Așteptând Festivalul de muzică veche de la București…


După un nou marș triumfal al superstarurilor muzicii clasice de la Enescu 2015, aproape am uitat să remarcăm că Festivalul de muzică veche de la București a ajuns la a zecea ediție. Sigur, am avut parte de muzică barocă la cel mai înalt nivel în luna Septembrie, dar în cazul de față nu este vorba numai de baroc, ci și de muzica menestrelilor și a trubadurilor, dar și de arheologie muzicologică (o formulare care poate părea prețioasă, dar cum altfel s-ar putea numi reconstituirea unor melodii transmise mai mult pe cale orală?).

Dincolo de diferențele stilistice, muzica veche (barocul y compris) este cântată de niște artiști care, cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai lipsiți de vanitate. Vedetismul aproape că nu există aici. Așa că n-ar trebui să ne mirăm prea mult de faptul că acest festival nu e cunoscut de marele public. Organizatorii lui (Laurențiu Constantin și Raluca Enea, dar și toată echipa din jurul lor) sunt, cum ar putea fi altfel?, niște oameni a căror pasiune pentru ceea ce fac este mistuitoare și foarte contagioasă. Niște nebuni frumoși, care pot să vorbească zile în șir despre obiectul fixației lor, niște oameni alături de care te poți pierde (și-ți poți pierde zilele, nopțile, dar în primul rând banalitatea) și care te pot face să visezi cu ochii deschiși la sunetele unor lumi care nu mai există, la instrumente care nu mai apar în sălile de concert, la culturi și tipare istorice care fascinează, dar care au dispărut de mult. Pe scurt, muzica veche este o viață paralelă cu ceea ce știm din stagiunile filarmonicilor sau ale teatrelor de operă de repertoriu. Și tocmai de aceea este cu atât mai interesant s-o descoperi, pentru că vechiul devine nou și inedit, odată ce a fost reînviat.

Un festival care nu are nevoie nici de Sala Palatului (tocmai pentru că nu este un festival de fals folclor à la Cântarea României), nici de Ateneul Român (pentru că nu e despre romantism, și cu-atât mai puțin despre Gustav Mahler) și care programează un singur concert la Sala Radio (cel de deschidere, cu Orchestra Barocă a Uniunii Europene). În schimb, este un palpitant serial documentar, un sezon întreg cu 14 episoade, care te va duce la Palatul Cotroceni, la Palatul Bragadiru, la Biserica Anglicană, la Foișorul de Foc, sau la Muzeul Țăranului. Când ați vizitat ultima oară aceste locuri inundându-vă de muzică?

Salonul Cerchez - Muzeul Național Cotroceni
Salonul Cerchez – Muzeul Național Cotroceni

La Cotroceni vom avea muzica lui Giulio Caccini, un compozitor italian care a trăit în secolul XVI (1551-1618), interpretată de ansamblul Faenza, adică o soprană și un bariton acompaniați de teorbe și chitară barocă. Unde altundeva s-ar potrivi mai bine decât într-un palat înconjurat de o grădină fabuloasă? Și tot la Cotroceni vor fi și violele da gamba ale celor de la The Little Consort, sau ai noștri Trei Parale, cei care readuc în actualitate Balcanii muzicali și-l reînvie mereu și mereu pe Anton Pann.

Palatul Bragadiru
Palatul Bragadiru

La Palatul Bragadiru va fi Emma Kirkby, o legendă a muzicii baroc, cu o discografie de vreo sută de înregistrări de-a lungul carierei sale, azi ajunsă la zenit. Dar tot aici vor fi o serie de concerte de popularizare a instrumentelor vechi. Vreți să știți mai bine ce este o viola da gamba? Da, un fel de vioară mai mare, o violă de fapt, dar care este ținută în poziție verticală întocmai ca un violoncel. Dar sunt de mai multe tipuri, cu sunete ce amintesc de tipologia vocilor umane: soprană, tenor, bas. Veți putea afla secretele fiecăreia dintre ele și ocazii ca aceasta nu sunt multe. Apoi despre bunicii, unchii și mătușile pianului de azi: clavecinul, clavicordul, spineta, virginalul. Și despre drumul parcurs de harpă din antichitate și până acum:  harpa triplă, gotică, sau cu corzi încrucișate. Vioara va veni și ea cu povestea ei: fidel, vioara barocă, viola d’amore (numai numele ei, singur, și te poți pune pe visat: oare la ce se gândea cel care a botezat-o așa?) dar și viola organista, o curioasă invenție a lui Leonardo da Vinci, care combina instrumentul cu coarde cu orga, azi reconstituit și făcut să zboare, cu adevărat. Pe note.

Biserica Anglicană
Biserica Anglicană

În fine, Biserica Anglicană ne va arăta cum s-a ajuns de la lăută la chitară, trecând prin vihuela, arhilăută și chitara renascentistă, dar și printr-o serie de concerte pentru corzi vechi și de tot felul, cu muzica lui Josquin des Près sau Luis de Narvaez…

Un regal, așadar, întins pe durata unei luni și jumătate, o antiteză cu 14 argumente a conglomeratului bienal Enescu. O completare, dacă vreți, a locurilor lăsate goale de niște stagiuni simfonice mai degrabă neatrăgătoare de la Ateneu și Sala Radio, o promenadă a ultimelor zile de toamnă, mereu frumoase, din București.

Cum, nu v-ați cumpărat deja bilete? Se găsesc, la Eventim.

Festivalul de Muzica Veche Bucuresti 2015
Festivalul de Muzică Veche București 2015

Programul complet:

INSPIRED BY ITALY
Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), dirijor Lars Ulrik Mortensen.
20 Octombrie 2015, ora 19, Sala Radio.
Evenimentul online: https://goo.gl/oa4Agu
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/x9KvZM

IL GIARDINO DI GIULIO CACCINI
Formația de muzică veche Faenza (Franța).
29 Octombrie 2015, ora 19, Muzeul Național Cotroceni (Salonul Cerchez).
Eveniment online: https://goo.gl/IwwosB

THE ENGLISH MUSE
Emma Kirkby (Marea Britanie, soprană), Jakob Lindberg (Suedia, lăută).
1 Noiembrie 2015, ora 19, Palatul Bragadiru.
Eveniment online: https://goo.gl/l3OTVM
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/JcLNX6

BUCUREŞTI, ORAŞ PALIMPSEST
Proiect de arte vizuale.
6-7-8 Noiembrie 2015, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Pompierilor (Foișorul de foc). 

EARLY MUSIC STRINGS
Mini-stagiune de cinci concerte solo în cadrul FMVB 2015.
9 – 15 noiembrie 2015, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană:
Eveniment online: https://goo.gl/ySoVr1

EARLIEST HARPS
Hannelore Devaere (Belgia) – harpă triplă, harpă gotică, harpă cu corzi încrucișate.
9 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru.
Eveniment online: https://goo.gl/
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/vwbTpw

THE FAMILY OF THE LUTE
Nicolae Szekely (Hunedoara) – lăută, vihuela, arhilăută, chitară renascentistă.
10 Noiembrie 2015, ora 19. Biserica Anglicană.
Eveniment: https://goo.gl/bt0zdg

MAGIC KEYBOARDS
Raluca Enea (București) – clavecin, clavicord, spinetă, virginal.
11 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru.
Eveniment online: https://goo.gl/0PWcDX
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/ffPjxF

THE SPIRIT OF GAMBO
Soma Salat – Zakariás (Basel – Elveția) – viola de gamba sopran, viola da gamba tenor, viola da gamba bas.
12 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru.
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/fVdNHp

THE STORY OF THE VIOLINS
Melinda Béres (Cluj) – fidel, vioară barocă, viola d’amore.
13 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru.
Bilete/ Tickets: http://goo.gl/ecZdWt

SIMPLY BACH
 Melinda Béres (vioară barocă), Raluca Enea (clavecin).
15 Noiembrie 2015, ora 19, Muzeul Național Cotroceni. 

ROYAL FANTASIES – CONSORT MUSIC FOR THREE VIOLS
Formația de muzică veche „The Little Light Consort” (Elveția).
19 Noiembrie 2015, ora 19, Muzeul Național Cotroceni. 

BAZAR
Formația de muzică veche românească „Trei Parale” (București).
22 Noiembrie 2015, ora 19, Muzeul Național Cotroceni. 

THE SOUND OF DA VINCI
Sławomir Zubrzycki (Polonia, Viola organista).
24 Noiembrie 2015, ora 19, Palatul Bragadiru. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.