Un bilanț telegrafic.
O dezbatere despre cultură ar putea părea deplasată zilele acestea, în plină criză de guvern. Demisia premierului Mihai Tudose chiar în ziua dedicată culturii naționale are valoarea unui simbol. Relația complicată dintre cel mai puternic partid politic din România și cultură devine vizibilă, fie și indirect.
PSD a propus doi miniștri ai culturii în primul an de la victoria în alegeri. Ionuț Vulpescu a avut un mandat mult mai scurt decât își imaginase și n-a reușit decât să dubleze salariile artiștilor, fără să le fixeze nici un obiectiv. A urmat experimentul „manager la Cultură”, respectiv acest Lucian Romașcanu, încheind un mandat în care a vorbit mult (mai ales despre el), dar a ratat tot, lăsând instituțiile din subordinea ministerului într-o stare și mai deplorabilă decât atunci când le preluase.
Romașcanu a rechiziționat programul „Centenar” de la guvern aducându-l la minister, nefiind capabil nici măcar să publice o strategie sau să-i aloce un buget. Declarațiile ministeriale au fost orgolioase și netransparente, astfel încât situația l-a făcut pe un senator PSD să declare că „singurul obiectiv realist în acest an este Catedrala Mântuirii Neamului”. Opereta este o simplă gaură neagră de 4 milioane €, fără sediu, fără stagiune. Opera a ajuns să prezinte un program mai slab chiar decât în 2005, cu aceiași „artiști” mai bătrâni cu un deceniu, numai că pe un buget de patru ori mai mare (15 mil RON în 2005, 65 mil. RON în 2017). Iar pentru ca restaurația să fie in integrum, [cenzurat] a redevenit director general adjunct, recompensat probabil pentru ceea ce a făcut în cele 4 zile de mandat din Aprilie 2016. Solicitat să comenteze această investire, fostul ministru al culturii nu a vrut să răspundă.
Statul român cheltuie mai mult decât SUA pe cultură, dar n-o susține.
Dacă veți avea curiozitatea să consultați fișierul excel denumit File de plan 2017 postat public pe website-ul ministerului culturii, veți afla că instituțiile subordonate acestuia sunt subvenționate cu o sumă totală de 125 milioane €. Statele Unite ale Americii nu au un minister al culturii, dar statul federal acordă totuși subvenții printr-un organism numit NEA (National Endowment for the Arts), în valoare totală de cca 97 mil. € (118,37 mil. $). Granturile sunt simbolice, având în vedere că ele trebuie împărțite între 51 de state, toate mai mari decât România. Însă ele servesc ca o certificare a calității unui act cultural. Pe baza lor se pot obține mai ușor donații de la sponsori. Chiar și așa, cu greu am putea spune că România nu sprijină financiar cultura. Dar o face prost, ineficient și fără nici o monitorizare a calității sau vreo evaluare a rezultatelor. Dar cum sunt alocați acești bani? Dacă ați citit vreodată un interviu cu un ministru al culturii român, impresia directă este că toate eforturile sunt concentrate pe patrimoniu, cinematografie și, eventual, muzee. Realitatea este însă cu totul alta și o puteți privi în față în imaginea alăturată, căci feliile acestui tort de 125 mil. € sunt împărțite cu totul altfel decât arată temele de interes ale miniștrilor culturii:
Așadar, trei sferturi din banii ministerului sunt alocați artelor vii (sau ale spectacolului, în limbajul oficial): muzică și teatru – 75,22%.
Însă o mare deosebire între instituțiile de spectacol din România și cele din Statele Unite este că „naționalele” noastre (Opere, Filarmonici) își acoperă aproape integral bugetul din aceste subvenții, încasările proprii din bilete sau alte activități comerciale fiind nesemnificative (cca 5,6%).
În aceste condiții, privind graficul de mai sus, ce nevoie mai avem de manageri? Ministerul plătește tot, indiferent de rezultate. Dar cine ar putea interpreta aceste cifre și statistici la minister? Secretarii de stat sunt: un dirijor oarecare, un cântăreț de folclor și de romanțe și un ofițer de stat major. Iar consultanța este asigurată de actori.
Excelența, acest neologism.
Dacă aveți curiozitatea morbidă de a citi (in)faimosul program de guvernare al PSD, veți constata că marele partid de stânga din țara noastră abuzează de cuvântul „excelență”, folosindu-l de 14 ori, dar niciodată în dreptul culturii. Încercați să găsiți o definiție pentru acest cuvânt și s-o alăturați spectacolelor din România. Când, pe la galele breslelor artistice, se acordă acele „premii de excelență” unor persoane, aceste distincții onorează cariere susținute la nivel înalt, timp de decenii. Puteți spune că excelența asta are vreo legătură cu Opereta? Sau cu Opera? Sau cu baletul Operei din Iași? Tocmai pentru că nici miniștrii culturii nu au habar ce înseamnă excelența avem o mare problemă cu creativitatea artistică.
În schimb, cultura e folosită în programul de guvernare pentru misiunea celebrării Centenarului României. Desigur, fără „excelență”, ceea ce transformă totul în propagandă, mai ales că termenul ubicuitar în paragrafele despre cultură este „identitate națională”.
Toate evenimentele legate de Centenar sunt exclusiv dedicate Unirii. Suntem abia în Ianuarie și spectacolele de prost gust dedicate Unirii au început să enerveze pe toată lumea. Stați calmi, mai sunt încă unsprezece luni de îndurat Daciade și Cântări ale României. Sigur, nu pot fi evitate evenimentele populisto-stradale într-un context precum Centenarul. Pentru simplul motiv că e greu de imaginat un concert Juan Diego Flórez la Hârlău, sau o expoziție Brancusi la Lehliu. Acolo, excelența artistică va fi maximă la un concert cu Ștefan Hrușcă sau la dezvelirea unui bust de-al lui Mihai Viteazu cioplit de un artist local. Nenorocirea este că instituțiile culturale reprezentative fac exact aceleași lucruri, fără să se ridice cu nimic peste acest nivel. Operele fac niște gale obosite încă de când s-a trimis la tipar afișul, filarmonicile se căznesc să imagineze concerte cu piese muzicale românești cât mai scurte și mai zguduitoare, încheind programele artistice cu Hora staccato a lui Dinicu. Sunt momentele în care, într-adevăr, țara e unită, căci între Ateneul Român și casa de cultură din Hârlău sau între Opera Națională și estrada de lângă gara Lehliu chiar nu mai e nici o diferență.
Într-un domeniu atât de viu și de dinamic precum cultura, generații întregi de miniștri se feresc de reformă ca de o calamitate, deși reforma este obligatorie aproape în orice moment. Fără reformă nu va exista nici excelență, iar Centenarul va fi o glumă foarte proastă, pe enorm de mulți bani publici. Pentru că, dacă adunăm resursele ministerului cu cele ale diverselor centre de finanțare a culturii din primăria Capitalei dar și din bugetele locale, putem estima că se aruncă ușor și repede câteva sute de milioane de euro pe nimic. În aceste condiții, cultura devine importantă, iar muzica are o pondere foarte mare din acest sector. Cât mai acceptăm să ne batem joc de ea?
Despre Opera 
Doamna Rancea a dat un interviu unui ziar din Iasi, in care spune, printre altele:
– si-a asumat riscul de a prelua ONB intrun moment de criza, cand putea sta foarte linistita la Iasi
– a performat peste tot unde a fost
– faptul ca Leo Nucci a cantat 2-3 arii la ONRI, a insemnat enorm pentru Romania. la fel ar fi insemnat si daca venea Diego Flores la gala ONB
– e un manager de nota 10. ba chiar singurul
– teatru nu se compara cu opera (are o problema cu teatrul, observ)
– bugetul actual al ONRI (opera din Iasi) e foarte mic. La intrebarea – „cat ati avea nevoie, minim?” – raspunsul dnei a fost: „un buget cel putin dublu fata de ce avem acum, la Iasi”
intrebare: care este bugetul actual al ONRI? Ca dna BR vrea dublu 🙂
ApreciazăApreciază
În 2017, Opera Națională Iași a avut un buget total de 5,36 mil. €. N-au avut nici măcar o singură premieră a unei producții de operă noi.
În același an, ONB a avut un buget total de 14,07 mil. €.
Are dreptate să ceară un buget mai mare, deși, în 2012 a făcut multe lucruri cu un buget mai mic decât acum.
Deci are 5 milioane și vrea 10.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru raspuns!
Au fost doua premiere (nu stiu ce inseamna „opere noi”)
– Rigoletto
– Cavalleria Rusticana/Pagliacci
In 2012 cred ca fondul salarial era de cel putin doua ori mai mic decat acum.
Tot in 2012, cred ca doamna manager reusea sa faca spectacole dand roluri principale multor angajati Onri. In ultimul an nu mai e asa. Vin foarte multi invitati, care evident cost.
ApreciazăApreciază
Rigoletto și Cav & Pag erau producții mai vechi. Spectacolele au fost reluări ale lor.
Bugetele ONRI pe ani și premierele de producții de operă aferente:
2011: 7 mil. RON (Don Giovanni)
2012: 12 mil. RON (Il barbiere di Siviglia, Indiile galante, Troienele)
2013: 14 mil. RON (Sunetul muzicii, Aida)
2014: 15 mil. RON (La traviata, La bohème, Lucia di Lammermoor)
2015: 14 mil. RON (Carmen)
2016: 17 mil. RON (Văduva veselă)
2017: 23 mil. RON (nimic/zero/)
Deci, o creștere continuă de buget și o scădere a creativității, la Iași.
Mai multe, aici:
https://despreopera.com/2017/10/30/criza-de-la-onb-i-micul-razboi-din-micul-paris/
ApreciazăApreciază
Ferească sfântul să se monteze vreo operă a lui Wagner! Orchestra n-ar avea loc în fosă, nici n-ar fi destui instrumentiști, de soliști nu mai vorbim. Wagner nu înseamnă ceva în România de azi, decât faliment, eventual!
ApreciazăApreciază
[…] Articol publicat pe blogul Despre Opera. […]
ApreciazăApreciază
[cenzurat]
ApreciazăApreciază
ONB a ajuns de notorietate cu Koborg director artistic( se scria mult despre productiile de la ONB, mai ales balet), multi artisti au acceptat angajamente in Romania doar pentru a lucra cu el; si cum la noi tot ce e bun, competent nu e dorit dl Koborg a plecat si cu el multi dintre artistii foarte buni. ONB a cazut in derizoriu, e formata din oameni ce tin disperati de post, chiar daca profesional nu fac fata, care nu-i suporta pe cei mai buni ca ei.
ApreciazăApreciază
Restauratia e definitiva. Vestea buna : programul e stabilit pana in iunie la ONB . Vestea proasta : intoarcere in timp cu spectacole scoase de la naftalina. Epoca Arbore este de retour . Nici o urma de Lucia , Cosi , Fidelio , Oedipe , Rigoletto. In schimb ne vom delecta cu Don Giovanni versiunea Tabacaru Hogea. Si cu o reluare Turandot – nu mai stiu care era ultima productie.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru observația foarte corectă. Cu o precizare importantă: dacă Aida, Nabucco, L’elisir, Nozze și Boema sunt exact aceleași producții de acum un deceniu, bugetul actual al ONB este de patru ori mai mare decât acum zece, doisprezece ani.
Cum justifică acești oameni cheltuirea banilor? Ce explicații acceptă ministerul pentru această scădere a standardelor artistice?
Până și cântăreții sunt aceiași, doar că mai bătrâni și mai slabi decât acum zece ani.
P.S. Turandot, dacă e un revival al ultimei așa zise producții este de fapt un spectacol semi staged: o scară/tribună pe care șade corul costumat, în fața căruia se agită diverși soliști, cu gesticulație de agenți de circulație pentru a sublinia „trăirea” artistică atunci când cântă.
ApreciazăApreciază
Cred ca ministerul nu are capacitatea de a evalua calitatea actului artistic. Nu exista o viziune, nu exista oameni de cultura. Cum nu exista manageri . Critica muzicala oficiala este la pamant. Publicul aplauda in picioare la orice mizerie. Daca ma gandesc bine , situatia este mai proasta ca in anii 2000 . Baletul era mai bine ca acum , cand ii avem doar pe elefantul si vrabiuta. De voci nici nu mai vorbim. Il puteam avea pe Holender si Kobborg, ii avem pe cenzurat si cenzurat. Asta e .
ApreciazăApreciază
Publicul aplaudă pentru că nu i se oferă altceva decât mediocritate. Dar să știți că aplauzele cu adevărat răsunătoare se aud și în România, la spectacolele bune.
Cât despre minister… credeți că Mădălin Voicu e incapabil să-și dea seama că lucrurile merg prost? Cu siguranță că știe.
De la ofițeri și folcloriști nu am ateptări, dar mediocritatea este vizibilă cu ochiul liber chiar și pentru cei care nu sunt melomani. Dovadă: publicul foarte diferit și tânăr care vine să vadă Rigoletto la ONB atunci când se dă (rar).
ApreciazăApreciază
Cum unde sunt banii? Exista doua productii noi, Don Carlo si Cav/Pag. Probabil vor fi spectaculoase, la banii astia. Si chiar daca le fac cu aceiasi cantareti batrani, acum sunt platiti dublu, deci sunt mult mai motivati si vor canta cum nu ati mai auzit.
ApreciazăApreciază
Vom vedea. Don Carlo e regizat de Mario di Carlo/Timișoara iar Cav&Pag de Caramitru…
ApreciazăApreciază
Nu ma indoiesc de prezenta unui public instruit . Aplauzele au fost rasunatoare si la Fidelio , si la spectacolele lui Kobborg , si la Falstaff si Rigoletto . Dar acum i se vor da Turandot in versiune de concert , Boema si Butterfly. Cu cei rasplatiti pentru ce au facut in 2016 .
ApreciazăApreciază
[…] Ce a urmat? În timp ce ministerul culturii aprindea artificii pe muzica Rapsodiei lui Enescu, în cel mai vulgar mod imaginabil pentru Centenarul României, ministrul a fost demis, în Ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naționale. […]
ApreciazăApreciază
[…] dedicată celor 100 de ani de la constituirea României Mari. Romașcanu rămâne în memorie prin ultima sa zi în funcție, când a intrat în Ateneul Român ca ministru al culturii pentru a susține un discurs înaintea […]
ApreciazăApreciază
[…] Anul acesta Filarmonica prezintă coruri de muzică românească acompaniate de pian. Amintirile demiterii din 2018 chiar de ziua culturii naționale, când dl Romașcanu intra în Ateneul român ca ministru al […]
ApreciazăApreciază