Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Mineriada ONB ajunge la Guvern


Ezitările catastrofale ale ministrului culturii au avut ca efect maximizarea agendei lui Tiberiu Soare. La început mai timid, apoi din ce în ce mai curajos, dirijorul susținut de Angela Gheorghiu la șefia interimară a ONB a provocat oprirea a două reprezentații ale operei Falstaff, a spectacolului de balet DSCH/The Dream, pentru a termina cu o suprarealistă „demascare” a organizatorului unui concert care comemora 400 de ani de la moartea lui Shakespeare. Asemănările cu mineriada din 1990 sunt frapante, doar că într-o formă mai soft. Dacă acum 26 de ani era devastată Universitatea, acum este rândul Operei să fie batjocorită.

miron-cozma

Mâine este programată o întâlnire între vicepremierul Vasile Dâncu și Tiberiu Soare. Nu se știe încă dacă această întâlnire va avea loc la Operă sau la Guvern, dacă vor fi prezenți toți „revoluționarii” sau doar liderii lor. În acest interval de timp, dintre retragerea pentru a doua oară a lui George Călin și întâlnirea de mâine, escaladarea scandalului de la ONB a ajuns într-o fază în care se vede clar dilema: este numit Tiberiu Soare la conducerea instituției sau nu? Care ar fi consecințele?

Scenariul #1: Tiberiu Soare obține ce vrea

În acest caz, e limpede că Johan Kobborg (devenit „un nene” în discursurile lui Soare) va pleca, iar consecința directă este că ONB va pierde baletul (dansatorii importanți, coregrafii, turneele, drepturile de prezentare a unor spectacole etc).

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar la un moment dat, acum deja vreo 3 ani, marele tenor Vasile Moldoveanu declara într-un interviu acordat acestui blog că „Opera este oglinda unei țări”. Nu e o vorbă în vânt. România va arăta foarte prost dacă cedează în fața presiunilor lui Soare. Instituția va deveni nefrecventabilă, iar politicienii vor trebui mereu să dea explicații despre pata de sos verde-național care se vede pe reverul costumelor lor de europeni. Chiar dacă numirea dirijorului ca director interimar ar stinge un foc, problemele pe care statul român le-ar avea vor fi abia la început: xenofobie, șovinism, anarhie, sabotaj etc. Încercați să vă imaginați puțin imposibilul: cum ar fi dacă Antonio Pappano, în urma unor diferendumuri cu șeful lui Royal Ballet, ar face la Royal Opera House ce face Tiberiu Soare la ONB? Sau Rattle la Berliner Philharmoniker, nemulțumit de Petrenko? Sau Levine la Met, pentru că s-ar fi răzgândit și ar vrea să se întoarcă no matter how înapoi?

Scenariul #2: Director de „talie internațională”

Trecând repede peste ridicolul formulării, care arată foarte clar lipsa acută de criterii pe baza cărora ar trebui să se ia decizii la nivel ministerial, guvernanții se văd iarăși în impas. Numai un om lipsit de discernământ ar risca să preia temporar situația de la ONB (repet: vorbim totuși de un interimat, care mai e și prost plătit). E foarte posibil ca această „talie internațională” să fie atât de elastic definită, încât la șefia Operei să ajungă orice cascador.

Refuzarea pretențiilor lui Tiberiu Soare nu poate veni decât împreună cu măsuri punitive la adresa liderilor acestei anarhii și cu o reformă radicală a sistemului. Și aici, politicienii au pe birou o altă durere de cap: nu știu cum s-o facă, nu au timp s-o facă, nu au curaj s-o facă, dar este inevitabilă. Preocuparea lor este să calculeze dacă timpul rămas până la alegerea unui nou guvern, căruia să-i fie pasată rezolvarea, este mai mare decât timpul rămas până când va exploda grenada ONB, al cărei cui a fost scos la începutul lunii Aprilie.

29 comentarii la “Mineriada ONB ajunge la Guvern

  1. Ioana H.
    Aprilie 25, 2016

    Am si eu o nedumerire, cum nu privesc situatia decat din perspectiva unui spectator interesat poate nu stiu toate dedesubturile..
    De ce nu intra Ioan Holender in discutie pentru a prelua directiunea ONB? Au fost niste zvonuri cu numele lui, dar parca s-a insistat mai mult pe posibilitatea Andrei Serban..
    Andrei Serban are viziune, proiecte, ar fi ideal.. Dar e clar ca nu e dorit de „marii artisti nationali” si e si foarte usor de combatut de catre aceestia. Majoritatea romanilor habar nu au cine e Andrei Serban, si dintre cei care stiu multi il considera radical etc..
    In schimb Ioan Holender sta mult mai bine la capitolul acesta, a condus cu succes Opera din Viena, din cate stiu e cel mai longeviv director al institutiei respective, cunoscut in toata lumea artistica, a condus cu succes si Festivalul George Enescu, ce ar avea sa-i reproseze revolutionarii ONB.. Adica ma gandesc ca ar fi mult mai greu de combatut, sa il refuze pe Holender ar insemna sa se discrediteze.. Si cred ca s-ar bucura de trecerea necesara in mediile guvernamentale pentru a obtine conditiile optime pentru a reforma ONB, niste mariri de salarii pt cei de jos, ca tot e an electoral, si o trecere catre teatru de repertoriu dupa modelul european pe care cred ca il cunoaste foarte bine..
    Venind din partea lui Holender cred ca o actiune reformatoare ar fi mult mai usor de „inghitit”..
    Repet, sunt strict un spectator dezgustat de ce mi-a fost dat sa vad si sa cunosc in ultimele saptamani.

    Apreciază

    • nicu
      Aprilie 25, 2016

      Holender iese sigur din discutie dupa ce a jefuit tara asta prin aranjamentele si sumele imense luate ca si comisioane la festivalul Enescu.

      Apreciază

  2. K3loo
    Aprilie 25, 2016

    Buna ziua,
    Intimplator am gasit un articol despre o alta revolutie, la baletul din Viena. Mi-au sarit in ochi doua fraze :
    – „…les danseurs sont titulaires de contrats à durée déterminée qui sont renouvelés – ou pas – en janvier.”
    – „Hormis une très prometteuse Prisca Zeisel, «baby ballerina» de 15 ans et demi, que Manuel Legris a sortie de l’École de danse, la plupart viennent de l’Est: Russes, Slovaques, Bulgares.”
    http://www.lefigaro.fr/culture/2010/12/31/03004-20101231ARTFIG00445-revolution-de-ballet-a-vienne.php

    Apreciază

    • despredemnitate
      Aprilie 25, 2016

      Am citit. Rivalitățile în lumea operei sau a baletului sunt des întâlnite. Dar nu s-a anulat nici o operă de Mozart la Staatsoper la intervenția unui dirijor pentru că ar avea ceva de împărțit cu baletul.
      Comparațiile merg până la un punct. La noi s-a depășit demult limita.

      Apreciază

  3. Dan Desu
    Aprilie 25, 2016

    Neica… Mata esti trambita lui Dinca!!!
    Cine vrea adevarul despre protest citeste aici:
    adevaruldelaopera.wordpress
    Cat despre Hollender…m-am lamurit: are un interes si un dezinteres
    – interesul sa-i intre banii in buzunare, mult si adanc
    – dezinteresul fata de tot ce se opune primului punct si fata de oameni in general
    Hai pa , ca m-am lamurit!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Aprilie 25, 2016

      Mulțumesc pentru ofense.
      În rest, ce să zic, minerii descoperă internetul. Exclus să facă trafic pe blogul lor prin „Despre Opera”

      Apreciază

    • mm
      Aprilie 25, 2016

      Mare avantaj cand esti posesorul unui pumn de neuroni, te lamuresti repede.

      Apreciază

    • David Durand
      Aprilie 25, 2016

      De doua saptamani citesc comentariile celor care sustin revolutia Soare la ONB. Ar trebui, in teorie, sa apartina burgheziei luminate. Dupa tonele de „bre”, ” neica”, „ba”, „nene”, pe care le-am intalnit… Imi spun ca elitele se indreapta spre un iminent dezastru!!!

      Apreciază

  4. Groucho
    Aprilie 25, 2016

    Kobborg este acuzat de imixtiune in deciziile ministrului, in schimb Soare, un nimeni fara nicio calitate in relatia cu ONB, este invitat maine la negocieri. Chiar nu vede nimeni aceasa aberatie cat casa?

    Apreciază

    • Groucho
      Aprilie 25, 2016

      Pentru instigare la sabotarea spectacolelor de saptamana trecuta, Soare ar trebui mai degraba adus cu mandat la audieri de catre organele de ancheta penala, nu invitat la discutii la guvern.

      Apreciat de 1 persoană

  5. clemycali
    Aprilie 25, 2016

    Buna seara. Eu nu stiu cum si cine va putea rezolva mizeria care se petrece in acest moment la ONB. Primul pas ar trebui sa-l faca premierul Ciolos si sa-l demita pe ministrul Vlad Alexandrescu, a carui incompetenta a devenit evidenta cred ptr toata lumea. Al doilea pas ar insemna separarea totala a baletului de opera cu titlul de Baletul Bational Roman sau Baletul Bucuresti sau orice alta titulatura se va dori si adus inapoi Kobborg ptr a continua ceea ce a inceput, adica reformarea din temelii a baletului romanesc care sufera de cel putin 25 de ani de stagnare si mediocritate. pasul trei ar presupune reformarea operei nationale din temelii. scoaterea la concurs (cu un comitet de experti straini care sa nu aiba simpatii si relatii de rudenie cu oamenii din opera) a tuturor posturilor: de la vanzatoarea de bilete si tehnicieni, la orchestra si solisti. Daca reorganizarea asta va presupune anularea stagiunii viitoare nu cred ca ar constitui o problema. Ori curatam toata mizeria ori ne complacem in continuare.
    Repet, asta ar trebui sa se intample. Ma indoiesc insa ca Dacian Ciolos va lua taurul de coarne in povestea asta si mai cred ca, cu sprijinul PSD, Soare va continua sa isi faca de cap.

    Apreciază

    • David Durand
      Aprilie 25, 2016

      Pentru a se comporta cum se comporta, Soare beneficiaza de protectie politica… Ceea ce se intampla la ONB depaseste orice limita… Andrei Serban a declarat ca nu exista vreo vointa de reformare din partea guvernantilor.Care guvernanti incearca sa ne convinga de bunele lor intentii.Va inchipuiti ONB cu Andrei Serban Director si Johan Kobborg la conducerea baletului? Ce se putea mai mult? Dar nu vor… Prefera un Tiberiu Soare… Care va disparea cu rapiditate, devorat de adoratorii sai de astazi. Sa nu uitam… revolutionarii sfarsesc rau in general.

      Apreciază

      • clemycali
        Aprilie 26, 2016

        Fireste ca Tiberiu Soare are sprijin politic. Altfel nu se explica nici cramponarea lui Vlad Alexandrescu in a-i oferi un post de conducere (ptr care personal nu il cred potrivit in special datorita comportamentului, deoarece asupra competentelor profesionale nu ma pot pronunta), si nici tupeul de care da dovada in continuare. Iar ca sa va raspund la intrebare: da, eu imi pot inchipui o astfel de conducere a ONB dar nu cred ca actualii guvernanti au taria de a face acest lucru.

        Apreciază

    • Vlad W
      Aprilie 25, 2016

      Minunata idee de a separa baletul – si de a forma un nou Balet National Roman – ca multe alte tari din lumea asta.

      Noi NU avem inca o companie de dans nationala – definita si solida.

      Ar fi interesant sa te gindesti la o institutie proprie – care sa aiba o identitate proprie si clara – cu un buget definit si solid – cu un artistic director cu renume international (ca Kobborg) cu spectacole pe aceeasi scena la ONB – dar total diferit in management si structura (posibil cu o orchestra comuna).

      Interesanta idee (pe care multe alte tari au avuto – dar nu noi inca! … )

      Apreciază

      • despredemnitate
        Aprilie 25, 2016

        Sigur că ar fi bine. Dar să nu vină domnu’ Vlad să spună că avem deja „Centrul Național al Dansului”.

        Apreciază

  6. mihaighircoias
    Aprilie 25, 2016

    Atitudinea guvernantilor, a ministrului culturii este deplorabila…cat de sus se pot considera, ca sa refuze un dialog normal? Ce scoala a diplomatiei, a conducerii pot ei avea sa se poarte asa cu elitele noastre?…totul e de neinteles…cam ca la TVR-eurovision recent…

    Apreciază

    • clemycali
      Aprilie 26, 2016

      Eu cred ca avem de-a face cu doua probleme. In primul rand absolut incapacitate a ministrului Culturii. Nu stiu ce merite l-au recomandat ptr aceasta functie, dar felul in care a gestionat aceasta criza (pe care chiar el insasi a creat-o) il fac incompatibil. In al doilea rand avem de-a face cu indulgenta si lipsa de fermitate a premierului Ciolos. In orice tara civilizata, in cazul in care un ministru nu isi dadea demisia dupa o astfel de catastrofa media pe plan intern si international, era demis fara discutii. Dar domnul Alexandrescu continua sa fie ministru bine mersi iar Tiberiu Soare sa isi faca de cap. Eu il inteleg pe domnul Ciolos ca vrea sa se intoarca la Bruxelles la sfarsitul mandatului de premier dar totusi… Poate ar trebui sa inteleaga ca actiunile de gaina fara cap ale ministrului culturii ii afecteaza propriile sanse ptr continuarea unei cariere europene.

      Apreciază

  7. despredemnitate
    Aprilie 26, 2016

    Ce să mai spunem când aflăm că Activenews e pe lista lui Dughin?

    Apreciază

  8. Dan
    Aprilie 26, 2016

    Celor atat de indignati ca baletul ONB a incaput pe mainile unui „venetic” le reamintesc un nume: Magdalena Popa. Candva (anii ’60-’70) cea mai desavarsita prim-balerina a Operei bucurestene, functioneaza din 1984 ca Principal Artistic Coach al baletului national canadian (The National Ballet of Canada). Unde e foarte iubita si respectata, desi straina. Iata un link, pentru cei interesati:
    https://national.ballet.ca/Meet/Backstage/Creative/Magdalena-Popa?

    Apreciază

  9. Groucho
    Aprilie 27, 2016

    Un mesaj fair, zic eu. Mai putin afirmatia ca tabara opusa a fost ascultata cu respect (inteleg ca Alina a fost permanent intrerupta si atacata pe motiv de accent). Pana la urma, nu are cum sa nu-ti fie mila de ei si de unde au ajuns. Dar asta nu inseamna ca liderii ad-hoc care au profitat de supararile unei mase pentru castig personal nu trebuie sa plateasca pentru tot ce s-a intamplat.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20961407-vasile-dincu-dupa-discutile-marti-opera-fiecare-are-partea-lui-adevar-intoleranta-kobborg-nu-are-cum-inteleaga-cum-transformat-comunismul.htm

    Apreciază

    • clemycali
      Aprilie 27, 2016

      Dancu se afla intr-o situatie ingrata. In fond el reprezinta un partid, PSD-ul, care incjurajeaza mai mult sau mai putin discret puseurile nationalist comuniste. Corecta ideea ca trebuie nu doar o solutie pe termen scurt care sa linisteasca apele ci si un proiect pe termen lung. Dar cum pot fi linistite apele atunci cand intre cele doua tabere nu poate exista nici un fel de compromis si cand toate puntile au fost arse? Soare et comp trebuiesc demisi fara discutie, asa cum si ministrul culturii ar trebui demis ptr crearea si gestionarea catastrofala a acestei situatii. Poate ca Kobborg si Alina Cojocaru vor accepta sa se intoarca desi imi este greu sa cred ca asta se va intampla. Ce management competent va avea curajul sa intre in viesparul care este acum opera? In Romania sunt putini oameni care ar avea anvergura ptr transformarea din temelii a ONB iar „straini” chiar nu cred ca vor dori sa vina in Romania dupa cele intamplate. Indiferent de salariul pe care i l-ar promite cineva.

      Apreciază

      • Groucho
        Aprilie 27, 2016

        A zis cineva mai sus si am zis si eu intr-o postare anterioara: separarea celor doua companii – pe model Covent Garden (de ex.). Entitati diferite si independente care impart un spatiu (si, eventual, o orchestra).

        Apreciază

  10. Pingback: April, Bloody April | Despre Opera

  11. Pingback: Az ONB-s bányászjárás elérte a kormányt – Adevărul blog | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Aprilie 25, 2016 de în Muzica, Nou și interesant, Pamflet şi etichetată .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.439 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: