Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Să revenim la Ateneu!


Vineri, 04 Octombrie 2013, la Ateneul Român
Deschiderea stagiunii simfonice 2013-2014
Gioachino Rossini: Uvertura la opera Guillaume Tell
Richard Wagner: Călătoria lui Siegfried pe Rin, Moartea lui Siegfried şi Marş funebru
Dmitri Şostakovici: Simfonia nr. 15
Iuri Simonov (dir.), Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Deschidere de stagiune frumoasă la Ateneu, cu un invitat de calibru, Iuri Simonov, directorul Orchestrei Filarmonice din Moscova, într-o încercare reușită de a compensa reculul inevitabil de după Festivalul Enescu 2013, abia încheiat. Vineri sala nu a fost plină, din păcate, dar cei care au venit au avut ce vedea și asculta. Programul era aparent contradictoriu, de la Rossini la Wagner e o distanță, dar alăturarea cu Șostakovici părea și mai eclectică. Avea însă un sens, chiar foarte concret, întrucât ultima simfonie a compozitorului rus citează atât din Wilhelm Tell, cât și din Tetralogie, astfel încât prima parte a concertului servea drept un memento de lux. Multe camere de filmat în sală, va apărea un DVD?, unele dintre acestea părând intrusive, dar muzica a estompat orice disconfort, fie el real sau aparent.

Uvertura lui Rossini a pus în evidență două lucruri. Primul a fost omogenitatea orchestrei, foarte sudată în toate compartimentele, sunetele curgeau pur și simplu, controlat și sigur. Al doilea a fost gestica foarte expresivă a lui Simonov, un dirijor autocrat (probabil camerele de filmat să fi avut o influență), dar în același timp foarte exact și atent, orchestra a răspuns la fel de precis. Pe undeva, emfaza lui Simonov ducea puțin cu gândul la cadrele filmate de Karajan cu imaginile lui Karajan din profil. Nu a fost o interpretare foarte italiană, dar a fost una de foarte bună calitate. În urechi îmi suna încă un bis (redus, e adevărat) de acum doi ani, al Accademiei di Santa Cecilia cu Pappano, tot la București, la festival. Aseară a fost altceva, dar, cum spun francezii – pas mal du tout.

Cât despre Wagner, ștacheta era ridicată la niște cote insurmontabile de recenta Tetralogie a lui Janowski, practic unică în lumea muzicală din România. Dacă Orchestra Radio din Berlin a avut parte de vreo 20 de ore de muzică pentru a construi atmosfera morții lui Siegfried dinspre finalul lui Götterdämmerung, în schimb Filarmonica George Enescu nu avea la dispoziție decât jumătate de oră. A rezultat o secvență cu muzica simfonică a lui Siegfried detaliată și îngrijită, dar fără dramatism. A primat culoarea orchestrală, adică efectiv frumusețea sunetelor scose de orchestră, în fața unei percuții, de exemplu, care să puncteze mai tragic sfârșitul eroului operei.

Iuri Simonov

Iuri Simonov

Partea a doua a serii a fost dedicată lui Șostakovici, unde se presupunea că Iuri Simonov este în elementul lui. Așa a și fost. Pe lângă citările din alți compozitori, muzica din acestă simfonie nu pare să se îndepărteze prea mult de stilul din Simfonia Nr. 5. De data aceasta mesajul este cel al pierderii inocenței copilăriei, Șostakovici dedicând în subtext muzica nepotului său Sașa, care avea nouă ani la vremea compoziției, în 1972. În realitate, această pierdere a inocenței se face prin aceleași mijloace cu care compozitorul și-a descris dezamăgirile interioare și în trecut. Armoniile care se nasc din diverse teme sunt ambigue și sună ciudat, atmosfera simfoniei este una dezolantă în cea mai mare parte. Simonov a subliniat toate mișcările simfoniei fără grabă, accentuând senzația de neputință care se degaja din muzică. Cel mai impresionant, inclusiv din punctul de vedere expus mai sus, a fost finalul, dominat de percuții moderne, într-un ritm clasic de toccata, care, deși părea că nu se mai sfârșește, era din ce în ce mai interesant, dar și mai trist.

Un concert foarte bun în concluzie, cu un dirijor care își cunoștea foarte bine arta. Stagiunea a început cu bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Octombrie 5, 2013 de în Cronica, Muzica, Spectacole şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: