Astăzi a avut loc conferința de presă Artexim, în care s-a făcut anunțul privind Festivalul Enescu, ediția 27. Programul concertelor a apărut într-un leak cu puțină vreme înainte de anunțul oficial și poate fi descărcat și de aici: Program Enescu 2025.
Este un draft precar care explică prin el însuși de ce nu a putut fi publicat. Senzația imediată la parcurgerea lui este că vom avea un Festival mai slab decât în 2023. Tradiția era că în Februarie se puneau în vânzare abonamentele, ceea ce presupunea că sunt puține incertitudini legate de programul de concert sau de numele artiștilor invitați. Acum abundă de TBA (vreo 27) și de redundanțe.
Vestea bună este că muzica contemporană și-a recâștigat locul în program. Concertele educative pentru copii au dispărut, lăsând loc orchestrelor regionale să ocupe o copioasă felie din seriile principale de la Ateneu și Sala Palatului. Opera rămâne o prezență anemică, iar Œdipe nu are decât decorurile și costumele de la ONB, nu și distribuție. Este inevitabil să nu te întrebi ce au făcut dna Cristina Uruc și dl Cristian Măcelaru în ultimii doi ani în afară de a pontifica despre tot felul de nonsensuri prețioase privind arta, viața și succesul.
Sunt și concerte interesante, ar fi chiar culmea să nu existe la un buget de vreo 70 de milioane de lei. Dar, din cauză că viziunea asupra Festivalului Enescu este una cantitativă, seriile de concerte de la Ateneu și Sala Palatului sunt pline de evenimente de umplutură sau de programări neinspirate, care nu vor umple sălile de concerte, în special Sala Palatului.
Astfel, în seria de concerte de la Ateneu doar câteva sunt de neratat: Belcea Quartett, Filarmonica din Rotterdam (cu excepționalul dirijor Lahav Shani), The Age of Enlightment, Leif Ove Andsnes/Christian Tetzlaff, Chamber Mahler Orchestra și Academy of St Martin in the Fields, dar peste 70% din cele 28 de evenimente nu justifică achiziția unui abonament.
Seria concertelor de la miezul nopții e împărțită între patru evenimente de tip „trebuie neapărat să văd asta” (Il Giardino Armonico, Asmik Gregorian, Accademia Bizantina) și șapte din categoria „pot trăi fericit și fără“, cu Avi Vital în chip de concert vedetă pentru mase.
Sala Palatului va fi sold out cel mai probabil doar la cele două concerte ale Concertgebouw și… cam atât, audiența va fi tot mai scăzută până la limita anulării la multe alte evenimente, cum ar fi Lady Macbeth a lui Șostakovici cu Orchestra Națională Radio. De fapt, în afară de Concertgebouw, pe tot parcursul acestei serii domină o mare atenție ca nici o altă orchestră să nu fie mai bine cotată decât ONF. Pe vremuri, ștacheta era mai sus.
Nu-mi pot imagina pe ce s-ar baza cineva care și-ar lua abonament la această serie, mai ales că prețul ajunge până la peste 1.000 €. De altfel, Artexim recunoaște toate aceste probleme, în subsidiar. Pentru prima dată după multe ediții, nu se mai face nici o tombolă cu abonamente. Măcar de-ar vinde câteva.
Pe scurt, un festival punctat de prea puține evenimente, de care se trage ca de o gumă de mestecat ca să acopere o inutil de lungă durată de o lună de zile și completat de prea multe spectacole sub standardul artistic obișnuit pe vremea directoratului lui Mihai Constantinescu.
În 2023, gradul de ocupare al locurilor a fost de cca 50%. În 2025, problema se pune dacă va scădea sub 40% sau nu.
Despre Opera 
Citesc mereu cu mult interes și plăcere cronicile dumneavoastră. Din Franța, unde locuiesc și obișnuiesc sa merg la spectacole, mi se pare că Festivalul Enescu e singurul eveniment care permite melomanilor de la noi să asculte și să vadă artiști care altfel, din păcate, nu ajung niciodată pe scenele noastre.
Pentru Argerich și Capuçoni se mai găsesc producători care ii aducă, dar pe lângă minunata Grigorian pe care o menționați, prin program am mai văzut alți tineri care se produc cu succes în teatrele din Europa și nu numai, Pretty Yende, Elsa Dreisig, Kantorow, Lisiecki…
Am mai văzut și Ensemble intercontemporain, Pierre Bleuse, Les Siècles, fără FX Roth care a fost nevoit să plece acum vreun an.
Probabil ca putem trăi bine fără mulți dintre ei, dar e o ocazie pentru publicul român sa ii asculte live, acasă, să-și facă fiecare o părere, altfel decât de pe tușă.
Problema cea mai complexă e totuși cum se poate reînnoi publicul peste ani. De răspunsul la întrebarea asta depinde viitorul multor teatre și festivaluri, inclusiv Enescu, oricât de bine sau de prost e organizat.
ApreciazăApreciază
Eu aș încerca să iau bilet doar pentru Œdipe, când se pun în vânzare în februarie. Cunosc opera asta doar din înregistrarea de la Opera Bastille din 2021 dar care n-are nici o legătură cu regia lui Stefano Poda. Dar sunt cam nehotărât pentru că stau departe, ar trebui să fac Constanța-București dus întors. Dar am înțeles că spectacolul lui Poda e destul de interesant, ar trebui să merite.
ApreciazăApreciază
Sunt destule concerte la care merită cumpărate bilete, iar la unele dintre acestea chiar biletele cele mai ieftine, pentru că oricum vor rămâne multe locuri goale (ex. Lady Macbeth).
Nu merită cumpărate abonamente la nici una dintre serii, asta e foarte clar.
Producția lui Stefano Poda pentru Œdipe este foarte bună și merită un drum de la Constanța la București pentru a fi văzută, chiar și în stagiunea ONB. Mi-e teamă că în Festival tot cu „artiștii îndrăgiți” și locali se va da pentru că opera „is not their thing”. Dar pentru un spectacol de Festival Enescu trebuie o distribuție bună și o orchestră bună și un cor bun și un dirijor bun – ceea ce nu prea e cazul la ONB unde predomină mentalitatea că „nici în lume nu-i mai bine”.
ApreciazăApreciază
Ivan Fischer si Manfred Honeck sunt doi dirijori pe care nu-i pierd niciodata. Iar Staatskapelle Dresden este desigur peste ONF, desi ultima oara cand i-am ascultat (cu Thielemann) cam decazusera…
ApreciazăApreciază
Budapest Festival e o orchestră de top mondial, problema este că nu e suficient de notorie în România ca să ai certitudinea că vinzi 8.000 de bilete în cele 2 concerte de la Sala Palatului.
Berliner Philharmoniker – da, îți umple și 10 săli.
ApreciazăApreciază
Daca stau sa ma gandesc, cred ca nici Filarmonica Ceha nu are in tara notorietatea de care vorbiti. Nu stiu daca o sa umple Sala Palatului, dar in decembrie au umplut Carnegie Hall trei seri la rand. Mare orchestra in orice caz.
ApreciazăApreciază
@ George Anddrei, comentariul 2:
De acord, Filarmonica Cehă este foarte bună, dar în 2023 a fost aproape sold-out la Ateneu, care are 784 de locuri, nu 4.000. E irelevant câtă lume vine să-i asculte la Carnegie Hall care e în New York, nu în București.
Se tot vorbește în România despre necesitatea unei noi săli de concerte.
Dar își pune cineva întrebarea de ce e publicul de muzică simfonică a rămas cam la fel de numeros ca în 1888 când s-a construit Ateneul (784 locuri) deși populația Bucureștiului a crescut de la 262.000 (în 1889) la 1,7 milioane (în 2021) adică de aproape 7 ori ?
ApreciazăApreciază
Cand am mentionat Carnegie Hall am vrut doar sa reliefez faptul ca Filarmonica Ceha este apreciata la justa ei valoare in marile centre muzicale ale lumii, intr-o sala cu peste 3500 locuri. In Romania are uneori imaginea unei orchestre provinciale din fostul lagar comunist. Timp de multi ani nici eu nu am stiut sa o pretuiesc asa cum trebuie.
ApreciazăApreciază
si totusi unde este opera baroca? 2019, 2021 nu au lasat nicio urma? unde sunt divele ?
ApreciazăApreciază
Nu mai e.
ApreciazăApreciază
Va multumesc mult pentru informatii si recomandari.
Toate cele bune
ApreciazăApreciază