A.P.: Ați descris cum nu se poate mai bine acest calvar. A fost un calvar, pe care presa l-a relatat de-a lungul timpului într-un imens foileton, cu episoade care mai de care mai triste…

I.L.C.: A fost un dezastru, un cumplit nenoroc, o catastrofă memorabilă.

A.P.: Așa este!

I.L.C.: Unde o mai fi sărmana corabie pierdută de atâta vreme în pustiurile zbuciumate ale oceanelor? mai există, oare, sfărămăturile ei? ce s-au făcut scoarţele faimoasei Bibliotece Naţionale? Mister!

A.P.: Ne-au trebuit atât de mulți ani, mult prea mulți, pentru a avea această instituție într-un sediu nou, demn de secolul XXI.

I.L.C.: Nici un muritor n-ar putea îndrăzni să răspundă la aceste întrebări indiscrete, nici chiar personalul bibliotecei… Căci uitasem să spun că, din norocire pentru statul nostru, deşi nu se mai ştie de urma Bibliotecii Naţionale, personalul ei există şi se află în bunăstare, în afară de orice pericol.

A.P.: Oamenii aceștia, devotați cărților, dar mai ales culturii noastre naționale, au suferit destul, văzând cu ochii lor cum se prăpădea totul, de la o zi la alta. Într-un fel, îi consider niște eroi, să știți. Mă bucur că împărtășiți această părere…

I.L.C.: Statele de prezenţă achitate în regulă la Amiralitate, adică la Ministerul Cultelor, sunt o dovadă sigură despre scăparea echipajului complet al corăbiei dispărute. Nici un odăiaş măcar nu s-a pierdut şi, ce e mai îmbucurător, nici unul n-a dezertat, cum se-ntâmplă adesea în aşa mari catastrofe. Ba încă, ceva şi mai îmbucurător, se afirmă pozitiv că echipajul s-a sporit, în urma naufragiului, cu încă vreo trei mateloţi, cari sfidează valurile vieţii cântând veseli; iar când, o dată pe lună, ajung la liman, iscălesc cu bărbăţie neclintită statele de prezenţă.

A.P.: …ăăă, și asta e adevărat, desigur, dar…

I.L.C.: Bravi mateloţi! cu acelaşi sânge rece şi pe vreme bună ca şi pe tempeste, tot aşa de neclintiţi şi-n siguranţa statelor, ca şi în primejdia naufragiului. Bravi lupi pe uscat, ca şi pe mare! E drept că la ridicarea şi mânţinerea sus a moralului şi bărbăţiei lor a contribuit şi contribuie mult atitudinea hotărâtă şi neclintită a intrepidului lor căpitan.

A.P.: Da, dar… cărțile care s-au pierdut… adică…

I.L.C.: Aflăm că Amiralitatea Cultelor ar fi intervenit pe lângă Direcţia generală C.F.R., secţiunea serviciului maritim, rugându-o a pune să se facă sondaje în toate părţile spre a găsi resturile corăbiei înghiţite de valuri; o bună măsură – stând atâta în apă, ar putea mucezi; unde mai pui că-n mare sunt şi şoareci.

A.P.: Am înțeles. Cum s-ar zice: Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane! Totuși, nu cred că intenționați să cauționați clasa politică în toată această degringoladă administrativă. Ne raportăm la clasa politică de acum 130 de ani și întâlnim totuși oameni de o cu totul altă factură decât cei de astăzi.

I.L.C.: Timpuri clasice! când un adevărat liberal umbla cu pălărie de paie și cu pantaloni de dril la Crăciun și nu răcea fiindcă-l încălzeau principiile; când liberalul meu se sătura cu o cafea cu lapte pe zi la Fialcovsky*, căci acolo era adevărata reprezentație națională, iar nu în Dealul Mitropoliei, unde trona Reacțiunea – timpuri clasice, unde sunteți!

Nota #1: Fialcovsky sau Fialkowski, celebră cafenea bucureșteană, care se afla la intersecția Ion Câmpineanu – Calea Victoriei, pe locul unde astăzi se află blocul cunoscut în istoria Bucureştilor sub denumirea Socomet- Adriatica (n.n.).

Nota #2: Răspunsurile lui I.L. Caragiale sunt reale și au fost extrase din articolul: „Teribil naufragiu, din norocire fără accident de persoane”, publicat în ziarul „Epoca”, la 22 Octombrie 1896.

Va urma…