În fiecare an, ministerul culturii evaluează activitatea managerilor din instituțiile pe care le finanțează cu un buget total de aproape 1 miliard de lei, din care muzicii clasice îi revine cam 40%.

Procesul este la fel de netransparent ca activitatea serviciilor secrete. Comisia de evaluare este secretă. Datele interviurilor cu managerii sunt secrete. Metodologia de evaluare e o enigmă. Și, bineînțeles, audierile nu sunt publice. În fine, evaluările se fac pentru perioada anului calendaristic precedent, iar rezultatele sunt comunicate pe la jumătatea anului următor (adică în iunie 2024 pentru anul 2023).

Cu toate acestea, știm că membrii comisiilor de evaluare nu sunt altceva decât tot manageri din același domeniu. Cu alte cuvinte, evaluatorii de azi sunt evaluații de mâine. Toate notele sunt de la 9 în sus. Notele mici (ex. cel mai recent: la Biblioteca Națională, în 2020 – 6,68) nu se acordă decât dacă un manager intră în coliziune cu ministerul sau cu angajații.

Totul se întâmplă în baza unui OUG (189/2008) care ar putea fi reformat foarte ușor, dar care nu e reformat niciodată, ci doar i se adaugă periodic „îmbunătățiri” care să prezerve și mai bine un status quo.

Am să amintesc aici mecanismul. După ce câștigă concursul, noul manager este evaluat în fiecare an. El trebuie să obțină minim nota 7,00 la evaluarea anuală ca să-și păstreze funcția. Dar ținta finală este să obțină peste nota 9,00 la finalul mandatului, caz în care va  candida singur pentru un nou mandat.

Ai zice, privind acest triumfător tablou, că artele spectacolului trăiesc un soi de secol al lui Pericle sub guvernele care se tot succed de câteva decenii încoace.  În ciuda acestei excelențe manageriale afișate pe website-ul ministerului culturii, e destul de limpede pentru publicul spectator că totul este o mare exagerare.

În anul electoral 2024, statul a finanțat generos o miriadă de evenimente cu program „lejer”, sau, mai degrabă, cu orice fel de program, oricât de îndoielnic, atâta vreme cât era accesibil unui public cât mai numeros. Politicienii mizau astfel pe recunoștința spectatorilor, prin care gratuitatea biletelor s-ar putea converti în voturi. Efectul acestei politici nu este (și nici nu va fi) analizat de barometrele culturale. Dar răul e deja făcut. Spectacolele serioase, considerate „grele”, au avut tot mai puțin spectatori, muzicienii au câștigat niște bani ușori (program lejer = muncă puțină).

Însă deficitul bugetar din acest an va trebui corectat de următorul guvern și austeritatea nu va ocoli cultura. Ne putem aștepta la un Festival Enescu redus la ediția din 2025, iar ONB s-ar putea să se închidă la finalul anului viitor pentru renovare.

Vă propun un exercițiu. Să analizăm împreună proiectele de management ale câtorva instituții și să le acordăm note. Cred că publicul are dreptul la un cuvânt de spus în această chestiune. Să vedem cum s-au descurcat până acum managerii instituțiilor muzicale. În articolul următor, pe care-l voi publica săptămâna viitoare, vom analiza împreună raportul de activitate al dlui Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București. Și vom propune note alternative celei acordate de colegii săi (9,35).