Ați citit romanul Numele trandafirului de Umberto Eco? Este o carte extraordinară care poate fi înțeleasă de aproape orice cititor în funcție de nivelul său cultural. La nivelul imediat este vorba de o intrigă polițistă, cu trimitere la Sherlock Holmes și Watson ai lui Arthur Conan Doyle, prin personajele William din Baskerville și Adso și tot acolo se oprește și ecranizarea din 1986 a lui Jean-Jacques Annaud. În realitate, sensurile romanului sunt mult mai profunde și în același timp foarte numeroase. De la dezbaterea filosofică pe tema râsului din perspectiva dogmei creștine dar și a filosofiei antice, se ajunge la inventarierea multor interpretări ale religiei, aluziile către alte texte ale literaturii sau filosofiei par infinite, iar un cititor avizat trăiește un vertij al unei lecturi uluitoare care îl transportă în viteză prin cunoașterea umană.

Fără nici un fel de ezitare afirm că muzica de operă este EXACT la fel de complexă. Există mai multe niveluri de cunoaștere a ei. De la senzația primară a unei audiții a unei arii, pe care o vei memora, la început ignorând totul despre ea, pe care te vei strădui apoi, în cazul repetării acestui gen de experiențe, s-o regăsești și s-o identifici, poate chiar timp de ani de zile, până când, într-o zi, o vei descoperi încadrată într-o operă, despre care vei ști deja măcar acțiunea, autorul și, prin urmare, te vei bucura de întregul context, până când vei deveni un meloman avizat, capabil să te bucure amănunte pe care restul lumii le ignoră complet, este un drum lung de străbătut, care necesită o groază de informație. De altfel, eu cred că acesta este și motivul pentru care muzica de operă nu este accesibilă oricui și că necesită un efort de instruire pentru a o putea înțelege cu adevărat. Fiind și o artă complexă, o sumă de fapt a mai multor arte (muzică, literatură, teatru și lucrurile nu se opresc aici) provocarea intelectuală este cu adevărat redutabilă. Odată ce muzica ai reținut-o, cât mai bine, aproape pe de rost dacă se poate, libretul trebuie parcurs și el, până la nivelul la care poți sesiza cum muzica înnobilează cuvintele și le accentuează un anume sens pe care compozitorul și uneori chiar interpretul îl atribuie. Atunci poți spune că, dacă ai norocul să asculți într-un teatru de operă un spectacol cu adevărat valoros, emoția estetică devine inegalabilă. Dar pentru ca toate astea să se întâmple e nevoie de informație.

Pentru un meloman din România, informația relevantă despre muzică este dramatic de puțină și de greu accesibilă. Cărți sunt puține, publicații nu există (sau dau faliment după primele trei numere), cronica de spectacol este aproape inexistentă, chiar și magazinele de discuri sunt extrem de puține (în provincie chiar deloc). Rămâne Internetul, o sursă importantă de informație și cam atât. Greșesc? Eu cred că nu.

Fără pretenția că voi dezvălui un panaceu al acestor „dureri”, o să înșir în continuare ce puteți face dacă aveți un iPad, tableta trendy dar extraordinară care a răvășit marketingul tehnologiei din ultimii doi ani și jumătate. Nu am încercat încă să verific dacă și celelalte tablete au aceleași facilități în ceea ce privește muzica de operă, e posibil ca unele produse să nu existe decât pe tableta de la Apple. Din start vreau să tranșez însă și eterna dezbatere privind cititul pe ecran care nu e același lucru precum cititul dintr-o carte, mirosul hârtiei tipărite, senzația de răsfoire și tot restul de argumente aduse de comoditate și de rezistența la nou, prin a găsi prilejul de a-mi aminti de experiența lecturii unor cărți de la începutul anilor ’90, de la Humanitas, tipărite pe hârtie igienică reciclată, cu miros greu și urât, cu o tipăritură gri deschis pe fondul hârtiei care bătea în roz murdar. Cine a trecut printr-o asemenea experiență ar trebui să se mobilizeze să o încerce și pe cea cu tableta.

O primă categorie de produse este presa muzicală internațională la care te poți abona. Reviste despre care nici nu poți visa să le cumperi din România. Iată oferta:

Opera Magazine – unul dintre cele mai importante periodice, înființat și condus mulți ani de Lordul Harewood și care urmărește actualitatea operei din lume și din Marea Britanie în mod special. Abonamentul costă 5,49 EUR/lună, însă marele avantaj este acela că, odată cu activarea lui, devine accesibilă în mod gratuit întreaga colecție digitală a revistei, din august 2006 până în prezent. Avantaje: toate numerele sunt în același loc, în memoria tabletei, și aplicația are o funcție de căutare care-ți permite să găsești aproape orice. Cum ar fi să cauți toate cronicile despre Angela Gheorghiu sau despre Christian Badea.

Notă: Click-ul dat pe imaginile următoare vă redirecționează către aplicația de pe iPad din magazinul virtual iTunes.

Concurența acestei publicații este revista Opera Now, disponibilă la prețul de 4,99 EUR pentru un număr sau la pachet de 3 numere pentru 12,99 EUR (economisești 1,98 EUR). Numerele anterioare nu mai sunt accesibile în mod gratuit ci trebuie cumpărate separat.

Rămânând tot în zona britanică, neapărat trebuie băgată în seamă și celebra Gramophone Magazine – de această dată e vorba și de muzică clasică, nu numai de operă, cu review-uri consistente ale ultimelor apariții discografice dar și ale concertelor, festivalurilor etc. Costă, de ce nu mă mir?, tot 4,99 EUR și sistemul de abonament și de acces la numerele anterioare este același ca la Opera Magazine, cu diferența că numărul cel mai vechi disponibil este din august 2010.

Gramophone Magazine editează anual și un voluminos The Gramophone Guide to Classical Music care conține o discografie comparată la zi a celor mai importante compoziții simfonice, sacre sau de operă. Un instrument cât se poate de util dacă vrei să faci o achiziție cu care să nu dai greș, de tipul: Am La Traviata cu Angela Gheorghiu dar aș vrea să mai ascult și altă versiune, oare care este cea mai bună și de ce? Acest ghid nu l-am găsit de cumpărat pentru iPad, dar în schimb există disponibil principalul său concurent de la Penguin Books, se numește The Penguin Guide to the 1000 Finest Classical Recordings și se poate cumpăra de pe iTunes pentru 20,99 EUR. Pare mult, dar vorbim de o carte de peste 800 de pagini care vă poate lămuri în dilemele discografice.

Critica muzicală însă nu începe și nici nu se sfârșește în Anglia. Critica franceză este delicioasă și am căutat asiduu să găsesc și publicațiile lor. Soldurile de presă care se puteau găsi în anii ’90 în România mi-au deschis apetitul pentru cronicile de disc sau de spectacol ale unui Andre Tubeuf, ca să dau exemplul cel mai la îndemână. Nu știți cine este Tubeuf? Tocmai a scris recent un roman care descrie ultimele zile din viața lui Dinu Lipatti, concertul său de la Besançon, un recital pe care nimeni nu ar trebui să-l rateze, și nu pot decât să deplâng faptul că, în ciuda naționalismului  trâmbițat din România, cartea nu a fost încă tradusă. Dar, să notez acum ce avem în menu la Paris!

În primul rând revista Diapason, de aceeași factură ca Gramophone Magazine, comentează actualitatea concertistică și discografică din Franța dar și din lume. Este un model de critică muzicală, prin finețea comentariilor și deseori prin virtuțile literare ale opiniilor exprimate în paginile ei. Un meloman n-ar trebui s-o ignore. Odinioară, redacția obișnuia să editeze un Dictionnaire des disques et des compacts, azi dispărut, de găsit numai în anticariate, dar o lucrare de referință, în ale cărei pagini am regăsit puse în cuvinte emoțiile pe care le-am avut ascultându-i pe Maria Callas sau pe Wilhelm Furtwangler, ca să citez numai două nume mari luate la întâmplare. Ei bine, foarte recent, adică de două luni de zile, Diapason este disponibil pe iPad prin intermediul unei aplicații numită lekiosk care este, așa cum indică și titlul, un chioșc de ziare virtual. Diapason costă cam mult, 6,99 EUR, dar vorbim de o legendă totuși. Iar ultimul număr apărut îi este dedicat chiar Clarei Haskil!

Concurența directă a Diapason este publicația Classica, o revistă mai nouă dar la fel de bună, acoperind aceleași subiecte. Se poate cumpăra tot din lekiosk pentru 6,99 EUR dar face parte și dintr-o ofertă promoțională de abonament în care, pentru 9,99 EUR/lună, poți cumpăra lunar 10 publicații franțuzești, deci costul poate scădea la 1 EUR, ceea ce nu este de neglijat, în plus, îți mai poți umple cutia poștală virtuală cu Premiere, Le Point, Lire, L’Histoire și multe alte bunătăți pe care nu le-ai mai citit de multă vreme. Din păcate, Diapason nu este inclus deocamdată în această promoție.

Cam astea ar fi lucrurile cele mai interesante din presa muzicală electronică dar plăcerile sunt departe de a se fi epuizat aici. Mai există încă multe rubrici de acoperit.

Aproape toate operele mari din lume au găsit util să conceapă și câte o aplicație pentru iPad prin care marketingul artistic să ajungă cât mai direct și personalizat la publicul spectator. Am găsit astfel, fără pretenția că aș fi epuizat subiectul, aplicațiile următoarelor teatre de operă: Metropolitan, Wiener Staatsoper, Hamburg Staatsoper, ENO, Opera National de Paris, Seattle Opera, Teatro San Carlo di Napoli, Royal Opera House și probabil că lista poate continua (din păcate, fără Teatro alla Scala). La fel și aplicații ale festivalurilor de muzică de la Spoleto, Pesaro, Verona, ba chiar și Festivalul George Enescu.Toate aceste aplicații sunt gratuite.

Sunt sigur și că ați văzut măcar o dată o transmisiune din seria Live From The Met, fie pe un DVD sau la cinema. Există  o aplicație, Met Opera on Demand care aduce abonamentul (15$/lună) de la Met disponibil și pe iPad, astfel încât puteți urmări transmisiunile dar și consulta arhiva extraordinară a celebrului teatru de operă chiar pe tabletă. Aplicația în sine este gratuită. Cum tot gratuită este și Opera Music Radio, unde puteți găsi vreo 10 posturi de radio de muzică de operă și simfonică pe care le puteți asculta și în background în timp ce citiți ultimul număr din Diapason.

Zona de media radio TV este acoperită și de aplicațiile de la Classic FM pentru radio și medici.tv și Arte Live Web pentru posturile TV culturale. Păcat că nu am găsit aplicații pentru Mezzo sau 3 sat, dar poate în timp vor apărea și acestea.

O aplicație care mi-a plăcut foarte mult este Karajan Impressions, cu multe fotografii inedite al marelui dirijor, realizate de Erich Lessing.

Dar adevăratele beneficii ale unui iPad stau în câteva dintre serviciile de la Apple, unele gratuite altele cu bani, peste care merită să arunci o privire. iTunes U este un asemenea serviciu. „U” vine de la University și aici se găsesc o grămadă de cursuri, lecturi, seminarii pe aproape orice temă care v-ar putea trece prin minte, iar muzica nu lipsește,  dimpotrivă. Royal Opera House – Covent Garden din Londra are o grămadă de podcast-uri și audio și video despre operă și despre această instituție londoneză. E o ocazie bună de a-l vedea pe Antonio Pappano explicând viziunea lui asupra Tripticului lui Puccini, în culisele operei, și încă multe altele (balet, de exemplu). O listă impresionantă de podcast-uri are și Washington National Opera, peste 50, majoritatea fiind despre diverse opere celebre explicate din diverse puncte de vedere. Un regal.

Bineînțeles, iPad-ul permite și achiziția de muzică tot prin iTunes, magazinul virtual a devenit disponibil și în România de puțină vreme. De unde puteți achiziționa rarități chiar, retrase din cataloagele de CD-uri ale marilor case de discuri. Un exemplu: Cavalleria rusticana din 1953 cu Jussi Bjorling și Zinka Milanov, pentru numai 4,99 EUR. Eu unul o căutam de multă vreme.

În final, un ultim detaliu: libretele de operă. Ce poate fi mai interesant când asculți o operă decât să-i parcurgi și libretul? Iar cele mai complete librete, cvadrilingve, le găsiți pe site-ul EMI Classics.

Se spune că opera este a dying art, subiectul se dezbate cu pasiune pe Internet. Dacă este așa, atunci agonia ei este superbă. Pentru că ne vom întoarce probabil la operă mereu, chiar dacă la timpul trecut, la fel ca în romanul lui Umberto Eco: Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus – „Trandafirul de ieri rezistă datorită numelui său, dar noi avem doar nume ale trandafirului fără rost”.

Și nu în ultimul rând, nu ratați să citiți acest blog, întrucât este setat să afișeze o temă specială pentru iPad!