Despre Opera

E ca la Operă


La prima vedere, România a găsit, în persoana dlui ministru Vlad Alexandrescu, soluția pentru toate problemele imaginabile. E suficient să fie presat puțin și domnia sa face ce i se cere, cum ar fi rocadele din ultimele două săptămâni: George Călin înlocuit cu Tiberiu Soare, Tiberiu Soare înlocuit cu Vlad Conta, Vlad Conta înlocuit cu George Călin, și, în fine, George Călin retras pentru a doua oară, la mai puțin de o zi după ce fusese reinstalat, pentu a fi înlocuit, se pare, cu următoarea posibilă victimă (ar fi o adevărată crimă dacă s-ar întâmpla și asta), regizorul Andrei Șerban. Până și la jocul de șah n-ai voie să faci decât o singură rocadă. După cum se vede, e suficient să ai la dispoziție cinci sute de persoane care să cânte Va, pensiero și vei obține orice de la Ministrul Culturii. Roșia Montană, Catedrala Mântuirii Neamului, Moscheea din București n-au nevoie decât de un cor pentru a avea parte de o soluționare imediată. À propos, cel al ONB a cântat atât de lamentabil, încât contrazicea orice pretenție de profesionalism sau de „valoare națională” pe care o aveau membrii lui.

Dincolo de aparențe, ceea ce se vede clar în ultimele zile ale scandalului de la ONB este un mare faliment de sistem. Comunismul este plenar, pentru că ONB aparține în totalitate angajaților. Pot face absolut orice, fără consecințe. În două săptămâni, de la un incident iritant al unui director (povestea cu modificarea de pe website-ul ONB), tensiunile s-au escaldat la manifestări șovine, iar acum s-a ajuns la revendicări sociale pe scară largă. Nici un director nu poate rezista fără acordul acestor angajați pentru care arta și profesionalismul nu valorează nimic. Două spectacole cu Falstaff au fost anulate, în disprețul plătitorilor de bilete. Reacția publică a fost doar virtuală,  pentru că, la fața locului, spectatorii și-au recuperat banii și au plecat civilizați acasă sau spre alte distracții. În acest moment, Opera, așa cum este ea tratată de artiștii români, nu mai interesează pe nimeni. Dacă mâine clădirea din Piața Eroilor s-ar prăbuși, Guvernul ar trebui s-o demoleze de tot: ar scăpa de multe probleme sociale inutile, prea multe pentru satisfacția de o seară a o mie de spectatori.

Nu există decât o singură soluție: o restructurare completă a sistemului după care funcționează teatrele de operă din România. Din fericire, soluția este foarte simplă. Din mare nefericire, ea cere puțină competență, puțin curaj, puțină axiologie europeană însușită cu adevărat, ceea ce lipsește complet tehnocraților din cultură (unde includ nu doar ministrul, ci întreg aparatul funcționăresc al ministerului), iar politicienilor de profesie, cu atât mai mult.

Vorbele frumoase sunt inutile. Se face așa:

Audit

Nu este vorba de Curtea de Conturi sau de ANAF, nici de DNA. Ci de un audit al modului în care funcționează Opera. Auditul se realizează de o firmă de consultanță foarte mare, sau foarte specializată în artă (și, ca să torn gaz pe foc, și foarte scumpă, în general). Rezultatele auditului se compară cu cele mai bune practici (best practices) întâlnite și standardizate în lumea largă la teatrele de operă care funcționează bine. Asta înseamnă de la buget și mod de finanțare, la prețul biletelor, la contractele artiștilor, dar și la numărul de becuri necesare într-o sală de repetiții și la câți electricieni sunt necesari ca să le asigure mentenanța.

Model

Se stabilește un model de funcționare a teatrului, cât mai aproape de ideal, dar neapărat realizabil și se planifică pașii de urmat pentru implementare, precum și durata estimată pentru aceasta.

Implementare

Modelul este explicat tuturor, fără posibilitatea de a fi contestat, și, prin dialog cu angajații, se implementează.

Apoi se deschide stagiunea.

Management Artistic

Este evident că azi nici artiștii nu știu pe ce lume trăiesc. Am tot citit pledoarii pentru menținerea unui așa zis teatru de repertoriu și nu de proiect. Toate operele din lume spre care ne uităm sunt de repertoriu (Met, ROH, Bastille etc.). Ba chiar și unele festivaluri (de exemplu, Glyndebourne). Teatrul de repertoriu înseamnă programarea unei stagiuni cu o pondere mare de spectacole din operele lui Verdi, Puccini, Mozart, Wagner (da, Wagner), Rossini, Bellini, Donizetti, Strauss plus Carmen de Bizet și alte lucrări de succes, precum și o mică parte de spectacole cu opere care scot din rutină această repetitivitate (Œdipe, de exemplu, dar nici Wozzeck n-ar trebui neglijat). Teatrele de proiect înseamnă practic contrariul: o ministagiune dedicată operei secolului XXI e unul dintre exemplele cele mai la îndemână (dl Dan Dediu ar fi mai mult decât fericit să organizeze așa ceva).

Modelul actual de funcționare se numește Ensemble Opera sau teatru de operă de ansamblu și înseamnă cu totul altceva: o trupă de artiști angajați permanent care trebuie să cânte ce poate din marele repertoriu, după posibilități. Cea mai clară dovadă că nu e un sistem bun, ci poate doar înșelător de ieftin pentru bugetul statului, este că operele din România nu cântă Wagner, din lipsă de voci adecvate. Ensemble Opera este chiar mai limitat decât teatrul de repertoriu. Acest model provine din comunism, când nu era posibilă existența altuia, pentru că invitații străini erau foarte rari, iar artiștii români nu-și puteau face o carieră în Occident aproape deloc. Fiind prizonieri într-un stat totalitar, nu aveau nici o altă opțiune decât aceea de a fi angajați pe viață.

Scăderea calității artistice de după ’90 e o consecință directă a acestui sistem devenit caduc peste noapte. Azi, oricine poate pleca din ansamblu, la prima oportunitate, pentru a încerca o carieră internațională, astfel încât cei rămași sunt de o valoare cel mult medie.

Singura soluție este eliberarea artistului de programul de opt ore specific industriei. Mai departe, în ciuda temerilor fiecăruia dintre ei în fața viitorului, există soluții. Dar modelul actual de funcționare din lumea civilizată, în care toți artiștii sunt plătiți cât mai aproape de valoarea lor, funcționează. Iar convulsiile sociale pe care le-am trăit cu sufletul la gură în ultimele săptămâni au, în acest sistem, o magnitudine infinitezimală.

Dragi artiști, faceți-vă cu toții un bine, cereți schimbarea voastră, nu a managerilor. Domnule ministru, dacă tot ați ajuns la dezastrul acesta, acționați, e ocazia cea mai potrivită. Dacă veți reuși, veți avea imensa satisfacție că meritul va fi al unui „străin”, Johan Kobborg, de la care a plecat totul. Mentalitatea lui sănătoasă a reușit să facă o fisură ireparabilă în Golem.

49 de comentarii

  1. Stimate domn, dincolo de aerul (mai bine zis „aerele”) de competenta pe care-l/le mimati la modul cel mai jalnic, sunteti total in eroare. Pai daca dvs. vedeti in Kobborg un model de „sanatate” cind el a intrat in Opera prin eludarea legii, prin „protectie de fuste” (Alina Cojocaru) si prin aranjamente private cu cei care l-au adus in institutie atunci e clar; sunteti pt. coruptie doar ca preferati coruptia strainilor,aceasta fiind mai „sanatoasa” decit a romanilor. Artistii pe care-i produce Romania sunt obligati sa plece afara din cauza salariilor proaste pe care managerii refuza sa le ofera si aducem de afara dansatori carora acceptam sa le platim salarii pe care, romanilor, refuzam sa le dam. Vi se pare logic? Ii jigniti pe artistii romani pt. ca sunteti una din cozile de topor platite sa stea toata ziua pe net si sa produca brese in rezistenta prin cultura a romanilor. Mi-e sila! Faceti-va un bine. Dispareti!

    Apreciază

    Răspunde

    • Cred ca acest comentariu este făcut de o persoana competenta ! Domnule Patrascu ,dacă ați iubi arta așa cum susțineți ,Încetați sa mai scrieți despre lucruri pe care NU LE PUTEȚI ÎNȚELEGE .Din Internet și reviste ,cu părerile altora nu puteți ajuta unei profesii fata de care sunteți Străin. Nu va erijati în judecător intr-un proces pa care nu-l cunoașteți -nimeni nu v-a ales ca expert pentru ca NU SUNTEȚI !

      Apreciază

      Răspunde

  2. Artistii romani se jignesc singuri cand presteaza cum presteaza. Si adevarul ca romanii buni pleaca din tara la prima ocazie, lasand aici doar romanii prea batrani, prea infipti in sistem sau prea prosti profesional, se aplica nu doar la scarta scarta in ONB ci peste tot. Cel mai grav afectat e, de departe, sistemul medical.

    Apreciază

    Răspunde

  5. O mică rectificare: acel lamentabil „va pensiero” nu a fost cântat de Corul ONB ca şi compartiment, ci a fost gângurit de corul plasatoarelor,al tehnicului,al baletului,al orchestrei si al soliştilor( care oricum nu ştiau textul).. şi da,toate aceste coruri au intonat oricum greşit acel cor!
    Oricum nu era o înregistrare EMI sau DECCA în derulare,era o chestie de stare,mai mult..
    Aşa că mai intâi ne informăm şi apoi debităm,că parcă prea uşor avem atitudini mânjitoare..
    Asta aşa,ca opinia publică..

    Apreciază

    Răspunde

      • Mă refeream la toate, dar în primul rând la execuție. O lălăială, cu soprane care făceau pe animatoarele, dar citeau cuvintele de pe bilețele, cu oameni timorați care amuțeau când camera de vederi ajungea la ei.
        S-au cam făcut de râs.

        Apreciază

  6. Felicitari ptr ca ati lamurit diferenta dintre teatru de repertoriu si teatru de ansamblu. Eu inteleg ca multi angajati ai operei isi doresc continuarea status qvoului ptr ca daca ONB ar functiona cu adevarat pe model occidental, atunci multi dintre protestatarii de azi nu ar mai canta decat pe scene de camine culturale si ar fi inlocuiti cu „straini”. Faptul ca alaturi de protestatari se afla si Angela Gheorghiu este cu atat mai stanjenitor si dezamagitor. Doamna Gheorghiu, care s-a facut de pomina la Viena acum cateva zile, stie si intelege foarte bine diferenta dintre teatru de repertoriu si cel de ansamblu. Si ar trebui sa il stie ptr ca domnia sa nu face parte dintr-un ansamblu de opera ci este invitata sau nu sa cante un numar de spectacole in diverse teatre din lume.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Foarte trist, dar ma tem ca, la final, pagina de wikipedia a Angelei Gheorghiu va fi dominata de scandalurile si controversele in care aceasta a fost implicata de-a lungul carierei si care par sa domine acesti ultimi ani de semi-pensie. Cele 2-3 roluri pe care le canta de 25 de ani vor fi probabil reduse la cateva paragrafe.

      Apreciază

      Răspunde

  7. Imi pare rau ca acest blog, care a postat multe articole foarte bune, are acum o atitudine foarte personala, subiectiva. In toata povestea, pana la urma nu Kobborg a fost cuiul lui Pepelea, ci Dragos Calin. In concluzie, daca toata lumea dereste pastrarea lui (bun, incidentul cu situla fost nefericit), de ce el se agata de Dragos Calin? Am inteles ca ar veni Andrei Serban. E o solutie buna, are in spate un bagaj consistent, international si national. In rest, articolul puncteaza cateva lucruri valabile, trebuie sa existe un echilibru intre repertoriu si proiecte (depinde ce fel de), pentru ca traim totusi unde traim si nu ne putem sa fim nici un teatru de repertoriu ca in occident (suntem o tara mica care exporta, nu importa, voci) dar nici unul de proiecte. Un hibrid echilibrat e singura solutie. In rest, independent de problema cu opera, pentru a-mi arata aprecierea pentru acest blog, unde se pot regasi multe articole foarte frumoase, va adresez, dv. si cititorilor, un sfat care va va ajuta sa intelegeti muzica mult mai bine, si anume de a practica (ca hobby) un instrument sau canto-ul. Diferenta dintre melomanii de acum si cei ai trecutului este ca pe vremuri aproape oricine stia sa cante la un instrument. Practica da o alta dimensiune intelegerii.

    Apreciază

    Răspunde

      • ba deloc, era chiar un sfat sincer. Poti aprecia corect o situatie chiar daca nu canti, cantand ai insa acces la o dimensiune in plus. Daca ai lua lectii de canto, de pilda ati intelege, de pilda, ca in cateva zile, hai saptamani, ati putea canta la fel de bine ca 90% dintre cantaretii de muzica usoara de la noi, automat veti percepe altfel scara valorica.

        Apreciază

  8. Si nu pot sa ma abtin. Mi-ati facut o cronica mai mult decat elogioasa, chiar daca indirecta, despre Indiile Galante de la Iasi, unde am pregatit stilistic orchestra si am cantat primele spectacole cu ea, fiind concertmaestru invitat. Am avut o colaborare minunata atat cu orchestra cat si cu Gabriel Bebeselea iar rezultatul a fost pe masura. Va spun cert: se pot pregati muzicienii de la noi sa cante in stil, foarte bine. Multi pretind ca doar pe instrumente de epoca se poate canta in stil. Desi importante, ele nu sunt indispensabile (altminteri ne putem lua si de ce a facut Rattle la Berlin, nu?). Indispensabila este priceperea limbajului, a emotiilor si mesajelor transmise prin el, a felului cum muzica influenteaza creierul (centrul motor, centrul limbajului, memoria asociativa, etc.) a bio-mecanicii aplicate instrumentului (arcusului in special), aplicand toate aceste intr-un mod cat mai simplu si functional in functie de situatia data. Deci, si la noi se poate.

    Apreciază

    Răspunde

  9. Of, mana a scris fara sa vrea, Dragos Calin e un coleg de la UNMB,caruia, daca citeste, ii cer scuze pentru confuzie. Da, evenimentele de care vorbim sunt inca punctuale, din pacate. Inca nu avem o masa critica pentru a sustine corent si constant astfel de evenimente in toata tara, dar poate tot scandalul asta va impinge lucrurile in directia buna. O solutie coerenta in acest sens ar fi si pastrarea lui Kobborg, apreciind ce a realizat. Problema noastra e ca de prea multe ori facem tabula rasa.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  10. Vlad Alexandrescu a cedat presiunilor și a decis să lase mână liberă hoțiilor și corupției la Opera Națională. A adus înapoi vechea conducere infractoare, legalizând astfel ilegalitățile, furtul și escrocheria. Adică: „Furați liniștiți, eu închid ochii și vă dau mână liberă! (E drept că e greu – dacă nu imposibil – să împaci și capra și varza, cum încearcă să facă dl. Alexandrescu, procedând ca rabinul din poveste: „Și tu ai dreptate!”. Cine are informații din lumea muzicală știe că dreptatea e de partea domnilor Soare, Tugearu și a celor ce-i susțin – adică marea majoritate a colectivului Operei).
    Totuși apoi a avut decența să se consulte cu majoritatea muzicienilor de la OMB, ba chiar să ceară opinia unor muzicieni de la alte opere și a înțeles că George Călin nu are ce căuta la conducere.
    Sub un șir întreg de directori hoți, începând cu chiar celebrul Spiess (fie-i țărâna ușoară, că mult a furat!), Opera Națională București a devenit un cuib de mafioți care s-au înfruptat copios din banii statului; și după înlăturarea domnului Soare, care a încercat să restabilească legalitatea și corectitudinea și să stopeze hemoragia de fonduri și cedarea lui Vlad Georgescu situația ar fi avut tendința să se perpetueze.
    E drept că după unii cei 300 care îl susțin pe dl Soare și nu doresc întoarcerea compromisului Călin sunt niște ratați și niște incompetenți (oare îi putem taxa astfel pe celebrul balerin Ioan Tugearu, pe prim-solista Operei, soprana Irina Iordăchescu, pe soprana Sorina Munteanu, pe mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc și pe atâția alții?) iar mâna de privilegiați (din punct de vedere financiar) din jurul lui Kobborg și al Alinei Cojocaru sunt niște genii neînțelese, care au mereu dreptate și trebuie ridicați în slăvi. Și trebuie să se procedeze la întoarcerea vechii conduceri, ca să se poată fura iarăși ca-n codru. Dar în fapt lupta nu se dă între competență și incompetență, între elitele valoroase și masa de anonimi dornici de venituri mai „grase” care să le „recompenseze” incompetența (?!) ci este un război pe viață și pe moarte împotriva corupției, a furtului perpetuat din bani publici (vezi ca „bibliografie” ziaristionline)
    Sunt foarte curios cum vor evolua lucrurile în continuare. Marea majoritate a muzicienilor par hotărâți să nu cedeze, căci s-au săturat de furt și corupție. Iar sindicatele de la Opera din Iași, de la Opera din Cluj și cel al Filarmonicii George Enescu (deocamdată!) îi susțin pe muzicienii bucureșteni.

    Apreciază

    Răspunde

    • Superb comentariu – in timp ce se fura ca in codru la opera dvoastra cei 300 de capabili ca faceati? Va tineati de gat cu constiinta si arta de prima calitate.

      Apreciază

      Răspunde

      • Culmea este ca multi nu ar avea de munca in Romania fara recenziile din occident. Ma intreb in situatia grea in care este muzica clasica astazi in lume – fara bani, strunita de tot soiul de interese si de un sistem birocrat cum stam cu scolile de arta in Romania? Sunt pline de artisti cu perspective? Pentru ca ar trebui sa fie al naibii de buni ca sa aiba astazi o sansa la concurenta care exista.

        Apreciază

  12. Nu stiu foarte exact ce se intampla in „bucataria” Operei, dar ceea ce se „serveste” la „masa” spectatorului in sala poate fi un punct de plecare. Sau de vedere. Pornind de la acesta, eu unul am observat ca, de cand a venit dl. Kobborg, baletul ONB poate fi urmarit cu destula placere in spectacolele sale. Inainte de asta, am fugit literalmente la pauza ultimului spectacol la care am fost, era atat de jalnic „dansat” si atat de oribil „dirijat” [de nemaipomenitul T. Soare care m-a facut sa nu pot recunoaste partitura] ca nu stiam cum sa ies mai repede.
    Nu-l cunosc pe G. Calin, l-am vazut doar in vreo 2 poze si ma indoiesc ca l-as recunoaste pe strada, asa ca nu am nici cel mai mic habar despre ce a facut in calitate de „interimar”.
    I-am vazut insa de zeci de ori in „exercitiul functiunii”, cu bagheta in mana, pe ceilalti doi protagonisti ai scandalului si impresiile, cu rare exceptii, sunt sumbre. Daca la T. Soare am mai prins cateva seri reusite, nu foarte multe, la V. Conta nu imi amintesc de vreuna, iar daca spectacolele au decurs in conditii cat de cat decente asta s-a datorat strict muzicienilor care l-au ignorat si si-au vazut de treaba. Am foarte mari dubii ca un tip care nu e in stare sa „tina in mana” un concert sau un spectacol poate sa fie un bun manager intr-o institutie, mai ales una plina de „probleme” cum e ONB.
    Pe dl. ministru l-am vazut vorbind in public si, in ciuda meseriei sale de profesor, mi-a dat permanent impresia unui handicap mintal. Actiunile in ceea ce priveste ONB se incadreaza in context.
    Asa ca, cu un ministru handicapat si cu un grup de indivizi care par mai degraba dornici sa puna mana pe putere decat sa faca ceva concret pentru institutie la care adunam si „cuibul de viespi” dinauntru nu ne mai mira ca nu merge nimic.
    Mie imi vine in minte un „anunt” de pe vremuri care, adaptat, ar avea un continut de genul: „Persoana neinfricata, nefamilista, cu rezistenta nelimitata, care se pricepe sa dreseze animalele salbatice, este solicitata pentru conducerea Operei din Bucuresti”.

    Apreciază

    Răspunde

      • Normal ca nu il vor pe Andrei Serban, asa cum nu vor dori pe nimeni altcineva care nu face parte din gasca, care nu este o mediocritate agresiva sau deja la apusul carierei in cautarea unui loc caldut in care sa fie venerat ca un demizeu/zeita. Un management profesionist care ar pune capat sistemului ineficient al ansamblurilor mari si greoiae, in care spectacolele au distributia afisata cu 1-2 zile inainte in functie de dispozitia de moment a „vedetelor”, ar insemna sfarsitul acestor oameni fortati sa se pensioneze, sa lucreze in sali de spectacole de mana a 3-a sau a 4-a, ori sa isi schimbe profesia.

        Apreciază

      • Soare si Conta ies din discutie, sunt absolut decridibilizati. Dar suntem in Romania asa ca nu m-ar mira ca Vlad Alexandrescu sa se intoarca inca odata. Despre Florea si Sorina Munteanu… nici macar nu stiu cine sunt.

        Apreciază

      • In afara de fantomele Soare si Conta am gasit o voce frumoasa Sorina Munteanu. Frazarea merita studiata in continuare. Suferinta noastra indiferent de generatie . Ma intreb ce inseamna frazarea in traducere manageriala si cat de decadent poti fi facand o astfel de traducere.

        Apreciază

    • De ce? Inainte erau pro-Kobborg? Personal nu m-ar mira sa isi schibe tabara. este romaneste sa faca asa ptr ca probabil nu vor sa fie obligate sa isi dea demisia ca Trezmiech si nu sunt sigure ca isi pot gasi o alta companie.

      Apreciază

      Răspunde

      • Nu stiu daca erau pro-Kobborg… Dar au dansat… Au fost promovate si apreciate…Ce isi puteau dori mai mult…Bianca Fota a fost in turneul de la New York… Trimisa la Londra in ianuarie pentru rezolvarea unor probleme de sanatate …Ce lipsa de verticalitate

        Apreciază

  15. Exemplu de mentalitate romaneasca paguboasa si lipsa de caracter cat cuprinde. Doar in Romania astfel de atitudini de a musca mana care te hraneste/ajuta/promoveaza sunt privite cu ochi buni. Poate ca le-a cuprins teama ca daca vor fi percepute pro-Kobborg nu vor mai avea aceleasi oportunitati cu viitoarea conducere, poate credeau ca merita sa faca toate premierele si sa isi aleaga rolurile pe care sa le danseze. Pacat, oricum.

    Apreciază

    Răspunde

      • Poate gelozia fata de Miruna Miroiu a jucat si ea un rol. Unii oameni reactioneaza absolut mizerabil atunci cand se simt amenintati si sunt nesiguri pe valoarea lor si pe locul lor intr-o organizatie. Poate ca Kobborg intentiona sa faca si alte promovari si sa aduca alti oameni noi in balet ceea ce le-ar fi periclitat pozitia.

        Apreciază

  16. O mana de mancatori de rahat turcesc s-au intalnit si se mangaie pe spate. Domnilor, va urez sa-l urmati pe domnul Dinca, fost director. Si el avea aceleasi opinii ca dumneavoastra. Le invelea in staniol auriu sa straluceasca frumos si sa acopere scopul principal: jaful sistematic. „Totul” trebuie sa treaca prin buzunarele noastre – un motto minunat sau teatrul de proiect- strutocamila hollenderiana.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.