ideală pentru a se pune în discuție sistemul și pentru a fi reformat serios, cu suport guvernamental solid (proiect din secolul XXI, nu din 1954, legislație etc. etc.)
      Vom vedea mâine.

      Apreciază

      Răspunde

  5. Iar vorbim aiurea ca asa ne sta bine. Acest mare jurnalist mentioneaza in acest articol salariile pe care intr-adevar le pot castiga unii solisti din Romania. Dar uita sa mentioneze ca un balerin nu castiga in nici un caz 1500, 2000 euro pe luna ci maxim vreo 2000 de lei. Si un balerin nu prea canta la biserici si nu prea are „CIUBUCURI” si trebuie sa supravietuiasca din salariu spre deosebire de marele Kobborg. Si ca sa exageram pana la capat trebuia neaparat sa mentionati chestiunea cu „afara cu strainii din tara” Faptul ca un idiot a strigat asta nu inseamna ca asta e parerea colectivului. Din cate stiu nu au fost probleme de sovinism in acea institutie pana acum. Dar faptul ca presa ignora aproape in totalitate punctul de vedere al celor care nu-l sustin pe Kobborg asta nu e o problema. Ziaristi de scandal si de mana a doua ce sunteti. Asta va place. Circul. M-am saturat de voi pana peste cap.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Aveți dreptate. Situația materială a balerinilor este foarte rea, în comparație cu cea a cântăreților. Salariile lor sunt foarte mici, pentru că nu au studii superioare, în general. Cariera e scurtă, iar pensia mizeră. Dar asta nu se rezolvă prin atacarea șefului baletului.

      Cei care au făcut scandal au fost cântăreții. Balerinii au fost mult mai tăcuți. Subiectul merită dezbătut în continuare.

      Apreciază

      Răspunde

  6. La fel cum cineva remarca mai sus salariile mici ale balerinilor, cred că trebuie menționat și faptul că în aceeași situație se află, probabil, și o bună parte a orchestrei și a corului, artiști ce reușesc cu greu să găsească ocazii de rotunjire a veniturilor (un cornist sau un fagotist, de exemplu, nu știu în ce alte proiecte alternative s-ar putea încadra, doar dacă nu la alte filarmonici unde câștigul e la fel de mic). Pentru toți cei din zona inferioară a statului de plată, găsirea unor alternative la salariul de la ONB reprezintă o strictă necesitate, nu un capriciu financiar sau de imagine. Normal ar fi ca salariul minim, fie el la stat sau la privat, să poată asigura un trai decent, iar faptul că acest lucru nu este valabil pentru o parte din angajați îi determină pe aceștia să găsească alte soluții (nu cred că mulți dintre ei cântă la diveresele ciubucuri de plăcere, ci mai mult de nevoie). Problema e, cred, nu cât de mult câștigă dn. Kobborg, ci cât de puțin câștigă instrumentiștii, balerinii sau coriștii (ca să nu mai zic de personalul auxiliar).

    Mai mult, nu cred că înlocuirea contractelor pe perioadă nedeterminată cu cele pe perioadă determinată va îmbunătăți situația celor de mai sus, ci cu siguranță îi va vulnerabiliza și mai mult, scăzându-le apetitul pentru probitate profesională și forțându-i la compromisuri din ce în ce mai mari (pe de altă parte, nici contractul „pe viață” nu e poate cea mai bună soluție, însă rezolvarea problemei nu cred că va veni din contractele sezoniere).

    În sfârșit, tot ce am scris până acum nu justifică în niciun fel xenofobia și șovinismul afișat de o parte din angajații ONB. Din păcate, intervențiile acestora se adaugă la curentul din ce în ce mai puternic al xenofobiei în România.

    Apreciază

    Răspunde

    • Artiștii din ansambluri (orchestră, cor, corp de balet etc.) sunt săraci oriunde în lume, în diverse grade. Și peste tot sunt constrânși să facă fel de fel de compromisuri artistice.
      Totuși, sunt de părere că „ai noștri” exagerează cu exhibarea sărăciei și pun problema în mod greșit atunci când încearcă să obțină o îmbunătățire a condițiilor lor de trai prin a-l ataca pe Johan Kobborg.
      Cât despre contractele pe perioadă determinată, e un alt subiect și merită discutat separat. Sunt avantaje și dezavantaje, bineînțeles.

