A fost un an fără Festivalul Enescu, în care instituțiile muzicale din România au încercat să iasă din mediocritate și au reușit în bună măsură. Topul care urmează este unul foarte subiectiv, din mai multe motive. În primul rând, pentru că am ratat o serie de evenimente despre care am auzit și citit apoi că au fost de bună calitate. De exemplu, nu am fost la Festivalul Orchestrelor Radio. Apoi, stagiunea de operă din România a însemnat pentru mine doar București și Iași, nu am apucat să văd nimic de la Cluj sau de la Timișoara. Pe de altă parte, acesta este un blog, drept urmare, clasamentul care urmează este mai degrabă o combinație de criterii de evaluare a unui moment muzical trăit pe viu cu un fel de electrocardiogramă personală a emoțiilor induse de aceleași momente.

Dincolo de aceste precizări, lista rămâne deschisă și supusă comentariilor.

1.Gaetano Donizetti: Lucia di Lammermoor – Opera Națională Română Iași
Septembrie 2014; Regia: Andrei Șerban, regizor secund: Daniela Dima, decor: Octavian Neculai, costume: Lia Manțoc; Dirijor: Vlad Iftinca
Lăcrămioara Hrubaru Roată/Diana Țugui (Lucia), Florin Guzgă/Călin Brătescu (Edgardo), Jean Kristof Bouton/Adrian Mărcan (Enrico), Andrei Fermeșanu/Andrei Apreotesei (Arturo), Octavian Dumitru (Raimondo), Laura Scripcaru/Maria Macsim Nicoară (Alisa), Tiberiu Rusu /Alexandru Savin(Normanno)

Producția lui Andrei Șerban de la Opera Bastille e legendară, dar nu mi-am imaginat înainte de a o vedea pe viu că ar putea fi atât de puternică. Am văzut-o de două ori, în ambele distribuții, și de fiecare dată, la ieșirea din teatru, mi-a trebuit jumătate de oră ca să-mi recapăt suflul, chiar dacă știam foarte multe despre acest spectacol. Distribuția ieșeană s-a descurcat neașteptat de bine, singurul regret fiind acela că nu am putut vedea pe scenă un cuplu Diana Țugui – Florin Guzgă. Nopțile ieșene ale Luciei di Lammermoor au demonstrat foarte clar că  spectacolul de operă ideal este acela în care regia și muzica sunt la fel de importante. Am dedicat acestor spectacole nu mai puțin de șase articole, un număr care spune destul de multe despre cât m-am gândit la ele. Și la faptul că Andrei Șerban este un geniu.

2. Giuseppe Verdi: La traviata – Opera Națională București 
Octombrie 2014, Dirijor: Alexander Prior; Regia și mișcarea scenică: Paul Curran; Scenografia: Gary McCann; Lighting design: Paul Hakenmueller;
Aurelia Florian/Siphiwe McKenzie – Violetta Valéry; Ioan Hotea/Lucian Corchiș – Alfredo Germont; Ionuț Pascu/Iordache Basalic – Giorgio Germont; Andrei Lazăr – Gastone, viconte de Letorières; Sidonia Nica – Flora Bervoix; Cristina Eremia – Annina; Vasile Chișiu – Baronul Douphol; Daniel Filipescu – Marchizul D’Obigny; Iustinian Zetea – Doctorul Grenvil; Florian Ioniță – Giuseppe, servitorul Violettei; Alin Mânzat – Comisionarul; Adrian Ionescu – Servitorul Florei

O producție nouă, pentru o stagiune nouă, a uneia dintre cele mai prizate de public opere de Verdi. Nu a fost atât de intensă emoțional precum Lucia di Lammermoor de la Iași, dar a fost strălucitoare și plină de bun gust. Pentru o dată, măcar în declarația de intenție a regizorului Paul Curran, o regie modernă făcea aluzie la ceva românesc (în cazul de față, la arhitectura Bucureștiului). Din partea muzicală, m-a impresionat în primul rând teribilul Alexander Prior, un tânăr care a injectat viață într-o partitură arhicunoscută și mult uzată de interpretări mediocre. Indiferent dacă soluțiile alese de Prior se suprapuneau sau nu peste preconcepțiile spectatorilor, până la punctul în care orchestra a primat chiar și în fața soliștilor, căci distribuția a doua a fost mai slabă decât cea de la premieră (mai puțin Alfredo). Aurelia Florian a cântat foarte bine, aspirând la titlul de primadonă națională.

3. Giacomo Puccini: La bohème – Opera Națională Română Iași
Iunie 2014, Regia: Niky Wolcz, Decorul: Helmut Stürmer, Costumele: Lia Manțoc; Dirijor – Tiberiu Soare
Ana Maria Donose – Mimì, Florin Guzgă – Rodolfo, Jean Kristof Bouton – Marcello, Valentin Marele – Schaunard, Octavian Dumitru – Colline, Cristina Grigoraș – Musetta, Iulian Sandu – Benoit, Alcindoro, Andrei Apreotesei – Parpignol, Traian Hudumeac – Vameșul, Dragoș Stefan – Sergentul

Opera La bohème suferă de un paradox regizoral. Deși este o operă relativ modernă, în care personajele sunt studenți, în România cel puțin, toate punerile în scenă erau clasice și toate arătau rău, pentru că sărăcia mansardei era dublată de cea a bugetului teatrului. În acest context, premiera de la Iași a fost chiar un act de curaj, prin ruperea de această tradiție. Distribuția a fost foarte atașantă, toți soliștii fiind foarte tineri și cântând foarte bine. Și asta în centrul universitar cel mai romantic, imposibil de disociat de teiul lui Eminescu, sau de „plopii fără soț”.

4. Dmitri Șostakovici – Simfonia a VII-a în do major, opus 60, “Leningrad”
Iunie 2014, la Sala Radio
Orchestra Națională Radio
Dirijor: Tiberiu Soare

O simfonie de o forță extraordinară, a unui compozitor contemporan care abia după 1989 a început să fie înțeles cu adevărat și care a ajuns să fie considerat un urmaș al lui Beethoven. În plus, un dirijor aflat într-o zi de grație, în care temperamentul său s-a întâlnit cu un uragan simfonic. Rezultatul? O emoție viscerală.

5. Ferdinand Hérold/John Lanchbery – La fille mal gardée – Opera Națională București
Decembrie 2014; Coregrafia: Sir Frederick Ashton
Alina Cojocaru (Lise), Robert Enache (Colas), Johan Kobborg (Văduva Simone), Cristian Preda (Alain)
Dirijor: Ciprian Teodoraşcu; Pregătirea şi punerea în scenă: Malin Thoors şi Johan Kobborg; Scenografia: Sir Osbert Lancaster; Lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu; Producţie supervizată de Jean-Pierre Jouventin; Consultanță coregrafică: Michael O’Hare; Supervizare costume: Natalia Stewart; Supervizare decor: Douglas Nicholson; Maeştri de repetiţii solişti: Alina Cojocaru, Corina Dumitrescu; Repetiţii ansamblu: Florica Stănescu

O producție de balet de o valoare devenită universală, din 1965 până astăzi, ajunge să fie preluată în repertoriul curent al baletului de la ONB. În plus, Alina Cojocaru a arătat ce înseamnă baletul la cel mai înalt nivel, dincolo de perfecțiunea tehnică.

6. Giuseppe Verdi: Rigoletto – Opera Națională București
Februarie 2014; un spectacol de Stephen Barlow; Scenografia: Yannis Thavoris; Lighting design: Warren Letton; Coregrafia: Victoria Newlyn; Dirijor: Cristian Sandu
Mártin Fülöp (Rigoletto), Romina Casucci (Gilda), Paul Tabone (Ducele), Petre Burcă (Sparafucile), Polina Garaeva (Maddalena), Andrei Lazăr (Borsa), Octavian Dumitru (Contele Ceprano), Daniel Pop (Marullo), Adriana Alexandru (Giovanna), Marius Boloș (Monterone)

Acest Rigoletto este momentul în care ONB a găsit drumul corect în Regietheater, renunțând la modernismul abstract și deseori incoerent și alegând calea unor spectacole închegate, cultivând show-ul de bună calitate. Chiar dacă producția lui Stephen Barlow nu debordează de originalitate, lectura dramatică a fost impecabilă. Distribuția nu a fost una de staruri, dar a fost mai mult decât onorabilă.

7. Giuseppe Verdi: La traviata – Opera Națională București
Ianuarie 2014, Elena Moşuc (Violetta Valéry), Sidonia Nica (Flora Bervoix), Cristina Eremia (Annina), Sune Hjerrild (Alfredo Germont), Ştefan Ignat (Giorgio Germont), Andrei Lazăr (Gaston, vicontele de Letorières), Vasile Chişiu (Baronul Douphol)
Dirijor: Adrian Morar, maestru de cor: Stelian Olariu, regia: Cristian Mihăilescu.

O mare voce poate fi un motiv suficient pentru ca un spectacol de operă să rămână de neuitat. Este și cazul acestei Traviate, în care Elena Moșuc a strălucit orbitor. E greu de anticipat ce va fi dacă Angela Gheorghiu va cânta într-o operă la București…

8. Richard Strauss – Ultimele patru cântece – Ateneul Român
Ianuarie 2014; Irina Iordăchescu (soprană), Jin Wang (dirijor), Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

O soprană rănită, aproape de anularea concertului, a transformat lupta dureroasă cu muzica lui Strauss în emoție pură. A fost momentul când emoția melomanului s-a regăsit pe scenă, în vulnerabilitatea artistei.

9. Ludwig van Beethoven: Simfonia a IX a, în re minor, Op. 125 – Ateneul Român
Octombrie 2014; Dirijor: Christian Badea; Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner; Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu; Soliști: Irina Iordăchescu (s), Aura Twarowska (a), Marius Vlad Budoiu (t), Marius Boloș (b)

O interpretare foarte bună, pentru un moment care trebuie să fie mereu special: deschiderea stagiunii.

10. Giacomo Puccini: Tosca – Opera Națională București
Iunie 2014; Regia: Alfred Kirchner, scenografia: Karl Kneidl
Iano Tamar, invitată (Tosca), Lorenzo Decaro, invitat (Cavaradossi), Luis Ledesma, invitat (Scarpia), Mihnea Lamatic (Angelotti), Horia Sandu (sacristanul), Lucian Corchiș (Spoletta), Vasile Chișiu (Sciarone), Dan Indricău (temnicerul), Victoria Radu (păstorul)
Orchestra și Corul Operei Naționale București; Dirijor: Keri-Lynn Wilson

O producție controversată (dar interesantă pentru mine) și o soprană foarte bună, care s-a dovedit a fi și o personalitate deosebită, în interviul pe care mi l-a acordat.