Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Playlist de vacanță


Gata, plec în vacanță! Stai puțin, ce ascultăm pe drum? Sunt multe de ascultat, de reascultat, drumul întotdeauna e altfel, mai mișto dacă ai niște muzică bună la tine. Cine a inventat mp3-ul să fie binecuvântat și blestemat în același timp.

Discul 1 – Giuseppe Verdi

1. Don Carlo – 1979, dir. Herbert von Karajan, Berliner Philharmoniker, Jose Carreras, Mirella Freni, Nikolai Ghiaurov, Agnes Baltsa, Piero Cappuccilli, Ruggero Raimondi, Jose Van Dam

Pentru Carreras, la apogeul carierei la sfârșitul anilor ’70, aproape nimic nu se poate compara cu entuziasmul său de atunci, atât de romantic, atât de tânăr, e eroul meu! Și pentru restul vocilor, chiar dacă strivite de orchestră (sper să găsesc balansul potrivit ca să-l mai estompez puțin pe Karajan)

2. Il Trovatore – 1970dir. Zubin Mehta, New Philharmonia Orchestra, Placido Domingo, Leontyne Price, Sherrill Milnes, Fiorenza Cosotto

Pentru tot ce-i în discul ăsta, pentru Leontyne Price, cea mai minunată soprană verdiană, cea mai sexy, cea mai excitantă voce care a cântat-o pe Leonora (și aici, și în live-ul cu Karajan din 1962). Pentru americanii nebuni după Verdi, care au înregistrat cu încăpățânare tot ce era mai bun pe scenele lor. Pentru Milnes, baritonul american prin excelență, descendentul lui Leonard Warren și al lui Lawrence Tibbett. Și Domingo, sigur, ce-aș putea oare să mai scriu despre el?

3. La Traviata – 1992dir. James Levine, Metropolitan Opera, Cheryl Studer, Luciano Pavarotti, Juan Pons

Pentru că e o Traviata „altfel”, neobișnuită, cu o altă emoție, cu Studer aproape de o altă filosofie decât cea a Mariei Callas, mai matură, mai înțeleaptă, mai tragică (?) din această perspectivă, pentru că pare a ști mereu ce va urma, e un film revizitat de ea, curtezana fără noroc… Și pentru Luciano, departe de a fi cel atât de tânăr și de înflăcărat ca în ’79 cu Sutherland cea (totuși) rece, dar parcă mai disperat, mai revoltat decât ce se obișnuiește.

4. Rigoletto – 1956dir. Ionel Perlea, Opera di Roma, Jussi Bjorling, Roberta Peters, Robert Merrill, Giorgio Tozzi

Pentru Bjorling, de o sută de ori. E cel mai mare tenor pentru mine, zilele astea. E cel mai mare Duce. Toți ceilalți, oricât de spectaculoși în acutele din „La donna e mobile” sunt doar niște țărani spectaculoși, oameni cu un talent de circ. El e singurul nobil. El e Don Giovanni-ul din Ducele de Mantua, ambiguu, pe rând ticălos dar sincer îndrăgostit. Apoi pentru Perlea. Nu contează ce scriu criticii care îi caută nod în papură. Dacă Toscanini n-a dirijat Rigoletto cu Bjorling, ei bine, nu-i nimic, pentru Perlea este al doilea Toscanini, și în general, dar și aici. N-a fost egalat decât de Giulini, mult mai târziu. Dar face față cu brio și azi. Cine mai știe azi de Perlea?

5. Simon Boccanegra – 1977dir. Claudio Abbado, Teatro alla Scala, Piero Cappuccilli, Mirella Freni, Nikolai Ghiaurov, Jose Carreras, Jose van Dam

Pentru că e pur și simplu cel mai bun Simon înregistrat vreodată. Și o spun asta în condițiile în care Cappuccilli nu este baritonul meu preferat, nici pe departe. Vocea lui lipsită de culoare mă împiedică de multe ori să văd vreo expresie în spatele ei. Dar ce contează! E Scala la maximul posibil din punct de vedere artistic. E iarăși Carreras care face dintr-un rol totuși secundar un personaj principal. Pentru tot restul încât si Piero ajunge să îmi placă într-un final. Cum poți să asculți Boccanegra fără Simon? Nu poți!

