Fidelio, de trei ori câte zece


Data și locul: 14 Mai 2017, ora 18:30, la Opera Națională București

Asineta Răducan a fost revelația anului 2016 în rolul Leonorei.

10 motive pentru care să vezi Fidelio

1. E cea mai bună producție de operă a ONB (regia: Graham Vick).

2. Nu se știe când o mai prindeți (acesta este abia al doilea spectacol după premiera din Iulie 2016).

3. Artista din rolul principal, Asineta Răducan, este o revelație.

4. Corul O welche Lust din Fidelio e mai frumos decât Va, pensiero (corul sclavilor din Nabucco) și e cântat de cel mai bun ansamblu din România, corul ONB.

5. E Beethoven. Singura operă pe care a compus-o vreodată.

6. E și despre #rezist și nu numai despre asta. E despre toate celelalte proteste ale noastre (lagăre, gulag, revoluție, mineriade, #colectiv).

7. E una dintre puținele operă cu happy end, deși este o dramă extremă. Nu vă sfiiți să plângeți.

8. Dar, înainte de orice altă idee, este o operă despre oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare.

8. Chiar dacă opera e în limba germană și ar putea să nu vă atragă asta, dialogurile vorbite sunt în limba română; o să înțelegeți tot, chiar și fără să citiți supratitrarea.

9. Este o poveste despre întuneric și lumină, în care adevărul învinge. Veți putea simți asta fizic, la un moment dat. Este o operă despre speranță: o s-o simțiți atât de tare, încât la final aveți șansa să deveniți mai buni.

Acum vreo 6-7 ani, la Opera Națională ușile de la intrare erau legate cu lanțuri.

Povestea, în 10 fraze

1. Uvertura: Povestea începe cu doi ani înainte de acțiunea din operă, odată cu arestarea lui Florestan de către inamicul său, don Pizzaro, ceea ce o face pe Leonora să se travestească, schimbându-și numele în Fidelio, și să se angajeze ca gardian la  închisoare în speranța că își va găsi soțul. (Puteți să vă gândiți la asta în timpul uverturii.)

Graham Vick

2. Actul I: Șeful lui Fidelio este Rocco, iar fiica acestuia, Marzelline, se îndrăgostește de Leonora/Fidelio, deși un alt gardian, Jaquino, o iubește și îi propune să se căsătorească (ceea ce îi dă ocazia lui Beethoven să scrie unul dintre cele mai frumoase cvartete din istoria operei: Mir ist so wunderbar).

3. Don Pizzaro este prevenit de Rocco asupra unei inspecții a ministrului Don Fernando la închisoare, ceea ce precipită evenimentele și întărește decizia lui Pizzaro de a-l elimina pe Florestan (o arie a Răului absolut: Ha, welch ein Augenblick!, pe lângă care și Jago din Otello pare o jucărie cu Credo in un Dio crudel).

4. Leonore este cutremurată de complot (Abscheulicher! Wo eilst du hin?) și, în încercarea de a-și descoperi soțul, îi scoate pe deținuți din celule în curtea închisorii  (aici e minunatul cor  – O welche Lust –, despre care vă spuneam mai sus).

5. Deținuții sunt trimiși înapoi în celule, iar Rocco și Fidelio se pregătesc să coboare spre celula lui Florestan.

Fidelio – ONB, 1955 (Pantelimon Frunză, Ioana Nicola, Mircea Buciu, Lella Cincu)

6. Actul II: Suntem în tenebrele temniței în care este izolat Florestan, care-și strigă disperarea (Gott! Welch Dunkel hier! – ascultat pe întuneric, strigătul lui devine și mai disperat), după care adoarme epuizat.

7. Fidelio și Rocco încep să sape groapa în care va fi aruncat cadavrul lui Florestan după ce va fi ucis de Don Pizzaro (un duet sumbru: Nur hurtig fort, nur frisch gegraben).

8. Fidelio îl recunoaște pe Florestan, dar acesta nu realizează că tânărul care-i dă să mănânce și să bea este Leonora.

9. Don Pizzaro coboară în temniță și încearcă să-l omoare pe Florestan, dar este împiedicat de Fidelio, care îl amenință cu o pușcă (duetul regăsirii dintre Leonora și Florestan – O namenlose Freude! – este unul dintre cele mai emoționante din întreaga operă).

10. Don Fernando își face apariția și Florestan este eliberat, un moment pentru care Beethoven scrie muzica unui cor ce poate fi considerat geneza Odei bucuriei din Simfonia a IX-a de mai târziu: Wer ein holdes Weib errungen.

O operă despre întuneric și lumină

10 înregistrări celebre (de ascultat sau de văzut)

Audio:

  1. Otto Klemperer (dir.), Corul și Orchestra Philharmonia; Christa Ludwig (Leonore), Jon Vickers (Florestan), Gottlob Frick (Rocco), Walter Berry (Don Pizzaro), Ingeborg Hallstein (Marzelline), Gerhard Unger (Jaquino), Franz Crass (Don Fernando). – 1961, studio (EMI/Warner) – cf. Dictionnaire des disques et des compacts, Guide critique de la musique classique enregistreé – colectiv, Ed. Robert Laffont, Paris, 1988 și Gramophone’s  Classical Good CD&DVD Guide, 2006 – colectiv, Ed. Haymarket, London, 2005 și The Penguin Guide to Recorded Classical Music, 2008 – colectiv, ed. Penguin Books, London, 2008 și 1001 Classical Recordings You Must Hear Before You Die – colectiv, Ed. Quintessence, London, 2007.

    „Otto Klemperer ne poartă spre un monument de o extravagantă dar minunată bogăție.” (Dictionnaire etc).
    „Deseori considerată o înregistrare definitivă, lectura masivă, granitică a lui Klemperer trimite către simfoniile lui Beethoven, cu o distribuție de o statură eroică.” (Gramophone)
    „[…] un triumf pe măsura incandescenței unice și forței spirituale ale reprezentațiilor de pe scena Royal Opera House din acei ani.” (Penguin)

  2. Wilhelm Fürtwangler (dir.), Corul și Orchestra Wiener Staatsoper; Marta Mödl (Leonore), Wolfgang Windgassen (Florestan), Gottlob Frick (Rocco), Otto Edelmann (Don Pizzaro), Sena Jurinac (Marzelline), Rudolf Schock (Jaquino), Alfred Poell (Don Fernando) – 1953, live și studio (Cetra și EMI/Warner) – cf. Dictionnaire des disques et des compacts, Guide critique de la musique classique enregistreé  – colectiv, Ed. Robert Laffont, Paris, 1988.

    „Mult mai umană decât cea a lui Klemperer, direcția lui Fürtwangler este un curios amestec de romantism și răceală, transfigurată în anumite momente (finalul primului act, duetul Leonore – Florestan).” (Dictionnaire) Fürtwangler, în urma unei reprezentații la Theater an der Wien, pe 12 Octombrie, reia a doua zi în studio, cu aceeași distribuție, opera Fidelio. Dacă live-ul păstrează atmosfera teatrului, studioul completează imaginea unui dirijor pentru care Beethoven era compozitorul suprem.

  3. Ferenc Fricsay (dir.), Corul și Orchestra Bayerische Staatsoper; Leonie Rysanek (Leonore), Ernst Haefliger (Florestan), Gottlob Frick (Rocco), Dietrich Fischer-Dieskau (Don Pizzaro), Irmgard Seefried (Marzelline), Friedrich Lenz (Jaquino), Kieth Engen (Don Fernando) – 1957, studio (Deutsche Grammophon) – cf. L’Avant Scène de l’Opéra, No. 164/1995.

    „Nu este vorba de o interpretare care să fie în consensul criticilor, dar e o alegere foarte foarte marcată, ce va avea mereu partizanii săi, tot atât de mulți cât și detractorii. La lansarea ei, această versiune, prima înregistrare stereofonică a DG, a fost bine primită. Ea cuprinde o întreagă tradiție germană pe care epoca respectivă o avea în ureche.” (AS Opéra)

  4. Claudio Abbado (dir.), Arnold Schoenberg Choir și Lucerne Festival Orchestra; Nina Stemme (Leonore), Jonas Kaufmann (Florestan), Christof Fischesser (Rocco), Falk Struckmann (Don Pizzaro), Rachel Harnisch (Marzelline), Chrisoph Strehl (Jaquino), Peter Mattei (Don Fernando) – 2011, live (Decca) – recomandarea Despre Opera.

    Chiar dacă marea tradiție a anilor ’40-’70 pare imposibil de depășit, totuși marea majoritate a celor din distribuțiile de mai sus au murit, sau, în orice caz, s-au retras de multă vreme. Discul lui Claudio Abbado adună tot ce e mai bun astăzi în ceea ce privește vocile pentru Fidelio și cine știe? Pe unii dintre ei încă mai puteți să-i vedeți pe scenele lumii.

  5. Leonore (versiunea inițială a operei Fidelio): John Eliot Gardiner (dir.), Monteverdi Choir, Orchestre Révolutionnaire et Romantique; Hillevi Martinpelto (Leonore), Kim Begley (Florestan), Franz Havlata (Rocco), Matthew Best (Don Pizzaro), Christiane Oelze (Marzelline), Michael Schade (Jaquino), Alastair Miles (Don Fernando) – 1991, studio (Arkhiv Produktion) – cf. Gramophone’s  Classical Good CD&DVD Guide, 2006 – colectiv, Ed. Haymarket, London, 2005

    „John Eliot Gardiner, în prima înregistrare completă a versiunii inițiale a lui Fidelio și unică timp de două decenii, relevă muzical și verbal cum această veche și radicală operă a pus stăpânire pe el. După spusele lui, aceasta este partitura în care expresia directă și emoția spontană primează în fața nobleții abstracțiunii filosofice.” (Gramophone)

Video:

  1. Zubin Mehta (dir.), Israel Philharmonic Orchestra, New Philharmonia Chorus; Festivalul de la Orange, regia: Alfred Wopmann, film de Pierre Jourdan; Gundula Janowitz (Leonore), Jon Vickers (Florestan), William Wildermann (Rocco), 1977.

    Nu știu unde puteți găsi acest film. Buy, steal or kill to have it.

  2. James Levine (dir.), Metropolitan Opera; regia: Jürgen Flimm; Karita Mattila (Leonore), Ben Heppner (Florestan), René Pape (Rocco), Falk Struckmann (Don Pizzaro), Matthew Polenzani (Jaquino), Robert Lloyd (Don Fernando), 2002, DVD – Deutsche Grammophon.

    Mari cântăreți (Mattila, Lloyd), unii la începutul carierei (Pape, Polenzani), alții la apogeu (Struckmann, Heppner), într-o producție actualizată la nivelul anilor ’50, perfect credibilă, și un James Levine transfigurat de muzică.

  3. Leonard Bernstein (dir.), Wiener Staatsoper, regia: Otto Schenk; Gundula Janowitz (Leonore), Rene Kollo (Florestan), Hans Sotin (Rocco), Lucia Popp (Marzelline), 1978, (DG).

    O producție clasică, pe care o puteți vedea și astăzi dacă mergeți la Viena, cu un Bernstein în plină formă și cu Gundula Janowitz, o voce care a făcut istorie.

  4. Fidelio at Robben Island Heinz Dricke (dir.), Cape Town Opera, Voices of the Nation Choir, Cape Philharmonic Orchestra; regia: Deborah Warner; Elizabeth Connell (Leonore), Abel Moeng (Don Fernando), Trond Halstein Moe (Don Pizarro), Moises Parker (Florestan), Carsten Stabell (Rocco), Linda Bukhosini (Marzelline), Bongani Tembe (Jaquino) – 2004.

    O altă raritate. Opera din Cape Town în decorul inevitabil autentic al închisorii unde a fost încarcerat Neslon Mandela. Restul… e poveste.

  5. Franz Welser-Möst (dir.), Salzburger Festsipele, regia: Claus Guth; Adrianne Pieczonka (Leonore), Jonas Kaufmann (Florestan), Hans Peter Konig (Rocco),  2015, (Sony).

    O bună ocazie pentru a-l vedea în rolul lui Florestan pe Jonas Kaufmann, dar producția lui Guth este inventivă și introvertită, intelectuală, dublând cu un mim rolul lui Fidelio, care comunică publicului replicile în limbajul semnelor. Welser-Möst dirijează cu finețe o orchestră impecabilă. În plus, e HD.

8 comentarii

  1. Pentru o instituție care are pretenția că ar fi cea mai „valabilă” pe plan național,este jenantă abordarea acestei minunate opere,în limba română (dialogurile).
    Ori suntem artiști profesioniști pe toată durata lucrării ,ori ne lăsăm de meserie.
    Nu cred că ar fi un efort chiar atât de epuizant ca soliștii teatrului să memoreze cele câteva „replici” în original.
    Parerea mea…și asta,ca unul care are zilnic contact cu interpreți de talie internațională,pe scena Operei de Stat din Viena,care interpreți de naționalități diferite,declamă textele în limba germană,și nu numai (!), ca un veritabil nativ,cu ușoare diferențe de pronunție,aproape insesizabile.
    Nu mai spun faptul că publicul apreciază acest „efort” din partea interpreților !
    Desigur,discutăm despre un alt nivel de reprezentare.
    Deci…se poate,doar să-ți dorești.
    De ce trebuie să ne expunem limitele în mod ostentativ?
    Altfel,nu avem dreptul să emitem pretenții pe plan internațional,oricât am fi de talentați,cum de altfel ne place să pozăm.
    Talentul NU este suficient.
    Fără o abordare profesionistă,vom rămâne în anonimat,chiar dacă datele ne-ar recomanda pentru la mai mult.
    Aștept cu interes reacțiile instituției față de cele de mai sus.

    Apreciază

    • Deși sunt de acord în general cu ceea ce spuneți, de data aceasta schimbarea dialogurilor a fost ideea regizorului. Și pot să afirm că funcționează foarte bine în contextul unei producții moderne.
      Mai ales că este vorba de niște dialoguri vorbite, nu de recitative ca în cazul operelor lui Mozart, de exemplu (care Mozart era și el amputat de recitative pe unele discuri din anii ’50 – Nozze dirijat de Karajan e notoriu, nu că ar fi recomandabil).
      Poate tocmai de aceea ar fi interesant să vedeți acest Fidelio.

      Apreciază

      • Acum înțeleg ideea acestei abordări ușor diferit de ceea ce s-ar fi impus în mod natural.
        Dacă este un câștig pentru cauza publicului,atunci se acceptă…deși mi-e greu să admit acest inconvenient.
        Altfel,să dea Domnul sa fie de folos.

        Apreciază

      • Ca să fiu sincer până la capăt, și eu am fost sceptic înaintea premierei de anul trecut. Am aceleași rezerve față de traducerea în limba română, cu atât mai mult când se mai și amestecă germana cu româna.
        Dar a funcționat excelent. N-aș putea explica de ce. Pur și simplu.
        Dimpotrivă, babilonul lingvistic din Văduva veselă, unde se vorbea în română și se cânta în germană, franceză și engleză a avut un impact foarte negativ în ceea ce privește dicția cântăreților care, fiind mereu forțați să schimbe idiomul, ajungeau să cănte într-un fel de esperanto a la Minions (Despicable Me): „Hello Papagena, tu le bella comme la Papaya!”

        Apreciază

  2. […] AICI puteți citi DE TREI ORI ZECE motive pentru a vedea și asculta această operă. Printre aceste motive: – „înainte de orice altă idee, este o operă despre oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare”;– e una dintre puținele operă cu happy end, deși este o dramă extremă. Nu vă sfiiți să plângeți;– este o poveste despre întuneric și lumină, în care adevărul învinge. Veți putea simți asta fizic, la un moment dat. Este o operă despre speranță: o s-o simțiți atât de tare, încât la final aveți șansa să deveniți mai buni”. […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.