Emoția zilei: Al doilea Triptic al lui Vasile Moldoveanu


Sâmbătă, 26 Octombrie la Opera Brașov
Giacomo Puccini: IL TRITTICO

Il TABARRO (Spectacol dedicat tenorului Vasile Moldoveanu)
Cu: Adrian Mărcan, Valentina Mărgăraş, Hector Lopez, Gabriela Hazarian, Irinel Felea, Claudiu Bugnar, Dan Ionescu, Maria Petcu-Catrina, Bogdan Mirică
Regia: Alexandru Nagy

SUOR ANGELICA
Cu: Cristina Radu, Carmen Topciu, Asineta Răducan, Cristina Coatu, Andreea Gurguiatu, Andromeda Nemeş, Anca Pănescu, Geanina Tomescu, Anca Moguţ, Anca Manea, Rodica Iuga, Ioana Grămadă
Regia: Valentina Mărgăraş

GIANNI SCHICCHI
Cu: Alexandru Aghenie (debut), Nicoleta Chirilă, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mugurel Oancea, Corina Klein, Marian Reşte (debut), Cristian Fieraru, Valentin Marele, Cristina Roşu, Paul Tomescu, Nicolae Zaharia, Nicolae Cucu, Florin Grama, Lucian Tămăşanu, Maia Garştea-Wengortz
Regia: Marian Pop, Asistent regie: Asineta Răducan

Dirijor: Ciprian Teodorașcu, Orchestra Operei Braşov

Un spectacol cu totul ieșit din comun, la Opera Brașov, m-a făcut să ajung pentru prima oară aici. Ca să fiu sincer, nu m-am lămurit când a început stagiunea la Brașov, ce este cu Festivalul de Operă, Operetă și Balet 2013, dar cert este că, într-un ton aniversar, a avut loc premiera lui Il trittico de Giacomo Puccini. Numai programarea acestei opere e suficientă pentru a crea un eveniment. Nici măcar în marile teatre de operă din lume, Il trittico nu este o operă jucată des. Dar ce succes a avut în 2011 la Covent Garden, când stagiunea s-a deschis cu cele trei opere scurte ale lui Puccini! DVD-ul realizat atunci și publicat anul acesta a fost ales de revista Gramophone drept cea mai bună înregistrare de operă a anului 2013. La Brașov a fost o alegere foarte inspirată deschiderea acestui Festival cu Il trittico în locul unei a nu știu câta La traviata. Mai mult, și Opera Națională Cluj a făcut aceeași alegere de repertoriu. Bravo lor! Să-i lăsăm pe cei de la ONB cu luna lor de operetă, cu titlu ridicol (Viața e frumoasă! – chiar așa!), în pace și să ne îndreptăm privirile spre Ardeal…

Mai mult, urmând inspirația lui Alexandru Nagy, regizorul operei Il tabarro, Opera Brașov a subscris ideii de a-l invita pe tenorul român care a cântat cu cel mai mare succes rolul lui Luigi, la Metropolitan Opera, e vorba despre Vasile Moldoveanu. Foyer-ul teatrului a fost pregătit cu proiecții ale unor secvențe video memorabile (din primul triptic al tenorului, cel discografic) și cu multe fotografii din cariera marelui tenor. În aceeași zi, la o librărie din Brașov se lansa a doua ediție a cărții Ioanei Diaconescu, Un tenor român pe patru continente. Nu pot decât să admir această idee, care a transformat seara într-una cu totul specială.

Il tabarro este prima operă din Il trittico și este cea mai grea din punct de vedere vocal și cea mai viscerală din punct de vedere dramatic. Regizorul Alexandru Nagy avea însă o mare dificultate în a veni cu ceva foarte nou. Barja de pe Sena, în care se petrece toată tragedia amanților Giorgetta și Luigi, învăluiți de mantaua geloziei lui Michele, este inevitabilă, mai ales în cazul unei producții clasice. Regizorul a optat pentru o imagine de carte poștală a Parisului de început de secol XX, pe care a colorat-o la propriu, făcând ca acțiunea să pară mai actuală decât în libret.

Paris, 1880 (foto Roger Viollet)
Paris, 1880 (foto Roger Viollet)

În mod evident, prezența lui Moldoveanu în sală a influențat performanța celor de pe scenă. Hector Lopez avea cel mai greu rol de tenor din toate cele trei opere și a încercat să fie la înălțime. Maniera în care a cântat a trimis uneori la spectacolul de la Met, de pe DVD-ul din 1981, păstrând proporțiile, desigur, dar s-a văzut permanent străduința de a cânta cât mai bine, reușită în cea mai mare parte. Valentinei Mărgăraș i-a ieșit mai puțin bine rolul Giorgettei, cu unele stridențe și în general o interpretare mai plată, în schimb Adrian Mărcan, deși pentru prima dată în rolul lui Michele, a cântat foarte bine muzica personajului celui mai complex. Michele nu e doar un soț bătrân și gelos, e un personaj mult mai profund, în care meditația asupra vieții trecute, asupra dragostei risipite, oricât de resemnată ar fi, duce în mod esențial lucrurile spre finalul violent al operei. Baritonul brașovean a reușit destul de bine să surprindă această complexitate.

Il Tabarro BV

Dacă Il tabarro nu lasă loc de prea multă inventivitate regizorală, în schimb Suor Angelica are mai mult spațiu de manevră, de care regizoarea Valentina Măgăraș n-a prea profitat, producția semănând destul de mult cu cea de la Met, a lui Fabrizio Melano. Surpriza a venit însă de la soprana Cristina Radu, care a cântat rolul bietei Suor Angelica absolut superb. O voce lirică, dar care știe să emoționeze, cum de nu am aflat despre ea până acum? Din fericire, îi puteți urmări activitatea și pe foarte sobrul ei blog.

Dacă Il tabarro este o epitomă a verismului, în schimb Suor Angelica este una dintre cele mai rafinate opere scrise de Puccini. Violența este la fel de mare, dar totul se petrece în interiorul personajelor, nu în acțiune. Dialogul Principesei cu Angelica este o replică feminină a celui dintre Scarpia și Tosca, iar soprana are un rol foarte dificil dar plin de o muzică superbă parcă special scrisă pentru a impresiona. Modul în care Cristina Radu a știut să construiască un personaj, nu doar să-i cânte muzica, m-a emoționat neașteptat de tare. Un artist adevărat șite să transmită nu numai muzica…

Cristina Radu

La Gianni Schicchi lucrurile au stat diferit. În primul rând, producția a fost prea mult inspirată de cea de la Covent Garden, semnată de Richard Jones. Totuși translația acțiunii de la 1299 la 1966 înseamnă un lucru pentru publicul englez și cu totul altceva pentru publicul românesc. De altfel, percepția englezilor, și nu numai a lor, despre România este că societatea noastră seamănă azi, în 2013, cu cea din Europa Occidentală a anilor ’60. O dovadă găsiți pe blogul unuia dintre expații englezi din București, aici. În fine, dat fiind și sursa de inspirație, spectacolul a avut ritm. Mi-a plăcut că tânărul tenor Liviu Iftene a profitat de rolul lui Rinuccio ca să se remarce, a exploatat o oportunitate, e un rol destinat celor la începutul carierei, impresia a fost bună. În pofida multor sunete nu de cea mai bună calitate m-a impresionat însă Alexandru Aghenie, pentru un debut, așa de tânăr, aplombul lui m-a cucerit, oricât de ciudată era tinerețea lui în rolul lui Gianni Schicchi.

Ciprian Teodorașcu a dirijat excelent o orchestră a Operei Brașov care a sunat peste tot sec, mic, dar precis. Important însă este faptul că, dacă simfonia a fost sacrificată în unele locuri, suportul pentru soliști a fost ireproșabil.

O seară superbă, din care voi rămâne mereu cu amintirea Cristinei Radu și a ariei ”Senza mamma, bimbo”, și cu imaginea lui Vasile Moldoveanu acordând autografe, aproape la fel de emoționat precum cei care i le cereau. După ce a fost de 12 ori un Luigi superb la Metropolitan, după ce în ultimii ani a apărut pe DVD trilogia telecasturilor sale, Vasile Moldoveanu trăiește din nou acest Triptic, de data aceasta ca spectator, unul de onoare, înconjurat de tineri, la Brașov.

Autograf

6 comentarii

  1. cu tot respectul, in poza atasata pentru spectacolul Suor Angelica este soprana Carmen Gurban (de la Opera Natioanal Cluj) care a interpretat rolul in tripticul clujean (pe rol doar cu EGYED APOLLÓNIA si nu cu Cristina Radu). Multumiri!

    Apreciază

  2. Buna ziua

    … si sincere felicitari pentru initiativa de a scrie despre opera, si nu numai dupa cum am observat, si sa va expuneti punctul de vedere. Intotdeauna am sustinut ca noi, artistii de scena, avem mare nevoie de acest “contra-balans” in procesul de a deveni mai buni si mai pe placul publicului.
    In primul rand, sa ma prezint: ma numesc Marian Pop si am fost regizor la una dintre lucrarile Tripticului puccinian de la Opera Brasov.
    Ca sa fiu sincer, m-am gandit mult inainte si daca sa spun ceva, dar faptul ca oferiti acest “drept la replica”, ma vad obligat sa ma disculp.

    Nu am folosit nici o sursa de inspiratie in afara de notele muzicale editate, pentru ca nu imi place sa copiez. Exact la fel ca si in interpretare, ca si cantaret de opera, prefer sa aduc totul de la mine, fiind sigur ca publicul prefera sinceritatea. Faptul ca cele doua regii se aseamana in unele puncte, este o simpla coincidenta, ideea transpunerii in anii ’60, fiind una naturala si foarte simplu de imaginat, avand in vedere natura destul de sumbra a povestirii. Acest “colorit” am considerat ca nu poate decat sa aduca un plus povestii.
    In schimb, propozitia dumneavoastra care m-a deranjat, a fost: “În fine, dat fiind și sursa de inspirație, spectacolul a avut ritm.”.

    Spectacolul a avut ritm datorita lui Puccini si a ansamblului care a interpretat. Li se datoreaza intreg succesul, atat cat a fost el. In rest, orice critica adusa regiei este binevenita, deoarece consider ca numai asa ne putem dezvolta, sa devenim mai buni, pe gustul vostru.

    In orice caz, in afara de aceast aspect, va respect parerea si va doresc sa continuati ceea ce faceti, pentru ca mai sunt oameni care citesc si o fac cu placere.

    Cu stima si respect,

    Marian Pop

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.