700 de cuvinte despre decorarea lui Kasper Holten


Săptămâna trecută, website-ul președinției României anunța decorarea directorului Royal Opera House of Covent Garden, Kasper Holten, cu ordinul național Meritul Credincios în grad de comandor, pentru promovarea imaginii și a intereselor României și ale culturii române în UK. Comunicatul nu e mai precis de atât, dar e logic să presupunem că motivul este premiera absolută la Covent Garden a operei lui George Enescu, Œdipe.

kasper-holten

Nu este prima dată când administrația prezidențială surprinde plăcut, tocmai prin normalitate, în contrast cu bâlbâielile discursului public al miniștrilor culturii sau al politrucilor din guvern (de la primul agricultor al țării, premierul Dacian Cioloș, și până la cel poreclit cândva „micul Goebbels al PSD”, Vasile Dâncu, fără a ne limita doar la aceștia). Demiterea inenarabilului Vlad Alexandrescu („au rămas puține greșeli pe care ministrul nu le-a făcut”) sau evitarea kitsch-ului Văduvei vesele de la ONB pentru a participa la o repetiție cu Parsifal, deschisă publicului tânăr tocmai de ziua educației, sunt câteva gesturi de imagine memorabile. Decorarea lui Kasper Holten merită salutată și resimt aproape la nivel emoțional inițiativa prezidențială.

Din păcate, statul român are de recuperat mult în domeniu. De obicei, decorarea rămâne un fel de capăt de linie, după care nu se mai face nimic. Cu siguranță, în ciuda tuturor celor care încearcă să-și aroge vreun merit, premiera londoneză a lui Œdipe nu are nici o legătură cu eforturile naționale de propagandă, pardon, de promovare a culturii românești în lume. În primul rând, pentru că decizia de a prezenta opera lui Enescu s-a luat cu vreo trei ani în avans, ca parte a unui program întins pe mai multe stagiuni de a aduce pe scena de la Covent Garden opere contemporane cunoscute publicului britanic doar din înregistrări; deci nimeni din actualul guvern nu poate pretinde vreo influență.

Dar statul român nu a făcut decât să contemple acest proiect Œdipe@ROH, deși ar fi putut participa, și încă esențial. În primul rând, ar fi putut face demersuri, inclusiv financiare, pentru ca opera lui Enescu să fie filmată și inclusă în programul de transmisiuni HD și ulterior să fie imortalizată pe DVD/BR. Costurile nu erau nesemnificative, mai ales că drepturile de difuzare media sunt atât de mari încât, din cauza lor, EMI a fost la un pas de a renunța la înregistrarea discului din 1989. Dar ar fi meritat, pentru că distribuția de la Londra a fost excelentă, chiar și cele mai mici roluri fiind acoperite de artiști celebri. Mai mult, aveam și un exemplu, cel al Poloniei, care facilitase un asemenea demers cu un an mai devreme, în cazul operei Król Roger de Karol Szymanowski (transmisă gratuit pe website-ul OperaPlatform, dar și în sălile de cinema și lansată pe DVD/BR ulterior). Noi însă, în afară de inițiativa ICR Londra de a găzdui conferințele premergătoare premierei, n-am făcut nimic și am mai pierdut o ocazie.

Leo Hussain
Leo Hussain

Rămânând în zona festivă, cea a decorațiilor și a recunoașterii meritelor unor străini în promovarea lui George Enescu, modul în care s-a comportat statul român lasă un gust amar. Să amintim scandalul de la ONB: un prim puseu xenofob a făcut ca Leo Hussain, dirijorul producției de la Londra (dar și de la Bruxelles, unde premiera absolută a avut loc în 2011), să ceară scoaterea de pe afiș a numelui său la spectacolele cu  Œdipe de la București. Cât despre recunoașterea unor merite, cum putem uita că regizorii Àlex Ollé și Valentina Carrasco au montat Œdipe la Bruxelles (2011), la Buenos Aires (Teatro Colon – 2012) dar și la București, înainte de Londra? Mie mi se pare mare lucru. Totuși, muzicologii și muzicienii români au strâmbat din nas pentru că n-au regăsit clișeele naționale mistice în montarea de la București.

Valentina Carrasco
Valentina Carrasco

Dar poate că o asemenea recunoaștere a meritelor nu poate fi făcută pentru că atunci ar trebui recunoscută și perioada ultimilor ani de la ONB, când regizori anglo-saxoni au fost invitați să pună în scenă la București producții pe care apoi le-am aruncat la gunoi, sau când tot la București a avut loc conferința Opera Europa (ocazie cu care a avut loc premiera producției Valentinei Carrasco), sau când am asistat la ascensiunea companiei de balet a ONB, toate întâmplate în mandatele întrerupte ale lui Răzvan Dincă și Johan Kobborg.

Nu-mi rămâne decât să sper că, în stagiunea politică următoare alegerilor, cultura va fi băgată în seamă nu doar pentru banii alocați restaurărilor de patrimoniu. Și că gestul președintelui Iohannis e un semnal în acest sens. Până la urmă, este singurul politician român care știe concret ce beneficii poate aduce sprijinirea culturii, care l-a propulsat de la poziția de primar al unei capitale culturale europene, Sibiu, la notorietatea necesară pentru a câștiga funcția de președinte.

 Galerie foto de la premiera Œdipe@ROH:

14 comentarii

  1. Bine de subliniat din nou cit de slaba este directia artistica curenta la ONB
    (din cum se observa pina acum).

    O copie a productiilor de la Iasi; cu regizori minori, fara experienta, si fara CVuri serioase, care fac sens intrun intrun context mic local / periferic, ca Iasul. Dar aceleasi program artistic ‘budget’ repetat la Bucuresti este chiar trist!

    Chiar nu avem idei cu anvergura si mai serioase, pe plan artistic la ONB?

    Speram catre o privire artistica mult mai ampla si la un alt nivel de productii / co-porductii (productii care au tinta la grupa A de regie / coreografie internationala). Din pacate cam tot sudic si estic e perspectiva de la ONB, si una de mic-nivel-local amatoresc, in multe cazuri – un aproape xerox de la Iasi.

    Cu tot respectul pt Andrei Serban (care face parte din grupa A de regie mondiala desigur) – El nu se plictiseste sa refaca aceleasi productii din nou, pt a treia oara cel putin? Nu ar vrea sa incerce alte titluri de opera (chiar Baroce or Contemporane, de ce nu) decit cele reinterpretate la Iasi? (or este inpins de management la titlurile certe si ‘de suces’, din portofoliu sau ?)

    Si bine este subliniat slabiciunea artistica a ICR-ului!

    Apreciază

  2. Sa speram ca eforturi vor fi facute pentru ca Oedipe sa beneficieze de transmisie sau de lansare pe DVD atunci cand montarea va ajung la Paris – daca va ajunge, ati auzit ceva in acest sens? In programul de la Londra, dar si pe site-ul Teatrului La Monnaie se spunea ca Opera din Paris este una din co-producatorii spectacolului dar a cam trecut destul timp si nu am aflat nimic.

    Oricum, pot sa visez, nu?

    Apreciază

  3. Si apropo, daca este vorba de recunoasterea unor merite, neaparat trebuie adaugat numele lui Peter de Caluwe, intendant-ul teatrului La Monnaie. El a avut initiative de a monta Oedipe si a asigurat co-productia cu mai multe teatre de prestigiu.

    Si apropos, La Monnaie este pana acum singura companie in afara Romaniei care a montat Oedipe de doua ori: prima oara in 1956 si acum recent in 2011.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.