Discul 2 vine imediat și este cu Puccini.

Ajunge cu Verdi.

Discul 2 – Giacomo Puccini

1. La Boheme – 1974dir. Herbert von Karajan, Berliner Philharmoniker, Mirella Freni, Luciano Pavarotti, Rolando Panerai, Elisabeth Harwood, Nikolai Ghiaurov

Par-ce qu’il fait pleurer Margot.

2. Tosca – 1953dir. Victor de Sabata, Teatro alla Scala, Maria Callas, Giuseppe di Stefano, Tito Gobbi

Par-ce qu’il me fait pleurer. Oricum nu exită altă Tosca mai bună. Jamais.

3. Turandot – 1972dir. Zubin Mehta, London Philharmonic Orchestra, Luciano Pavarotti, Joan Sutherland, Montserrat Cabbale, Nikolai Ghiaurov

Pentru că e cel mai bun fals posibil. Pavarotti n-a fost Calaf niciodată, dar i-a ieșit aici foarte bine, atât de bine încât „Nessun dorma” a devenit emblema lui. Sutherland n-a egalat-o pe Nilsson niciodată, dar chiar și ea a părut umană în acest rol încât toată lumea a considerat-o sublimă. Doar Caballe e la locul ei și e absolut superbă. Și ce-i mai curios, a funcționat și o chimie neașteptată făcând dintr-un disc mai degrabă pilot un mare hit.

4. Madama Butterfly – 2009dir. Antonio Pappano, Accademia Nazionale di Santa Cecilia di Roma, Angela Gheorghiu, Jonas Kaufmann, Enkelejda Shkosa, Fabio Capitanucci

Pentru că azi nu se mai înregistrează discuri de operă în studio, aproape de loc. Drept urmare, atunci, rar, când se face un asemenea demers, casele de discuri vor să meargă la sigur. Iar multipremiatul disc EMI nu face excepție, Cio Cio San – Angela Gheorghiu nu este un disc oarecare, „încă o Butterfly”. A vrut să fie și a reușit să fie un mare disc cu Madama Butterfly. Iar Jonas Kaufmann… e discul care îi lansează cariera de mare star (stage 2 ca la rachetele cosmice, dacă n-avea stage 1 n-ajungea până aici.)

5. La Rondine – 1996dir. Antonio Pappano, London Sypmphony Orchestra, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Inva Mula, etc.

Pentru că e atât de bun acest disc, încât am renunțat la Manon Lescaut. Iar dacă vedeți și DVD-ul…

Discul 3 vine imediat și este cu Mozart.

Numai italieni? Ar fi rușinos de-a dreptul Așa deci:

Discul 3 – Wolfgang Amadeus Mozart

1. Le Nozze di Figaro – 1961dir. Carlo Maria Giulini, Philharmonia Orchestra, Giuseppe Taddei, Elisabeth Schwarzkopf, Anna Moffo, Fiorenza Cossotto, Eberhardt Wachter

Dintre atât de multe Nozze, multe atât de bune, am ales discul pe nedrept uitat. După succesul din ’56 cu Don Giovanni al aceluiași Giulini, parcă lumea s-a rușinat de cât de bine putea să sune Mozarta a la italiana. Și Doamne! cât de bine sună! Că Schwarzkopf e pentru a nu știu câta oară Contesa perfectă e una, dar Moffo! dar Cossotto! dar Taddei! Un regal dirijat de un uriaș artist. Dacă nu știați de unde vine Muti… ascultați-l pe Giulini.

2. Don Giovanni – 1956dir. Carlo Maria Giulini, Philharmonia Orchestra, Eberhard Wachter, Joan Sutherland, Luigi Alva, Gottlob Frick, Elisabeth Schwarzkopf, Giuseppe Taddei, Graziela Sciutti, Piero Cappuccilli

Multă vreme a fost considerat cel mai bun disc cu Don Giovanni. Apoi au fost atâția pretendenți la titlul de înregistrare a secolului încât lumea l-a uitat. Care disc i-ar putea lua locul acum, după ce avem distanța necesară pentru a judeca limpede lucrurile? OK – nu e Cesare Siepi, atunci ar fi fost „per sempre”. Dar ce cuplu Dona Anna – Don Ottavio! (Sutherland – Alva). Niciodată Dame Joan nu va relua acest rol, dar care i-a ieșit perfect. Alva e la înălțimea propriei faime. Schwarzkopf – păi ce, mai vorbim? Și așa mai departe. Cine nu l-a ascultat, n-a ascultat nimic.

3. Cosi fan tutte – 1962dir. Karl Bohm, Philharmonia Orchestra, Elisabeth Schwarzkopf, Christa Ludwig, Alfredo Kraus, Walter Berry, Giuseppe Taddei

Un disc celebru, cel puțin la vremea lui. Un Alfredo Kraus abslout superb alături de duetul Schwarzkopf – Ludwig de vis, neegalat. Și Bohm, aproape singura dată când își merită faima de mare dirijor de Mozart. Mie întotdeauna mi s-a părut mai bun în Beethoven. Mai știe cineva cum s-a înființat Philharmonia Orchestra, dar mai ales, de ce? Facem un concurs cu premii?

4. Die Zuberflote – 1989dir. Neville Marriner, Academy of Saint Martin in the Fields, Kiri Te Kanawa, Cheryl Studer, Francisco Araiza, Samuel Ramey, Olaf Bar, Jose van Dam

O discografie pletorică din care mie îmi place înregistrarea asta cel mai mult. Nu știu de ce, exact. Totuși ar fi logic când te gândești că e cea mai bună orchestră mozartiană, că Studer face o Regina a Nopții absolut perfectă, că Te Kanawa e Pamina epocii ei, că Araiza e impecabil.

5. Die Entfuhrung aus dem Serail – 1966dir. Joseph Krips, Wiener philharmoniker, Anneliese Rothenberger, Lucia Popp, Nicolai Gedda, Gottlob Frick

Sincer, e ultima șansă pe care o mai dau acestui disc. Multă vreme înregistrările „Răpirii di Serai” au fost puține, apoi, recent, după anii ’90 e o operă care a recuperat mult prin discuri superbe. Vă spun părerea mea când mă întorc 🙂

Aici nu mai scriu nimic, pentru că s-a spus și scris totul.

Discul 4 – Maria Callas

1. Rigoletto – 1955dir. Tullio Serafin, Teatro alla Scala, Maria callas, Giuseppe di Stefano, Tito Gobbi

2. Il Trovatore – 1956dir. Herbert von Karajan, Teatro alla Scala, maria Callas, Giuseppe di Stefano, Rolando Panerai

3. Il Barbiere di Siviglia – 1956dir. Alceo Galliera, Philharmonia Orchestra, Maria Callas, Luigi Alva, Tito Gobbi

4. Lucia di Lammermoor – 1955Live – dir. Herbert von Karajan, RIAS Berlin, Maria Callas, Giuseppe di Stefano, Rolando Panerai

Un comentariu la “Playlist de vacanță

  1. Nicoleta Dascalu
    August 8, 2011

    Bun playlist și pentru cei care nu pleacă în vacanță, ci rămîn în București! Mai ales cînd au și de lucru și stau toată ziua la calculator, iar statul la calculator fără o muzică alături nu se poate… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la August 8, 2011 de în Muzica şi etichetată , , , , , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.454 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: