Ministerul culturii a publicat raportul de activitate al directorului ONB pe anul 2023. Vă propun să-l evaluăm împreună. Consider că publicul de operă are un cuvânt de spus în această evaluare.
Management strategic?
În proiectul de management, Daniel Jinga stabilea ca viziune ca ONB să „devină cea mai importantă instituție culturală a României” în următorii cinci ani. După doi ani este convins deja că „a demonstrat că se poate” (pag. 6). Părerea mea este că nu.
În stagiunea centenară (2021/2022), programul a fost comunicat cu tot cu invitați până la sfârșit. După doi ani, abia dacă afli ce se cântă luna viitoare, iar premierelor nu li se cunoaște distribuția nici cu o săptămână înainte de spectacolul de gală. Numărul de artiști de valoare invitați a scăzut vizibil. Directorul e plecat mereu, ori într-o delegație oficială, ori, de cele mai multe ori, ca să dirijeze invitat orice, oriunde.
Repertoriul continuă să evite opera germană. Cred că ONB (alături de toate teatrele de operă românești) e singura din lume care nu are încă o producție pentru Die Zauberflöte. Mai mult, nici nu intenționează să producă acest titlu (premierele stagiunii 2024/25 vor fi Manon Lescaut și Faust).
În fine, distanța dintre proiectul de management al dlui Jinga și punerea în practică este atât de mare, încât e limpede că nu a fost scris de el.
Cifrele din raport ridică mai multe întrebări pe care ar trebui să și le pună nu doar ministerul culturii, ci și curtea de conturi.
Pâine și circ: 28 de săli pline de invitați
Să privim la numărul de spectatori: sunt 30.985 de „beneficiari neplătitori”. Comunicatele de presă arată că la Promenada Operei au fost 5.000 de spectatori. Asta înseamnă că ONB a dat 25.985 de invitații la evenimentele sale, ceea ce echivalează cu aproape 28 de săli pline la care n-a plătit nimeni bilet, un „cadou” în valoare totală de peste 3 milioane RON. Mai mult decât au costat, la un loc (2,3 mil. lei), producțiile pentru Falstaff (Graham Vick), Così fan tutte (John Fulljames) și coregrafiile Manon (Kenneth McMillan) și DSCH/The Dream (Alexei Ratmansky/ Frederick Ashton). E simptomatic: nici unul dintre aceste spectacole nu se mai joacă la ONB.
Matematici suprarealiste: sold out 167%
Un alt număr ciudat este cel al „beneficiarilor plătitori”, adică numărul de bilete vândute: 198.050. Raportul enumeră cu atenție la detalii, pe 10 pagini (pag. 20-30), 164 de evenimente și tot atâtea se regăsesc și în calendarul de pe website-ul instituției. Cu toate astea, în același tabel (pag 37), sunt numărate à la Pristanda, 275 de evenimente. Diferența de 111 evenimente nu se regăsește nicăieri. Dacă scădem cele 28 de săli date gratis ca invitații precum și cele 12 evenimente de foaier (112 locuri), care contează cât 1,5 săli mari, ajungem la 126 de evenimente (dintre care, cele de operă și balet prezentate de ONB sunt doar 97, restul fiind spectacole găzduite, conferințe și alte șușanele).
Raportul vrea să ne convingă astfel că ONB ar fi vândut 1.570 de bilete la fiecare din aceste 126 de evenimente, pentru o sală care are 940 de locuri, adică un grad de umplere de 167%.
E ca și cum ar fi stat câte doi spectatori pe un scaun din stal. Incredibil. Practic, ONB sfidează legile fizicii, însă, aparent, nu și legile statului.
O Fantomă de 6,5 milioane lei
Raportul financiar arată că veniturile proprii din bilete au ajuns la 11% din buget, când media națională a teatrelor de operă din România e pe undeva la 5%. Dar această creștere se bazează pe musicalul Fantoma de la Operă și pe creșterea prețului biletelor la un nivel fără precedent.
Una dintre deciziile cele mai controversate ale anului 2023 a fost includerea în stagiune a musicalului Fantoma de la Operă în regia francizată a președintelui Radio România (realizată în timpul liber). Motivația a fost că va face săli pline și că „Opera” din titlu ar avea legătură cu Opera. Normal că un musical celebru naște așteptări pentru săli pline. Dar peste tot în lume teatrele de operă primesc subvenții tocmai ca să se țină de operă, eventual și de balet, nu și de muzică ușoară. Pentru că musicalul pentru Operă e chiar mai rău decât ce este Babasha pentru Coldplay. Musicalul subminează Opera prin amplificarea electrică (exact prin antiteza cu proiecția vocii umane într-un spațiu mare, așa cum e Opera). Scuza sold-out-ului nu e decât o altă cutie a Pandorei. Și Coldplay, Metallica sau Taylor Swift ar face tot săli pline la ONB dacă ar fi invitați să cânte aici, cu sau fără ajutorul subvenției de stat.
Musicalul este un demers privat care scoate profit prin volum. De aceea citiți uluiți despre longevitatea pe Broadway sau West End a Fantomei (30 de stagiuni, zeci de mii de spectacole, venituri totale de 7 miliarde de dolari). Costurile de producție sunt mari, dar se recuperează după zeci de spectacole. În cazul ONB, ar fi trebuit foarte foarte multe, pentru că fiecare reprezentație a costat cca 240.000 RON, cam tot atât cât se încasa pe seară, chiar și în condițiile unor prețuri neobișnuit de mari pentru bilete. Dar ăsta nu e un motiv să întrerupi stagiunea ca să-i faci loc în program și să o finanțezi din banii destinați unei arte inerent insolvabile precum opera.
Ce este și mai rău, toate rapoartele și declarațiile de presă ale Operei și ale ministerului eludează insistent transparența asupra costurilor Fantomei de la Operă.
Nu e chiar simplu să reconstitui, măcar în parte, bugetul acestui proiect. Raportul pe anul 2023 zice că numai cele 7 spectacole din lunile octombrie și noiembrie au costat 1,7 milioane RON (pag. 46). Dar în total au fost 15 spectacole, toate derulate pe parcursul acelui an, deci cheltuiala totală pentru operarea producției ar fi de 3,6 milioane RON. Pe lângă aceste costuri, în raportul pe anul 2022, mai găsim încă 2,9 milioane RON alocate acestui proiect (pag. 26), o sumă ce ar părea să constituie efectiv costurile inițiale de producție (drepturi de autor, scenografie, costume etc).
Fantoma de la Operă a costat ONB cel puțin 6,48 milioane RON (1,3 milioane €).
Această sumă nu înseamnă nimic dacă nu o comparăm cu ceva. Media ultimelor 18 producții de operă din 2015 (Falstaff) și până azi (La clemenza di Tito) este de 1,36 milioane lei/premieră. Înseamnă că ONB a avut bani pentru a realiza 5 producții de operă, dar a preferat să îi cheltuie pe un musical.
Ce spun toate aceste cifre?
Toată discuția de mai sus arată ceea ce observă și publicul: ONB nu pare pe drumul cel bun. Dar care ar fi acesta? Unde se află mai concret ONB între teatrele de operă din lume? Iată unde, și veți vedea în graficul de mai jos și pe unde se mișcă ONB în acest peisaj.
Explicații:
Cele două axe ale graficului arată costul per beneficiar (calculat și de ministerul culturii) și costul per spectacol (pur și simplu împărțind bugetul la numărul de evenimente).
Dreptunghiul delimitat de linia punctată roșie cu o limită a costurilor per spectacol de 2,2 milioane lei și un cost per beneficiar maxim de 1.650 lei cuprinde o mare parte dintre teatrele de operă cu o bună reputație. Daniel Jinga promitea la concurs că, până în anul 2027, ar putea plasa ONB pe coordonatele: cost per beneficiar de 1.000 lei și cost per spectacol de 1,5 milioane lei. Am fi ajuns astfel în compania unor Opera Australia, Staatsoper München, Teatro Reggio Torino, Komische Oper Berlin și nu chiar departe de Wiener Staatsoper.
Dar fărâmițarea stagiunii în nenumărate non-evenimente, combinată cu musicaluri scumpe care nu își recuperează banii, cu costuri minimale per spectacolele de operă prin folosirea cvasi permanentă a aceluiași ansamblu obosit de soliști, fac ca drumul parcurs de ONB să arate ca un zig-zag fără o direcție clară. Dacă mai citim și proiecțiile pentru anul 2024 dezvăluite pe ultimele pagini ale raportului, vedem clar că ONB tinde să se întoarcă de unde a pornit, la epoca Ignat de dinainte de pandemie. Între timp, subvenția acordată de minister a ajuns la peste 20 milioane €, nu departe de cea pe care o primește The Royal Ballet and Opera, Covent Garden, London (24,3 milioane £ – vezi pag. 42 din raportul pe stagiunea 2022/23).
Nivel artistic?
Corul și orchestra sunt pilonii oricărui teatru de operă. În anul 2023, nivelul artistic al acestora nu a arătat nici o evoluție pozitivă. Atâta vreme cât repetițiile se rezumă la „șnururi” pentru că „băieții știu piesa”, iar evenimentele de masă la care instrumentiștii sunt mereu colaboratori abundă, nici nu e timp de repetiții serioase. Evident, corul a decăzut după moartea lui Stelian Olaru, ba încă și mai mult de când Daniel Jinga e ocupat cu administrația.
În 2023, singurele nume notabile care au cântat pe scena de la București au fost tenorul chinez Long Long și baritonul Željko Lučić, pe lângă „legiunea străină” românească (Anita Hartig, Ștefan Pop, Cellia Costea, Aurelia Florian). E foarte puțin, comparativ cu stagiunea centenară. La dirijori, Frédéric Chaslin și Alberto Veronesi, fiecare cu câte o apariție, n-aveau cum să determine vreo schimbare. Și situația asta va continua, pentru că pe locul lăsat liber de Vlad Conta, pensionat, își construiește cariera de dirijor însuși Daniel Jinga.
Din punct de vedere vizual, lucrurile stau mai bine. De altfel, aici este singura zonă în care Daniel Jinga a reușit parțial să se extragă din mlaștina mediocrității din epoca Ignat. În 2023 au montat operă la București David Pountney (Le nozze di Figaro) și Stefano Poda (Œdipe). Dar totul e în van dacă producțiile moderne și interesante din trecut sunt casate fără regret (Falstaff, Fidelio, Così fan tutte, Œdipe, Manon, DSCH, The Dream etc) și păstrăm în repertoriu producții vizual oribile precum Tosca, Turandot, Il trovatore sau Samson et Dalila.
Marele anonim: baletul
Chiar dacă Lacul lebedelor sau Spărgătorul de nuci sunt sold out, asta se datorează și faptului că baletul ONB a avut doar 36 de spectacole în tot anul 2023. În epoca lui Johan Kobborg și a Alinei Cojocaru se ajunsese pe la 55. Nici nu poate fi vorba de vreo comparație, în ceea ce privește calitatea. Mai rău, evenimentele din 2016 au făcut ca secțiunea de balet să devină un stat în stat în cadrul ONB. Puține premiere, spectacole mediocre.
Concluzie: Ce notă?
Management strategic: 4,00
Nivel artistic: 6,00
Nota finală: 5,00
Nota acordată de minister: 9,35
Viitorul arată sumbru. Excesele financiare din anul electoral vor fi corectate în 2025, iar cultura nu va scăpa de tăieri bugetare. Iar Daniel Jinga știe asta și a pregătit deja o soluție: să închidă ONB pentru renovare la finalul stagiunii 2024/25 în speranța unei resetări salvatoare și a oportunității de a face noi și noi producții de musical la Sala Palatului cât timp Opera e închisă.
Ce note ați acorda dvs?
Despre Opera 
Un manager de Operă fie este un nume artistic de referință, o personalitate de anvergură, fie este un bun administrator cultural cu școală de management și realizări cuantificabile. Cine este Daniel Jinga? Un nimeni cocoțat în vârful Operei prin relații cel puțin dubioase. Ce așteptări mai aveți, și de ce sunteți mirat?!
ApreciazăApreciază
Nu pot vorbi de teatrul din București pentru că nu sunt de acolo, vă scriu din Constanța. Aici avem teatrul Oleg Danovski, „manager” soprana Daniela Vlădescu. Avem o sală jalnică care ar trebui renovată, primăria promite și să vedem și faptele. Cinstit decât să văd aici un spectacol de operă prost cantat și regizat mai bine văd un dvd sau în streaming pe YouTube. Sau aștept să plec în excursie în străinătate la marile teatre. Am avut acum 2 ani curiozitatea să merg la un concert sinfonic, avea în program Dvorak, Smetana, Beethoven și…Wagner (Uvertura din Tristan und Isolde). Tentat de idea că pot să ascult live muzică de Wagner la mine în oraș mi-am luat bilet. Ca în final exact partea mult așteptată să fie omisă fără explicații față de public. Am scris un email de protest iar ca răspuns mi-a fost comunicat că 2 orchestranți (indispensabili) pentru Wagner, aveau probleme de sănătate iar dirijoarea americană nu avea cum să comunice publicului programul modificat cu scuzele de rigoare. Dar ce nu pricep este că la Constanța deși nu sunt bani, citesc numele unor dirijori străini necunoscuți. Din Statele Unite, Japonia, și chiar mă întreb dacă e prosteală pentru un public slab pregătit sau adevăr. Dacă e adevăr e grav. Adică cum? Vine respectivul de la celălalt capăt al lumii într-un orășel de periferie muzicală, o sală unde cade tencuiala pe afară, cu o capacitate de nici 200 de locuri (și nici alea mereu sold out), bilete la prețuri derizorii, drum, cazare etc ca să facă ce? Asta înseamnă că în toată țara nu se găsește un dirijor român tânăr care să devină titular cu un mandat de câțiva ani (aici la Constanța)? Și mă mai întreb, dacă nu sunt bani suficienți pentru productii ample, de ce nu se insistă mai mult pe opere în format concert? Doar muzica fără regie. Care e problema? La Salzburg se practică dintotdeauna, la fel și în alte locuri. La noi de ce nu se poate?
ApreciazăApreciază
Și totuși, Daniela Vlădescu a luat o notă mai mare chiar decât cea a lui Daniel Jinga: 9,58.
Opera din Constanța a venit de 3 ori la București în ultimii 3 ani și n-a impresionat pe nimeni (to say the least).
Am citit, în mare, și raportul ei. Dacă vreți, îl putem comenta.
ApreciazăApreciază
Felicitari pentru aceasta documentare minutioasa. Ca spectator care nu prea se uita la cifre sau la nume de directori, pot sa spun ca am observat faptul ca ONB a deviat tot mai mult de la misiunea sa.
Din stagiunea recent incheiata, am apreciat Oedipe, solistii operei din Daegu si pe Stefan Pop pe scena ONB.
Apropos de Stefan Pop, ca fapt divers, in seara celei de-a doua reprezentatii Tosca, am remarcat ceva interesant. Un tanar cu vesta rosie marcata cu PSD impartea invitatii (plicuri) anumitor persoane, conform unui registru (caiet stundentesc), pe care il avea la el. Totul se intampla pe treptele ONB. Mai multa discretie nu ar strica.
ApreciazăApreciază
Analiza e, in mare, corecta, dar nota finala e mai generoasa decat i-am dat eu. As adauga, totusi, pe lista invitatilor de calitate pe Tatiana Lisnic, Alexandru Chiriac (Onegin), Dumitru Mitzu (Onegin, Butterfly), Liliana Istratii (Onegin, Clemenza) – nu sunt de top, dar sunt mult peste cei angajati curent la ONB. Cateva spectacole au fost preluate de TVR, din pacate nu unele tocmai reusite (cel ce ar fi meritat ar fi fost Onegin, din noiembrie 2023, excelent cantat si jucat, neobisnuit de bine facut, inclusiv de dirijor – Florea, care nu e renumit pentru finete si expresivitate -, dar nu a fost sa fie). Corul si orchestra sunt foarte dependente de calitatea dirijorului – cand stie cum sa lucreze cu ei scoate lucruri frumoase, cand nu, nu (s-a vazut si auzit la gala cu coreenii, unde parca era alta orchestra); acest lucru e valabil pentru orice ansamblu din lume. Se pare ca au fost facute niste angajari „pe ochi frumosi”, sigur nu pe calitate artistica, aici fiind vorba si de cor, dar si de cativa solisti, care nu stiu cum puteau ajunge altfel pe prima scena lirica a tarii: Mihai Damian, Andrei Petre, Alexandru Nagy si mai sunt cateva sopranitze demne de uitare. Dl. director a facut Gala Operelor, dar a omis sa fie prezent, inclusiv la cea unde venise ambasadorul Coreei, fiind ocupat sa dirijeze Shrek la Sala Palatului – NB nu am nimic impotriva musicalului, dar e un gen aparte, care are publicul sau, uneori diferit de cel de opera, alt gen de solisti si alt stil de interpretare, ce ar trebui facut in sali speciale, nu la ONB, mai ales ca amplificarea acolo e un dezastru. O mica lovitura de imagine a fost invitarea Barbarei Frittoli, care insa, la apus de cariera, a aratat toate limitele sale intr-o Boema searbada, unde nici Chaslin nu a reusit sa salveze mare lucru, iar publicul a fost oribil – o ideea despre care ar trebui un topic separat, pentru ca deja a devenit un chin sa vii la ONB din cauza publicului de proasta calitate, pe care nimeni nu se preocupa sa-l educe si sa-l tina in limite decente. Am ajuns intr-o zona alunecoasa, care merita comentarii mai ample, pentru ca si artistii se plang des de comportamentul publicului in sala, care ii impiedica sa performeze in conditii bune si se ajunge la un cerc vicios, ce intretine slaba calitate a spectacolelor.
ApreciazăApreciază