Despre Opera

Beethoven trăit periculos la Ateneu


într-o Joi, 6 Februarie 2020, la Ateneul Român
Ludwig van Beethoven
Uvertura Egmont
Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19
Simfonia nr. 4, în si bemol major, op. 60
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Horia Andreescu
Solistă: Elisabeth Leonskaja

O stagiune simfonică patronată de celebrarea lui Beethoven (250 de ani de la naștere) provoacă cel puțin câteva așteptări majore: dacă ciclul simfoniilor va fi condus de un singur dirijor, dacă cele cinci concerte pentru pian vor fi prezentate de același virtuoz, dacă va exista un proiect pentru Fidelio în concert, cine va cânta Missa solemnis etc.

Am fost martor, la Ateneul român, la două rendiții extraordinare ale integralei concertelor pentru pian de Beethoven: Christian Zacharias cu Lausanne și Rudolf Buchbinder chiar cu FGE, ambii pianiști dirijând și orchestra. Cele cinci concerte au fost prezentate pe parcursul a două zile în timpul edițiilor din 2007 și 2013 ale Festivalului Enescu și au devenit niște momente memorabile, în special în ce-l privește pe Christian Zacharias, ajuns peste noapte un favorit all time al publicului din București. În toamna anului trecut, Filarmonica anunța în revista „BBC Music” că va onora anul Beethoven cu integrala concertelor pentru pian cu Elisabeth Leonskaja, așa că interesul pentru concertul de săptămâna aceasta a fost foarte mare, punând la grea încercare primitivul sistem de rezervări online al instituției.

Însă această primă seară pianistică a fost umbrită de prestația dirijorului Horia Andreescu. O uvertură Egmont în tușe foarte groase trasate permanent, până când muzica a devenit nu doar plictisitoare, ci iritantă, a prefațat concertul ultimei mari reprezentante a școlii sovietice de pian. Elisabeth Leonskaja a fost eleva lui Sviatoslav Richter însă, atâta vreme cât acesta activa, chiar alături și de alte nume grele precum Emil Gilels, nu era foarte cunoscută, devenind tot mai vizibilă și mai celebră după dispariția acestei generații.

Concertul nr. 2  nu e atât de gustat precum următoarele trei lucrări destinate pianului ale lui Beethoven, deși era calul de bătaie al compozitorului în timpul vieții. Și pot spune că se potrivește foarte bine cu temperamentul lui Elisabeth Leonskaja. Primele două părți au arătat atât tranziția lui Beethoven spre stilul romantic care-l va propulsa mai târziu în istoria muzicii, dar și personalitatea unei pianiste care părea că se va dezlănțui sonor în orice clipă, dar a cărei forță rămânea mereu disciplinată, în limitele foarte clare ale unui clasicism axiomatic. Și ce contrast frumos a ieșit din opoziția cu Rondo-ul mozartian al ultimei părți! O interpretare autoritară, de o puritate stilistică exemplară, subliniată apoi și de Allegretto-ul din Sonata Op. 31, oferit ca encore, ba chiar cu o tușă melancolică ce a atins inimile tuturor celor prezenți în sala mare a Ateneului. Era nevoie de așa ceva, pentru că acompaniamentul lui Horia Andreescu a fost un decor stângaci, la un pas să se prăbușească în partea a doua a concertului, când indicațiile sale foarte precare au făcut orchestra să se poticnească vizibil, lăsându-l pe dirijor să bată aerul în gol, expunându-i și fredonatul cu care-și însoțea direcția, desigur, fals.

Au urmat ezitări și în Simfonia a IV a, din partea a doua a serii, cauzate de același stil dirijoral cu totul aproximativ, lipsit de claritate ritmică, absent ca expresivitate, bazat doar pe impulsionări frenetice la schimbări majore de ritm sau de temă. Adevărul este că orchestra a cântat practic singură, mai mult încurcându-se în indicații absurde (la un moment dat am observat cum dirijorul cerea viorilor să cânte mai încet într-un moment în care nici nu aveau de cântat). De altfel, în lumea muzicală se vorbește de multă vreme de momentele de blackout ale lui Horia Andreescu, deseori rătăcit în partitură, lăsând orchestra să se descurce singură. Rezultatul a fost de nivelul estetic al sunetului unei reclame la detergent/bere/iaurt de la TV: un sunet normalizat, cu toate frecvențele date la maximum, în care, desigur, oricine recunoaște melodia, dar rămâne numai cu imaginea produsului pe care-l promovează. O integrală a concertelor de Beethoven cu Horia Andreescu ca dirijor e o idee greșită în acest moment. Dar o mare plăcere cu Elisabeth Leonskaja.

Avem o mare pianistă, aduceți un dirijor.

40 de comentarii

  1. Buna seara!!…Am fost si eu acolo (parafrazand un titlu de site)…A fost o seara deosebita…rara in peisajul nostru cultural…Cred ca in locul tonurilor…tuselor de culoare , Dvs. folositi prea mult alb si negru…..

    Apreciază

    Răspunde

  2. Whaw ! Ce categorica descaificare a prestatiei dirijorale a lui Horia Andreescu.
    Am plecat din Romania de 21 de ani, asa ca il tin minte numai pe Andreescu de inainte de 1999.
    Am parasit Romania cu impresia ca duo-ul de dirijori Mandeal + Andreescu, va mentine pe linia de plutire, la un nivel onorabil, viata muzicala din Bucuresti. Am auzit apoi despre episodul acela urit de la Filarmonica cind s-a terminat directoratul lui Mandeal si, cred ca evenimente majore nu au mai fost , pina nu au reaparut in tara ” strainii” ,ca Ion Marin si Christian Badea sau proaspata vedeta Cristian Macelaru.
    Nu aud de nimeni remarcabil in arta dirijoratului in Romania. Asa sa fie oare ?

    Apreciază

    Răspunde

    • Mai este și Gabriel Bebeșelea, care dirijează prin străinătate și vine și în România. Un dirijor „remarcabil” se formează greu, după ani de muncă și de dirijat orchestre multe și cât mai diferite. Idealul nu e să avem Andreești și Mandeali care să dirijeze mereu la Filarmonică, ci să vină tot timpul alți dirijori, iar românii să plece și ei să conducă alte orchestre.

      Apreciază

      Răspunde

    • Puneți problema în mod greșit. Oricine se află în sala de concert își poate exprima părerea despre ceea ce a ascultat. Dvs puteți fi de acord cu această părere, sau nu. Altfel, cum s-ar face diferența dintre interpretări? Cum aș putea spune care dirijor/ care orchestră / care solist mi-a plăcut mai mult?

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  6. In lumea noastra „muziceasca” este o vorba de foarte mare adevar:
    „Sa isi dea cu parerea critic despre muzica numai cineva care a cantat macar o gama in public.”

    Apreciază

    Răspunde

    • În lumea ”muzicească” occidentală, vorba e că nu trebuie să ai studii ”de specialitate” ca să îți dai cu părerea, ci trebuie să fii iubitor și cunoscător. Motiv pentru care lumea noastră este cu cel puțin 50 de ani în urmă.

      Apreciază

      Răspunde

      • Cu 50 de ani in urma spui mata?
        O, sancta simplicitas!
        Pana sa se prabuseasca „cortina de fier”, chiar si mult timp dupa, muzicienii veniti si formati in Estul Europei, romanii cu precadere, erau la mare cautare in Occident.
        Filarmonica din Muchen are un concert maestru pe nume Nasturica, format si plecat din Romania, la Gewandhaus din Leipzig, solo celistul este Rodin Moldovan, La Nisa – Victor Popescu, la Orchestra Regala din Madrid – Dragos Balan, etc., etc., etc…
        Sa mai spunem ceva de Silvia Marcovici, de Mirel Iancovici, Radu Aldulescu, Eugen Sarbu, Radu Serban,
        Mai mult chiar, tot dupa 1990, o pleiada de pedagogi exceptionali din est au emigrat in vest.
        Ciudata coincidenta, tot dupa 1990, s-a produs o crestere semnificativa a valorii instrumentistiolor formati in vest.

        Apreciază

    • Eu mă refeream la judecarea celor care nu au studii muzicale și care nu ar trebui să emită judecăți de valoare. La monopolul asupra criticii și la trimiterea în derizoriu a publicului ”fără studii”.

      Apreciază

      Răspunde

  7. Iată și o cronică „profesionistă” a aceluiași concert – Radio România Muzical.
    Redau numai pasajele despre dirijor:

    „Dirijorul Horia Andreescu a optat pentru o construire cumpătată a pantelor dinamice în uvertura Egmont, dozând cu subtilitate până la atingerea nuanțelor impunătoare din punctele culminante.”

    La concertul pentru pian scrie numai despre Leonskaja. Mai departe, despre Simfonia a IV a:

    „În ceea ce privește Simfonia nr. 4, au fost subliniate elemente ce înclină către un caracter romantic, cu nuanțe mult mai bine evidențiate și mai diverse. Aici a contat și prestația instrumentelor de suflat din lemn, distribuite exemplar prin indicațiile lui Horia Andreescu, iar alegerea tempoului potrivit pentru buna desfășurare a discursului muzical a condus spre configurarea unui final plin de energie.”

    Puteți înlocui titlurile lucrărilor cu orice altă compoziție și pe cel al dirijorului cu orice alt nume de „maestru”, așa ceva se potrivește la orice.

    Apreciază

    Răspunde

      • E de apreciat, oarecum, faptul ca va straduiti sa scanati si sa trimiteti bluteinul dvs d-lui Ionescu intr-un mesaj privat
        Dar… oare de ce nu faceti PUBLIC numele dvs?

        Domul Ionescu nu este la fel de obligat precum dvs. in a face cunoscut publicului cine se ascunde in spatele celor scrise. Dansul nu are pretentia de a fi cunoscut si de a-si imprastita opiniile in cele patru zari, cum o faceti dvs.

        Daca tot improscati PUBLIC cu noroi oameni carora nu le ajungeti nici macar la glezna, muzical vorbind, BUNUL SIMT ar trebui sa va fi dictat pana acum sa va faceti si numele public.

        Este o proba de bun simt si chiar de BARBATIE.
        Bineinteles, asta in cazul in care „contineti” asa ceva.
        Dar daca cumva cer prea mult de la persoana dvs., imi cer scuze anticipat.

        „Omul nu poate sari peste umbra lui”

        Apreciază

      • Mda, ce fani are și dl Horia Andreescu… plini de bun simț, cu bărbăția peste medie și complet lipsiți de simțul umorului. Rromâni adevărați.
        „Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani nu mă tem”

        Apreciază

      • Faptul ca faceti bascalie din cea mai ieftina, bascalie accesibila oricarei mahalagioace de la colt de strada, faptul ca sunteti „aplaudat” de pesoane cu acelasi nivel de constiinta, animate de aceleasi complexe si tare launtrice ca si dvs., nu poate ascunde faptul ca EVITATI RASPUNSUL.

        Apreciază

  9. Chiar dacă H. Andreescu a fost sub așteptări, nu se vorbeste așa. Sunteți denigrator, tendențios, arogant, superficial, insidios și extrem de superior la adresa unui muzician care accidental vă este co-național, plus că are experiența și vârsta pe card dvs nu o aveți. Demonstrati prin ceea ce scrieți aceleași apucături specifice acestui neam de a-și denigra propriile valori si de a ridica în slăvi stelele occidentale. Referitor la Sviatoslav Richter pe care sunt convins că-l admirați fără să înțelegeți o iotă din măreția spiritului său: Richter nu a fost pedagog, profesor. Prin urmare nu a avut discipoli, așa cum afirmați dintr-un exces de zel scriitoricesc. Leonskaia și Andrei Gavrilov, nu au fost decât protejații săi și a cântat ocazional cu ei. Vă recomand pe viitor sa vă abțineți să mai comentati pe acest ton extrem de superior și de important. Ar trebui să luati niște lecții postume de la defunctul Grigore Constantinescu, care a auzit pe viu mult mai mulți interpreți geniali sau mai puțin geniali, dat totdeauna și-a păstrat o decență a stilului mzicologic.

    Apreciază

    Răspunde

    • Pe site-ul dnei Leonskaja se vorbește despre Richter în aceste cuvinte: ”The master recognized her exceptional talent and fostered her development not only through teaching and giving her advice, but also by inviting her to play numerous duets with him.” Acum, dacă dumneavoastră știți mai bine decât ea cum anume a ajutat-o Richter….

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      • „…teaching and giving her advice,..”
        Asta nu spune absolut nimic. Cei care sunt in lumea muzicala stiu bine acest lucru.

        Daca un mare solist apreciaza o tanara speranta, o indruma cu un sfat, poate ocazional face si cate o lectie privata, cu o programare de a canta impreuna, chiar daca face asta in repetate randuri, cata vreme aceste indrumari nu sunt facute sistematic si permanent, nu se poate spune ca tanara X este eleva maestrului Y.

        Se vede clar ca sunteti pe dinafara si ca nu stiti cum merg treburile.

        Eu, personal, ca un marunt instrumentist de orchestra, cu dorinta si placerea de a canta in public si in afara orchestrei, am avut ocazia sa primesc indicatii si sfaturi, chiar incurajari de la multi solisti de certa valoare.
        Dar nu pot sa spun ca sunt elevul lui Marc Coppey, sau al lui Homitzer, sau al lui Radu Aldulescu, etc. chiar daca am primit de la ei „…teaching and giving advice,..” si chiar daca unele din indicatiile lor mi-au deschis noi orizonturi in interpretare.

        Deci, hai sa nu ne dam cu parerea pe domenii in care suntem inaintati in cunoastere, vorba lui Creanga – „taman pana la genunchiul broastei”…

        Apreciază

  11. Ca de obicei, ca si modelului dumneavoastra Norman Lebrecht, va lipseste rigoarea:

    1) Richter nu a avut elevi, o stiu toti cei care l-au cunoscut. Profesorul lui Leonskaja la Conservatorul de stat din Moscova) a fost Yakov Milstein. Cu Richter Leonskaja a fost prietena si au cantat la doua piane transcriptii de Grieg dupa Mozart.

    2) Leonskaja este ultima mare reprezentanta a scolii pianistice sovietice doar din cate cunoasteti dumneavoastra.
    Ati auzit de Eliso Virsaladze sau de Viktoria Postnikova?

    Google them!

    Dar mai grava decat absenta rigorii e lipsa deontologiei: oricum ar fi fost prestatia dirijorului in acel concert, fraza “De altfel, în lumea muzicală se vorbește de multă vreme de momentele de blackout ale lui Horia Andreescu(…)” descalifica „cronica”.

    Critica sau barfa?

    Profesionistii din Romania si Londra spera ca macar in domeniul rigorii sa mai fie sanse de progres.

    Apreciază

    Răspunde

  12. Permiteti sa va intreb: sensul vietii fiecaruie nu este oare de a …construii…Oare toata aceasta furtuna de negatii asupra sustinerilor Dvs. nu inseamna nimic ??…Bineinteles …avem o parere …mii de pareri .. !!! ,, Cu toii suntem diferiti…din fericire !!!,,dar Dvs. ati publicat un continuu ATAC LA PERSOANA…!!!Am crezut …si inca mai cred …ca blogul Dvs. este…sau poate devenii o oaza in deserturile Romaniei de azi…Macar in minunatele versuri scrise sau nescrise ale artei sa avem alte …vibratii…

    Apreciază

    Răspunde

    • Mă scuzați că mă bag în vorbă, dar acesta este un blog personal, iar autorul lui nu are nici o obligație să facă din el „o oază” de absolut nimic. Cât despre „alte vibrații”, cred că le căutați greșit aici. Ne place sau nu, acest blog este exact opusul unui blog cu vibrații și oaze, prin obiectivitate și faptul că spune lucrurilor pe nume.

      Apreciază

      Răspunde

  13. Esenta situatiei nu este …blogul….ci omul…oamenii din spatele lui…Putem spune lucrurilor pe nume fara a ne departa insa de frumusetea sufletului romanesc…cat a mai ramas el…Probvabil si din aceasta cauza ne refugiem si in muzica…literatura…arte vizuale…Cat despre obiectivitate…cred ca ramine ,mai ales aici,pe taramul artei, …. foarte,.foarte subiectiva.!!!…………

    Apreciază

    Răspunde

    • Îmi cer scuze, dar m-ați pierdut. Avem viziuni diferite asupra muzicii, dacă despre muzică e vorba în comentariul dvs. ”Frumusețea sufletului românesc” se poate găsi, dacă am crede în așa ceva, în muzica unor compozitori români. Ori în acest concert nu era vorba despre asta.
      Dacă, însă, vă referiți la frumusețea sufletului ciobănașului mioritic, nu am nimic de comentat.

      Apreciază

      Răspunde

  14. Haha! Încă o dată: s-a oprit orchestra în timpul concertului și a rămas o imagine cu un dirijor care dădea din mâini și fredona deși nu se auzea nimic de la nimeni de pe scenă.

    Ce frumusețea sufletului o fi asta?
    Ce frumusețe o fi în linșajul din multe comentarii de aici? Mai ales de la persoane care nu au fost prezente în sală.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.