La serva padrona, spectacolul regizat de mine, va fi prezentat din nou sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19:00, la Cercul Militar din Craiova. Proiectul Cleopatrei David a fost invitat la Festivalul Internațional de operă Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova.

Bilete (încă) se găsesc, online, aici: https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona

Am acordat un interviu dlui Florin Firu pentru Radio România Actualități, un interviu care va fi difuzat chiar în ziua spectacolului. Îl transcriu mai jos:

Radio România Actualități: Festivalul internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova, propune sâmbăta viitoare, de la ora 19, spectacolul La serva padrona. Despre acest eveniment primim informații în cele ce urmează și de la cunoscutul critic de operă Alexandru Pătrașcu, aflat alături de noi prin telefon. Bună ziua!

Alexandru Pătrașcu: Bună ziua! Și mulțumesc pentru invitație! 

RRA: Debutați ca regizor în acest proiect. Care vă este starea de spirit? Cum vă regăsiți în această postură?

A.P.: Mă regăsesc neașteptat de confortabil. Ca să fiu precis, debutul s-a întâmplat anul trecut, când acest spectacol a avut premiera la Sala Dalles din București. A fost chiar cu câteva zile înainte de premiera Operei Naționale București din deschiderea stagiunii și evenimentele au fost așa, puțin la concurență, aș putea zice. Mă bucur foarte mult că am avut la vremea respectivă multe cronici pozitive și spectacolul a fost apreciat. Acum, pentru Craiova, evident că încercăm să îmbunătățim tot timpul acest proiect și unul din câștigurile pe care le avem este cooptarea în echipă artistică a Marinei Minoiu, a cărei prezentare, cred, e aproape inutilă. Mare balerină, cu spectacole de neuitat la Baletul Operei Naționale București, balerină la Opera Regală din Copenhaga, ea ne ajută să completăm, să fluidizăm mișcarea de scenă pentru acest spectacol care va avea ca plus și participarea orchestrei Operei din Craiova.

Drept urmare, să zicem așa, emoțiile vin pe partea asta de „hai să vedem cât de bine o să iasă, cu cât mai bine o să iasă față de data trecută”. 

RRA: În opinia dumneavoastră, care sunt motivele pentru care, spre exemplu, Marcel Frandeș spunea că este un eveniment artistic binevenit în contextul agitat al cotidianului? Cu alte cuvinte, aș vrea să lansez și eu o invitație radiofonică pentru public de a veni să vadă acest spectacol. 

A.P.: Chiar dacă La serva padrona e o operă compusă cu foarte multă vreme în urmă, a cărei punere în scenă clasică, în general, anticipează cumva personajele comice din Bărbierul din Sevilla, mă refer la Don Bartolo aici, în același timp, la vremea premierei absolute, la vremea creației acestei opere, ea făcea să rezoneze publicul din sală, spectatorii se regăseau în personajele de pe scenă.

Ori, tocmai asta a fost și ideea spectacolului nostru: de a face ca spectatorii de astăzi să rezoneze cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Drept urmare, nu e vorba de vechea poveste clasică a unei servitoare istețe și șirete, care reușește să pună mâna pe inima stăpânului și, evident, și pe banii lui. Contextul este mutat în zilele noastre, în care Serpina este o femeie demnă, în care Serpina nu utilizează atât de mult șiretlicul, cât inteligența și valorile morale ale lumii în care trăim. Iar Uberto nu mai este bătrânul plin de făină din producțiile clasice, ci este un tânăr din zilele noastre, conectat la realitățile din jurul lui, atât din mediul virtual, cât și din mediul său imediat, iar conflictul celor doi, pentru a fi subliniat, se desfășoară în jurul unei mese, care ne amintește de o masă foarte celebră din politica ultimilor ani. Și ei se îndrăgostesc treptat, într-un proces care poate să pară foarte similar tinerilor care ar putea să vină în sală și să se regăsească în aceste personaje.

RRA: Sunteți un foarte cunoscut și apreciat critic de operă. V-aș întreba și pe dumneavoastră care este locul sau cum se plasează spectacolul de operă independent pe piața culturală, în oferta culturală a României de astăzi? 

A.P.: Practic, aproape că nu există în oferta culturală a României de astăzi și asta dintr-un motiv obiectiv: producția de operă este extrem de scumpă. De asta și teatrele de operă din România primesc subvenții atât de mari pentru a acoperi costurile legate de personalul implicat într-un asemenea spectacol. Vorbim de orchestre cu zeci de oameni, de coruri cu zeci de oameni, de soliști, de personal tehnic și așa mai departe. Finanțarea unei producții de operă e foarte costisitoare, nu-și recuperează costurile niciodată, de unde și nevoia de subvenție.

Drept urmare, în mediul privat, ca proiect independent, e virtual imposibil de realizat așa ceva fără obținerea unei finanțări consistente, atât private cât și de stat. Însă tocmai de aceea, noi am ales acest titlu, care este propriu zis o operă de cameră, cu două personaje. Mai există și un al treilea, care e mut. Dar tocmai pentru că resursele utilizate au niște costuri, să spunem așa, controlabile.

Deci, în condițiile acestea, evident, ar fi ideal ca în România să existe cadrul prin care producții independente de operă să poată să fie prezentate publicului, pentru că așa cum există în acest moment sistemul de angajări din teatrele de stat, primenirea generațiilor de cântăreți din teatrele de operă se face cu foarte mare greutate. Există generații după generații de cântăreți tineri, foarte talentați, care încă poate nu au confirmat la nivelul unei cariere, dar care merită să fie ascultați în calitate de promisiuni, așa cum e cazul acestui tânăr bariton, Andrei Marinache, din spectacolul nostru, în care joacă rolul lui Uberto, o voce cu adevărat promițătoare și în a cărui carieră sper foarte mult.

Practic, zona asta a teatrului de operă independent ar putea fi o rampă de lansare și de confirmare pentru tânăra generație de cântăreți în România. Dar nu se întâmplă acum.