      Apreciază

      Răspunde

      • Exista si exceptii. In mijlocul scandalului de la Met de acum 2 ani au iesit la suprafata informatii despre salariile membrilor orchestrei si ai corului (la care Gelb vroia sa „umble”). Se vehiculau cifre de peste $200k pe an. :-O

        Apreciază

    • chestiunea cu sovinismul e generalizarea unui caz izolat, un cutare, UNUL, care a strigat ceva. Tot scandalul este despre ura profunda pe care majoritatea angajatilor o au fata de fosta conducere, care a avut si bune si rele, ca strategie, dar practic, i-au calcat in picioare pe angajati. Cat despre sovinism, acuzatia e lipsita de un substrat real. Daca Kobborg ar fi roman, si ar sustine fosta conducere, reactia ar fi la fel.

      Apreciază

      Răspunde

  7. Articolul e bine scris, dar spune doar o parte din poveste.
    Hai intai sa ne amintim ca dl. JK a fost prim-balerin la ROH, unde a ajuns, in acest fel, in varful elitei baletului mondial. Nu a fost doar balerin ci si coregraf si a creat cteva spectacole apreciate si premiate pe scene importante. El ca balerin castiga in mod cert per spectacol mai mult decat lua pe luna de la ONB. Dupa incheierea contractului cu ROH la sfarsitul lui 2013 nu s-a inscris pentru ocuparea postului de Director artistic de balet la Copenhaga, post liber in acel moment, si care i-ar fi adus niste venituri consistente, in marile teatre acest post fiind remunerat cu sute de mii sau chiar milioane de euro pe an [asta include si drepturile de autor pentru spectacolele proprii realizate acolo]. A venit la ONB pe un salariu absolut simbolic, vrand sa creeze practic de la zero o trupa de balet de nivel international, iar in 2 ani a reusit in mare parte acest lucru.
    Ca orice [mare] artist, are constienta propriei valori si un ego care nu e de neglijat, dar de care autoritatile s-au dispensat cu multa usurinta [ si usuratate ]. Nu e de mirare ca s-a iritat din cauza lor si si-a facut bagajele.
    In plus, fara a nega faptul ca artistii romani sunt foarte prost platiti, peste tot in lume raportul intre salariul Directorului de balet [indiferent cum se cheama exact functia] si cel al balerinilor este cam acelasi care era si la noi.
    Iar cine vrea sa obtina calitate nu o poate face cu bani putini.
    Faptul ca au fost adusi balerini „de import” insemna pe de o parte ca erau mai buni decat cei locali [ceea ce s-a si vazut cand au urcat pe scena], iar pe de alta parte ca s-a deschis drumul unor schimburi de idei si experiente, care puteau fi in beneficiul tuturor partilor. Si asta s-a vazut, intrucat nivelul general al trupei de balet a crescut simtitor.
    Cei care l-au atacat sunt IMO cei care s-au simtit amenintati in mediocritatea [sau chiar nulitatea] lor artistica si profesionala. Iar noua conducere, in frunte cu absoluta nulitate Vlad Conta, secondat de imprevizibilul-si-adesea-mediocrul tiberiu Soare, are toate sansele sa restituie „ad integrum” acel „status quo ante” de care vorbeai. Toata xenofobia de suprafata ascunde in fapt ura mediocritatii, instituita ca norma de comunisti si adusa la nivel de lege

    p.s. Tocmai am primit un mesaj ca l-au readus pe post pe G. Calin. Deci, „dupa atata vant si ploaie” am ramas ca inainte, dar fara un Kobborg mic. Urat!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    Răspunde

  9. La final, cand ai tras linie, exista un singur vinovat pentru tot haosul creat si ranile care cine stie daca se vor mai vindeca vreodata. Deci, da, DEMISIA!

    Apreciază

    Răspunde

  10. Eu nu am inteles niciodata de ce a fost necesar sa fie schimbat un director interimar cu un alt director interimar. Eu as fi vazut doar doua solutii onorabile la problema directoratului ONB: fie pastrat interimatul lui George Calin pana la finalizarea problemelor juridice ale lui Dinca, fie s-ar fi organizat un concurs ptr postul de director al ONB. Ce s-a intamplat in schimb face parte din teatrul absurdului. Asa ca demisia sau demiterea lui Vlad Alexandrescu devine o necesitate.

    Apreciază

    Răspunde

  14. Revarsare de ura, nationalism primar, banalitate si meschinarie… Este inspaimantator… Cred ca nu voi mai putea intra la ONB fara o imensa senzatie de greata… Iar comunicatele sindicatelor ” unite ” par venite din epoca stalinismului…

    Apreciază

    Răspunde

  16. Tot despre bani, fara smerenie:
    1. George Calin a fost demis, intr-o prima instanta, din cauza unor clamate nereguli descoperite de ministrul Alexandrescu. Daca au fost nereguli, de ce a mai fost numit la loc? Sau daca nu au existat neregulile, cum si-a putut bate joc ministrul de un om fara vina?
    2. Johan Kobborg avea nevoie de acest post, fiindca era un director de balet fara trupa de balet. Era foarte bine platit si de aceea a sacrificat-o mediatic pe Alina Cojocaru (de fapt, partea cea mai valoroasa din acest tandem), aruncand-o in fata camerelor, apeland in plus la strategii de presiune fara pic de onoare si morala. In favoarea lui vorbesc insa spectacolele de balet de o calitate mai buna decat cele realizate cu ceva ani inaintea sa.
    3. Tiberiu Soare este si el angrenat intr-un joc de interese, fiind, la randul sau, un dirijor fara orchestra. A reusit si in trecut sa opereze gafe monumentale in posturi de conducere, el fiind doar un bun dirijor de opera si atat, fara aptitudini manageriale. Are totusi o bila alba, fiindca in trecut a castigat cinstit un concurs de post in aceasta institutie si cunoaste mare parte din problemele ei de organizare.
    3. Angajatii Operei ciubucaresc peste tot fiindca salariile nu le ajung. Nu va plac solistii vocali? Dar stiti cauza reala sau doar dati cu barda, precum un amator? Ei au voci exceptionale dar carente in educatia de scena, pe care alte case de opera le rezolva prin salarii rezonabile, contracte de exclusivitate (pentru evitarea uzurii vocale) si prin coaching (miscare scenica, arta actorului, dictie si cursuri de limbi straine) si nu prin aruncarea in strada. Doriti o stagiune ca la Met? Ok, se rezolva, ii dam pe toti afara si scoatem posturile la concurs, cu durata determinata. Va atrag atentia, totusi, ca inclusiv pe vremea directorului Dinca, dar si inainte, multe concursuri nu se dadeau chiar pe bune, de aici frica angajatilor in fata unei astfel de perspective. In aceste conditii nivelul profesional nu va creste cine stie cat dar dumneavoastra veti plati cu siguranta 100 euro biletul la opera. Si atunci latura educationala va disparea.
    Probleme de salarizare sunt in muzica peste tot in Romania, pornind de la educatie si terminand cu treapta profesionista. Aducerea de retete de succes din afara, platite ca afara, este o solutie buna dar comoda si temporara. Doar in conditiile in care ea inseamna DIVERSITATE si CRESTEREA nivelului profesional al artistilor autohtoni ea aduce un beneficiu real artei si publicului platitor. Un contract de rezidenta al unui artist valoros nu depaseste niciodata o stagiune iar dupa aceea se analizeaza daca el a adus ceva in plus in randamentul artistilor locali. Daca da, el va mai fi invitat ulterior. Daca nu, nu.
    4. Exista in articolele dumneavoastra opinii corecte si critici impartiale dar, din pacate, v-ati pierdut credibilitatea in legatura cu acest subiect in momentul in care ati semnat un contract de colaborare cu ONB, indiferent ce director era in acel moment. Eu, in locul dumneavoastra, as reflecta putin la pozitia mea (ne)partinitoare inainte sa fac altora calcule.

    Apreciază

    Răspunde

    • 1., 2., 3. – Vă înțeleg neîncrederea față de sistem, e foarte normală. Totuși, vom putea pune accent prin majuscule la cuvântul „diversitate” atunci când se va cânta Tetralogia lui Wagner la ONB, acum nu este cazul.
      Dar nu înțeleg de ce vă inspiră încredere porcăria pe care o face Tiberiu Soare orpind trei spectacole la Operă și întrerupând un al patrulea ca să-i beștelească organizatorul (totuși e vorba de un profesor univerisitar și un muzicolog reputat).
      4. Am reținut observația. Mi-am pierdut credibilitatea de câteva sute de ori până acum, de fiecare dată când am scris pe acest blog. Prefer să vorbesc, nu să tac precum criticii „credibili”.

      Apreciază

      Răspunde

      • Aveti dreptate in legatura cu Tiberiu Soare, in acest context. Imi pare rau ca incearca din rasputeri sa sara peste propria umbra, fiindca in tinerete a fost o speranta dirijorala reala si ar fi ajuns un mare muzician daca s-ar fi aplecat asupra meseriei, in loc sa se implice in functii care il depasesc. A provocat un semidezastru si la Radio, doar ca instrumentistii de acolo au preferat rezolvarea discreta a conflictului, in loc sa iasa in fata in public. Am uitat sa scriu ca manevrarea maselor de angajati ai Operei intr-o parte sau alta le alunga publicul, din pacate. Nu uitati, va rog, ca exista multi artisti de buna calitate in Opera (din toate compartimentele) care ar face fata fara probleme unor auditii/concursuri de post, cu conditia ca acestea sa fie corecte, lucru destul de rar in sistemul bugetar roman. Si, ca sa fiu putin nationalista (e in ton cu moda), plecatul definitiv in afara si/sau antrepenoriatul nu sunt chiar atat de simple precum flutura latura „nemiloasa” a publicului doritor de calitate; alegerea de a ramane aici si de a prinde un post permanent poate tine de cu totul alte ratiuni decat mediocritatea profesionala- de exemplu, responsabilitatea fata de familie.
        Cu acestea, va doresc o documentare mai minutioasa si sper sa continuati sirul de cronici bune in legatura cu muzica si arta.

        Apreciază

  18. Serios??? EVALUAREA SOLISTILOR ONB se face de un „DIRECTOR ARTISTIC AL BALETULUI” Unde va este logica, in pantaloni? Daca tot vorbiti de aceasta functie trebuie sa stiti (logic) faptul ca un director artistic (fie el specializat pe Balet sau nu) doar poate sa asiste la o asemenea evaluare, obiectul activitatii fiind diferit de cel al solistilor vocali. Daca exista o formulare de genul „Directorul artistic (si atat!) face evaluarea tuturor artistilor (solisti, cor, balet, orchestra si toate functiile conexe artistice) nu as fi comentat. Insa Dvs se pare ca tot timpul, cu fiecare articol mai saditi o samanta de neadevaruri sau de logica intortocheata (pe care nici Dvs nu o intelegeti) si din graba de a transmite rapid parerea unuia sau altuia creati imixtiuni si „floricele” inutile. Nimeni nu a spus de ce Dl. Kobborg ia atatia bani ci ca aici in Romania (sper ca nu uitati ca traiti in Romania), grilele de salarizare difera de cele europene, iar acei comisari angajati pe contracte de consultanta cu statul ne iau noua, romanilor din bugetul la care am contribuit anual, in acest moment stiu ca numarul acestor contracte e in scadere – fapt datorat implicarii mijloacelor financiare de reorganizare bugetara, adica in acest moment se incearca anihilarea situatiilor daunatoare, ori Dl. Kobborg nu este singurul. Insa trecand de chestiunile financiare, uitati un lucru. Aici se lucreaza cu santaj sentimental ce nu-si are locul. Nu poti sa vii din alta tara, sa pretinzi ca esti director artistic al baletului (fara sa intrebi daca aceasta functie exista sau sa o faci cu buna stiinta), apoi cand ti se aduce la cunostinta acest lucru dai vina pe angajati, incepi si plangi in fata unor televiziuni (probabil platite – ca adevarul e ca trusturile internationale sunt politizate iar aici in Romania situtia nu este cu mult diferita), iar apoi sa faci scandal ca te bati cu pumnii in piept pentru realizarile tale (pe care, persona; nu le contest), este ceea ce tine de o EPOPEE SPUMOASA dar iesita din contextul bunului simt. Dvs ca ziarist si IT-ist, ar trebui sa spuneti adevarul oamenilor si sa va aplecati asupra unor sugestii sau critici bine intentionate, sa fiti de partea judecatii drepte si sa lasati parti-pris-urile si partizanatele. Desigur presa e independenta si reprezinta a 4-a putere in stat. Cu atat mai mult! Va rog sa nu imprastiati orice material la voia intamplarii pentru ca puteti crea inevitabil miscari de „rascoala” si „revolutie” – poate ca va doriti acest lucru doar pentru a va face o exclusivitate in cadrul articolelor Dvs (un egoism daunator) – care s-au petrecut la Opera Nationala din Bucuresti (refuz sa ii spun ONB, pentru ca nu este o companie, totusi).

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.