Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția #1: Tosca


Prima dată când am ascultat o înregistrare cu Maria Callas a fost o casetă pirat cu Il barbiere di Siviglia. Până atunci am fost rocker. Asta era cu vreo 20 de ani în urmă, înainte de multe (internet, UE, mp3 etc.) Mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult m-a uimit Tito Gobbi cu dicția și frazarea lui incredibilă. Și Luigi Alva cu vocea lui așa de tânără și de entuziastă (și chiar era foarte tânăr Alva la vremea înregistrării discului, în 1956). Firește, și Maria mi-a plăcut, dar nu mai mult decât ceilalți. Abia câteva zile mai târziu am „încercat” Tosca, aceea din 1953. După o primă audiție mi-am dat seama că fără libret îmi va fi foarte greu. Desigur, sursa era tot o casetă audio pirat, așa că mi-au trebuit zile bune de căutări pentru a face rost de text. Am găsit în cele din urmă un LP cu Tosca (nu mai țin minte cu cine), care avea în plic o broșură de format mare, cât discul în sine, cu prețioasele cuvinte.

Dacă primul act mi s-a părut plin de muzică frumoasă, cu Recondita armonia a lui di Stefano, cu duetul de după, cu apariția impunătoare a lui Scarpia, actul al doilea a fost aproape ca un pumn încasat în plină figură. De unde a venit deodată toată tensiunea asta? Credeam că opera este despre oameni îmbrăcați în dantele, care cântă frumos, ba chiar „acrobatic”. Nu e teatrul responsabil de viața de pe scenă? Conflicte psihologice apăsătoare până la insuportabil le ai de la Tennessee Williams, nu de la o muzică de acum 100 de ani, nu? Cum rămâne cu Pink Floyd? Cum rămâne cu Wish You Were Here ? De unde a răsărit toată nebunia asta? „Piu forte! Piu forte!”, „Ma fattelo tacere!”, „Perche me ne rimuneri cosi?” De când limba italiană sună atât de bine față de engleză, pe ce planetă am aterizat? De ce nu mi-a spus nimeni până acum de asta?

Maria Callas

Iar când fumul muschetelor s-a risipit, când soldații s-au îndepărtat încet, după ce Floria încerca să încurajeze un cadavru, am auzit în căști strigătele acelea „O Mario… morto… tu.. così… Finire così!!” și când Maria Callas repeta „Finire così!!”, am auzit-o cum plângea și cânta în același timp. Discul s-a terminat după nici un minut și-atunci am realizat că în tot acest timp plânsesem și eu, odată cu ea, cu lacrimile înnodate sub bărbie, nevenindu-mi să cred că am descoperit o nouă lume.

Am ascultat de foarte multe ori apoi acea înregistrare, și în zilele următoare, și în anii care au trecut, până când aproape că i-am învățat pe de rost și muzica și cuvintele. Am căutat să retrăiesc emoția de atunci și, ca să vă spun drept, am regăsit-o aproape de fiecare dată, nu atât de intensă ca prima oară, dar nealterată de uzura timpului. Nici al timpului ei, al Mariei, și nici a timpului meu, al celui care o asculta. Am descoperit-o în alte secvențe ale aceleiași înregistrări, în „O dolci mani”, în care sensibilitatea cu care di Stefano cântă „a carrezzar fanciulli” este irezistibilă, în „Com’e lunga l’attesa”, când știi deja ce se va întâmpla și orchestra are un hohot de râs cinic și înspăimântător…

Am căutat să retrăiesc emoții de aceeași natură în compania altor artiști și le-am trăit în felul meu, cu intensități mai mult sau mai puțin apropiate de cele produse de discul lui Walter Legge din ’53. Niciuna nu a semănat cu alta, și cu atât mai puțin cu cea din Tosca.

Callas - Tosca 1953

4 comentarii la “Emoția #1: Tosca

  1. Aluca Babeanu Moldoveanu
    August 18, 2013

    Divina de neuitat Maria Calas!

    Apreciază

  2. Theodor Rogin
    Aprilie 1, 2014

    Majoritatea inregistrarilor realizate de Callas & Comp. pentru EMI sunt capodopere discografice. Au spus-o altii inaintea noastra, iar cei de dupa noi vor ceda, la randu-le, in fata evidentei. Pentru ca noi am facut-o deja.

    Apreciază

  3. Theodor Rogin
    Aprilie 2, 2014

    Vedeti c-ati descoperit aceasta „noua lume” fara sa va indrume cineva? Exact ce va spuneam intr-un alt mesaj, postat inainte de citirea marturisirii dumneavoastra.
    Chiar astazi am reascultat primul cd al legendarei inregistrari.
    E, din creatia lui Puccini, opera pe care o iubesc cel mai mult.

    Apreciază

    • mihai
      Ianuarie 27, 2015

      Tosca si Turandot, cel mai putin lacrimogene.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.544 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: