În ultimul an, am avut ocazia să văd trei spectacole cu Œdipe, în viziuni regizorale diferite, ceea ce este un privilegiu față de spectatorul obișnuit din Europa de Vest. Două au fost la ONB (în Festivalul Enescu și în timpul conferinței Opera Europa) și ultimul la Covent Garden. În ciuda eforturilor românești de a prezenta unica operă a lui George Enescu în condiții cât mai bune, diferența dintre spectacolul de la Londra și cele de la București este foarte mare.

Vă veți putea convinge curând, pe 4 iunie, când BBC 3 (preluat și de Radio România Muzical) va transmite penultimul spectacol cu Œdipe din seria celor șase de la Covent Garden. Care este explicația?

Dacă întrebi un muzician român, răspunsul nu va ocoli faptul că la Royal Opera House a fost o distribuție excepțională. Apoi vor începe scuzele: muzicienii români sunt prost plătiți, instrumentele folosite sunt proaste (un dirijor român mi-a spus odată că unii contrabași din orchestre sunt niște „dulapuri cu sârme pe ele”). Discursul oficial, asumat public, este însă revanșard: Enescu nu poate fi interpretat mai bine decât o fac românii, pentru că, nu-i așa?, doar ei îl pot înțelege cel mai bine. Afirmația este reluată prompt de instrumentiștii din orchestra ONB, atunci când un artist „străin” le cere să respecte partitura.

Anul trecut, în timpul Festivalului Enescu, reprezentația de la ONB cu Œdipe a fost însoțită de un scandal, care a ajuns cu titluri mari în presă. Instrumentiștii din orchestra ONB au cerut ca spectacolul să fie transmis la radio, sau la TV și să fie plătiți suplimentar pentru asta. Sigur, drepturile de difuzare media se plătesc oriunde în lume, dar în cazul acestui scandal, tema banilor încerca să ascundă niște probleme mai profunde, care au dus la decizia dirijorului Leo Hussain de a cere să i se șteargă numele de pe afiș și de a nu apărea pe scenă la aplauzele de la finalul spectacolului. Peste șapte luni, un nou scandal, de data aceasta între artiștii lirici ai ONB, raliind membrii orchestrei și ai corului în jurul dirijorului Tiberiu Soare, și directorul artistic al companiei de balet, Johan Kobborg, a generat un adevărat cutremur, care a dus la demisia unui ministru al culturii. Pornind de la un gest ostil față de balerinul și coregraful danez, angajații ONB au încercat apoi cu febrilitate să deturneze motivațiile reale ale conflictului spre eterna temă a banilor.

Dar ce s-a întâmplat de fapt la repetițiile acelui Œdipe din septembrie 2015? Leo Hussain mai dirijase opera, la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, în 2011 și era entuziasmat de ideea de a colabora cu o orchestră românească:

După cum știți, avem o distribuție minunată, o orchestră care a mai cântat această partitură, lucru care este, din nou, ceva extraordinar pentru mine, pentru că până acum am dirijat doar orchestre care nu știau deloc partitura, deci să pot învăța ceva despre Œdipe de la orchestră va fi o experiență foarte bună pentru mine.

– mi-a spus într-un interviu pe care mi l-a acordat cu puțină vreme înainte de a începe repetițiile de la București.

Un Œdipe care s-a terminat prost. Primele informații on the record  despre dificultățile de colaborare cu angajații ONB au venit de la Valentina Carrasco, regizoarea spectacolului de la Bruxelles și de la Londra, care a venit apoi la București, în luna Noiembrie, pentru a realiza o nouă punere în scenă a operei lui Enescu. Reiau aici un fragment din interviul pe care mi l-a acordat a doua zi după premiera producției de la ONB:

Alexandru Pătrașcu: Nu vreau să pară că pun o întrebare capcană, dar în România muzicienii sunt mai obișnuiți cu muzica lui Enescu și, dacă vorbim despre ONB, în special cu Œdipe. Acest lucru are părți bune și părți proaste. Este bine, desigur, dar asta înseamnă și că urechea lor este obișnuită cu o redare tradițională a lui Œdipe, așa cum au făcut-o ani de zile, prin urmare se pot opune dirijorului, sau conceptului, sau altor lucruri. Cum a fost această experiență, lucrul cu muzicienii români și discuțiile cu ei despre Œdipe? Au acceptat viziunea dvs?

Valentina Carrasco: Eu nu am intrat prea mult în contact cu orchestra, ci mai degrabă cu corul și cu soliștii Operei. Ei au avut nevoie doar să le explic ce vreau și au înțeles de la bun început. Cred că au înțeles conceptul și l-au integrat. Nu a venit nimeni să îmi spună „aici lucrurile stau altfel”, sau alte chestiuni de acest fel. Desigur, am un mare respect pentru muzică și ei au putut vedea asta. Au fost imediat gata să facă ceea ce le ceream. E interesant că ați pus această întrebare pentru că ieri seară, după premieră, un membru din orchestră a venit la mine și mi-a spus „știți ce, eu cred că vizunea dvs despre Œdipe nu este corectă” și a început să vorbească despre Œdipe care este un fel de Iisus Hristos, un om care devine zeu. „Deci, eu cred că ar trebui să revizuiți montarea”. Și i-am răspuns că e cam târziu, pentru că tocmai a avut loc premiera. Dar a fost amuzant, pentru că primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „să știți că eu sunt în orchestră de 46 de ani și am făcut toate producțiile cu Œdipe și trebuie să vă spun că greșiți.” Cântă la trombon, parcă. Și pur și simplu insista să schimb producția acum, după premieră, asta mi s-a părut cel mai caraghios. Și știu că au avut ceva probleme și cu Leo Hussain, care este un dirijor foarte bun și care a dirijat opera la Bruxelles și o va dirija și la anul, la Londra. Dar orchestra de aici îi spunea cum să dirijeze. Iar Hussain a dirijat-o deja de două ori, nu se poate pune problema că nu știe opera, o înțelege foarte bine chiar. Și are o abordare foarte bună. Dar se montaseră împotriva lui și i-au făcut multe probleme. Dar cred că asta se întâmplă doar cu orchestra, nu cu corul și nici cu soliștii, care au fost toți foarte, foarte flexibili. Corul a fost foarte, foarte cooperant.

La Londra, cu o zi înainte de premiera lui Œdipe de la Royal Opera House, am deschis acest subiect sensibil. Și iată, mai jos, a doua parte a interviului cu dirijorul Leo Hussain, nepublicată ieri.

Alexandru Pătrașcu: Totuși, ultimele două experiențe, cea de la București și cea de aici, pe care o veți încheia mâine, cu premiera, sunt foarte apropiate. Există o manieră de interpretare a orchestrei românești, care pretinde că știe cel mai bine partitura, deoarece Enescu este compozitorul nostru național? Iar aici orchestra este extrem de bună și poate cânta, practic, orice partitură…

Leo Hussain: Impresia mea este că aici orchestra a fost incredibil de deschisă la partitură și le-a făcut sincer plăcere să se confrunte cu provocările ridicate de Œdipe. La București am avut o experiență puțin diferită, pentru că, după cum spuneați, oamenii de acolo simt că este muzica lor și știu cum să o cânte, au cântat-o în fiecare an, la fiecare doi ani, este în repertoriu. Și, în acest sens, nu sunt foarte dornici să o lucreze. De exemplu, când eram acolo, am găsit o grămadă de greșeli la partidele pentru diferite instrumente, greșeli care încă sunt prezente, plus o partidă de alămuri care cânta note complet greșite. Era vorba despre greșeli care erau acolo de ani și ani de zile. Deci corectarea acestor greșeli a fost unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le fac. Nu a fost o perioadă foarte ușoară pentru mine și nu cred că a fost ușor nici pentru Operă.

A.P.: Ce s-a întâmplat la București? Toată lumea a spus că ați avut probleme. Am făcut un interviu cu Valentina Carrasco, care mi-a spus că ați avut probleme cu orchestra de la Opera Națională. Am publicat afirmațiile Valentinei deja. Ce s-a întâmplat cu adevărat?

L.H.: Cred că mi-a fost clar încă de la începutul repetițiilor că era, și cred că încă mai este, un fel de criză, că Opera nu funcționa cum trebuie. Și nu știu dacă este o lipsă de înțelegere, sau o lipsă de bani, sau o lipsă de tradiție, sau de voință, sau de leadership… Dar mie mi-a fost foarte clar că nu exista o structură clară acolo și că lucrurile nu erau bine definite, că nu era un loc fericit. Și că muzicienii simțeau o presiune foarte mare, nu știu din partea cui, pentru că e greu pentru mine, din exterior, să vin și să vorbesc despre lucruri legate de bani și plăți, dar sunt convins că acestea sunt un factor important. Și nu este locul meu să comentez asta, dar când ajungi în punctul în care… Știți, eu nu cred că sunt o persoană foarte ostilă în timpul repetițiilor. Și, cum spuneam, aici ne-am simțit foarte bine descoperind această muzică. Nu sunt obișnuit să fiu primit atât de ostil cum m-a primit orchestra de la ONB, în condițiile în care ar trebui să lucrăm toți, pozitiv, către un rezultat. Un singur exemplu referitor la partea administrativă: după cum știți, în Œdipe sunt patru părți solo pentru fiecare instrumentist de la corzi, din fiecare secțiune. Și erau destul de complexe și nu ușor de cântat sau de coordonat, iar la fiecare repetiție aveam o echipă complet nouă de oameni care ocupau aceste poziții solo. Și, la un moment dat, i-am spus concert-maestrului: „Și când vom putea repeta această secțiune complicată cu cei care vor cânta la premieră?” Răspunsul a fost „Nu știu, poate după repetiția generală”. Acesta era un simptom pentru ceva care nu funcționează. Și, știți, când aud că orchestra sau artiștii din nu știu ce department se organizează și protestează, eu, ca artist, îmi spun că nu acesta este locul nostru. Eu cred că locul nostru este să ne facem meseria și să respectăm conducerea, indiferent ce ar face aceasta. Nu există nici un om care să devină director de Operă cu scopul de a face o treabă de mântuială. În același timp, nici un director de Operă nu a trecut printr-o stagiune fără să facă măcar o greșeală. Așa este firea omului. Ca artist, cred că meseria noastră trebuie separată de asta. Nu trebuie să ne lăsăm iritați, frustrați și implicați în astfel de lucruri. Și evident, după cum spuneam, mie îmi e ușor să spun asta, pentru că nu sunt acolo zi de zi, salariul meu nu depinde de modul de funcționare al acestei Opere. Dar, din exterior, sunt uimit de lipsa de ordine, de lipsa de structură și de lipsa fundamentală de respect pe care o arată oamenii din ONB.

A.P.: Lipsă de respect față de cine?

L.H.: Față de colegi, față de public, față de lucrare. Repet, nu e ușor să cânți o operă ca Œdipe, indiferent de câte ori ai cântat-o în ultimii 20 de ani, nu e ușor și nu e un lucru pe care să-l rezolvi doar venind la repetiție și trecând prin partitură. Eu cred că este datoria noastră față de public să îi dăm tot ce putem face mai bun. Întotdeauna. La fiecare reprezentație de marți seară cu Così fan tutte din cel mai mic oraș din cea mai mică țară din lume. Asta facem și de asta trebuie să o facem. Și nu trebuie să uităm niciodată că la fiecare spectacol există cineva în sală care vede pentru prima oară un spectacol de operă. Și că este responsabilitatea nostră să dăm tot ce avem mai bun. Să le arătăm tuturor cât de extraordinară este această formă de artă. Când uităm asta, situația devine foarte periculoasă și nu pot decât să sper că în București, oricare va fi noul regim, oamenii se vor concentra mai mult pe artă și mai puțin pe politică.

A.P.: Ceea ce descrieți este lipsa de comportament profesionist din partea artiștilor. S-a manifestat ca o frustrare, dar, mai târziu, s-a manifestat ca xenofobie, ca șovinism și ca strigăte de genul „afară cu străinii din țară, nu ne plac oamenii care câștigă mulți bani, nu îi vrem, vrem să facem lucrurile așa cum știm noi, prost, nu ne pasă de public”. Ați avut probleme cu această atitudine? V-au jignit?

L.H.: Ca să fiu sincer, nu mă simt în largul meu să vorbesc despre asta. Dar aș spune că atunci când suntem frustrați, avem tendința de a ne arunca pe ținta cea mai la îndemână. Și, evident, revenind la aspectul financiar, este foarte ușor să alegi banii ca motiv când lucrurile merg prost, când ești supărat sau frustrat dintr-un motiv oarecare. Înțeleg această problemă și pot empatiza total cu furia și frustarea. Cum nu am mai fost la ONB de la ultimele spectacole, nu cred că e locul meu să comentez. Din punctul meu de vedere, experiența mea a fost una izolată și nu am un context personal din care să spun o poveste mai lungă, deci nu cred că am dreptul să comentez mai mult decât am făcut-o.

Mâine, 4 iunie, BBC 3 (preluat de Radio România Muzical) va transmite Œdipe de la Royal Opera House, cu o distribuție de vis.
Pe 14 iunie, ONB va cânta Œdipe în Ungaria, la Miskolc Opera Festival. Nici o distribuție nu este anunțată.