Despre Opera

Moare Opera Iași? Sau USR?


De câteva luni a izbucnit un nou scandal în lumea operei de la noi, de data aceasta la Iași. Escaladarea evenimentelor seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat la Opera Națională București în 2016. Nu este de mirare, pentru că avem de a face cu o consecință directă a nerezolvării conflictului de acum patru ani. Vina aparține clasei politice, incapabilă să reformeze cel mai înapoiat domeniu de activitate din România din punct de vedere al organizării, cel al artelor spectacolului.

După ce, în 2016, ministrul culturii din guvernul Cioloș, dl Vlad Alexandrescu, a fost demis rușinos, în urma unui scandal pe care-l crease la ONB, USR l-a primit în partid, ceea ce a fost o greșeală și recunosc că multă vreme acesta a fost motivul principal pentru care nu am votat cu USR. Iată că, la patru ani distanță, USR încearcă să facă la Iași același lucru pe care l-a făcut dl Alexandrescu la București.

E surprinzător și foarte trist să constați că USR, cea mai nouă și încă necoruptă forță politică din România, se află printre instigatorii situației de la Iași.

Un pic de istorie culturală și de partid

Cum spuneam, artele spectacolului din România suferă de enorme probleme de organizare, fiind cel mai nereformat domeniu din toate cele imaginabile din România. Dacă în anii comunismului singura imagine a publicului despre artiști era cea de pe scenă, după Revoluție, toată mizeria culiselor s-a revărsat respingătoare în media. Acuzațiile de corupție sunt nenumărate în ultimii 30 de ani, dar extrem de puține au fost dovedite.

La Opera Națională București, toți directorii postdecembriști au fost acuzați de corupție sau abuz și imensa lor majoritate au ajuns la tribunal în procese penale, dar, până acum, nimeni nu a fost condamnat definitiv. În acest moment, dl Cătălin Ionescu Arbore este condamnat cu executare, decizia nefiind definitivă. În rest, toți ceilalți directori au fost achitați.

E o mare problemă de management și soluția evidentă este separarea direcției generale de cea artistică în două funcții diferite, însă USR, prin Vlad Alexandrescu, alege să asculte doar una dintre părți: opinia sindicală a artiștilor la final de carieră, a celor lipsiți de valoare, sau a personalului administrativ.

Ce-a lăsat Vlad Alexandrescu în urma lui? Prima măsură luată după numirea ca ministru al culturii a fost să o suspende pe dna Alina Moldovan, directoarea Operetei, pentru că era acuzată într-un proces penal. Procesul s-a prelungit dincolo de durata mandatului ei, iar în final ea a fost achitată. În acest timp, Opereta a înregistrat cele mai catastrofale stagiuni din întreaga ei existență. După ce căpătase un sediu nou, pe care îl deschisese cu premiera unui musical londonez celebru, Fantoma de la Operă, în anii următori se jucau câte 2-3 spectacole pe stagiune, protestatarii reușind să închidă temporar noua clădire. Aceeași situație și la Operă: dl Răzvan Ioan Dincă a fost suspendat după doi ani, proiectul său managerial fiind complet distrus de intervenția directă a ministerului culturii condus de dl Alexandrescu. Întreaga cronologie a evenimentelor din 2016 de la Opera Națională București o puteți parcurge în acest articol: April, Bloody April. Reacțiile presei internaționale (New York Times, Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Associated Press) le puteți citi, traduse în limba română, în secțiunea ONB în presa internațională.

Până și susținătorii celebri ai distrugerii baletului ONB, ajuns sub conducerea artistică a lui Johan Kobborg să fie comparabil cu The Royal Ballet de la Covent Garden prin producțiile extraordinare ale lui Frederick Ashton sau Kenneth MacMillan aduse din Anglia, au ajuns astăzi să declare public că regretă greșeală făcută atunci. „Nu este târziu niciodată să afirm și să recunosc că am greșit fundamental”, declara soprana Angela Gheorghiu la începutul acestui an. Asta nu-i împiedică pe cei de la USR să încerce să introducă obtuz un cub într-o gaură circulară mai mică, poziționându-se de partea greșită a unui scandal și să legifereze absurd, riscând să producă același haos ca la București.

USR nu înțelege nimic din ideea de reformă în cultură

Deși Vlad Alexandrescu s-a declarat un reformator al teatrelor, iată că în 2020 ajunge să se alieze cu Lucian Romașcanu de la PSD pentru modificarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, care reglementează ocuparea funcțiilor de management într-un teatru. Bineînțeles, netransparent, fără nici o consultare publică.

Nici una dintre problemele cronice ale teatrului nu este „adresată” de aceste modificări. Tot ce vizează modificările e îngrădirea și mai mult a puterii managerilor, cum ar fi limitarea duratei directoratului la două mandate (sau zece ani), ceea ce înseamnă eliminarea lui Ion Caramitru de la Teatrul Național, a lui Marin Cazacu de la Orchestra Română de Tineret (da, orchestra aceea pe care nu o apreciez în mod deosebit, dar pe care o iubiți atât de mult), a lui Andrei Dimitriu de la Ateneu, a Danielei Vlădescu de la Opera Constanța și… coincidență, a lui Beatrice Rancea de la Opera Iași. Cu idei din acestea, Herbert von Karajan nu ar fi existat la Berliner Philharmoniker vreme de 35 de ani, nici Ioan Holender, 19 ani director la Opera din Viena, nici Sergiu Celibidache, 17 ani la Münchner Philharmoniker și e ușor de înțeles câte nume celebre poate include această listă, dacă aș continua.

Mai mult, deși dl Romașcanu, pe când era ministru, postula că funcțiile de manager general și de manager artistic trebuie separate, în modificările pe care cei doi le aduc OUG-ului aceste idei nu apar deloc, ba chiar se întăresc criteriile de eligibilitate greșite până la limita neconstituționalității, prin care un manager profesionist nu va avea acces niciodată la conducerea unui teatru. Astfel, în plan legislativ, USR nu face decât să-și bată joc de conceptul de management, insistând ca managerii de teatru să fie actori sau cântăreți, ba chiar lăsând loc pentru introducerea oricăror restricții de eligibilitate, la liberul arbitru al Ministerului Culturii. Parcă ar fi o inițiativă a lui Demos, în colaborare cu Cartel Alfa.

În realitate, și cele mai bune practici din Occident demonstrează clar asta, soluția este cu totul alta: soliștii de operă trebuie să fie independenți și doar invitați, singurii angajați ai teatrelor de operă fiind corul și orchestra și câțiva cântăreți destinați exclusiv rolurilor secundare. Astfel, valoarea intrinsecă a artiștilor va genera o bursă a valorilor și vor câștiga cei mai înzestrați și mai muncitori, pe scurt, cei mai buni. Ar dispărea toată gâlceava creată de tenori bătrâni fără voce care sunt angajați pe viață, dar care nu mai pot cânta nimic și sunt geloși pe cei tineri, care au succes.

Modelul românesc actual, cu soliști angajați care contestă orice invitat, este falimentar, iar acest faliment este cel mai vizibil la Baletul Operei Naționale București, care a reușit să o alunge pe cea mai mare balerină română a tuturor timpurilor, Alina Cojocaru, la plecarea căreia dl Vlad Alexandrescu găsea de cuviință să afirme cinic: „Nu moare Opera fără Alina Cojocaru”.

După ce USR a reușit să își identifice orientarea politică, printr-un referendum intern, ca partid de centru-dreapta, iată că filiala Iași se face remorca unor revendicări sindicale, nici mai mult, nici mai puțin, susținând prin mesaje publice contestatarii managementului actual. Sigur că tema anti-corupție este apetisantă pentru un partid oportunist ca USR, dar s-a dovedit în nenumărate rânduri că, în lumea teatrului, multe dintre acuzații sunt nefondate. În această situație, USR se comportă ca un partid leneș și superficial, care nu face nici măcar minimul efort de a se informa.

Scandalul de la Opera Iași

Regăsim la Iași același modus operandi ca la ONB în 2016: o campanie de presă dură și neobosită a celor nemulțumiți, pagini și grupuri de luptă contra managementului pe rețele sociale, o penetrare a mesajului în zona marginală a presei (site-uri ultranaționaliste rusofile la București, presă mondenă în provincie) și, important, același dispreț al protestatarilor față de public.

Ce s-a întâmplat? În plină criză a ONB, dna Beatrice Rancea este numită director interimar al operei bucureștene. Toată lumea a sperat, și în primul rând ea, că va rămâne director acolo multă vreme. După nici doi ani, la sfârșitul lui 2017, nu i se mai prelungește interimatul și se întoarce la Iași, spre disperarea tuturor celor care-și făcuseră planuri de preluare a șefiei ONRI. Simptomatic, în timpul absenței de la Iași, opera din Moldova n-a mai avut nici o premieră de producție de operă. Tensiunile escaladează în momentul când Beatrice Rancea este evaluată pentru mandatul de director de la Iași și obține o notă foarte mare, ceea ce îi permite să candideze cu mari șanse pentru un nou mandat. Pentru că OUG-ul pe care dnii Alexandrescu și Romașcanu încearcă să-l amendeze prevede că, dacă un manager obține o notă peste 9 la evaluarea finală, va candida singur la următorul concurs, nefiind obligat aici să obțină o notă foarte mare, ci doar peste 7. Misiune foarte ușoară și astfel nemulțumiții se văd în fața perspectivei a încă patru ani cu Beatrice Rancea la conducerea Operei. Ceea ce declanșează un întreg carusel al delațiunilor și acuzațiilor publice.

E ironic, însă, dacă dna Beatrice Rancea susținea protestele de la București, profitând de ele pentru a accede la direcția instituției, același lucru i se întâmplă acum ei. Dar în cazul de la Iași este vorba de principii și nu de persoane și e cazul să amintesc că dna Beatrice Rancea are multe merite incontestabile, ce prevalează asupra stilului autocratic de conducere:

În primul rând, promovarea tinerilor, inclusiv la București. Bianca Mărgean, Cristina Oltean, Veronica Anușca, Adrian Mărcan pur și simplu nu ar fi cântat astăzi pe prima scenă a țării fără ea. Nu voi menționa nici un nume din multele promovate la Iași pentru simplul motiv că aș da ocazia ca ei să devină ținte pentru protestatari. Dar țin să amintesc că promovarea a fost susținută mereu, inclusiv prin invitarea la Iași pentru a preda în sesiuni de master class  a unor foste mari glorii ale operei din România, ca tenorul Vasile Moldoveanu (recordmanul absolut al prezențelor românești pe scena lui Metropolitan Opera din New York – 105) sau Marina Krilovici, mare soprană internațională în anii ’70-80.

Indiile galante – Iași, 2012

Al doilea mare merit este modernizarea teatrală a operei. Am fost la Iași de cel puțin zece ori, ca să văd Lucia di Lammermoor, Indiile galante și Troienele, regizate de Andrei Șerban, producții care au rezistat zeci de ani la Opéra de Paris sau în teatrul new-yorkez La Mamma. Alături de aceste puneri în scenă de patrimoniu stă și La bohème regizată de Nicky Wolcz, chiar și La traviata regizată de Beatrice Rancea sau Văduva veselă a aceluiași Andrei Șerban. Sunt montări care au scos din mezozoic repertoriul Operei Iași, ducându-l în secolul XXI, au făcut săli arhipline și generând turism cultural. Sunt spectacole care au pus Opera Iași pe harta mondială a operei, cronici ale lor fiind publicate în două rânduri în revista Opera Magazine (cea care acordă premiile Opera Awards pentru care e nominalizat astăzi Festivalul Enescu).  Există un obicei în lumea operei din România ca un nou director de operă să distrugă tot ce a făcut predecesorul, deci probabilitatea ca aceste producții să dispară este foarte mare.

De partea cealaltă, contestatarii lui Beatrice Rancea sunt validați de un adevărat palmares al contra-performanțelor. Citez dintr-un raport mai vechi niște cifre ridicole:

  • Nozze di Figaro – 9 (nouă!!!) bilete vândute la spectacolul din 13.09.2006
  • Tosca  – 76 bilete vândute la spectacolul din 12.04.2006
  • La traviata – 62 bilete vândute la spectacolul din 02.07.2003 
  • Vaduva Veselă – 49 bilete vândute la spectacolul din 09.06.2003
  • Pagliacci – 68 bilete vândute la spectacolul din 10.04.2005
  • Un ballo in maschera – 40 bilete vândute la spectacolul din 08.05.2005
  • Il barbiere di Siviglia – 60 bilete vândute la spectacolul din 16.12.2001 
  • Don Giovanni – 17 bilete vândute la spectacolul din 16.05.2001

Ca să înțeleagă mai bine mâncătorii de bomboane Amadeus Mozart din USR: 17 spectatori la Don Giovanni înseamnă că pe scenă și în fosă sunt cam de 10 ori mai mulți oameni decât în public, iar 9 spectatori la Nozze di Figaro nu este doar de două ori mai rău, este o adevărată apocalipsă culturală.

Nu în ultimul rând, dna Beatrice Rancea e apolitică, nu e membră a vreunui partid. Dar a procedat mereu în interesul Operei și al artei în relația cu politica. La Iași, primarii au fost mai mereu dați de PSD, dar asta nu a împiedicat-o să monteze la București și apoi la Iași o Văduva veselă pusă în scenă de Andrei Șerban, în care naționalismul nătâng al primarului PSD Gheorghe Nichita era ridiculizat vitriolant. Asta nu-i împiedică pe cei de la USR Iași să afirme într-un comunicat farfurido-brânzovenesc publicat pe Facebook că „Surse din partea angajaților susțin că managerul Beatrice Rancea are susținerea fostului guvern PSD, care a și învestit-o în actuala funcție, în anul 2011.” Deși actualul manager a câștigat funcția prin concurs în timpul unui guvern PDL, când ministrul culturii era dat de UDMR.

Dar să privim și spre cifrele contabile. Exercițiile financiare ale teatrelor de operă din România sunt penibile, ponderea veniturilor proprii în buget fiind nesemnificativă, dar faptul că Opera Iași, chiar în aceste condiții, are cel mai bun raport dintre venituri proprii și buget, deși prețurile biletelor de la Iași sunt la jumătate față de București, ar trebui să dea de gândit celor care ascultă, unilateral, doar acuzele unor contabili nemulțumiți. Veniturile proprii sunt, în continuă creștere la Opera Iași în ultimii patru ani și mult mai mari decât ale celorlalte opere din provincie: 2,65 mil. RON la Iași, față de 1,14 mil. RON la Cluj, 0,95 mil RON la Timișoara,  0,49 mil RON la Opera Maghiară Cluj, 0,67 mil RON la Constanța (datele sunt publice și sunt extrase din filele de buget publicate de Ministerul Culturii). Adevărata corupție generează rapoarte financiare proaste sau catastrofale, în nici un caz performanță.

Eu cred în îmbunătățirea continuă a companiilor, în mediul de business și îmi place să extrapolez conceptul de continuous improvement și la alte domenii. Din această perspectivă, apreciez eforturile USR de a-și găsi o identitate politică, dar dl Vlad Alexandrescu și filiala USR Iași se dovedesc a fi niște frâne, exponenți ai rezistenței la schimbare, și ceva trebuie făcut.

Căci, nu-i așa, ca să parafrazez un clasic în viață, nu o să moară USR fără Vlad Alexandrescu.

20 de comentarii

  2. Marasmul din managementul ” institutiilor ” ( merita oare sa mai fie denumite asa? ) de cultura , nu este decit reflectarea scabroasei mizerii instalate in intreaga viata poltica , sociala, chiar si economica din Romania. Asa ca, sincer scriind, nu vad nici o iesire, decit un cataclism social .

    Apreciază

    Răspunde

  3. Articolul dumneavoastră este al doilea pe care îl citesc pe această temă. Primul a fost cel publicat de Scena9 la sfârșitul lui ianuarie ( https://www.scena9.ro/article/opera-iasi-rancea ).

    Impresia mea a fost că acel articol argumenta suficient de credibil o serie de acuzații grave („risipa banilor publici, falsificarea documentelor și a registrelor oficiale, management defectuos, favorizarea unor anumite firme, recompensarea unor oameni fideli din jurul managerului și concedieri abuzive”).

    În articolul dumneavoastră vă axați pe caracterul acuzatorilor, pe meritele artistice ale ambelor părți și pe problemele legislative ale managementului artelor spectacolului. Toate sunt aspecte demne de luat în seamă. Mai ales cel legislativ – sunt un cititor fidel al blogului dumneavoastră și m-ați ajutat să înțeleg cât de catastrofal a fost gestionat acest domeniu de guvernările de până acum.

    Acestea fiind spuse, deși aspectele menționate de dumneavoastră sunt notabile, cred ca ar fi util să comentați și fondul acuzațiilor aduse în acel articol. Mie îmi par suficient de credibile cât sa necesite un control atent.

    Apreciază

    Răspunde

    • Vă mulțumesc pentru comentariu și pentru că îmi dați ocazia să spun câteva cuvinte despre articolul publicat de website-ul sponsoriazat de BRD, Scena9.

      Articolul dlui Ionuț Sociu nu este decât o sinteză a tuturor materialelor anti-Rancea din presa ieșeană. Cel mai flagrant exemplu de tendențiozitate din acest material este referința la o anumită scrisoare deschisă a Sindicatului Artiștilor Operei Naționale Române Iași ce datează din anul 2013. Opera Iași a răspuns chiar atunci acelei scrisori, chiar prin vocea actualului secretar de stat în ministerul culturii, dl Marcovici, foarte argumentat și la obiect, dar dl Suciu a ales să-l ignore. Vi-l dau aici:

      http://www.cronicadeiasi.ro/stiri/locale/Sindicatul-Operei-Nationale-Iasi-raspunde-acuzatiilor-facute-de-Sindicatul-Artistilor-la-adresa-managerului-ONRI-Beatrice-Rancea/37853

      În rest, categoric că la prima lectură a tuturor acuzațiilor aduse de diverși artiști sau administrativi, lucrurile par grave. Nu-mi propun să apăr pe nimeni, însă povestea cu „abuzurile”, „umilințele”, „teroarea” etc prin care trec artiștii sunt niște versuri dintr-un refren pe care-l repetă toți artiștii români în relația cu managementul. Nimeni nu demonstrează nimic concret în ce constau acestea. Din câte mi-am dat seama, de-a lungul activității mele în calitate de observator al lumii muzicale, „umilință” înseamnă că un artist a primit o remarcă despre o prestație scenică nesatisfăcătoare.

      De altfel, protestatarii de la Iași tot încearcă să arate un set de așa zise mărturii filmate și postate pe YouTube, de care, dacă le asculți cu detașare, nu te poți abține să nu râzi.

      De exemplu, este o fostă contabilă care se plânge că Beatrice Rancea a mărit chiria pentru sala Teatrului Național de la vreo 5.000 RON la 25.000 RON, calculând noul preț ca suma tuturor biletelor ce pot fi vândute într-o seară. Mie nu mi se pare nici o fraudă/ilegalitate/abuz în acest calcul, dar aceeași dnă contabilă este revoltată că nu i s-a înregistrat și punctul ei de vedere care apăra prețul mai mic.

      Ar fi momentul să înțelegem că activitatea unui teatru nu înseamnă achiziția unuor bunuri standard, cum ar fi computere sau imprimante, ci este vorba de bunuri unicat, precum decoruri, recuzită, costume (și nu sunt puține, gândiți-vă că vorbim de un cor de 60-80 de persoane care trebuie îmbrăcat, chiar și cu două rânduri de costume pentru diverse acte ale unei opere). Drept urmare, ceea ce pare evident pentru achizițiile dintr-o firmă obișnuită s-ar putea să nu însemne același lucru în cazul unei companii de operă. Nu cred că decorurile pentru o regie anume de operă se pot licita pe SEAP.

      Repet, nu am acces la documente contabile ca să dau verdicte. Dar este foarte limpede că nu prin presiunea politică a filialei USR Iași se găsește adevărul.

      Mai departe, există o mare problemă cu legea unică a salarizării în momentul în care este aplicată într-o operă. Imensa majoritate a balerinilor nu mai fac față cerințelor coregrafiilor clasice după vârsta de 40 de ani. Îi înțeleg că nu acceptă ușor să se despartă de scenă, dar astea sunt limitele acestei profesii. Și în cazul cântăreților de operă, nu sunt mulți cei care mai pot cânta decent după vârsta de 50 de ani. Toți acești artiști rămân în teatre fără să mai cânte nimic, trăind ani de zile de frustrare în timp ce privesc cum alți cântăreți tineri au succes. De aici și poveștile despre acei artiști care „n-au mai fost lăsați pe scenă de x ani”.

      Aceleași acuze, trase la indigo, le puteți găsi într-o altă campanie de presă de prin 2015, îndreptată atunci împotriva managementului ONB. Artcolele erau scrise de mai multe persoane și publicate sub pseudonimul Cleopatra Pop. Mi-e silă să pun link-uri aici la acele materiale care sunt postate pe niste website-uri ultraortodoxe și ultranaționaliste, dar aveți suficiente informații să le căutați prin Google.

      De fapt, presiunea unor foști cântăreți sau instrumentiști (unii dintre ei ieșiți la pensie) adăugată propagandei unui partid precum PSD nu poate fi o soluție la un conflict care s-ar putea să nici nu existe decât în imaginația protestatarilor.

      Soluția este ca ministerul culturii să verifice ce e de verificat și să decidă ce e de decis.

      Îmi aduc aminte că în 2016, cel mai scandalos subiect pus în atenția dlui Vlad Alexandrescu era contractul lui Johan Kobborg cu ONB. Trecem peste elementara violare a confidențialității contractului unui director artistic cu o instituție artistică. La vremea respectivă, „umilințele”, „abuzurile’, „terorizarea” anagajaților de la ONB însemnau supărarea că de ce nu primește și ultimul dansator din corpul de balet aceleași venit ca directorul artistic.

      La acea vreme, ministerul culturii a acționant constant pentru eliminarea lui Johan Kobborg, dar când s-a dat publicității Raportul Corpului de Control al Guvernului, toată lumea a aflat că nu era absolut nimic în neregulă cu acel contract.

      http://operanb.ro/despre-noi/informatii-de-interes-public/raport-de-control-opera-nationala-bucuresti/

      Răul era făcut deja. Mai mult, era ireparabil.

      Vă recomand, în cazul în care doriți să explorați mai profund subiectul, să urmați și diversele link-uri presărate în articolul la care comentăm. E posibil să găsiți mai multe răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți, cât se poate legitime, de altfel.

      Încă ceva: Am criticat-o dur pe dna Beatrice Rancea pe acest blog, în mai multe rânduri. Tos așa, am și lăudat-o de multe ori. Însă acum e vorba de principii, nu de persoane. Indiferent de simpatii sau de antipatii, ceea ce se întâmplă acum la Iași, cu USR care face acest fel de presiuni politice pentru schimbarea conducerii Operei este inacceptabil.

      Apreciază

      Răspunde

      • Vă mulțumesc pentru răspuns, acum înțeleg mai bine fondul problemei. Și eu regret plecarea lui Kobborg de la baletul ONB. Sper să vină o vreme în care artiștii români să fie mai axați pe profesionalism și rezultate decât pe atacuri interne.

        Apreciat de 1 persoană

  4. A propos de profesionalism și rezultate, am revăzut aseară, înainte de transmisiunea HD de la Met, filmulețul-reclamă al unuia dintre sponsorii Met, în care se face o paralelă între lumea Operei și cea a business-ului, având drept motto: „We share a passion for drama.” Artiștii aceștia, degrab’nemulțumiți, au în mod sigur „a passion for drama”, dar nu au nimic din restul mesajului – Opera e un business, iar publicul reprezintă „clienții”, indiferent dacă au studii de specialitate sau nu. Până când Ministerul Culturii nu va înțelege asta, ne vom târî din scandal în scandal.

    Apreciază

    Răspunde

  7. În 2016, când Ion Caramitru se certa cu Vlad Alexandrescu, numindu-l „ministrul străzii”, motivul discordiei era aceeași ordonanță.
    Atunci, ministrul culturii voia să mărească aria de selecție a managerilor, eligibilitatea fiind extinsă la orice absolvent de studii superioare. Și avea toată dreptatea, pentru că mai departe proiectul de management făcea diferența între candidați, nu diploma.
    În 2019, Vlad Alexandrescu a uitat de idee, pentru că nu s-ar mai alia nici un actor/cântăreț/balerin cu el și selecția dosarelor se restrânge tot la absolvenții facultăților vocaționale.

    Apreciază

    Răspunde

  8. Foarte important raspunsul dmvs de mai sus. Foarte clar si interesant de citit – a fi chiar folositor sa il dezvoltati intrun articol separat, daca se poate, despre emotia-artistica-acuzatorie (ca pretex) des folosita la noi. (TNB in ani 90s – Teatrul Odeon un mai tirziu, Opereta, ONB, ONRI, etc. etc. etc. )

    E foarte bine sa subliniem si sa intelegem toti lucrurile (cit se poate de bine) in complexitatea lor (pe linga doar povestea dramatica a victimilor artistice aparente). Victimisation is in-fashion everywhere currently – la care e usor de a simpatiza, cum au facut cei din Scena 9, din pacate, o poveste aparent simpla cu multa emotie ( cum sa nu ne emotionam… ) DAR ne trebuie mai multa atentie si cap limpede in descifrarea lucrurilor, care se ascund in spatele emotiilor bogate a unora…

    Mi se pare foarte important sa ne dam seama, cu cap limpede (cit se poate), de differente dinte abuzuri reale (ca cele de la Teatrul Maghiar din Cluj, poate, si cele dramatic-exagerate / chiar fantastice, de multe ori gasite la noi – care pot sa ascunda mediocritatea, statu-quo, birocratia, invidia-artistica / personala, si chiar caraterul uman slab al unora artisti)

    Tot ma gindeam de plingerile histerice din scandalul ONB (cum ati mentionat) – cu nimic fondat or reportat – doar acuzuri si subminari si in final, distrugera repertoriului, distrugerea partiturilor de top, si distrugerea nivelului cistigat atunici (sub Kobborg ca manager).

    Dupa nivelul de emotie si drama gasita in fosa notoriului spectacolului oprit, ma asteptam atunici la un caz de abuz fisic enorm (sexual and mental abuse, cel putin) cind te uitai la dansatori purtati in brate si plingind profund si fara margini… Dar, cum ati mai spus, nimeni si minic nu sa gasit din acest abuz, nimic nu a fost reportat la politie, nimic nu a fost gasit in controlul de atunici – doar distrugerea nivelului si actului artistic – un scop atins pe deplin de protestatari.

    Apreciez articolul dumns. ca o parte din demistificarea a acestei drame-emotive-acuzatorie la noi – des folosita in scop distructiv de multe ori – intrun sistem cultural asa de opac si prost format (si in teatru si la Opera, din cite observ si eu).

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Mulțumesc pentru comentariu.

      Completez graficele pe care le puteți găsi în link-urile din articol la paragraful legat de veniturile proprii ale Operei Iași cu cele de de mai jos. Primul reprezintă evoluția subvenției acordată de statul român în perioada 2015-2019. Această subvenție a crescut spectaculos în 2017 când salariile artiștilor au fost majorate cu 100%. De remarcat nivelul foarte mare a subvenției destinate Operei Naționale București, practic dublă față de orice alt teatru liric din provincie. Repet, în proporție covârșitoare, acești bani sunt destinați salariilor. Colaboratorii și cheltuielile legate de producții sunt o fracțiune din această subvenție, numit „bunuri și servicii”

      Evoluția subvențiilor Operelor Naționale (2015-2019)

      Al doilea grafic reprezintă evoluția veniturilor proprii ale acelorași teatre. E spectaculoasă căderea la ONB după pierderea stelelor baletului și a unor coregrafii celebre, în 2017. Singura evoluție constantă și crescătoare este la Opera Iași. De remarcat, între cele două grafice, disporporția dintre salarii și venituri proprii și cât de imoral este conflictul, pentru că simplul fapt că protestatarii nu vor decât să controleze subvenția.

      Evoluția veniturilor proprii ale Operelor Naționale (2015-2019)

      Apreciază

      Răspunde

  10. Am tot urmarit diverse videoclipuri pe YT in legatura cu scandalul de la Opera Iasi… Ca studiu de caz, nu pot sa nu observ cum revine mereu in discutie cazul dnei Cristina Simionescu careia i s-a luat dreptul la a face arta, zice-se.
    Dupa o simpla cautare pe Google putem afla urmatoarele:
    – dna Simionescu este inca platita ca solista a Operei Iasi desi nu canta decat ocazional in diverse productii, altele decat spectacolele de pe scena operei. Link-ul aici: https://www.operaiasi.ro/soprane/
    – de asemenea, dna Simionescu este si conf. univ. dr. in cadrul Universitatii G. Enescu, Iasi, de unde mai ia un salariu. Link-ul aici: https://www.arteiasi.ro/?page_id=640
    Deci, dna Simionescu incaseaza doua salarii din bani publici, pe langa alte colaborari http://www.romania-muzical.ro/articole/art.htm?c=15&g=2&arh=1&y=2014&a=1273671, dar este nemultumita ca nu este pusa sa cante pe scena Operei,
    Ca simplu meloman am fost curios s-o aud pe doamna cantand: https://www.youtube.com/watch?v=dtbzbz8v-Lw. Tot ce pot sa spun este ca n-as plati bilet pentru a o asculta pe viu.
    Ce i se reproseaza de fapt lui B. Rancea? Ca a inlocuit niste gasti cu alte gasti prin refacerea organigramei, ca le-a cerut niscaiva calitate a actului artistic si ca a tipat la ei… Ma mir cum mai pot functiona oamenii astia :D.
    Asta este spectacolul trist al mediocritatii din Romania ultimilor 30 ani.
    PS 1: nu locuiesc in Iasi si nu am nicio legatura personala sau contractuala cu Opera Iasi.
    PS 2: ciudat cum acest scandal a aparut doar dupa ce Ghe. Nichita a fost arestat.

    Apreciază

    Răspunde

    • Eu am fost la Opera Iași ca să văd o mare parte dintre spectacolele de acolo.
      E greu de afirmat că dna Beatrice Rancea ar fi „inlocuit niste gasti cu alte gasti”. Cel puțin, în plan artistic, mi-e greu să cred că cei 8-9 debutanți de la „Les Indes galantes” din 2012, toți tineri promovați din cor ar fi putut forma o gașcă opusă soliștilor care nu au mai cântat de-atunci încolo mare lucru și care acum fac presiuni pentru schimbarea managementului.

      În altă ordine de idei, primarul Nichita a fost suspendat din funcție în anul 2015, nu e chiar un eveniment recent. De atunci și până acum, dna Beatrice Rancea a asigurat și un interimat la ONB, între 2016-2017, a câștigat un concurs de management în 2019 prin care a obținut un alt mandat la Opera Iași, evaluarea fiind făcută la Ministreul Culturii din București, deci fără nici o legătură cu autoritățile locale etc. etc.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.