După concertul cu Stabat mater de la Sala Radio, de acum mai bine de un an, dar mai ales după cel extraordinar de la Ploiești de acum nici o lună, am simțit nevoia să parcurg încă o dată discografia capodoperei lui Pergolesi.

Stabat mater de Pergolesi este o lucrare foarte populară în Occident, discografia acestei compoziții fiind pletorică. După un concert, orice meloman se întoarce la discurile de acasă pentru a retrăi măcar o parte din emoția din sală. Așadar, care sunt cele mai bune discuri cu Stabat mater? În primul rând trebuie spus că, deși a fost compusă în 1736 pentru voci feminine, respectiv pentru soprană și alto, chiar în acea perioadă existau restricții, astfel încât în unele zone din Italia, Roma fiind cea mai importantă, era interzis femeilor să cânte în biserici catolice. În aceste locuri muzica era cântată de castrați. De aceea există, pe lângă multitudinea de înregistrări, și o diversitate de voci: nu doar soprană și alto, dar și soprană și contratenor, sau copil sopranist și contratenor. Ceea ce face incursiunea în discografie cu atât mai interesantă. Recomandările care urmează sunt preluate din mai multe cărți specializate în ierarhizarea diverselor înregistrări din muzica clasică.

După cum veți vedea, părerile sunt destul de împărțite, ceea ce îmi permite să recomand la sfârșit și versiunea mea preferată, care nu se regăsește în recomandările criticilor englezi și francezi.

1001 Classical Recordings You Must Hear Before You Die
(2007, Quintessence, Londra)

Cine poate rămâne… nemișcat ascultând asta nu merită să se numească om.
(Johann Adam Miller)

1. Helmut Müller-Brühl (dirijor), Cologne Chamber Orchestra, Jörg Waschinsky (sopranist), Michael Chance (contratenor) – 2003, Naxos
Pergolesi (1710-1736) a murit de tuberculoză la tragica vârstă de 26 de ani, dar impactul lui asupra dezvoltării muzicale din Europa a fost extraordinar. El a studiat și a compus la Napoli, patria operei progresive, încă de la vârsta de 15 ani. A rămas în istoria operei în special pentru intermezzo-ul într-un singur act, La serva padrona, care a provocat un scandal între suporterii opera seria franceze și cei ai noii opere comice (opera buffa) italiene.
Stabat mater include câteva armonii dulci-amare și inovatoare în același timp, de un cromatism plin de expresivitate. În special începutul este izbitor, cu primele sunete de viori urmate de voci care urcă peste câteva disonanțe succesive. În alte locuri, muzica pare să răsară direct dintr-o fosă de orchestră de operă: accentul din solo-ul de alto Que morebat împreună cu ritmurile neaccentuate și pulsul slab al orchestrei; la fel, muzica plină de viață a duetului Inflamatus et accensus spre sfârșit, când întreaga emfază se mută de la contemplația Mariei la conjurarea tuturor creștinilor de a-i împărtăși durerea. Lui Pergolesi i s-au reproșat unele secțiuni ca fiind „mai potrivite pentru o operă comică decât pentru un cântec de moarte”. În duete și arii există multă atmosferă descrisă plastic. Atacurile brutale ale viorilor sugerează împunsăturile săbiilor, basul cromatic, subliniind salturile vocale extreme, accentuează „moartea și iertarea” lui Hristos.

Vocea lui Waschinski este fenomenală, un adevărat sopranist cu o întindere de două octave și jumătate. El poate susține cu ușurință o linie melodică fără vibrato etereală pentru a exprima o durere intensă, în timp ce acutele sale se adaugă intensității tonului. Este secondat foarte potrivit de către tonul lipsit de vibrato, rece, al lui Michael Chance, de la început. Abordarea lui Helmut Müller-Brühl este una pioasă și contemplativă, deseori mai lentă decât în alte înregistrări.

Alte înregistrări recomandate:

2. Christopher Hogwood (dir.), Academy of Ancient Music, Emma Kirkby (sop.), James Bowman (ct.) – 1989, L’Oiseau-Lyre
Voci contrastante, generând o paletă amplă de culori.

3. Robert King (dir.), The King’s Consort, Gillian Fischer (sop.), Michael Chance (ct.) – 1973, Hyperion CDA
Chance din nou, dar cu 16 ani mai devreme

4. Fabio Biondi (dir.), Europa Galante, Dorothea Röschmann (sop.), David Daniels (ct.) – 2006, Virgin
Un contrast viu față de restul înregistrărilor

Dictionnaire des disques et des compacts – Guide critique de la musique classique enregistrée
(1988, Éditions Robert Laffont, Paris)

1. **** Paul Colléaux (dir.), Ens. Stradivaria, Véronique Dietschy (sop.), Allain Zaepffel (ct.) – Adda
Versiunea lui Stabat mater a echipei reunite de ceva vreme în jurul lui Paul Colléaux este una pe care o așteptam de mult. Emoția reținută a lui Allain Zaepffel, prezența luminoasă a sopranei Véronique Dietschy, seriozitatea adusă de ansamblul instrumental în susținerea discretă a soliștilor, totul concurează în a da acestei muzici, deseori maltratate, o viziune respectuoasă și emoționantă. O mare reușită.

2. *** René Jacobs (dir.), Concerto Vocale, Sebastian Hennig (sop.), René Jacobs (ct.) – 1983, Harmonia Mundi
Versiunea Jacobs nu se poate compara cu nici o altă înregistrare. Un mic ansamblu instrumental acompaniază o voce de copil și o voce de contratenor. Ceea ce se pierde din solemnitatea pompoasă, din marile întinderi sonore, din fervorile puternice, se câștigă în delicatețea expresivă, în rafinamentul vocal. Nici o altă versiune nu a atins până în prezent această transparență a vocalizelor, această lejeritate a timbrelor. Aici totul sclipește, farmecul strălucitor al operelor napolitane, austeritatea reculeasă a implorărilor Fecioarei și prospețimea candidă a tinereții, la fel ca luminile sumbre și bulversante în care se scaldă ici și colo acest Stabat.

3. ** Claudio Scimone (dir.), I Solisti Veneti, Lucia Valentini-Terrani (contralto), Ileana Cotrubaș (sop.) – 1978, Erato
Claudio Scimone a înțeles foarte bine ambiguitatea capodoperei lui Pergolesi. O umilință reculeasă luminează acest Stabat; totuși, anumite versete se apropie de o vervă cu totul napolitană. Cum să combini cele două aspecte fără a cădea în excese teatrale sau într-o severitate pe care tandrețea lui Pergolesi nu o poate admite? Simplu, alegând două soliste de expresie diferită. Terrani este dramatică și somptuoasă, puternică în registrul grav, aproape inumană și fără slăbiciuni, în timp ce din Cotrubaș emană o rară putere emoțională; vocea ei refuză strălucirea, sclipirea, dar ne umple de tandre nuanțe expresive. Orchestra face o legătură subtilă: pe rând lirică, dramatică, tandră sau lejeră, ea face credibilă această uniune imposibilă între sacru și profan. Un disc rar.

4. * Claudio Abbado (dir.), London Symphony Orchestra, Margaret Marshall (sop.), Lucia Valentini-Terrani (a) – DG
Versiunea dirijată de Abbado nu este lipsită de calități, datorită solistelor, dar acompaniamentul orchestrei din Londra este lipsit de grație și de ușurință. O versiune foarte de „sfârșit de secol”…

The Classical Good CD & DVD Guide, Gramophone
(2006, Hypermarket Consumer, Middlesex)

Christopher Hogwood (dir.), Academy of Ancient Music, Emma Kirkby (sop.), James Bowman (ct.) – 1989, L’Oiseau-Lyre
Stabat mater de Pergolesi, scrisă în ultimele câteva luni ale scurtei sale vieți, s-a bucurat de o popularitate uriașă de-a lungul secolului XVIII. Interpretările moderne o prezintă greșit adeseori fie prin supra romantizare, fie transformând-o într-o operă corală. Nici una dintre acestea nu sunt calități care să fie omise în această înregistrare emoționantă, pentru că Emma Kirkby și James Bowman sunt foarte versați în convențiile stilistice ale Barocului și ale muzicii preclasice – iar vocile lor își permit un parteneriat reușit. Ambele strălucesc în scrierea vocală atât de senzuală a lui Pergolesi, frazând perfect muzica și executând ornamente cu o grație facilă. Soliștii și instrumentiștii adaugă impotranță, într-un mod similar, sonorității, descoperind o abundență de efecte încântătoare în părțile scrise de Pergolesi.

The Penguin Guide to Recorded Classical Music 2008/ The Penguin Guide to the 1000 Finest Classical Recordings 2011
(2008, 2011, Penguin Books Ltd., Londra)

1. ***** Rinaldo Alessandrini (dir.), Concerto Italiano, Gemma Bertagnolli (sop.), Sara Mingardo (alto) – Opus III
Ambele soliste, soprana Gemme Bertagnolli și contralto Sara Mingardo (cu un remarcabil registru grav rezonant), au voci extraordinar de colorate, care se amestecă minunat la începutul susținut al lucrării, dar care își arată întreaga bogăție numai în arii, în special în Cujus animan gementem și Fac ut portem Christi mortem. Este o intepretare complet italienizată atât a unei drame puternice cât și a patosului emoționant. Finalul, Quando corpus morietur, în care ambele artiste se unesc într-un legato susținut, este într-adevăr foarte mișcător, urmat de pasionata afirmație finală a credinței. Suportul instrumental al lui Alessandrini nu ar putea spune nimic mai mult, iar înregistrarea este făcută într-o acustică ideală.

2. *** Claudio Abbado (dir.), London Symphony Orchestra, Margaret Marshall (sop.), Lucia Valentini-Terrani (a) – DG
Versiunea lui Abbado adaugă lucrării o mare intensitate și ardoare, mai mult decât aproape orice rival, asigurându-și din partea lui LSO un sunet minunat de viu, fără a diminua, prin aceasta, sentimentul religios. Înregistrarea de la DG are căldură, iar prezența și perspectiva sunt acceptabile de la un capăt la altul.

3. *** Fabio Biondi (dir.), Europa Galante, Dorothea Röschmann (sop.), David Daniels (ct.) – 2006, Virgin
Vocile lui David Daniels și Dorothea Röschmann se amestecă perfect și interpretarea lor este mișcătoare și expresivă, cu Biondi și Europa Galante furnizând un convingător acompaniament instrumental. O înregistrare excelentă, dar nu este prima recomandare pentru Stabat mater.

4. *** Christophe Rousset (dir), Les Talents Lyriques, Barbara Bonney (sop.), Andreas Scholl (ct.) – Decca
Combinația de alto – Andreas Scholl și soprană – Barbara Bonney realizează un amestec tonal foarte potrivit dar și individual, iar cei doi cântă deseori extraordinar, fie în duete, fie solo. Peste tot, acompaniamentul instrumentelor de epocă al lui Christophe Rousset este ieșit din comun, plin de finețe și de viață, iar înregistrarea realizată de Decca are o acustică ce pare splendid de reală. Dar acest disc cu Stabat mater trebuie testat înainte de achiziție: ar putea captiva sau nu. Votul nostru merge către discul Bartignolli/Migardo menționat mai devreme.

5. *** Robert King (dir.), The King’s Consort, Gillian Fischer (sop.), Michael Chance (ct.) – 1973, Hyperion CDA
Înregistrarea de la Hyperion este un argument pentru autenticitatea acestei lucrări. Combinația de soprană și contratenor este un amestec reușit, dar oferind și o considerabilă varietate de culori. Sunet excelent.

Recomandarea „Despre Opera”

Ettore Gracis (dir.), Solisti dell’Orchestra „Scarlatti” di Napoli, Mirella Freni (sop.), Teresa Berganza (alto) – 1972, Archiv/DG
Alegerea acestui disc este subiectivă, desigur. În primul rând este înregistrarea prin care am descoperit Stabat mater împreună cu epifania de care este inevitabil legată. Maniera în care se cântă pe acest disc seamănă cel mai mult cu înregistrarea lui Claudio Abbado, pomenită mai sus. Nu avem instrumente vechi, nu avem tempo-uri rapide, ci mai degrabă o viziune destul de romantică din punctul de vedere al orchestrei, dar nu se poate spune că ar fi vreo exagerare pe undeva, sunetul orchestrei e conținut în niște limite care nu pierd din vedere caracterul intimist al lucrării. Și totuși instrumentiștii sunt din Napoli, adică din patria lui Pergolesi. În schimb vocile celor două soliste sunt dincolo de orice închipuire. Se vede foarte clar în primul rând că lipsa oricărei emfaze provine din faptul că atât Mirella Freni, o italiancă, dar și Teresa Berganza, din Spania, sunt două catolice, care au educația catehismului, au experiența corului mai mult ca sigur încă din copilărie. Acutele lui Freni sunt cele mai sfâșietoare, intensitatea tragediei în Cujus animam gementem atinge cote paroxistice. De cealaltă parte, căldura maternă din vocea Teresei Berganza în Eia mater fons amoris este prezentă tot timpul și nu are cum să nu te emoționeze. Iar în momentele când cele două femei plâng împreună, de parcă ar fi nu două soprane, ci înseși Maria Magdalena și Fecioara Maria, emoția este inevitabilă. Ascultați Que maerebat et dolebat sau Sancta Mater istud agas – după ele nu mai este nimic de adăugat…