Despre Opera

Cultură proastă pentru toți (II): Opera


2019 găsește Opera Națională București pe același drum greșit pe care pășește apăsat de doi ani încoace. Numeroasele schimbări de direcțiune și hotărârile judecătorești care amendează măsurile ministerului culturii duc la degradarea continuă a misiunii instituției din Piața Eroilor.

De la Paris

S-ar putea spune că Franța provoacă astăzi cea mai interesantă dezbatere din lumea operei europene. În anul 2012, Stéphane Lissner este numit director al Operei din Paris, funcționând timp de doi ani ca adjunct al lui Nicolas Joël, până la terminarea mandatului acestuia. Lissner venea cu o carte de vizită extraordinară: director al Théâtre du Châtelet, al Festivalului de la Aix-en-Provence și un dublu mandat ca super intendent al Teatro alla Scala. Invitat fiind la o emisiune televizată, noul director n-a reușit să recunoască decât o singură temă muzicală dintr-o operă celebră, în cadrul unui test ce cuprindea cinci asemenea întrebări, stârnind controversă. Timpul a demonstrat că nu buchiseala partiturilor este esențială pentru conducerea unui teatru, așa că Opéra National de Paris a cunoscut o perioadă excepțională, în special din punct de vedere financiar, din 2014 încoace, Lissner reușind să echilibreze un buget mereu în deficit. Vestea că mandatul său nu mai poate fi prelungit după 2021, pentru că a depășit limita de vârstă pentru un funcționar public, a căzut ca un trăsnet. Așa se face că, în anul în care opera pariziană sărbătorește 350 de ani de existență, întrebarea de pe buzele tuturor este: cine va fi succesorul? De ce?

Pentru că acest post, fără îndoială cel mai prestigios din cultura Franței, necesită o sumă de competențe greu de îndeplinit, printre care calitățile de manager și de administrator ar trebui să primeze asupra imaginației artistice: cu două teatre (Bastille și Garnier – n.m.), 1700 de salariați, o subvenție de 95 de milioane de euro și sindicate hiperputernice, misiunea este grea, complexă.

exclamă Jérémie Rousseau în editorialul său din ultimul număr al revistei „Classica” (Februarie 2019). La rândul său, Emmanuel Dupuy se întreabă într-un articol din „Diapason”:

Vi-l imaginați pe Rolf Liebermann la un interviu de angajare?

considerând că ideea unui concurs pentru ocuparea postului la Opéra de Paris e o idee năstrușnică.

… la „Micul Paris”

În 2016, un guvern tehnocrat schimba directorii Operei la foc automat, stabilind recorduri inimaginabile de management eronat. Într-o singură lună, Aprilie, la conducerea instituției s-au perindat cinci manageri interimari, cel mai scurt mandat fiind cel al lui George Călin, demis a doua zi după numire, în urma presiunii sindicatelor. Scandalul de atunci a fost atât de mare încât a ajuns în presa internațională și a condus la demisia ministrului culturii, dl Vlad Alexandrescu.

Doi ani mai târziu, guvernul PSD ajunge într-o postură asemănătoare, schimbând directori ca într-o comedie burlescă și „reușind” chiar să depășească recordul din 2016, de data asta numind și suspendând un manager în același timp. Mai concret, dl Ignat, interimar vreme de un an și candidat la șefia deplină într-un concurs căzut și el în ridicol, este înlocuit de dl Cernat, în luna Decembrie. În aceeași lună, dl Arbore reușește să câștige războiul legal de 7 ani cu ministerul culturii, al cărui casus belli era contestarea concursului de proiecte de management pierdut de scenograf în anul 2012. Numai că, în acest răstimp, dl Arbore a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru corupție în formă continuată, prejudiciul imputat întregului lot trimis în instanță fiind de aproape un milion de dolari. Drept urmare, până la rezolvarea situației juridice, dl Arbore este suspendat automat din funcție, practic simultan cu numirea sa pentru o perioadă de trei ani. Situația impune numirea unui interimar, iar dl Cernat nu este reconfirmat, așa cum ar fi fost logic, ci înlocuit cu același Ignat.

Sunt două concluzii importante care se pot trage din această situație:

Prima ar fi incapacitatea ministerului culturii de a gestiona instituția cu cea mai mare subvenție acordată (cca 15 milioane de euro), indiferent de culoarea politică a guvernului. Într-adevăr, ministerul culturii este un loc astral al harababurii, unde miniștrii rezistă în funcție doar jumătate de an, în medie. Drept urmare, toate planurile sunt pe termen foarte scurt, îndeplinite de o serie de secretari de stat care cumulează toate relele practici din administrația publică: lipsă de transparență, de viziune, de gândire strategică, administrare execrabilă a unor fonduri tot mai mari de la un an la altul, nepotisme tipic balcanice și, bineînțeles, permanenta fugă de orice răspundere.

Cătălin Ionescu Arbore la „protestul spontan” din 2016 de la Operă
Cătălin Ionescu Arbore la „protestul spontan” din 2016 de la Operă

În al doilea rând, cauza fundamentală a disfuncționalității manageriale a Operei Naționale este colectivul de angajați ai instituției. Acești oameni nu au fost niciodată mulțumiți de vreun director. Dacă până în 1989, toate intrigile se rezolvau opac cu ajutorul Partidului Comunist, eventual și al Securității, democrația a adus o putere atât de mare sindicatelor, încât acestea au ajuns să dărâme orice directorat. Mai toți managerii instituției au ajuns la tribunal, învinuiți de corupție (și denunțați cu frenezie de muzicieni la autoritățile statului). De multe ori, aceste procese s-au încheiat cu achitarea directorilor, însă roata înceată a justiției a fost abuzată de plângerile sindicatelor, blocând orice inițiativă de dezvoltare a Operei. Acest mediu distructiv a fost arătat cu degetul de nenumărate ori în articolele de pe acest blog, dar și în luările de poziție ale lui Ioan Holender, director al Operei de Stat din Viena vreme de două decenii. Cu toate acestea, Radio România, ani de zile indiferent la degradarea instituției, găsește de cuviință să se întrebe ce se vor face bieții angajați ai Operei cu atâtea schimbări de timonă. Fac foarte bine, întrucât tot acești angajați le-au provocat, iar nemulțumirea va exista mereu, cât timp cât li se permite o influență atât de mare.

Judecând după mărimea bugetului și după complexitatea artei lirice în sine, jobul de director general al Operei ar trebui să fie, la fel ca în Franța, cel mai important din cultura românească. Cu toate acestea, la conducere se rotesc mereu și mereu personaje de o mediocritate devastatoare, excepțiile fiind rare și rejectate ferm de sistem.

Soluții există mereu

Dacă în primii aproape douăzeci de ani de tranziție ai României, marcați de corupție generalizată, instituțiile culturale din țară aveau manageri numiți de puternicii zilei pe criterii de sinecură și nepotism, ideea organizării concursurilor de proiecte de management pentru ocuparea unei funcții de conducere a fost o soluție evidentă, dar care astăzi își arată limitele și, mai ales, efectele acestor limite.

Regulamentul de organizare a acestor concursuri suferă de complexul specializării. După o lungă istorie a imposturii în comunism, când un omagiu ideologic echivala cu un doctorat, prelungită și în primele două decenii postcomuniste, astăzi suflăm și în iaurt: credința că un post de management trebuie neapărat să fie ocupat de un specialist în domeniul respectiv: spitalele să fie conduse de medici, indiferent de capacitățile lor manageriale, teatrele de actori, operele de cântăreți etc. În cazul operei e o gândire catastrofală, în ciuda excepțiilor (ex. Ludovic Spiess). Contra-exemplul cel mai evident este chiar Ioan Holender, ajuns director al Operei din Viena, deși studiile sale universitare se rezumau la o facultate de inginerie din Timișoara. În România de azi nu s-ar fi putut nici măcar înscrie la concurs.

Dar criteriile de eligibilitate extrem de restrictive nu se opresc aici: candidații trebuie neapărat să fie fluenți în limba română, scris și citit (chit că analfabetismul funcțional este prezent în discursul multora dintre candidații la șefia Operei). Puțin contează că într-o lume a operei, în care circulația cântăreților este totală, lingua franca este engleza, eventual și italiana. În cazul unei instituții în care se cântă 99% din timp în italiană, germană și franceză, acest criteriu maschează practic o cerință de puritate etnică. În secolul XXI, în condițiile în care facem parte din Uniunea Europeană.

Iar dacă mai adăugam la toate acestea obligativitatea ca un potențial candidat să mai fi condus înainte tot un teatru românesc vreme de minim cinci ani, ai putea crede că singurul candidat eligibil posibil este dl Caramitru de la Teatrul Național, în rest trebuie să ne mulțumim numai cu interimari.

În fine, aria de selecție a unui potențial manager se restrânge la zero absolut, atunci când managerul în funcție obține o evaluare notată peste 9 la capătul mandatului, permițându-i-se să candideze singur la un nou concurs. Este foarte clar că acest regulament este cu totul depășit și chiar absurd, ba chiar anticonstituțional prin limitările pe care le impune.

La fel de clar este că numele mari din lumea operei originare din România și validate internațional nu s-ar lăsa niciodată audiate și evaluate de comisiile ridicole ale ministerului culturii. Vă puteți imagina cum Andrei Șerban, Christian Badea sau Angela Gheorghiu ar putea fi evaluați de șeful teatrului muzical din Galați, un tip dovedit că a plagiat în proiectul său de management de la omologul lui din Craiova? Din acest motiv, în astfel de concursuri vor candida mereu și mereu aceiași oameni atât de departe de idealul unui director de operă.

Și chiar dacă furcile caudine ale concursurilor sunt depășite, înfruntarea managerului cu sindicatele se dovedește insurmontabilă. După jumătate de an, mai toți artiștii se declară umiliți, jigniți și batjocoriți de management, fără să precizeze vreodată în ce constă asta. Orice premieră de producție este urmată de un val de denunțuri anonime și pline de acuzații de delapidare, apoi campanii de presă, astfel încât după un an managerul e terminat. Până la un nou concurs, ciuleandra interimarilor fără proiect și fără responsabilitate se învârte în ritm accelerat.

Grup de artiști oprind un spectacol la ONB (2016)

Și aici există soluția unei restructurări ferme care să stăvilească elanul vindicativ al sindicatelor. Paradigma teatrului de repertoriu, în care funcționează ONB, este învechită, peste tot în lume renunțându-se la ea și este o ocazie bună să fie schimbată și la noi. Formula desființării Operei și a reînființării ei într-un cadru legal actualizat la bunele practici din domeniu e tot mai des vehiculată și tot mai demnă de luat în calcul.

Cu un PSD în prag de alegeri și cu un lung istoric de imobilism instituțional, o asemenea reformă nu pare deloc probabilă în viitorul imediat. Până când muzica se va opri de tot.

 

38 de comentarii

  1. Actuala stagiune, ca si cea anterioara, este de un provincialism si o mediocritate exasperante. O tocana stricata de spectacole expirate, aruncate fara nicio noima prin calendar, cantate de nume care mai de care mai anoste. In plus, neobrazarea crasa de a vinde bilete la productii noi fara a anunta distributia.
    Or exista solutii, teoretice si pe hartie, dar pentru ca nimanui nu-i pasa, sa ne obisnuim cu acest nou normal.

    Apreciază

    Răspunde

    • A devenit o tradiție ca de fiecare dată când ONB o ia pe arătură să se anuleze spectacolele cu Falstaff.
      În 2016 devenise chiar o obsesie pentru colectiv să oprească spectacolele lui Graham Vick și să trimită acasă lumea care-și cumpărase bilet.
      În 2018-19 Falstaff e programat și anulat, după ce puseseră biletele în vânzare.

      Apreciază

      Răspunde

  2. Articolul are in cea mai mare parte dreptate, dar si angajatii au dreptate cand spun ca sunt batjocoriti si umiliti. Acolo se munceste mult si prost. Se fac nenumarate repetitii inutile, care le consuma timpul si energia, pe care ar trebui sa le ofere in primul rand in spectacol. Distributiile haotice combinate cu repetitiile excesive si inutile ii obosesc foarte tare si le taie orice urma de entuziasm. Pentru orice debut, chiar in roluri minuscule, se face cel putin o repetitie generala inainte de fiecare spectacol – ganditi-va cum e sa faci o generala de Nabucco pentru un nou Abdallo. Stiu numeroase cazuri in care artistii au intrat literalmente epuizati in spectacol si au facut ce au putut (de obicei destul de prost). Evident, publicul nu stie de bucataria interna a institutiei si considera – pe drept cuvant – ca spectacolul e suveran si ar trebui sa iasa perfect sau cat mai bine, dar el e ultima etapa dintr-un lung sir in care se consuma cea mai mare parte a resurselor. Sistemul se perpetueaza din vremuri imemoriale si nu se va schimba curand.
    Aceeasi idee am expus-o si eu mai demult si o sustin in continuare – toate teatrele din lume (sau in orice caz majoritatea) au trecut la sistemul de pachete de spectacole, cu una sau doua distributii si un numar de reprezentatii care sa satisfaca cererea publicului, undeva intre 4 si 20, eventual spatiate in doua perioade distincte din stagiune. Fiecare echipa de distributie face un set de repetitii, se fac 1-2 repetitii generale si apoi se prezinta ciclul de spectacole. In acest timp se repeta ciclul urmator. La ONB se repeta de cel putin 2-3 ori inainte de fiecare spectacol, ceea ce e total nerentabil si, mai mult, neproductiv, pentru ca exact atunci cand ar trebui sa fie in forma maxima si sa dea tot ce au mai bun, artistii sunt epuizati si abia se mai taraie.
    Nu stiu cum era proiectul lui Arbore, dar dupa cum a condus ani multi insitutia nu ma astept la nimic bun, pe vremea lui ONB a luat-o in jos rau de tot, iar Dinca a dus-o inca si mai departe.
    Ignat, dupa ce a fost, candva, un cantaret valoros, este acum un tip limitat si dornic de a fi in centrul atentiei, dar fara a avea mijloacele cu care sa-i faca fata. Nu agreeaza montarile moderne, pentru ca nu le intelege, dar ii e cumva frica sa se intoarca complet la cele pur clasice. Asa ca il aduce din nou pe ineptul si anostul Mario del Carlo sa faca regia la noua productie cu Tosca, pe care o prefigurez ca mai plicticoasa si neinteresanta decat cea istorica, scoasa de ceva ani din uz. Bineinteles ca dom’director isi va rezerva pentru sine cateva reprezentatii, ca doar Scarpi a fost unul din rolurile lui de capatai. Si mai debuteaza si in Rigoletto (omul nu are pic de simt al ridicolului) si vrea sa faca si Requiemul de Faure. Ca nu mai are niciun bariton cat de cat mai rasarit prin preajma, nu? (Ca o paranteza – Daniel Pop se prezinta din ce in ce mai bine, a fost un Marcello excelent acum cateva zile).

    Apreciază

    Răspunde

      • Nu neaparat. E aparat mai ales de conducerea teatrului, pentru ca e mai simplu sa mearga pe cai batute decat sa schimbe radical un mod de lucru si de organizare.

        Apreciază

    • Cum sa nu fie obositi, saracii, cand dintr-o data trebuie sa munceasca, dupa ce niste ani au incasat leafa lunara „șomând” prin parcuri pe la șușe.

      Apreciază

      Răspunde

      • Înțeleg așadar că se face o generală înainte fiecărui spectacol și asta obosește colectivul.

        În cazul organizării stagiunii pe serii de spectacole ar fi o generală urmată de un număr de spectacole, de regulă 5-6. Dar dl Ignat face parte din acel colectiv asuprit, ba mai este și obosit extra de îndatoririle administrative. Cu toate aceastea, el vrea să cânte cât mai multe roluri, deci oboseala sa ar fi cu atât mai mare.

        Cu toate astea, spectacolele au rămas cu ora de începere la 18:30 pentru ca angajații să plece devreme acasă și nu cumva să piardă prime time-ul la TV.

        Atunci, de ce nu schimbă sistemul? Teatrul de repertoriu înseamnă programarea unei opere diferite de la o dată la următoarea. Seriile de spectacole sunt asociate în mintea lor cu teatrul de proiect.

        Motivul real pentru care ONB nu va organiza serii de spectacole în afara premierelor este unul cât se poate de simplu. Ca să atragi public pentru 5-6 spectacole la rând trebuie să existe ceva astractiv cu adevărat. Or, ca să vezi una sau două distribuții cu aceași membri ai ansamblului timp de o lună de zile ar însemna ca la ultimele seri să fie sala goală. Mai mult, dispare scuza invocată în cazul când au cântat prost că „asta e, am prins o zi mai slabă, vă așteptăm data viitoare”. Dacă „data viitoare” e peste 5 săptămâni, când acel cântăreț va reveni pe scenă, toate bune, dar dacă ar urma 5 seri la rând proaste, atunci e mai complicat.

        Apreciază

    • E ciudat ce spuneți. Angajații au reușit până acum să dea jos directori, să alunge artiști extraordinari din ONB, să oprească spectacole, să mute ora de începere a spectacolelor la 18,30 (ca să poată ei să ajungă acasă mai devreme). Ce i-ar reține de la acțiuni de protest pentru micșorarea numărului de repetiții?

      Apreciază

      Răspunde

      • Mutarea orei de incepere nu are legatura cu actiunile angajatilor. Ei nu au avut niciun cuvant de spus cand ora s-a tot mutat de la 18.00 la 18.30, apoi la 19, apoi iar la 18.30. Dar e normal si logic ca spectacolul sa se termine la o ora la care sa functioneze inca bine transportul in comun, lucru valabil si pentru angajati si pentru spectatori. De acest lucru se tine cont si in alte tari, doar ca acolo transportul in comun circula pana la ore mai inaintate iar spectacolele sunt de obicei mai scurte, cu mai putine pauze, frecvent una singura.
        Angajatii ONB – ca peste tot de altfel – nu sunt uniti si nu reusesc sa sa adune ca sa organizeze un protest. E ceea ce se intampla in toata tara – avem situatia politica, economica si sociala pe care o avem si care e atitudinea?

        Comentariul autorului la adresa mea e unul de un prost gust absolut. Nu mi s-au plans mie personal, cel putin nu toti. Intamplator (sau nu) mai aflu si informatii din interior, pe care nu la afla toata lumea si pe care autorul le ignora (posibil cu buna stiinta). Nu sunt scuze inventate, e o situatie de facto si nu sunt neaparat ” așa de empatic și impresionabil”, ci incerc sa prezint si alta fata a lucrurilor, pentru ca adevarul are multe fete si nu toate sunt usor vizibile.

        Altfel, legat si de un comentariu de mai sus, sunt de acord ca actualul interimar ar face bine sa se limiteze la activitatile manageriale. Din punct de vedere vocal e destul de „obosit” de ceva vreme si goana dupa roluri si aparitii in spectacole nu ii face niciun bine.
        Sunt de acord si cu faptul ca, cu distributiile actuale, sansa sa se poata face pachete de spectacole care sa fie rentabile e cvasi-nula, cu cateva exceptii, nu prea exista cineva in institutie care sa atraga public si sa umple salile. Doar ca teatrele care fac astfel de pachete au obiceiul sa invite artisti pentru rolurile importante si acestia sunt cei care atrag publicul, inclusiv la montari intens criticate, cum a fost Lucia lui Serban de la Paris, unde lumea venea pentru solisti, nu pentru productie.

        Apreciază

      • Sărăcuții, nu sunt uniți? Am nenumărate fotografii cu „artiștii” ONB oprind spectacole în 2016, de la vlădică până la opincă, dacă se poate spune așa, cântând cu patos (dar și foarte prost) „Va pensiero”.
        Și nu unul, accidental, ci patru și un al cincilea întrerupt de o delegație revoluționară care citea un comunicat.
        Am fotografii cu publicul făcând coadă la casa de bilete… dar pentru a-și recupera banii dați pe biletele la un spectacol de la care au fost poftiți să plece acasă.

        În contrast cu aceste imagini veniți dvs. și le plângeți de milă după ce, jumătate de an mai târziu acestor oameni li se dublau salariile.

        De gustibus… Nu vi s-au plâns toți, ci doar o parte, hahah!

        Apreciază

  3. Trista situatie. Plecarea rapida a lui Cernat e surprinzatoare. A inteles ca un concurs e imposibil de organizat in contextul Arbore ? Sau masinaria infernala a ONB a uzat noul interimar in 4 saptamani ? Exista un optimist in acest mare balamuc : domnul Madalin Voicu ne asigura pe RRC ca cel mult pana in luna iunie , ONB va avea Director General si spectacole extraordinare. 😂

    Apreciază

    Răspunde

    • Declarațiile dlui Voicu privind concursul nu au fost susținute de nici o explicație, iar cei de la RRC nu au fost în stare nici ei să ceară mai multe detalii.
      Drept urmare, mi se pare mai degrabă o tactică ieftină de amânare a dezbaterii privind Opera, o aplanare a situației, motiv pentru care nu am reținut-o în articol.

      Mi s-a părut inacceptabil modul în care dl secretar de stat a vorbit, amestecând amintiri despre tatăl său în intervenția de la radio, fără legătură cu subiectul pentru a termina cu amenințări voalate, ceva cu „sunt unii care vor să ne pună bețe-n roate, da’ stați așa că le rupem noi bețișoarele”

      Nimic de reținut aici, în absența unui discurs ministerial transparent și la obiect.

      Apreciază

      Răspunde

  4. Eram ironic, declaratiile erau aceleasi si acum un an si vor fi aceleasi si in 2024. Lipsa de profesionalism la nivel “ inalt “ . Pile ou face : Arbore / Ignat

    Apreciază

    Răspunde

  5. Ce legatura exista intre… Ioan Holender, Alina Cojocaru, Medelin Voicu,PSD si ONB? o fi cumva Victor Opaschi? cine este tov Opaschi? hmm…un mare „admirator” de opera balet festivalul Enescu …

    Apreciază

    Răspunde

      • Intradevar e putin probabil ca tov Opaschi sa fie singurul vinovat de toata harababura din ONB, dar cu siguranta si-a bagat coada de multe ori in activitatea ONB sau ON Cluj… Razvan Dinca sau Marius Budoiu cu siguranta nu au avut niciodata vreo legatura cu tov Opaschi…nici Holender …nici Alina Cojocaru…nici Vlad Alexandrescu…nuuuu…tov Opaschi e doar un simplu iubitor de opera si balet inca din anii 80 ai secolului trecut!

        Apreciază

      • P.S. tov Opaschi transcede toate guvernele incepand cu 1990 si pana in zilele noastre…de la secretar de stat in Ministerul culturii si cultelor pana la Secretar de stat la secretatriatul de stat pentru Culte…tov Opaschi e omniprezent tocmai prin aparenta neimplicare….nu iese in evidenta dar este ACOLO inca de pe vremea cand in 1984 ii aranja la TVR recital de 45 min tanarului tenor Florin Georgescu !…pe vremea aceea programul TVR dura maximum 3 h dedicate tov Ceausescu…Victor Opaschi …de vreo 35 de ani e mereu discret modest dar infipt acolo cand e nevoie de pus o…PCR ( pile cunostinte relatii!)

        Apreciază

      • Trebuia să apară și teoria conspirației, chiar credeți toate prostiile.

        Mă și întreb, dacă tot e așa de malefic și de eminență cenușie, cărui interimar din cei aproape o duzină din 2015 înacoace i-o fi pus pilă dl Opaschi? Celui care a „rezistat” în funcție două zile? Sau poate celui care a fost director când a intrat în minister să semeneze și până a ieșit?

        Mă umflă râsul.

        Apreciază

      • David …tov Opaschi i-a vrut pe Alina Cojocaru și Kobborg de aceea a făcut tot ce i-a stat în puteri sa îi impună la șefia Baletului ONB. Numai că vorba unui clasic in viața …Ghinion! Românii din baletul ONB nu i-au vrut! Situație aproape identica cu cea a tenorului Marius Budoiu la Cluj….tovOpaschi își bagă pilele….artiști clujeni i-au zis că nu mai accepta! Ghinion! P.S. Alina și tov Opaschi se știu de pe vremea când luau masa cu MS regina Elisabeta II ….tovarășii știu de ce Vlad Alexandrescu stătea sluj in fata Alinei Cojocaru

        Apreciază

      • Chiar? Eu credeam că Alina Cojocaru era invitată la București doar pentru că e cea mai bună balerină româncă din toate timpurile. Și pentru că Johan Kobborg a fost un foarte mare balerin la Covent Garden.

        Apreciază

      • Practic tovOpaschi a încercat să o impună pe Alina Cojocaru că șefă a baletului ONB . Cu Răzvan Dincă și Kobborg i-a reușit! In rest la ONB jocuri de putere pentru bani …Medelin Voicu Vlad Alexandrescu trepăduși comunistoizi după chipul și asemănarea tovuluiOpaschi!

        Apreciază

      • Să presupunem că e adevărat ce scrieți. Care ar fi problema?
        În perioada când Johan Kobborg conducea baletul ONB au fost vreo 10 premiere în doi ani (față de 2 câte au fost după) iar numărul de spectacole de balet era aproape 3 ori mai mare decât acum.
        La unele spectacole, țin minte, aveai senzația că ești la Lomdra, la Royal Ballet, nu la București pe malul Dâmboviței.
        Mai explicați odată, mai clar, de ce era rău atunci, iar acum e mai rău, deși mai bine.

        Apreciază

      • Eu nu spun ca acum e mai bine acum, spun doar că de 30 de ani in ONB tovOpashi a facut și desfacut in stilu-i caracteristic….nevăzut dar influent și mereu acolo! …ce concurs de proiecte pentru manager general al ONB e acela in care Medelin Voicu e in comisia de evaluare iar primii doi candidati nu primesc minimum7? De cel de pe locul 3 nu zic nimic….el păzește bariera din calea plevnei!

        Apreciază

      • Păi Mădălin Voicu, în ciuda tuturor păcatelor pe care le are, e totuși secretar de stat în ministerul culturii, responsabil chiar de instituțiile muzicale și mai e și dirijor. Nu văd nici un motiv pentru care n-ar fi potrivit într-o comisie de evaluare. Cum decide, asta e o altă problemă.
        Concursul de proiecte de management are candidații pe care îi are din cauza unui regulament de organizare foarte limitativ, așa cum am explicat mai pe larg în articolul la care comentați.

        Apreciază

  6. Alina Cojocaru nu are nevoie sa fie impusa de nimeni. Si daca il cunosate pe dl Opaschi, sau daca au luau masa impreuna cu Her Majesty The Queen , nu are nici o importanta. Sa nu cautam cauze exterioare mediocritatii care a invadat ONB si MC. Iar pe Alina Cojocaru si Johan Kobborg i-au vrut si ii vreau spectatorii. Cat despre parerea angajatilor din ONB , nici ca-mi pasa.

    Apreciază

    Răspunde

    • Hai sa judecam așa…Ce ar fi o primă balerina fara….corpul de balet( ansamblu) fara tehnicieni de scena fara garderobiere fara toti angajatii ONB? Ar fi sefa de tura sau prim solista stea la ea acasa?! …poate vei avea prilejul să afli ce a pățit prim balerina Simona Noja la Cluj prin 1992 într-un DQ in spectacol după ce a generala premergătoare a indraznit sa le spună orchestrei că sunt prosti!!! Peste tot in lumea operei Orchestra sindicatul orchestrei dictează face jocurile. La cluj orchestra l-a adus pe Maestrul Zbârcea tot orchestra l-a dat afara atunci când directorul Sbarcea nu a mai fost pe placul sindicatului!

      Apreciază

      Răspunde

      • A, deci acum sindicatele fac și desfac. Atunci de ce tot ocolul pe la Opaischi?

        Totuși nu înțeleg cum nu ar fi putut fi mare balerină Alina Cojocaru fără garderobierele ONB. Tot respectul pentru garderobiere, doar că nu văd legătura.

        Apreciază

      • Păi, parcă domnul Opaschi făcea jocurile. Acum le face sindicatul orchestrei? Dacă e așa, înțelegem că sindicatul orchestrei ONB schimbă directorii? Și atunci care le e pe plac? Că în ultimii 3 ani au schimbat cam mulți. Și încă o întrebare, în seria începută de dvs: ce ar fi balerina, corpul de balet, tehnicienii de scenă etc fără PUBLIC? Văd că la el nu se gândește nimeni.

        Apreciază

      • Deci sindicatul dicteaza cine merita sa fie prim balerina 😱. Acum totul este foarte clar : de ce prim balerinele actuale danseaza cum danseaza , de ce ultimele premiere au fost cum au fost. Cred ca sindicatul a numit si PR ul de la balet. Si ca se ocupa si de afise. Totul are o explicatie. Prin alte parti , primele balerine sunt numite de directorul Operei dupa propunerea directorului de balet. Iar sindicatele se ocupa doar de respectarea contractelor de munca.

        Apreciază

  7. ONB se indreapta cu pasi rapizi spre soarta Operetei, astazi un teatru de suse, cu spectacole fara absolut nici o calitate, cu angajati majoritatea sextagenari care se tin bine de locul cald fara a veni macar pentru o zi la munca, performanta zero…
    Si mai trist este sa vezi involutia acestei institutii si sa iti dai seama ca variante nu sunt – Da, desfiintarea operei si angajarea tuturor de la zero, pe criterii normale, dar cine ar face acest lucru in Romania!? Nimeni….
    Cand lumea operei in general se schimba, in rau, nu ar trebui sa ne mai mire ceva legat de ONB, care niciodata nu a fost si nici nu va fi un reper pentru absolut nici un artist liric international sau pentru vreun mare pasionat de opera.
    De la Paris la „micul Paris”… este o exagerare fara sens, ONP va ramane in istorie pentru melomanii din intreaga lume, in timp ce ONB va ramane un teatru de opera important pentru bucuresteni si atat.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către Groucho Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.