Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Zubin Mehta, ziua 2: Frumusețea banalității


Tot Marți, 1 Septembrie 2015, ora 20.00, la Sala Mare a Palatului
Zubin Mehta, Israel Philharmonic Orchestra, Corul Filarmonicii „George Enescu” (Iosif Ion Prunner)
Enescu – Vox Maris op. 31
Mahler – Simfonia nr. 9 în Re Major (Marius Vlad Budoiu – tenor, Lavinia Mamot – soprană)

Zubin Mehta

Da, pentru că Zubin Mehta vine la Festivalul Enescu încă din 1964. A devenit o banalitate să-l găsești în programul festivalului, ediție după ediție. Mi-am permis chiar luxul de a rata primul concert al său, cu Bruckner. Dar cred că este singurul context în care banalul are o conotație exclusiv pozitivă: așa ar trebui să arate o stagiune muzicală a Bucureștiului, un oraș cu două milioane de locuitori, capitală a unei țări europene: cu muzicieni de mare calibru invitați până la a deveni o obișnuință, nu un eveniment eroic din punct de vedere organizatoric (și nu numai: să devină un mare subiect temporara indispoziție fizică a dirijorului operat la genunchi). Din păcate, doar Festivalul Enescu poate fi vehiculul unei astfel de obișnuințe.

A fost Vox Maris mai întâi, poemul simfonic postum al lui Enescu. Orchestra Filarmonică a Israelului este foarte apreciată, mai ales de către profesioniști. Într-adevăr, ea funcționează aproape impecabil, chiar dacă ocolește idiomul, nu are un sunet al ei propriu, rămânând mereu în zona de siguranță a unei perfecțiuni tehnice, cel puțin în secțiunea de corzi. Din păcate, dicția lui Marius Vlad Budoiu (un veteran al acestei partituri, în 2013 a cântat alături de Antonio Pappano) nu a permis să înțelegem nici măcar pe jumătate versurile (Les canots à la mer), iar acestea nu se găsesc nicăieri în mediul online. Lucrarea este programatică (adică muzica spune o poveste, a unui marinar care încearcă să salveze o barcă rătăcită pe mare, dar care ar putea fi doar o iluzie a unui cântec de sirenă). Marea răzbate din partitură, tot așa cum, în unele locuri, se aud și ecouri din opera Œdipe. Orchestra a funcționat foarte bine, lăsând să se întrevadă întreaga imagologie à la Vernet, completată de un cor al Filarmonicii George Enescu la fel de corect, dar nu mai mult, din care au răsărit frumoasele strigăte ale lui Miserere cântate de soprana Lavinia Mamot.

Subiectul principal al concertului era însă Mahler și Simfonia Nr. 9. O căutare rapidă în programul festivalului arată că se vor cânta cinci simfonii ale marelui compozitor austriac: 1, 5, 8, 9 și Das Lied von der Erde (Cântecul Pământului, cea care ar fi trebuit să fie de fapt a noua simfonie, dar, de teama blestemului muzicienilor din era post Beethoven, a fost botezată astfel, Mahler imaginându-și că, renumerotând-o pe a zecea, va reuși să se salveze). O desfășurare amplă de forțe și mult aplomb în interpretarea Filarmonicii din Israel, în care corzile au strălucit, dar alămurile nu prea, o direcție rutinată în acest repertoriu, care nu și-a propus să bată nici un record de durată a rendiției. Un patetism de bun gust, care a reușit să se mențină echilibrat, construind de la o măsură la alta eșafodajul pentru marea dezintegrare din final, în mod particular foarte reușită.

Cum spuneam, se cântă mult Mahler în această ediție a Festivalului, așa cum s-a întâmplat de altfel și în ultimele ediții. Prin durata acestor simfonii, aproape că am putea spune că festivalul este dedicat și lui, nu doar lui George Enescu. O privire în perspectiva tendințelor interpretative ale ultimilor 70 de ani arată însă o altă realitate. Dacă, imediat după război, Beethoven a avut întâietate și în repertoriile filarmonicilor dar și discografică, de la sfârșitul anilor ’60, odată cu integrala înregistrată de Leonard Bernstein, publicul european l-a descoperit pe Mahler și simfonismul său, scos din uitare cu urgență și urcat pe un piedestal. Gustul publicului românesc pentru Mahler, fără să aibă nimic deplorabil, scoate în evidență distanța dintre viața culturală de la noi și cea din Vestul Europei. Suntem, într-un oarecare fel, la nivelul anilor ’70 din punct de vedere cultural. Puteți însă observa că Mahler se regăsește în programul de festival al dirijorilor români: și Cristian Mandeal și Ion Marin în 2015, sau Horia Andreescu în 2013 vor să dirijeze Mahler, mai ales că au la îndemână o orchestră occidentală de renume. Or, tendința actuală în lume este Dmitri Șostakovici, redescoperit, cu un simfonism influențat de Mahler, dar cu o forță expresivă mai apropiată de Beethoven. Într-adevăr, Berliner Philharmoniker, Bayerische Staatsoper, Concertgebouw și Sankt Petersburg vor cânta simfonii de Șostakovici, iar recitalurile camerale vor adăuga alte compoziții ale maestrului sovietic, până la punctul în care vor egala numărul de lucrări de Enescu ce vor fi prezentate anul acesta: 20.

De meditat…

 Galerie foto – (c) Romeo Zaharia:

2 comentarii la “Zubin Mehta, ziua 2: Frumusețea banalității

  1. despredemnitate
    Septembrie 2, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  2. Pingback: EXCLUSIV Cum comentează clujeanul care cântă la fiecare ediţie a festivalului Enescu absenţa evenimentului din Cluj în acest an | Flaneur 21

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.439 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: