într-o vineri, 29 august, la Opera Națională București
Maurice Ravel: Ora spaniolă M. 52
Regia: Gábor Tompa, scenografia: Carmencita Brojboiu
Iván Ayón-Rivas (Gonzalve), Mikeldi Atxalandabaso (Torquemada), Armando Noguera (Ramiro), Manuel Fuentes (Don Íñigo Gómez), Gaëlle Arquez (Concepción)
Orquestra de la Comunitat Valenciana
Dirijor: James Gaffigan

Bine ați venit la cea mai scumpă ediție a Festivalului Enescu! În ciuda unui buget de 14 milioane € (cu 23% mai mare decât media ultimelor 3 ediții), bienala n-a reușit să programeze decât jumătate din savuroasa producție a lui Gábor Tompa pentru dipticul L’heure espagnole/ L’enfant et les sortilèges cu care Opera Maghiară din Cluj a cucerit publicul în 2021, în turneu la București. Și asta într-un an în care Maurice Ravel este aniversat la 150 de ani de la naștere. Dar opera în general este deja vitregită de Artexim încă de la ediția din 2023, când numărul titlurilor a fost redus drastic și numai criticile acerbe ale publicului au prevenit dispariția cu totul a genului din meniul festivalier.

În fosă a fost Orquestra de la Comunitat Valenciana, adică instrumentiștii Operei din Valencia, care funcționează într-o clădire cu arhitectură futuristă cum Bucureștiul nu va avea vreodată, sau, cel puțin, nu în viitorul previzibil.

Cei cinci soliști, de bună reputație internațională fără a fi niște staruri, au dovedit profesionalism și cultură muzicală, cântând fără probleme comedia lui Ravel, afișând vervă actoricească și dicție excelentă în limba franceză (ceea ce nu e puțin). Totuși, această farsă are și o latură melancolică, a plictiselii matrimoniale. Scurtul monolog al lui Concepción, sătulă și de soț și de amanți, a exclus orice umbră, păstrând doar frivolitatea. Dar a funcționat și publicul s-a amuzat copios de gagurile puse la cale de regizorul maghiar.

Gaffigan, fost director muzical la Valencia, în prezent ocupând aceeași poziție la Komische Oper Berlin, a condus cu siguranță, un pic pătrat, însă a compensat cu accentele idiomatice ale temelor și motivelor spaniole din partitură, o soluție simplă și eficace pentru a cuceri publicul.

Producția lui Gábor Tompa și-a păstrat prospețimea. În decorurile Carmencitei Brojboiu, reprezentând o cameră de zi/birou/atelier belle époque, cu decorațiuni minuțioase, nu aveai cum să nu te amuzi cu Iván Ayón-Rivas (Gonzalve) și Manuel Fuentes (Don Íñigo Gómez) care se ascundeau în dulapurile unor pendule, iar  excelentul Armando Noguera (Ramiro) a fost cel mai comic personaj al serii tot cărând de colo-colo respectivele pendule. Îmi aduc aminte însă că, atunci când Opera Maghiară a venit la București, cele două opere ale lui Ravel se întrepătrundeau dramatic, copilul din a doua operă traversa scena pe acordurile uverturii Orei spaniole, iar atunci când spațiul se umplea de personajele din L’enfant et les sortilèges îmbrăcate în obiecte casnice, aproape ca într-un Toy Story operatic, parcă seara arăta altfel.

Cu tot acest regret, a fost un spectacol bun, solid, prea scurt, dar cu aplauze prelungi.

Las o fotografie din 2021, care mi-a plăcut foarte mult: