Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Rondul de după amiază


N-am avut bilet la Zubin Mehta. Îl mai văzusem în două rânduri, odată cu Maggio Musicale Fiorentino („Le Sacre du printemps” – bună, fără panaș, dar un bis uluitor cu uvertura „La Forza del destino”) și odată cu Filarmonica Israelului („Simfonia a IX a” de Beethoven, execrabil executată). Ce-i drept, Repin și Ceaikovsky atrăgeau foarte mult, dar așa a fost să fie…

Am ajuns astfel la Ateneu, la concertul Romanian Brass, o formație de soliști ai Filarmonicii „George Enescu”, cu un program mai puțin obișnuit, de muzică contemporană. Brass – adică alămuri. În mod special. Cred că anticipam o tortură lungă și disonantă, ca să mă lecuiesc de experimente. Totuși mă atrăgea Stravinsky-ul de pe afiș. Am o slăbiciune pentru el.

Ca s-o iau în ordine. Sala era nu chiar plină, dar lumea a continuat să sosească pe parcursul concertului. Tinerii au dominat publicul și păreau, mulți dintre ei, chiar avizați, probabil studenți la Conservator. Atmosfera s-a resimțit din acest motiv.

Treaba a început destul de brusc cu o „Fanfare for The Common Man” de Aaron Copland, compusă în 1942. A fost, nici mai mult, nici mai puțin decât spectaculos. Trei percuționiști pe scenă și alămurile în culise, dirijorul părea redundant în prima fază (când cânta doar percuția), apoi m-am lămurit, avea multe de dus. Ritmul de fanfară, chiar foarte impresionant, era dublat de tot felul de trompete, tubă, corni și multe alte sunete războinice pe care nu le-am identificat în totalitate, dar impresia de muzică totuși nu foarte complicată, însă de mare efect, a fost cât se poate de plăcută, aproape că mi-a părut rău că s-a terminat.

Capul de afiș, pentru mine cel puțin, era „Concertul pentru pian și instrumente de suflat” (1924) de Igor Stravinsky, cu un anume Michael Roll solist. Pentru cei neamatori aș spune că Stravinsky e pentru genul simfonic cam ce este Metallica pentru rock: violență și furie dar și frumusețe și o forță de atracție irezistibilă. Nu-l știu pe Michael Roll, n-a cântat probabil rău, concertul, inedit pentru mine, a fost reușit, chiar dacă tocmai ineditul orchestrației îl făcea atractiv. Câteva accente tipice ale acestei furtuni a muzicii, cum e Stravinsky, au ieșit în față destul de bine. Mi-am dat seama apoi că sunt din „Petrușka”, după ce am mai studiat un pic gazeta (de perete) a festivalului. Sunt malițios un pic, la capitolul avancronică stă totuși chiar foarte bine. Cu cronicile de concert nu mă împac deloc. Roll a dat și un bis cu ceva de Richard Strauss. A fost OK.

Eram un pic dezamăgit, urma o lucrare de (The) Adrian Iorgulescu și apoi un Hindemith. Nu pentru ei venisem, n-aveam așteptări.

Când colo, m-am trezit prins de temele „Rondo-ului de noapte” (2010), cea gravă a referinței către tabloul lui Rembrandt (singura imagine audio pe care o aveam era cea a unei piese de lui King Crimson – dar n-avea nimic de-a face cu muzica din seara asta) și cea aproape bufă a personajelor lui Caragiale. A fost chiar plăcut și interesant, oricum, mult mai interesant decât vreun Enescu chinuit, băgat cu forța pe gât vreunei orchestre care numai de asta n-avea chef. Da, chiar a fost mai „cool” decât Enescu. Studenții din jurul meu erau de-a dreptul entuziaști. „Rondo-ul…” a fost executat în premieră absolută (ce înseamnă „în primă audiție”?).

Rembrandt – Rondul de noapte (1642)

N-am spus nimic despre dirijor? Adrian Petrescu este prim solist al Filramonicii, la oboi. El e inițiatorul „Romanian Brass”-ului și dirijorul ei. Lucrarea lui Adrian Iorgulescu începe cu o temă solo pentru oboi, pe care dl. Petrescu a cântat-o foarte bine, cu tehnică bună și un sunet foarte reușit. Apoi a lăsat oboiul, a luat bagheta și a continuat concertul ca pe cel mai normal lucru din lume. Și a făcut-o foarte bine.

O noapte furtunoasă

Mi s-a părut evident că sarcasmul muzicii trimite cu destulă încrâncenare la zilele noastre, românești și frustrate. Până la urmă, cred că și omul politic a avut ceva de spus aici, nu numai compozitorul. În orice caz, mi-a plăcut, inclusiv „happening”-ul din final, când toată deriziunea sugerată de muzică se stingea în sunetele unei cutii muzicale, odată cu luminile. Aplauzele de la final au fost sincere, cei doi Adrian (Petrescu și Iorgulescu), pe scenă, salutând publicul, își stăpâneau destul de greu emoțiile, succesul le părea neașteptat. Era meritat.

Hindemith – „Muzică de concert pentru coarde și suflători„, aproape că nu l-am mai ascultat cu atenție, deși lucrarea era sigur interesantă. Tot din cauza „Rondo-ului” la care-mi rămăsese mintea. În orice caz, refrințele la jazz de care amintea programul nu mi s-au părut chiar așa evidente. Dar asta era mai puțin important, totuși contrapunctul suflătorilor făcea toată muzica, iar băieții din Romanian Brass (majoritatea foarte tineri), chiar și-au făcut meseria cu talent și cu pasiune, aș putea spune. Bravo lor!

P.S. Păcat, mare păcat că nu au făcut publicitate concertului și ideii de premieră absolută. Sigur Mehta era mult mai atractiv, dar ar fi venit și amatori de muzică cntemporană mai mulți. Pe măsură ce rememorez, îmi aduc aminte cu o plăcere tot mai mare de această după amiază.

5 comentarii la “Rondul de după amiază

  1. Nicoleta Dascalu
    Septembrie 20, 2011

    Repin a fost fabulos… Împreună cu orchestra, au cîntat cu o duioșie tristă și pătrunzătoare. Poate că, într-adevăr, orchestra aceasta nu cîntă cu panaș, dar are o blîndețe și o tristețe (mă repet) cum rar am întîlnit. De-abia aștept să îi reaud azi! Zubin Mehta, însă, este un personaj! Viu, elegant, frumos, modest, mi-a fost greu să cred că are 75 de ani!

    Apreciază

  2. OperaOnline
    Septembrie 20, 2011

    @Nicoleta: exact la duiosie m-am gandit si eu. DIn primele minute!

    Apreciază

  3. Nicoleta Dascalu
    Septembrie 20, 2011

    Revin – foarte interesantă cronica dvs… Mi-ar fi plăcut și mie să ascult Stravinsky, despre care am aceeași părere 🙂 Dar m-a speriat cantitatea cam mare de contemporaneitate și, în plus, nu sunt o fană a alămurilor. Mă bucur că dl Petrescu a fost în formă și a avut succes, îl „știu” de multă vreme, cam de cînd merg la Ateneu… Sper ca Enescu 2013 să includă, într-un fel sau altul, și cronicile/blogurile iubitorilor de muzică, asemeni celui de față. Am avea toți de cîștigat!

    Apreciază

  4. Laurențiu
    Septembrie 20, 2011

    Bravooo. Mulțumim pentru toate admirațiile. Ești un foarte bun critic „adevarat” din punctul meu de vedere. Este super frumos tot ceea ce scrii. Nu te lasa niciodata.

    Apreciază

  5. Pingback: Christian Badea prezintă FGE | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 19, 2011 de în Cronica, Muzica, Spectacole şi etichetată , , , , , , , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.465 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: