Cu câteva săptămâni în urmă, publicam un abstract al tezei de doctorat a consultantului britanic Antony Feeny despre economia teatrelor de operă. Pornind de la datele și graficele din acel articol, oare cum arată situația în România? România este o țară care cheltuie relativ puțini bani pe operă, subvențiile de stat fiind predominante. Cam un sfert față de Austria, deși are o populație de 2,22 ori mai mare, dar un PIB total de valoare apropiată (cca 450 mld $).
Management lipsit de performanță
Bugetele instituțiilor muzicale sunt susținute aproape integral de subvențiile ministerului. Dar să vedem mai concret cât este ponderea veniturilor proprii ale unei instituții muzicale românești și să comparăm cu teatrele de operă medii din occident. Excludem din discuție Covent Garden, Wiener Staatsoper sau Opéra de Paris și le vom compara cu cele de prin Torino, Zürich, Stockholm etc. Cu toate că merită să reamintesc că, în anul 2017, cele trei instituții muzicale controlate mai mult sau mai puțin direct de către managerul interimar al ONB (respectiv Opera Iași și Opereta) au beneficiat de o subvenție totală de aprox. 22 mil. €, foarte comparabilă cu cei 25 mil. £ pe care Royal Opera House îi primește de la Arts Council.
Zona roșie a subvențiilor de stat este cea mai întinsă în dreptul instituțiilor muzicale românești. Cea mai socială Operă din Europa de Vest este cea din Stockholm, dar până și acolo ponderea veniturilor proprii este de 17%, dublă față de Iași (9%), sau triplă față de București (6%). Opera Maghiară din Cluj și Opereta sunt la nivelul cel mai scăzut al veniturilor proprii, cu 2% respectiv 4%.
De remarcat și absența subvenției pentru festivalul de la Glyndebourne. Într-adevăr, în Occident, festivalurile nu beneficiază de bani publici decât într-o mică măsură (10% la Orange sau Verona). Festivalul Enescu nu poate exista în forma actuală fără o contribuție a statului de minim 30% din bugetul total.
Studiu de caz: ONB
Acum doi ani, managerii culturali se plângeau că sunt prost plătiți, iar teatrele de operă sunt subfinanțate. În 2017, s-au dublat salariile artiștilor din instituțiile subordonate ministerului culturii. Mediocritatea actului artistic a rămas neschimbată. Discursul managerilor s-a adaptat pe loc, deplângând că nu mai sunt bani pentru proiecte din cauza ponderii prea mari în buget a salariilor. Care este însă realitatea?
Dacă aș extrage din graficul de mai sus ponderea veniturilor proprii (excluzând donațiile) în bugetul total pentru fiecare țară în parte, aș obține în medie următoarele valori: Germania – 18% , Statele Unite – 42%, Franța – 28%, Marea Britanie – 47%, Austria – 40%. Asta înseamnă că, dacă ONB ar fi un teatru de operă funcționând într-una dintre aceste țări, atunci ar trebui să obțină niște venituri proprii (din vânzarea de bilete, chirii, servicii etc.) cuprinse între 2,5 milioane € (dacă ar fi în Germania, mai mult decât triplul celor 813 mii € pe care îi produce ONB în realitatea românească) și 6,6 milioane € (dacă ar funcționa în Marea Britanie). Sau 5,9 mil. € în Statele Unite, 4 mil. € în Franța, 5,7 mil. € în Austria. Cu banii aceștia se pot plăti invitați de valoare, producții mai bune etc.
Cu toate acestea, toată lumea pare să fie în eroare. Artiștii și publicul împărtășesc părerea că o lege generoasă a sponsorizării ar rezolva situația. Politicienii de la putere sunt însă și mai nerealiști: ei cred că necesitatea cea mai mare este să se construiască încă trei teatre de operă, la Cluj, la Iași și la Craiova (în acest sens, vezi declarațiile lui Liviu Dragnea sau ale lui Varujan Vosganian – economist, printre altele).
Este clar că guvernul ar trebui să reformeze în primul rând ministerul culturii. Pentru că nevoia reală este un cadru legislativ care să permită venituri proprii mai mari. Dar și o monitorizare adevărată a activității acestor manageri culturali, care se ascund prea des în spatele titulaturii de director artistic atunci când nu reușesc să lege două vorbe despre performanțele lor financiare. Și când nu găsesc bani pentru proiecte.
Risipa
Cu sau fără venituri proprii semnificative, poate ar fi interesant de văzut și cum se cheltuie bugetul unui teatru de operă. O instituție muzicală produce evenimente. Graficul următor arată cât costă în medie un eveniment, prin împărțirea bugetului la numărul acestora (în paranteze: numărul de evenimente din 2017 pentru fiecare teatru în parte). E cel mai brut, dar și mai autentic indicator economic. Am luat în considerare toate evenimentele din calendar, fie că era un simplu concert, sau premiera unei producții de operă.
Campioanele cheltuielilor sunt Opereta și ONB. Cazul Operetei este semnificativ: din cele 25 de evenimente pe care le-au organizat în 2017, doar șase sunt spectacole de operetă (au fost rulate doar două titluri), în timp ce nouă spectacole sunt colaje de cântece și șansonete înșirate pe un scenariu și vândute drept musicaluri. Cele mai multe evenimente (zece) sunt gale și concerte. Așadar, țineți minte, atunci când vizionați un spectacol al acestei instituții, în care un tenor rage necreativ lângă un pian din foaier (cum ar fi „Seara de operetă și musical” ), că pe lângă costul mic al biletului, națiunea a plătit deja aproape 170.000 € pentru acest moment literar-artistic. Sunt costuri comparabile cu cele ale unui spectacol de la Welsh National Opera, English National Opera, Sydney sau Glyndebourne (cca 200.000 € echivalent) și nu foarte departe de cele ale unora de la München sau Viena (cca 300.000 €). Ce dovezi mai sunt necesare pentru desființarea acestui teatru?
Cât despre Opera Națională București, repertoriul rulat acum 13 ani număra 26 de titluri, stagiunea actuală având doar 15 (în fapt, o selecție din cele 26). Un număr de 10 producții ale unor regizori de renume internațional, create în ultimii 4 ani, au fost pur și simplu scoase din uz (Rigoletto – 2014, r.: Stephen Barlow; Falstaff – 2015, r: Graham Vick; Œdipe – 2015, r: Valentina Carrasco/ La Fura dels Baus; Cosi fan tutte – 2016, r: John Fulljames; Fidelio – 2016, r.: Graham Vick; Lucia di Lammermoor – 2017, r: Andrei Șerban; Don Giovanni – 2017, r: Andrei Șerban; Die Lustige Witwe – 2016, r: Andrei Șerban; Un ballo in maschera – 2017, r.: Grischa Asagaroff; Tosca – 2015, r.: Alfred Kirchner).
Cu alte cuvinte, ONB lucrează la jumătate din turația de acum un deceniu, își permite luxul de a ignora costurile de producție a 10 spectacole noi și toate acestea într-un buget mult mai mare. Căci evoluția subvenției pe care ONB a primit-o de-a lungul timpului este următoarea: 2005 – 16,5 mil RON, 2006 – 28,9 mil. RON, 2007 – 31,9 mil. RON, 2008 – 38,1 mil. RON, 2009 – 37,7 mil RON, 2017 – 61 mil. RON.
La toate acestea se adaugă un ansamblu care se împrospătează foarte greu, marea majoritate a vocilor fiind aceiași angajați din ultimele două decenii.
Despre Opera 
CORECT.
Fiind încă din 2003 implicat în stagiunile Operei din Viena,aveți mare dreptate când susțineți datele de mai sus.
Nu cunosc în detaliu aceste aspecte strict contabile din cadrul instituției mele (și nici nu interesează pe cineva,credeți-mă).
Dar detaliile financiar/contabile se reflectă/regăsesc în punerea în scenă a noi producții,soliști de prim rang cu statut de invitat ,diverse acțiuni în care Opera este mai mult sau mai puțin implicată(imaginea se vinde foarte bine) și nu în ultimul rând, atragerea de fonduri !
Am prins 2 directorate.
Cea a Domnului Ioan Holender cât și cea actuală a Domnului Dominique Meyer și nădăjduiesc să trec cu brio și peste cea care va să vină în scurt timp.
Dacă Domnul Holender returna(!) an de an,sume importante Ministerului în urma administrării eficiente(cîrcotașii ar spune altfel),dovadă fiind cei 19 ani de…”domnie”,Domnul Meyer în schimb,s-a „întins ” atât cât i-a fost dat. Nicht mehr,nicht weniger.
Diferențe considerabile între cei doi din punct de vedere managerial și totuși nu s-a mers cu mâna întinsă la ușa nimănui de la Ministerul de profil.
Să fie alte considerente care îmi scapă ? Probabil…Nu mă hazardez să-mi dau cu părerea. Ceea ce pot spune despre toți acești anii de până acum,este că fiecare lucrează pentru binele instituției și implicit,ca rezultat final,și pentru binele lui.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru comentariu. Datele financiare sunt publice și provin de la Ministerul Culturii:
http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/file%20de%20plan%202017.xls
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am de gand sa spun ca nu ai dreptate in privinta managementului neperformant si lipsit de viziune, dar ma amuza cand vad tenacitatea de buldog cu care iti sustii aberatiile financiar-contabile. Stiu ca esti inginer si gandesti matematic, mai degraba aritmetic la nivel de scoala generala, dar in viata si in arta chiar si aritmetica se aplica in mod contextual. Comparatiile pe care le faci cu diferite teatre din tari occidentale nu se sustin din numeroase puncte de vedere.
Oamenii ar trebui sa inteleaga ca un teatru are un potential cu atat mai mare de a fi performant prin atragerea de fonduri proprii cu cat este el mai mare, fizic. Salile mari vand multe bilete, sumele colectate per spectacol fiind astfel superioare teatrelor mici. Teatrele din Romania sunt mici sau medii ca dimensiune fizica. Teatrele mari au sali de peste 2000 de locuri, in timp ce ONB are sub 1000. Acest lucru influenteaza decisiv modul de finantare si poti sa vezi asta studiind teatrele de diferite calibre din Italia, unde restul conditiilor sunt relativ similare.
Teatrele de mare performanta vand bilete foarte scumpe, iar festivalurile sunt si mai scumpe. E suficient sa intri pe site sa vezi ca in teatrele importante din Europa biletele de categoria 1 ajung aproape de 300 euro sau chiar peste (la Zurich s-a depasit de mult acest prag), in timp ce la ONB sunt 80 ron, adica mai putin de 20 euro. Ma refer la spectacole obisnuite, nu la premiere, gale sau evenimente speciale. Cu mai putin de 20 euro biletul cel mai scump si cu circa 850 de locuri nu prea ai cum sa ai o intrare semnificativa de fonduri din bilete. Pe de alta parte, nivelul social al Romaniei nu permite bilete (mult) mai scumpe, desi ar fi poate dezirabil, astfel ar putea exista posibilitatea invitarii unor muzicieni de oarece renume. Dar oricum nu prea ar folosi, pentru ca multi romani au invatacurce” si sa ocoleasca plata biletelor – suntem tara cu cea mai mare rata de blatisti la spectacole.
E usor sa faci comparatii pur aritmetice si iau exemplul Operei din Viena, cu circa 2200 de locuri pe scaune, unde biletele au ajuns sa coste cam 260 euro la categoria 1 si la peste 100 euro poti lua bilete proaste, fara vizibilitate (lucru valabil si in alte teatre mari precum Scala sau Barcelona). Dar oare toate spectacolele de acolo sunt asa de grozave? Te contrazic. Eu am pierdut de mult sirul spectacolelor proaste sau mediocre, unele cu nume mari in distributie, vazute pe bani foarte multi la Viena, Paris, Milano, Barcelona, Madrid sau in alte orase din Italia. E drept, teatrele mici italiene au preturi cev a mai accesibile, dar spectacolele de acolo sunt de multe ori mai proste decat la ONB. Daca nu ma crezi, cauta streamurile de la Genova, sunt inca disponibile multe din ele – nu e nevoie sa mergi departe, e destul sa vezi Norma cu Rancatore (distributia a doua) sau Roberto Devereux cu Natalia Roman. In patria operei unde exista o traditie seculara si bine intretinuta se canta opera mai prost ca oriunde. Nu mai vorbesc de Festivalul de la Bayreuth, unde biletele ajung pe la 500 de euro, si unde spectacolele au devenit insuportabile.
