Nu jubilez deloc la plecarea dlui Vlad Alexandrescu de la șefia Ministerului Culturii, deși, la cât de mult l-am criticat, ar părea logic s-o fac. Mi-au plăcut încercările lui de a fi transparent (deși m-a surprins neplăcut lipsa de transparență a schimbării care a generat scandalul ONB), m-am simțit flatat că citea blogul Despre Opera (deși mă contrariau deciziile pe care le lua în cazul subiectelor pe care le dezbăteam), am sperat mereu în bunele sale intenții (deși au fost deturnate de consilieri ambigui). Din păcate pentru domnia sa, aiuritoarele greșeli de management pe care le-a făcut, despre care am vorbit ieri într-o intervenție la Adevărul Live, au fost constatate implacabil, azi, de către președintele Klaus Iohannis: „Au rămas puține greșeli imaginabile care n-au fost făcute de Ministrul Culturii în scandalul de la Operă”.

De fapt, cazul Vlad Alexandrescu arată limitele intelectualului  pus într-o poziție managerială, în care cunoștințele, cultura și chiar axiologia sa sunt copleșite de răspundere, de lipsă de experiență, de ezitări demne de personajul unui roman proustian. Aparent, Ministerul Culturii ar trebui să fie condus de un reprezentant al elitei intelectuale, dar iată, intelectualul român se dovedește depășit de problemele epocii sale. Alternativa managerului profesionist nu e nici ea prea încurajatoare, căci ultra specializarea profesională nu le-a mai lăsat prea mult timp pentru cultură. Cine îi va succeda dlui Vlad Alexandrescu la Ministerul Culturii e un subiect bun de discutat, dar cum rămâne cu Opera?

Haosul de la ONB pare să fie și mai evident odată cu această demisie. Deși nici un canal media serios nu i-a apărat, „revoluționarii” de la Operă sunt acum învinuiți, pe bună dreptate, și de plecarea lui Vlad Alexandrescu, de către susținătorii acestuia din societatea civilă, alături de care îmbrățișase cauza ecologistă. O lovitură dură pe care artiștii lirici o primesc chiar în clipa când ei inițiau un protest împotriva acestei demiteri. Nu e un paradox: lipsa de valori a artiștilor angajați explică tot. De la reacții nervoase (atacurile împotriva baletului) s-a ajuns, prin negare, la xenofobie, apoi, escaladând la nivelul următor, la revendicări sociale, continuând cu inconștiență șirul diatribelor naționaliste, pentru ca, în final, anarhia (oprirea a trei spectacole) să încerce să ascundă totul sub un preș pe care protestatarii ar fi vrut să scrie „moralitate”.

S-a ajuns în punctul în care nici o personalitate culturală „de talie internațională” nu va mai fi tentată să preia situația explozivă de la Operă, impedimentele de alt ordin căzând pe planul doi (contract de interimar, remunerație neatrăgătoare etc.).

În aceste condiții, cine ar putea fi un candidat ideal la conducerea interimară a ONB? Se mai poate atinge un status quo, sau reforma este inevitabilă? În acest ultim caz ar fi, indirect, meritul fostului Ministru al Culturii, care a galvanizat atmosfera, chiar cu riscul sinuciderii politice. Așadar, cum ar arăta profilul noului director interimar? Să facem o listă:

• să fie pro-european (naționalismul am văzut cât rău poate face)
• să fie mai mult manager decât artist (Tiberiu Soare e deja un case study)
• să fie cunoscător de operă
• să aibă experiență, dar să nu fie prea în vârstă (trebuie multă energie pentru ONB)
• să fie capabil să calmeze situația cât mai repede
• să aibă un plan de acțiune valid (fie pentru menținerea situației, fie pentru reformă)
• să aibă experiență de project management (într-un teatru de operă sunt multe proiecte)
• să nu aibă rude apropiate în instituție (pare evident, dar până acum nimeni nu s-a sinchisit de asta)
• să fie suficient de corporatist încât să promoveze cu prioritate bunele practici
• să aibă nervii tari.