Noua Tosca de la București a făcut multă vâlvă într-un oraș care tânjește după superstarurile operei ajunse atât de rar pe scena națională. ONB a fixat capul de afiș al acestei producții pe tenorul Marcello Giordani, care nu a mai venit, reculul a fost evident, astfel încât aproape că am uitat cu toții că rolul titular din opera lui Puccini este cântat de o mare artistă, soprana Iano Tamar.

O știam pe Iano Tamar în primul rând din spectacolul cu Don Carlos de la Wiener Staatsoper, o restituire integrală a versiunii franceze în cinci acte, incluzând și toată muzica pentru balet care nu mai apare în nici o altă imortalizare audio sau video realizată vreodată, nici măcar pe discul (nu foarte reușit) al lui Abbado, cu Ricciarelli și Domingo. O știam și din acel Il trovatore de la Bregenz, una dintre cele mai provocatoare puneri în scenă realizate vreodată de Robert Carsen. Pe de altă parte, acest adevărat fenomen al vocilor din Georgia, din ce în ce mai prezente la cel mai înalt nivel, nu are cum să nu trezească o mare curiozitate. În drum spre Hotelul Intercontinental, unde aveam să o întâlnesc pe Iano Tamar, în timp ce încercam să selectez în minte un set coerent de întrebări dintre cele foarte multe pe care le provocase instantaneu acceptul artistei de a vorbi cu mine, visam cu ochii deschiși la interviul ideal. În același timp, îmi temperam așteptările, gândindu-mă la interviul rezonabil. Cum a decurs discuția, veți citi imediat, mai jos. Din punctul meu de vedere, nu a fost rezonabil. A fost fantastic.

Iano Tamar este o personalitate puternică și se observă asta imediat ce începe să vorbească. În același timp, este un artist complex, a cărui viziune asupra muzicii și vieții se bazează pe un set de valori universal valabile. O fire comunicativă și atașantă, conversația noastră a fost densă și cu un ritm foarte susținut, a cărui cadență sper să se regăsească și în versiunea scrisă. Un dialog multicultural, purtat în mai multe limbi, căci, dacă italiana era limba cea mai confortabilă pentru Iano Tamar, eu am ajuns la un moment dat să amestec și engleza și franceza ca să pot exprima mai bine întrebările pe care nu le puteam formula clar în italiană.

Seria de spectacole cu opera Tosca de la ONB continuă astăzi și duminică, 13 și 15 iunie, cu ultimele două spectacole. Nu le ratați.

Despre Opera: Înainte de toate, care este numele dvs. de familie, Tamar? Pentru că nu pot să nu leg acest nume de personalitatea istorică cea mai reprezentativă a Georgiei, regina Tamar cea Mare (1160 – 1213). Și, într-o lume a operei, în care libretele belcanto-ului sunt pline de regine și de prințese, ce-i drept, se potrivește foarte bine.

Iano Tamar: Alibegașvili este numele meu de familie. Dar cu acest nume am cântat foarte puțin, la începutul carierei, în Georgia. După ce am plecat la studii în Italia, în momentul când am debutat în Semiramide, am fost sfătuită să folosesc un nume mai simplu pentru scenă și așa a apărut numele de Tamar. O alegere destul de simplă pentru un nume de scenă, este un nume cu o puternică semnificație georgiană.

Despre Opera: Știu relativ puține lucruri despre Georgia… Îmi place foarte mult însă un regizor georgian, Tenghiz Abuladze, mare regizor…

Iano Tamar: Abuladze, da! Un regizor foarte bun, foarte mare, așa este, mulțumesc că ați amintit de el…

Despre Opera: A făcut o trilogie de filme, dar eu am văzut doar ultimele două părți. Ultimul, în special, Căința…

Iano Tamar: Da, Căința, cel despre omul politic, Beria, da, incredibil! Chiar și acum mi se face pielea de găină când îmi aduc aminte de acest film, Abuladze a fost atât de profund, atât de inteligent, încât să știe să descrie toate aceste lucruri nu într-un mod teatral… ci într-un mod… intelectual…

Despre Opera: Și erau și referiri la operă, pentru că dictatorul cânta aria din Il trovatore.

Iano Tamar: Dada, așa este! Nu-mi amintesc exact aria, dar țin minte…

Despre Opera: Era Di quella pira... Era un vis al lui Nino, soția pictorului Sandro Baratelli, arestat, în acest vis apărea dictatorul care cânta Di quella pira.

Iano Tamar: Era un simbol al răzbunării.

Despre Opera: Semnificațiile acestui film sunt foarte puternice, mesajul lui, la fel.

Iano Tamar: Da, exact, îmi amintesc în special scena finală în care bătrâna aceea, interpretată de o actriță foarte mare din Georgia, Veriko Andzhaparidze, mi se pare că acesta a fost ultimul ei rol, căuta strada cu biserica și întreabă: Strada asta merge la bisercă? Și i se răspundea: Nu, aceasta este strada Varlaam (numele dictatorului din film, n.n.), o stradă cu acest nume nu poate duce la nici o biserică. Și bătrâna: Atunci la ce servește o stradă care nu duce la biserică?

 Despre Opera: Exact!

Iano Tamar: Foarte frumos, extraordinar! Ei bine, trebuie să vă spun că eu am acasă un tablou cu exact această stradă, din realitate, dar în capătul căreia se vede o biserică ortodoxă. Am fost foarte impresionată când am văzut acest film.

Despre Opera: Filmul a fost făcut înainte de venirea la putere a lui Gorbaciov, când comunismul încă nu se terminase, fiind inițial interzis. Îmi amintesc că am văzut prima oară acest film la televiziunea rusă și că era pe vremea Perestroikăi. Și era dublat în rusă. Și după Revoluție, filmul s-a difuzat în cinematografele românești și am vrut foarte tare să îl văd, de data asta fiind în original, în limba georgiană… Este un film foarte, foarte bun! Și foarte apropiat de noi, era o limbaj comun, pentru că și noi eram o țară fostă comunistă, era un film care a fost premiat la Cannes.

Iano Tamar: De data asta în original… (râde). Un film extraordinar.

Despre Opera: Atunci am auzit pentru prima dată limba georgiană, care avea rezonanțe extraordinare, ale unei limbi arhaice, un idiom aparte, cu o muzicalitate aparte.

Iano Tamar: Ei, nu chiar, să nu uităm că avem consoane dure, dar este una dintre cele mai vechi limbi, este o limbă antică, nu are nimic de a face cu limbile slave, nici cu limbile orientale, ci este o limbă separată, cum e și limba armeană, limbi antice și foarte individuale.

Despre Opera: Georgienii, am aflat mai apoi, sunt un popor creștin de foarte multă vreme.

Iano Tamar: De la începutul secolului IV! Atunci a pătruns creștinismul în rândul poporului, prin Santa Nino, care nu era georgiană, ci venea dintr-o altă zonă, Cappadocia, ea a adus crucea creștină în Georgia. Iar Nino este un nume popular și folosit în Georgia, pe fiica mea o cheamă Nino!

Despre Opera: Și există și o soprană, Nino Machaidze.

Iano Tamar: Sigur, și Nino Surguladze…

Despre Opera: Și Tamar este un nume frecvent. De exemplu Tamar Iveri.

Iano Tamar: Da, Tamar Iveri, dar Iveri la ea este numele de artistă, ”Iveri” este vechiul nume al Georgiei.

Despre Opera: Exact! De la Iveria! Și Colchida, și de aici ajungem la legenda lui Iason – Giasone !

Iano Tamar: Și Medeea, despre care se spune că era grecoaică, dar de fapt era georgiană! Și apoi legenda spune că Medeea și-a ucis fii. Dar există o a doua versiune, care spune că grecii i-au ucis, însă, ca să fie cu conștiința curată, au dat vina pe Medeea. E fascinantă povestea…

Despre Opera: Ați cântat Medeea ! Are o semnificație specială pentru dvs. să cântați Medeea ?

Iano Tamar: Cum să nu? Da! De mai multe ori, în producții foarte importante. Este o mândrie! E ca și cum aș lua eu toate inițiativele, ca și cum i-aș arăta eu regizorului caracterul georgian. Este un rol pe care îl cânt cu ușurință și cu o anumită libertate, în mod clar.

Despre Opera: Medeea era unul dintre rolurile cele mai mari ale Mariei Callas.

Iano Tamar: Exact! Ei îi venea cel mai bine acest rol, dintre toate, pentru că era grecoaică. Dar ea a răspuns la un moment dat, fiind întrebată despre originea ei, că nu era grecoaică, fiind născută la New York (râde). Callas știa cu siguranță adevărul.

Despre Opera: Încă un rol puternic.

Iano Tamar: Un rol îngrozitor. E un rol pe care îl iubesc la modul absolut, e puternic de la un capăt la altul. Incredibil. Cu diferența că acum noi, aici, vorbim despre  Tosca, geloasă, care ucide, are un temperament sanguin, în schimb la Medeea nu e gelozie, ci mai degrabă un orgoliu, nu e iubire, ci mai degrabă o mândrie foarte mare : cum, el m-a înlocuit cu alta?  E foarte diferit. De aici se naște dramatismul atât de profund al răzbunării. E o mândrie feminină, un alt fenomen.

Despre Opera: E o experiență foarte frumoasă din cariera dvs, Medeea.

Iano Tamar: Am cântat în franceză, cu recitative vorbite, există și un disc, cu Medeea pe care am cântat-o la Festivalul de la Martina Franca, în Italia.
Este un festival foarte frumos, foarte special, unde se cântă lucrări uitate și redescoperite – eu am cântat diverse producții – Pacini – L’ultimo giorno di Pompei, Massenet – Roma, care nu se mai cântase de la premiera de la Monte Carlo din 1912. Totul se înregistra cu casa de discuri Dynamic.
Am cântat și Macbeth, prima versiune, cea din 1847, apoi Le trouvere, în franceză, de Verdi… Robert Bruce de Rossini, care este practic o pastișă, cu momente din diferite opere de Rossini, La Donna del Lago, Guillaume Tell. M-am distrat de minune cântând această operă. Și multe altele… Mi-a plăcut mult să cânt aceste opere necunoscute mai ales pentru că nu aveam posibilitatea să le ascult cântate de alții, ca să le studiez. Știți cum fac cântăreții moderni – ascultă înregistrări, compară, studiază. Dar eu m-am obișnuit să studiez un personaj fără să-l ascult și este o metodă foarte frumoasă, pentru că după aceea descoperi că faci, intuitiv, niște lucruri pe care le-au făcut marii artiști. Este o metodă extraordinară. De pildă, în Macbeth făceam intuitiv ceva, așa cum îmi dicta inima, ca mai apoi să descopăr că și Callas făcuse același lucru. Am fost uimită… Mi-am spus : Nu se poate !!! (râde)
Să nu mă înțelegeți greșit, eu nu vreau să mă compar nici cu Tebaldi, nici cu Callas, cu atât mai puțin cu alte cântărețe pe care le respect mult, dar principiul meu a fost întotdeauna să scot la iveală toată capacitatea, toată personalitatea de care dispun.

Despre Opera: Dar cum se face că în Georgia aveți multe soprane de renume mondial? E ceva special la școala de canto de acolo?

Iano Tamar: De multe ori mi s-a pus această întrebare. Eu răspund așa: și românii aveți mulți interpreți cu voci foarte frumoase. E o chestiune de natură, așa se nasc oamenii, cu voci frumoase.

Despre Opera: Știu însă și Trubadurul în care ați cântat dvs., de la Bregenz. Costumele erau făcute de o româncă, Miruna Boruzescu. Care a murit acum o lună, am aflat recent.

Iano Tamar: Am lucrat cu ea! O femeie minunată!! Și cu el, cu Robert Carsen, am lucrat. Erau tot timpul împreună. Ce păcat… Ce femeie extraordinară!

Despre Opera: Cu regizorul român Andrei Șerban ați făcut vreo producție? Îl cunoașteți?

Iano Tamar: Nu, ce producții importante a făcut?

Despre Opera: Lucia di Lamermoor la Paris, Italianca în Alger tot la Paris, Les Indes Galantes, Turandot la Covent Garden.

Iano Tamar: Nu cânt acest repertoriu, de asta nu îl știu.

Despre Opera: Mă gândeam că ați cântat Rossini și..

Iano Tamar: Din Rossini am făcut Semiramida, La Donna del Lago, Otello – ce minune!!! Desdemona lui Rossini – ce personaj! Desdemona lui Verdi e blândă, tandră, cea a lui Rossini este puternică! Aria salciei e lirică, dar recitativul de după, când îl așteaptă pe Otello, spune clar că ceva nu e în regulă. Și când Otello o ofensează, când o acuză că e infidelă, zici că e Medeea. Mi-a plăcut foarte mult s-o cânt! Foarte frumoasă!

Despre Opera: Ați cântat în copilărie, în corul bisericii? (Notă: vezi și studiul Amurgul zeilor publicat pe acest blog)

Iano Tamar: În timpul comunismului? Glumiți? Erau coruri, dar nu era posibil politic să cânți în cor. Sigur, se știe că biserica ortodoxă nu există fără cor și erau copii, studenți care mergeau și cântau, ca să mai câștige un ban, dar cu mare prudență. Deși, știți cum e din punct de vedere psihologic, cu cât era mai interzis, cu atât era mai atrăgător… Dar eu nu cântam în corul bisericii pentru că nu aveam timp, aveam condiții bune de studii când eram studentă, deci nu aveam nevoie. Din fericire aveam o bursă bună, aveam din ce să trăiesc. Iar condițiile de viață erau bune în Georgia pe atunci, nu eram în Rusia. Deci întrebarea era cum de avem voci așa frumoase în Georgia. Nu știu dacă știți muzica populară georgiană – este foarte bogată. Vă asigur că nu există nici un georgian care să nu poată cânta pe trei voci. Vă asigur! Este ceva incredibil. Pur și simplu este ceva cu care se nasc în sânge. Muzica populară georgiană este incredibil de frumoasă!!

Despre Opera: Am ascultat la Festivalul Enescu, dirijorul Vladimir Spivakov a dat un bis din Haciaturian, un dans georgian, de fapt caucazian dar revendicat de toate popoarele din zonă, Lezghinka din baletul Gayane. A fost fabulos!!

Iano Tamar: A, daaaa, dansul georgian! Minunat!!! Dansurile georgiene sunt magnifice! Eu locuiesc de 25 de ani în Italia și nu am văzut niciodată ceva atât de extraordinar, atât de bogat. Deci, înainte de operă, exista în Georgia o tradiție folclorică bogată.

Despre Opera: Și în România era o secțiune de folclor la Conservator. Iar folclorul a fost cultivat de sistemul comunist, era o politică culturală. Însă folclorul mediatizat la radio sau la televiziune era și este încă modificat, ideologizat, falsificat, din ce în ce mai puțin asemănător cu originalul.

Iano Tamar: Și eu am studiat folclorul, la Conservator. Da, clar, aveți dreptate. Este un lucru pe care nu l-au făcut bine comuniștii din punct de vedere cultural: făceau totul pentru propriul lor interes. Folclorul georgian nu a fost atins de comuniști, pentru că era vorba despre atitudinea poporului. Existau pe vremea comuniștilor grupuri de dansatori care mergeau prin toată lumea, Ramishvili și Sukhishvili, de pildă, și îi uluiau pe toți. Iar regizorii de nivel înalt îi cunosc toți.
Iar folclorul georgian s-a născut așa, pe câmp, începea unul să cânte, apoi venea următorul, cu al doilea tip de voce, apoi intra al treilea, basul, și așa lua naștere polifonia. Sigur, Bach a utilizat polifonia, dar în folclorul georgian sunt cântece polifonice de foarte multă vreme, și foarte diferite. Pentru că Georgia este muntoasă, fiecare populație avea propriile cântece. Și munții i-au permis Georgiei să rămână oarecum independentă – romanii intraseră până la un punct, dar nu au reușit să treacă mai departe.

Despre Opera: Nu v-am întrebat din întâmplare despre tehnica de cântat, pentru că vocile spinto și dramatice sunt rare…

Iano Tamar: Vocea mea se definește așa: soprană dramatică de agilitate.

Despre Opera: Aceste voci sunt rare, nu sunt voci pe care să le găsești peste tot. Sunt voci puternice, pătrunzătoare. Orchestra lui Keri-Lynn Wilson cânta foarte tare, dar dvs nu ați avut nici o problemă să treceți prin acest sunet.

Iano Tamar: Mulțumesc foarte mult!! Ne este mereu teamă, pe scenă, că nu o să ne auzim de orchestră sau din cauza acusticii sălii. În general, și nu vorbesc de cazul special de acum, dirijorii tind să cânte ca la un concert simfonic și să uite că noi suntem pe scenă, cu două corzi vocale, și trebuie să ne luptăm, o persoană, cu 50 sau chiar 100 de instrumente.

Despre Opera: Și, în plus, este Puccini, care a făcut din partitură un zid de sunete, de muzică. Soliștii trebuie să pătrundă prin acest zid, e foarte dificil, și am fost extaziat de modul în care ați reușit să treceți prin acest zid, iar bărbații nu au reușit. Tenorul era mai bun din acest punct de vedere, dar baritonul nu prea se auzea când orchestra cânta tare. Dar dvs ați fost extraordinară. Și fără efort. (râsete)
De câte ori ați cântat Tosca? 

Iano Tamar: La Montpellier acum 8 ani, la Paris, Berlin, Tokyo, 5 producții în total. Plus cea de acum. Nu este opera pe care să o iubesc cel mai tare. Iubesc tot ceea ce fac, pentru că lucrez în așa fel încât să iubesc ce fac. Pe Tosca o iubesc, dar sufletul meu nu este în ea.

Despre Opera: Mi-ați servit foarte bine această replică, pentru că multe soprane, de exemplu Angela Gheorghiu în prezentarea DVD-ului ei cu Tosca din 2011, obișnuiesc să spună: Îmi place Tosca pentru că mă joc pe mine însămi. Se identifică poate nu atât de mult cu personajul Floriei, cât mai degrabă cu ideea de divă. E greu de spus însă ce însemna o divă pentru Puccini în 1901 sau pentru Sardou în 1887 sau pentru societatea romană de la 1801, cât din conceptul de divă de atunci se regăsește în 2014…

Iano Tamar: Da, chiar așa? (râde)

Despre Opera: Interpretarea dvs din București nu este cea a unei dive care cântă despre propria ei persoană.

Iano Tamar: Nu, sigur că nu.

Despre Opera: Tosca dvs este foarte dramatică, are o mare personalitate, puternică, dar care reușește să stăpânească toate situațiile, care se impune asupra lui Scarpia, care domină scena, care nu face drame din toate detaliile. Ați cântat într-o manieră dramatică, ce mi-a amintit de Renatta Scotto.

Iano Tamar: Da? Asta este incredibil!!! (râde)

Despre Opera: Da, da, este o înregistrare cu Scotto, Levine, Domingo, Bruson, de prin 1980. Când am ascultat prima oară această înregistrare și am auzit-o pe Scotto, nu am fost impresionat.

Iano Tamar: Era un pic rece, nu?

Despre Opera: Da, da, puțin rece, nu înțelegeam de ce cânta așa. Dar îmi amintesc că am citit niște critici care spuneau că Scotto este foarte dramatică, că este o lecție de cântat. Nu înțelegeam de ce, vă mărturisesc. Dar după ce v-am văzut, am început să înțeleg de ce criticii francezi au adus aceste elogii Renattei Scotto, abia duminică seara am înțeles cauza pentru care era atât de apreciată, numai după ce v-am auzit cântând. Nu zic că este același mod de a cânta, dar există o anumită similaritate.

Iano Tamar: Mulțumesc mult, sunt foarte onorată să fiu comparată cu Scotto, care este o soprană foarte mare!

Despre Opera: Cred că este un mod de a cânta care se pierde, acest tip de Tosca este din ce în ce mai rară, acest mod dramatic de a cânta. Acum se cântă o Tosca mult mai lirică. Vă mulțumesc pentru acest spectacol. Păcat că nu ați cântat cu Marcello Giordani. Mi-ar fi plăcut mult să vă văd cântând cu el.

Iano Tamar: Da, e trist, știam că va veni el, am mai cântat împreună – la Viena, Rossini, Ernani de Verdi, este o persoană incredibilă, îmi place mult.

Despre Opera: Dar va veni totuși pentru un recital, pe 17 iunie, din câte am înțeles. Mă gândeam că poate nu i-a plăcut producția, poate acesta era motivul pentru care nu a venit, dar nu contează prea mult.

Iano Tamar: Nu, nu cred. Cred că a anulat spectacolele, pentru că are probleme de sănătate și ca să își menajeze vocea pentru recital. Asta e foarte bine, că totuși vine!

Despre Opera: Deci, în rolul Tosca, ați făcut patru producții, în patru regii diferite. Modul dvs de a cânta acest rol s-a modificat în funcție de producție?

Iano Tamar: Nu, eu cânt întotdeauna la fel, tradițional. Cea mai frumoasă producție în care am cântat a fost cea făcută de Werner Schroeter la Paris.

Despre Opera: O producție clasică?

Iano Tamar: Da, dar foarte elegantă, am fost foarte fericită în acea producție.

Despre Opera: Mie mi-a plăcut și producția de la București. Unei părți a publicului, mai conservator, nu i-a plăcut foarte tare.

Iano Tamar: Cel mai mult îmi place ultimul act, în această producție. Unul dintre aspectele față de care am o rezervă în această producție este… totuși, de ce ne țin așa departe de public, pe podiumul acela? Mie îmi place să provoc publicul, să fiu foarte aproape de el.

Despre Opera: Cum vi s-a părut publicul român?

Iano Tamar: Minunat! Publicul care mi-a plăcut cel mult a fost la Paris, la Bastille. Aici publicul este foarte călduros, dar se vede că nu este succesul cu care sunt obișnuită. Se vede imediat dacă publicului îi place sau nu. Tosca este un spectacol care trebuie să demoleze teatrul, ori aici nu s-a întâmplat așa. Publicul este un ochi obiectiv peste tot, indiferent de popor. Dacă te aplaudă tare, spectacolul e tare, dacă e așa și așa, spectacolul e așa și așa. Iar dacă nu te aplaudă deloc, atunci e… deloc. Iar aici a fost, din punctul meu de vedere, bine, dar doar bine… Și nu cred că este din cauza mea, ci și modul în care a fost receptată această producție este clar unul dintre motive.

Despre Opera: În România există o tradiție puternică a producțiilor clasice, cele moderne sunt foarte, foarte rare. Există și producții moderne, dar complet de neînțeles. Dar nu e cazul cu această Tosca – este o producție cu o regie logică.

Iano Tamar: Total de acord. Eu nu spun că o producție nu îmi place, dar contează mult cum lucrez cu regizorul. Am lucrat cu mulți regizori, am făcut Requiem de Verdi în formă scenică. Am spus că nu o voi mai face niciodată, pentru că nu a existat comunicare. Totuși, în actul II al acestei Tosca eu aș schimba câteva lucruri – de pildă, personalitatea diabolică a lui Scarpia vi se pare că este evidentă sau nu?

Despre Opera: Nu, nu este evidentă… Dar este o Tosca mai apropiată de Medeea. O Tosca ce îl domină pe Scarpia. Scarpia este ca un admirator al Toscăi, se privește în oglindă când cântă Tosca e un bon falco, se crede o divă, ca Tosca, dar când trebuie să o tortureze pe Tosca, atunci Tosca rezistă și îl omoară, ca o asasină, e Medeea, nu e Tosca!

Iano Tamar: Da, exact! (râde cu poftă)

Despre Opera: După această scenă, când Scarpia moare, vă uitați și dvs în oglindă… Foarte tare!!

Iano Tamar: Hahahaha!

Despre Opera: Sigur, vorbesc în numele meu, nu al publicului, cel puțin în cazul acestei producții probabil că am fost mai deschis către provocare față de alți spectatori.

Iano Tamar: Dar să știți că mi-ar fi plăcut să fiu mai aproape de public măcar pentru aria mea, singura mea arie, dar nu era posibil, pentru că, dacă mă mutam, nu mai cădea lumina pe mine cum trebuia… Singura mea arie… În fine, ideea este că îmi place să mă confrunt cu publicul, să-l înfrunt, dar mai precis, să stabilesc o legătură directă, o comunicare cu publicul.

Despre Opera: Atunci, la ultima reprezentație, vă puteți muta singură mai spre public…

Iano Tamar: Da, mie nu mi-e frică să mă mut pe scenă și să am inițiative de regie, pentru că am lucrat cu mulți regizori, am făcut și montări clasice și moderne, iar în cele moderne chiar am mai multe idei, dar când este vorba despre spectacole deja făcute, nu pot face asta… Dacă lucrez de la început o producție nouă, dacă se construiește o producție cu mine, îmi dau cu părerea, dar așa, respect ceea ce s-a făcut deja. Altfel, dacă schimb ceva, o să fie ieșit din context, nu o să mai meargă.

Despre Opera: În Georgia reveniți des ca să cântați?

Iano Tamar: O singură dată – am debutat acolo în 1989, în Un ballo in maschera, apoi am plecat la studii în Italia.

Despre Opera: Publicul georgian nu vă cheamă să cântați?

Iano Tamar: Da și nu, pentru că politica s-a schimbat, generația de acum este mai închisă politic, după anii 90, când nu aveam nici lumină, nici gaz, s-au schimbat multe. Era greu pe atunci, nu erau nici bani de mâncare, dar să mai mergi la teatru.. Și totuși, teatrul funcționa, opera la fel, chiar dacă nu erau nici gaz, nici lumină, mergeam fără bani, făceam ce puteam. Georgienii iubeau mult arta, făceau sacrificii. Am făcut un concert, desigur, fără să primesc vreun ban. Dar acum oamenii nu mai au timp pentru cultură, acum se discută mult politică. Probabil știți că rușii avansează pe teritoriul nostru… Plus că mulți georgieni au plecat spre Europa sau America.

Despre Opera: Ne putem imagina o legătură între discuția noastră și începutul ei: o Tosca într-un climat politic al anilor 50, într-o Georgie comunistă, a lui Stalin, cu o cântăreață de operă pe nume Tosca, la Tbilisi, cu dictatorul din filmul lui Abuladze, cu preotul din film, care este arestat, putem imagina un scenariu pentru Tosca din Europa de Est, pentru că scenariul este paralel, comunismul a făcut același rău tuturor popoarelor din această parte a Europei… E o idee pentru o viitoare Tosca! Dacă vă reîntâlniți cu Peter Konwitchny… Care este extraordinar, Don Carlos al lui m-a lăsat mască…

Iano Tamar: Ce minune!! Pe Konwitschny îl ador!! Lui îi datorez activitatea mea pe scenă! Înainte să îl întâlnesc, când repetam, marcam doar, știam că energia mea va ieși mai târziu, cu publicul. Iar Konwitschny mi-a cerut să cânt și la repetiții ca și cum ar fi un spectacol. A fost foarte greu, dar mi-a introdus un motor în organism, așa că de atunci, când sosesc la repetiții, sunt gata de lucru, ca o nebună. Colegii mei îmi spun că nu au mai văzut așa ceva, că le induc și lor o tensiune, toți încep să lucreze pentru mine și ca mine.

Despre Opera: Ce-i drept, tatăl lui Peter Konwitschny, Franz Konwitschny a fost un renumit dirijor și se spune, anecdotic, că Peter ar fi învățat notele muzicale încă înainte de a învăța alfabetul! Deci puteți să vă gândiți la această Tosca pentru Europa de Est – Tosca, o artistă din Tbilisi, Budapesta, București…

Iano Tamar: Dar ce fantezie aveți…

Despre Opera: Scarpia – un ofițer KGB sau de la Securitate.

Iano Tamar: Am făcut Macbeth cu Carsen, la Koln, apoi la Geneva (la premieră am fost eu), exact montată în această perioadă, cu KGB, într-un birou KGB, Macbeth – erou KGB. (râde)

Despre Opera: Și un pictor cu barbă, ca artiștii din est pe vremea comuniștilor, sau cum era Sandro Baratelli din filmul lui Abuladze, sau cum îl știm în România pe Constantin Brâncuși… Cu pictura din biserică – o pictură creștină din est, ortodoxă, bizantină. Putem lega asta cu povestea cu strada, cu biserica. Așa ceva se poate prezenta într-o țară din est. Cu cântăreți care au plecat în marile opere din lume și acum revin să cânte pentru un public care cunoaște această istorie, istoria lor... (râsete)

Iano Tamar: Ce minune, ce minune!!! Ca să vezi cum există astfel de momente magice…

Despre Opera: Vă mulțumesc pentru această discuție pe care mărturisesc că o resimt ca fiind ieșită din comun, și vă rog să-mi acordați un autograf pentru cititorii blogului „Despre Opera”.

Iano Tamar: Cu mare plăcere, și eu vă mulțumesc!