E adevarat ca ONB exceleaza prin imprevizivilitate si lipsa de perspectiva (desi aici unltimele directorate au scuza provizoratului si a lipsei unor bugete anticipative), dar sunt destule teatre unde cumperi bilete cu luni multe inainte de spectacole, iar pana ajungi acolo descoperi ca din distributiile anuntate initial mai raman cativa, de obicei cei mai putin interesanti. Multe din aceste teatre traiesc mai ales datorita turistilor, lucru care e prea putin posibil pentru oricare opera din Romania.
La ONB ai uitat sa mentionezi dezastrul pe care l-a lasat in urma Dinca si cu care urmatoarele directorate au trebuit sa se lupte – o multime de bani au fost inghititi de renovari si reparatii, unele care trebuiau sa corecteze mizeriile facute la „renovarea Dinca” – mai tii minte cum arata sala, parca placata in parchet laminat de proasta calitate si unde se auzea cel mai mic zgomot din sala? Cum arata acum dupa ce d-na Rancea a pus la loc covoare, draperii, drapaje pe pereti? Dupa ce a corectat iluminarea salii, care parea un salon de inmormantare? Stii cum s-a facut consolidarea scenei lasat de Dinca la stadiul de scanduri plutind deasupra unui hau? Si multe altele care nu se vad din afara. Si a reusit sa puna si cateva spectacole noi, ba chiar sa aduca si cateva nume cunoscute pe scena ONB. Nu o simpatizez in mod deosebit, dar nu pot trece cu vederea lucruri bune pe care le-a facut.
Se mai pot spune foarte multe despre lumea actuala a operei, unde fiecare tara si chiar fiecare teatru are probleme specifice. Lucrurile sunt foarte complicate si, repet, trebuie vazute in context.
p.s. Sunt perfect convins ca vei gasi motive sa cenzurezi si sa scoti din text pasaje care deranjeaza, desi nu au niciun termen injurios. Sau sa-l blochezi complet, ca oricum te irita orice nu iti sustine ideile.
ApreciazăApreciază
Ați făcut o descriere destul de fidelă a bulei în care trăiește Opera din România. Ai noștri-s mai buni ca ai lor, de aia sunt și de 10 ori mai ieftini, Bayreuth a decăzut, de aia românii nici nu se mai obosesc să cânte ceva, orice, în limba germană, nu doar Wagner și ați identificat cu precizie și sursa tuturor relelor: renovarea din 2014 a ONB.
Am lăsat comentariul în toată splendoarea lui, tocmai pentru că e o definiție foarte bună a mentalității dvs.: disprețul manifest față de ingineri, tutuirea lipsită de eleganță și justificarea lipsei de valoare a cântăreților naționali prin citarea unor spectacole mai puțin reușite din afara României, ca și cum toate ar fi la fel.
Pe de altă parte, și trollii sunt utili, abia se mai animă discuția.
ApreciazăApreciază
Nu a spus nimeni ca nu exista spectacole mediocre si in strainatate, dar faptul ca Rancatore a cantat prost Norma, nu justifica in niciun fel modul absolut dezgustator in care s-a prezentat Sorina Munteanu in Eboli, de exemplu. In prima arie, a fost un fel de latrat sinistru. Ca sa nu mai zic de Lopez, Ignat sau Pascu..care au urlat efectiv. Spectacole mediocre exista peste tot, dar la noi, mediocritatea este regula. Apoi teatrele mentionate in acest articol au macar orchestre excelente. La noi, acestea sunt execrabile. Teatrul din Zurich are doar 1200 de locuri, deci nu e un teatru mare, dar calitatea spectacolelor este incomparabila cu cea de la ONI sau ONB. Covoarele, draperiile si drapajele sunt de vina pentru ca Rancea a invitat solisti mediocri. Sa ne amintim ce oribile au fost Protasova si Anusca in Lucia….si-au pierdut vocea prin covoare, sa inteleg. Numele cunoscute pe care le-a adus Rancea, au venit pe bani grei. Ar fi montat noi productii de acei bani. Totusi, aceasta a ales sa cheme 2-3 nume mari sa cante trei arii, pe sume de la 80.000 de euro in sus. Cifrele sunt totusi reale si clar, nu mint. Prin contextul pe care tot il invocati, aratati clar ca le cautati justificari ieftine pentru lipsa de calitate artistica. Mai ales Opereta, care nu are nicio scuza ca inghite atatia bani si nu produce absolut nimic.
ApreciazăApreciază
Ce plictiseală de comentariu 🙂 Dincă cel rău, Rancea cea bună. În rest, mi se pare că scrieți aici (prea mult, ca de fiecare dată), doar ca să vă auziți. Dacă nu vă plac inginerii, mutați-vă în altă parte comentariile.
ApreciazăApreciază
Opera din Viena are 1709 lucruri pe scaun ( Sitzplätze ) si 567 locuri in picioare ( Stehplätze ). Este adevarat ca locurile pe scaun sunt scumpe, dar cele in picioare sunt 4€ sau 3€.
ApreciazăApreciază
Iar copiii au reducere de 90% din prețul unui bilet.
ApreciazăApreciază
Cum naiba se face că Bayreuth, Paris, Scala, Viena sunt sold out cu 2000 de locuri și bilete premium de 500 EUR în schimb ONB, cu 1000 de locuri și prețuri de 20 EUR nu vinde sala?
Nu vede nimeni corelația dintre locurile goale de la Don Carlo și lipsa de valoare?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Apropo, ONB da in continuare 200-250 de bilete gratis si invitatii la fiecare spectacol?
ApreciazăApreciază
Nu știu, probabil că da. E deplorabil că nu au ofițer de presă și nici un fel de relație transparentă cu presa.
ApreciazăApreciază
In concluzie, ce daca e super-prost, macar e super-ieftin.
Dovada ca piata poate duce mai mult (pe ambele planuri) este Enescu, unde bilete de trei ori mai scumpe ca la ONB se vand in secunde – atunci cand lumea are ce sa vada si sa auda.
ApreciazăApreciază
La costuri stăm bine, comparabil cu cei mari. E și asta o realizare 🙂
ApreciazăApreciază
ONB se invarte in cerc vicios de mai multi zeci de ani . Confundand teatru de repertoriu cu teatru de ansamblu , bazandu se pe un nucleu de artisti « de ai casei» cu performante neprevizibile pe timp indelungat. Bani exista dar sunt cheltuiti prost fara nici o vizibilitate si fara viziune . Spectacolele reusite ale fiecarui directorat sunt inlaturate din rea vointa sau din lipsa de solisti din « ansamblu » capabili de a asigura rolurile. Se ajunge astfel la carpiri mediocre , a se vedea stagiunea in curs, superpozabila cu stagiunile anilor 2000 . Cu finantarea actuala si cu o inteligenta manageriala si artistica s ar putea realiza multe. In afara drapajelor , covoarelor si multiplelor batai cu pumnii in piept.Fara reforma situatia va fi aceeasi si in 2028 .
ApreciazăApreciază
[…] Revista britanică Opera a publicat, în numărul pe luna Octombrie, o analiză privind veniturile cântăreților de operă. Pe autorul articolului, consultantul Antony Feeny, l-ați mai întâlnit pe acest blog, cu altă analiză economică dedicată bugetelor teatrelor de operă: Show me the money, pe care l-am dezvoltat ulterior cu datele disponibile în România: Show me the money (II): România și banii risipiți în cultură. […]
ApreciazăApreciază
[…] noi, și că diferențele vin mai ales din organizarea instituțională. Tu ai scris și ai făcut o analiză pe Opera Națională, dacă îmi amintesc bine, prilej cu care dezvoltai o analiză comparativă a […]
ApreciazăApreciază