Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția #10: Preotul


Aveam puțin peste douăzeci de ani și îmi căzuse în mână o carte scrisă de Jean Chantavoine (muzicolog, secretarul general al Conservatorului din Paris), un mic îndrumar pentru începători, cu scurte explicații pentru marile compoziții ale muzicii clasice. Un articol de jumătate de pagină povestea despre Stabat Mater al lui Pergolesi, ca despre una dintre cele mai importante lucrări de muzică sacră compuse vreodată. Aveam o înregistrare cu Teresa Berganza și Mirella Freni. Muzica era foarte frumoasă, într-adevăr, dar înțelegeam prea puține cuvinte ale textului canonic. Nu exista încă Internet-ul, cel puțin nu în România. O Românie nu doar recent scăpată de comunism și de opreliștile ideologice puse spiritualității, dar și o Românie ortodoxă – unde să găsesc textul în latină al acestei compoziții? În vara aceea, pierdută în lecturi din Dostoievsky și Thomas Mann, la umbra unei vii din curtea casei bunicilor, mi-am adus aminte că în zonă există și o comunitate catolică.

M-am dus la biserică, dorind ca preotul să mă lămurească în privința textelor latine ale compozițiilor marilor maeștri. M-a primit cu o ușoară surprindere: „Ești răsăritean?”. „Are vreo importanță?”, i-am răspuns. „Sigur că nu, dar acum am slujba de seară, vorbim după aceea, iar dacă vrei, poți să asiști și tu”. Am așteptat vreme de o oră, în biserica veche, laolaltă cu enoriașii care veniseră să participe la acea messa, m-am minunat de declamațiile lor („Am păcătuit, din vina mea, numai a mea, din prea mare vina mea.”) nemaiîntâlnite în ortodoxie. Am primit cu împrumut o carte bisericească mare și grea, toată scrisă în limba latină. La pagina unde era textul lui Stabat Mater, era pusă o hârtie dactilografiată cu traducerea textului în limba română, versificată. Am dat la schimb niște casete cu Matthäus Passion și cu Johannes Passion de Bach. La rândul lui, preotul se delecta cu muzica protestanților, un detaliu care m-a făcut să-l apreciez și mai mult.

Biserica catolica

Versurile păreau dacă nu banale, atunci măcar ușor naive, iar traducerea în limba română accentua această senzație: Stătea Maica-ndurerată/ Lângă cruce-nlăcrimată… Și totuși, mi-am dat seama că muzica va schimba această părere. Nu știam că o va schimba atât de radical! Așa că am parcurs atât textul latinesc dar și traducerea, încercând să rețin cât mai mult. Audiția nu trebuia să fie distrasă, pe cât se poate, de nimic.

Ajuns acasă, m-am așezat într-un șezlong cu cartea în mână și am dat drumul la casetofonul așezat în spate, deasupra capului, pe marginea cerdacului. Muzica a început să curgă, tristă, neconsolabilă, trecând prin preludiul orchestral atât de simplu, până la primele versuri: Stabat mater dolorosa/ Juxta crucem lacrimosa…. Dacă senzația de dezolare a primului vers m-a introdus într-o atmosferă, în schimb Juxta crucem cântat de soprană a echivalat cu un pumnal înfipt în inimă. Un pumnal apăsat tot mai adânc apoi de reluarea celor două versuri și răsucit de strofa următoare, care începea cu versul Cujus animam gementem. A trebuit să opresc totul, ca să mă pot aduna, tulburarea care m-a cuprins după nici o zecime din durata lucrării era copleșitoare. Și după o țigară fumată cu capul în mâini, am reluat audiția până când mi s-a părut că am înțeles esența întregului gen muzical, acela al muzicii sacre, concentrat parcă în acea jumătate de oră de muzică. Două soprane de o notorietate imensă în lumea operei, dar, în același timp, două femei catolice, cărora anii de catehism ai copilăriei le întipăriseră tonul cel mai potrivit, dar și o fervoare a credinței, tragedia tuturor tablourilor renascentiste cu tema Pietà era strigată, era țipată, era o sfâșiere de la un capăt la altul, numai că muzica făcea ca tot acest plânset să nu ajungă niciodată dizarmonic.

Abia după foarte mulți ani am ascultat Stabat Mater într-o sală de concert. Nici vorbă să se fi apropiat măcar pentru o clipă de calitatea acelei înregistrări din anii ’70. De data aceasta știam versurile pe de rost, aproape integral. Cele două soliste mă convingeau destul de puțin, părând să intoneze mecanic niște note ale căror semnificații din cuvinte păreau să le fi ignorat. Într-o alegere neobișnuită, unele versuri erau cântate de un cor. Și așa, strofa finală, Quando corpus morietur, / fac, ut animae donetur/ paradisi gloria, m-a făcut să hohotesc de plâns, cu fața ascunsă în palme. Pur și simplu sunetul parcă ar fi atins un nerv care declanșa un val irepresibil de emoție.

N-am reținut niciodată numele acelui preot. N-are importanță, pentru că știu sigur asta, fără întâlnirea cu el aș fi fost un om mai sărac.

Să nu uit. Discul:

Stabat Mater - Gracis, 1972

Stabat Mater – Gracis, 1972

5 comentarii la “Emoția #10: Preotul

  1. Lucian Postu
    Septembrie 5, 2013

    ” Like ” e, în acest caz, o formă de impietate estetică. O spune un ateu care îl respectă pe Isus din Nazaret .

    Apreciază

  2. despredemnitate
    Septembrie 5, 2013

    (y)

    Apreciază

  3. All CezarsFriends
    Septembrie 6, 2013

    O emotie si o invitatie impartasite superb !! Multumim !! ❤

    Apreciază

  4. aurel bruma
    Septembrie 7, 2013

    Mărturisirea atinge orizontul eseului din care, singură, rămâne lagrima.

    Apreciază

  5. lizzy tunc
    Septembrie 26, 2013

    un „om” declanseaza emotia si doar un al „om” poate fi atins de ea…..
    ” Restul e o rană/vai comedie umană”…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.440 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Comentarii recente

David Durand pe O eroare judiciară
Horia Ganescu pe O eroare judiciară
Ovidiu pe O eroare judiciară
Vlad W pe O eroare judiciară
alina pe O eroare judiciară
%d blogeri au apreciat asta: