Keep Calm and Stream Opera


Suntem la o zi distanță de activarea stării de urgență și toate recomandările autorităților încep cu „stați acasă”. Se spune că lumea va arăta altfel după COVID-19. Când pandemia de gripă se va fi sfârșit, ne vom întreba, poate, cât de mult ne-au lipsit spectacolele de operă și concertele simfonice anulate în această perioadă. Poate cineva va reuși să facă și un bilanț al biletelor nevândute și, în general, al banilor alocați artelor spectacolului din România.

Dar dacă tot stăm acasă, cei care iubim opera și muzica simfonică putem profita de gratuitățile oferite de mari organizații artistice pentru a vedea câteva spectacole foarte interesante. Să o luăm pe rând:

Wiener Staatsoper

Wiener Staatsoper

Începând de astăzi, 15 Martie, până pe 2 Aprilie, austriecii oferă nu mai puțin de 19 spectacole din repertoriul lor, înregistrate în stagiunile recente, printre care și tetralogia Inelul Nibelungului (15, 18, 22, 28 Martie) sau Die Frau ohne Schatten (1 Aprilie), opera lui Richard Strauss cu care ați făcut cunoștință la Festivalul Enescu 2019.

Conectare

Dacă ați mai folosit în trecut serviciile de streaming ale Wiener Staatsoper, nu trebuie decât să vă logați și toate aceste spectacole pot fi achiziționate gratuit. Dacă n-aveți cont deja, puteți să vă creați unul intrând pe site-ul culturall.com, mai exact, de la acest link. Completați adresa de mail, alegeți-vă o parolă și asta e tot. Veți fi direcționat către website-ul operei, de unde puteți urmări spectacolele la data și ora când sunt indicate.

Dacă aveți un televizor nou cu sistem de operare Android, sau un Apple TV, Wiener Staatsoper are și o aplicație de streaming pe care o puteți instala și, după ce vă logați cu adresa de mail și parola de mai sus, puteți urmări direct pe televizor aceste transmisiuni.

Metropolitan Opera

The Metropolitan Opera of New York

Și americanii au anunțat un program similar, cu 7 transmisiuni în perioada 16-22 Martie, în general marile lor succese din repertoriul italian. Până la această oră n-am găsit nici o informație utilă despre cum aș putea accesa aceste spectacole, însă e momentul să reamintesc că ei au cel mai consistent serviciu de streaming din lumea operei, numit Metropolitan on Demand, prin care aveți acces la o arhivă audio și video ce cuprinde cca 700 de spectacole dintre care mai mult de jumătate video. Acest serviciu este oferit gratuit în regim de probă timp de o săptămână. Abonamentul costă 15$/lună, adică ceva mai ieftin decât un bilet la locurile din stalul ONB.

Conectare

Pentru a vă crea un cont (în cazul în care nu aveți deja unul), urmați acest link. Completați toate câmpurile (sunt destul de multe, ce-i drept). Selectați ca țară România, înainte de orice, ca să scăpați de dilema alegerii statului american în care presupune algoritmul că ați locui. Veți fi direcționat apoi pentru plata abonamentului, unde este selectat deja serviciul de probă, cu valoare gratuită. Faceți click pe butonul Proceed to payment din caseta roșie din partea dreaptă a ecranului, veți fi direcționat către o nouă pagină unde trebuie să introduceți datele cardului cu care faceți cumpărături online și gata! 700 de spectacole de operă vă așteaptă. Nu uitați să anulați abonamentul în ultima zi, dacă nu doriți să fiți facturat pentru încă o lună (deși, dacă sunteți la prima experiență, ăsta e genul de serviciu care chiar merită plata unui abonament).

Încă ceva: și serviciul Met on Demand are o aplicație pentru Android TV sau Apple TV, cu care experiența streamingului este cu atât mai impresionantă cu cât diagonala televizorului este mai mare.

Update: Între timp, transmisiunile gratuite de la Metropolitan au început. Ele sunt accesibile direct de pe pagina principală a website-ului metopera.org, fiecare titlu fiind disponibil 20 de ore începând de la ora 01:30 până la 21:30 (ora României).

A doua săptămână de transmisiuni de la Metropolitan Opera e dedicată lui Wagner. Tetralogia, Tristan, Maeștrii cântăreți, Tannhaüser, singurul regret e că nu dau excelentul lor Parsifal.

Berliner Philharmoniker

Berliner Philharmoniker

Serviciul de streaming al celei mai celebre orchestre simfonice din lume se numește The Digital Concert Hall. Și berlinezii oferă o perioadă de test de o săptămână, însă, în condițiile pandemiei de gripă, odată ce ați optat pentru ea, veți primi un voucher cu care se extinde gratuitatea până la o lună întreagă. Serviciul este superb: nu se limitează numai la concerte simfonice, ci conține și o întreagă arhivă de filme documentare excepționale, inclusiv unul despre Sergiu Celibidache și directoratul său de la sfârșitul războiului și până la venirea lui Karajan. De văzut neapărat.

Conectare

Înregistrați-vă datele (prenume, nume, țară, adresă de mail, parolă) la acest link. Veți primi un mail pe adresa indicată de dvs. cu un link pe care confirmați că ea există și gata! Intrați într-o lume a excelenței simfonice, dar nici opera nu lipsește de aici, fie în formă de concert, fie prin filmele realizate de Karajan (Das Rheingold sau Otello).

Produsul lui Berliner Philharmoniker este premium, așa că veți regăsi și o aplicație pentru Android TV sau Apple TV ca să vizionați direct pe televizor toată comoara ale cărei porți vi s-au deschis.

Update: Bolșoi Teatr 

Celebrul teatru de operă moscovit vine cu o ofertă fără compromisuri: transmisiuni direct pe canalul YouTube oficial, fără constrângeri geografice, gratuit și cu un program care pune pe primul loc baletul, fiecare transmisiune fiind disponibilă pentru 24 de ore. Succesul a venit instantaneu: 1,1 milioane de vizualizări pentru Lacul lebedelor în 24 de ore, iar Frumoasa adormită era urmărită de 55 de mii de internauți la momentul difuzării inițiale. Programul transmisiunilor e publicat pe site-ul oficial, aici. Urmează și operă: Boris Godunov, în producția istorică a lui Nicolai Golovanov din 1948, dar care poate fi urmărită HD pentru prima dată abia acum, le fal și Mireasa Țarului (tot producție istorică din 1955, restaurată recent).

Update: Opera Australia 

 

Târziu, dar cu un serviciu de streaming care promite multe, Opera Australia a lansat în Mai 2020 un întreg website, deocamdată cu accesare gratuită. Detalii, la acest link.

Update: Alte teatre

Teatro Reggio di Parma, în plus față de materialele disponibile prin Opera Streaming (vezi mai jos), pune la bătaie și colecția sa de spectacole dedicată lui Giuseppe Verdi, pe website-ul tetrului, aici.

Opera din Amsterdam începe să transmită un program de streaming intitulat Keep on Singing and Dancing pe site-ul companiei, aici. Primul titlu de operă, Die Zauberflöte.

Opernhaus Zürich au și ei ce arăta publicului, opt spectacole vor fi transmise online în perioada următoare pe website-ul lor, aici.

Opera Vision

Poate ați uitat de acest serviciu, sau poate că tocmai a venit vremea să-l descoperiți. E vorba de un proiect finanțat de Uniunea Europeană, inițiat de o federație continentală a teatrelor lirice, Opera Europa. Absolut toate transmisiunile lor sunt gratuite și o arhivă a spectacolelor este păstrată vreme de luni de zile (în general, jumătate de an). Conectarea este de o simplitate dezarmantă: nu e necesară nici o înregistrare, pur și simplu navigați pe acest website. Materialul video se găsește pe YouTube, așa că puteți să-l vedeți și direct pe marea majoritate a televizoarelor smart, căutând în aplicația YouTube canalul Opera Vision. Nu amânați! Pe 19 Martie se transmite Così fan tutte de la La Monnaie.

Opera Streaming

Urmând exemplul Opera Vision, regiunea italiană Emilia-Romagna transmite gratuit o serie de spectacole de la teatrele afiliate. Și nu sunt deloc puține, vorbim despre Teatro Regio di Parma  (probabil cel mai cunoscut, nu în ultimul rând pentru publicul cel mai pretențios, care huiduie copios tot ce nu-i place), dar și despre operele din Piacenza, Valli, Modena, Bologna, Ferrara și Ravenna. Ca să urmăriți spectacolele, nu trebuie decât să intrați pe site, aici.

Update: Germania

Deutsche Oper Berlin transmit pe prima pagină a site-ului lor (aici) o serie de opere, începând cu Jenufa și continuând cu Rienzi de Wagner în zilele următoare.

La fel și Staastoper Berlin Unter den Linden transmit direct prin website (adică nu e nevoie de nici o înregistrare prealabilă) o serie impresionantă de opere, aici: Manon, Carmen, Tristan und Isolde, Medea, Der Rosenkavalier, Falstaff sau Macbeth.

În fine, Bayeriche Staatsoper München transmite tot direct pe website o serie spectacole, concerte și coregrafii, prin serviciul lor propriu de streaming numit Staatsoper TV, aici.

După cum se vede, Germania are cea mai abundentă ofertă dacă adăugăm la cele trei teatre de mai sus și serviciul de streaming al celor de la Berliner Philharmoniker, pe lângă televiziunile culturale 3sat și BR-Classik.

Update: În lume, tot mai multă operă pe Internet.

Înainte de toate, ce înseamnă georestricționare? E un procedeu tehnic prin care accesul la o parte din conținutul unui website este permis numai utilizatorilor care au adresa IP dintr-o anumită țară sau regiune. De obicei, această filtrare este folosită de instituțiile publice pentru a exclude utilizatorii din alte țări care nu au contribuit prin taxe la finanțarea lor. Mai concret, serviciul public de televiziune RAI să fie al italienilor, BBC al britanicilor, ș.a.m.d.

Teatro alla Scala. Italienii merg pe mâna parteneriatului cu televiziunea publică, programând o serie de transmisiuni prin serviciul RAI Play (pe care trebuie să vă înregistrați, dar nu costă nimic). De obicei, multe materiale de acolo sunt georestricționate, deci inaccesibile din România. Așa că vom vedea la data primei transmisiuni cum funționează. Până atunci, lista transmisiunilor se găsește pe website-ul teatrului, aici.

The Royal Opera House of Coven Garden. Ultimii sosiți din lumea mare a operei, dar teatrul britanic este și ultimul care s-a închis, chiar în ziua în care urma să transmită în direct Fidelio cu Lise Davidsen și Jonas Kaufmann. Evenimentele online vor fi transmise gratuit (și aproape sigur vor fi disponibile și în România) prin intermediul canalelor YouTube și Facebook ale companiei. Comunicatul de presă, cu programul (care începe pe 27 Martie cu balet) și detaliile se găsește aici.

La Monnaie, Bruxelles. Opera belgiană are de multă vreme un serviciu de streaming online disponibil gratuit, prin care își transmit producțiile imediat după ce au fost epuizate reprezentațiile de pe scenă. E timpul să ne reamintim de MM Channel, cum se numește serviciul, îmi pare rău că am uitat să-l pomenesc încă de la început. Pentru acces, doar click aici.

Marquee TV. Iată un serviciu de streaming cu o puternică secțiune culturală. Puteți vedea aici spectacole de la Royal Opera House, Festivalul Glyndebourne, Teatrul Bolșoi etc. Tocmai a fost extinsă perioada de test la o lună de zile. Serviciul e accesibil aici, necesită înregistrare (inclusiv să prezentați o modalitate de plată), aici.

Și Opera National de Paris anunță transmisiunea online a câtorva titluri din repertoriu, dar, din păcate, serviciul de streaming este georestricționat, doar utilizatorii din Franța îl pot accesa (cel puțin în acest moment). Însă opera din țările francofone (și nu numai) poate fi accesibilă prin intermediul serviciilor de streaming ale canalului cultural arte, în secțiunea arte CONCERT și pe portalul televiziunilor publice franceze, francetv. Există și aici georestricționări, dar numai pentru o parte din conținut.

My Opera Player este un portal care reunește transmisiuni ale unor spectacole de la teatre celebre ale lumii latine: Teatro Liceu Barcelona, Teatro Real Madrid, Teatro Colon Buenos Aires, Teatro del Bicentenario San Juan, între care e inserat și Teatrul Național din Beijing. Oferta e foarte bună, dar site-ul este georestricționat, nefiind accesibil din România.

România?

Marile instituții muzicale din capitală nu transmit nimic, în afară de programul obișnuit al Radio România Muzical, care mai difuzează din când în când, concertele Orchestrei Naționale Radio. Opera Națională București sau Filarmonica „George Enescu” urmează programul extensiv de autoizolare.

Teatrul Național Iași, sediul Operei Naționale Române Iași

Singurul teatru liric românesc care are o anumită tradiție a transmisiunilor pe Internet a spectacolelor sale este Opera Națională Română Iași. Un anunț de ultimă oră ne face atenți că mâine, Luni, 16 Martie, de la ora 18:30, vom putea urmări online o înregistrare cu cea mai bună producție a lor, Indiile galante, în regia lui Andrei Șerban. Nu voi obosi niciodată să repet că este singura operă baroc prezentă în repertoriul curent al unei unei opere naționale, ba încă folosind o producție foarte bună, prezentată și la Opera National de Paris. Urmăriți mâine website-ul ONRI pentru detalii (aici). Cine-și face sanie vara și car iarna, iată că are ce oferi publicului.

Update: Transmisiunile Operei Iași continuă cu baletul Spărgătorul de nuci (18 Martie) și Lucia di Lammermoor (21 Martie), cu subtitrare, iată o noutate.

De asemenea și Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești promite că va transmite prin Internet spectacole și concerte cu sala goală. Sunt curios, mai ales în cazul filarmonicii, câți spectatori vor avea.

E o ocazie bună să revizitați și acest articol, mai vechi, Sfârșitul lui Jack Sparrow, unde puteți afla care sunt opțiunile pentru streaming audio.

Și Opera Națională Cluj anunță transmisiunea online pe website-ul insituției a patru spectacole (Zorba, L’elisir d’amore, Macbeth și La traviata) între 20 și 31 Martie

Și Festivalul Enescu anunță prin vocea agenției OMA Vision că va difuza, începând din 18 Martie și până pe 22 Aprilie un număr de 8 concerte de la ediția din 2019, printre care operele Peter Grimes (cu Lise Davidsen, pe care tocmai am ratat s-o vedem debutând în Fidelio la Royal Opera, închisă din cauza epidemiei) și La voix humaine o operă cu totul extraordinară inspirată de piesa monolog a lui Jean Cocteau cu Anna Caterina Antonacci. În rest concertele simfonice. Marea majoritate a acestor evenimente au fost recenzate pe acest blog, aici. Comunicatul de presă nu detaliază cum vor putea fi accesate materialele video, dar este de presupus că vor apărea pe pagina principală a website-ului festivalenescu.ro.

Ultimii veniți, Ateneul și ONB. Filarmonica va prezenta online diverse spectacole din seria pentru copii, Clasic e fantastic. Din selecția propusă e totuși greu de înțeles (și chiar de acceptat) de ce ai putea fi ținut în casă ca să urmărești un prgram despre „Muzica în familia Cazacu” sau un concert de jazz al fiicei doamnei Sârbu (curatoarea programului Clasic e fantastic). Mai rău, filmările prezentate existau de multă vreme pe YouTube, nu e nimic nou, nimic interesant. ONB începe de luni, 23 Martie cu transmisunea operei Don Carlo, urmată de un balet, pe 26 Martie.

Update: În fine, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” începe trasmisiunile unor concerte din Stagiunea centenară, pe canalul oficial YouTube, streamul fiind accesibil încă 48 de ore. Primul concert, pe 2 Aprilie, cu un program Enescu, Alessandrescu, Rahmaninov și Bizet, cu Christian Badea dirijor (o cronică, chiar aici, pe blog)

Și nu uitați:

12 comentarii

  1. Mai bine ar da spectacole din anii ’70-’80, din epoca de aur a operei universale, nu din epoca de c…t din 2000 incoace. Unde e Pavarotti, unde e Kraus, unde e Caballe, unde e Leontyne Price, Sutherland si atatia altii… Se pare ca inregistrarile lor nu mai exista, sau de ce se fuge de ele ca de dracu’? Le e frica ca se poate face comparatie?….

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.