Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Otello – ieri și azi


Rolul titular din opera Otello de Giuseppe Verdi este considerat drept unul dintre cele mai dificile pentru un tenor, amânat în general spre finalul carierei. Tessitura joasă, aproape baritonală, forțează vocea să cânte inconfortabil de jos, în același timp intensitatea declamațiilor este extremă (Esultate! sau Si, pel ciel marmoreo guiro!), iar în alte momente lirice (duetul cu Desdemona de la finalul primului act, Già nella notte densa) sau dramatice (Dio, mi potevi scagliar), tehnica de canto este atât de pusă la grea încercare încât nu există nici un tenor care să fi interpretat perfect rolul vreodată. Și lista înregistrărilor unor imense voci care s-au aruncat în vâltoarea acestui rol este lungă.

Când am decis să cânt Otello, mai mulți oameni mi-au spus că sunt nebun. Mario del Monaco, spuneau ei, a avut tipul de voce potrivit pentru rol, iar vocea mea nu avea nici o legătură cu a lui. Cu douăzeci de ani mai înainte, Del Monaco fusese avertizat să nu cânte Otello pentru că vocea lui nu avea nici o legătură cu cea a lui Ramon Vinay, care juca în operă la vremea aceea, peste tot în lume. Vinay, desigur, auzise că numai un tenor cu vocea pătrunzătoare ca a lui Giovanni Martinelli ar putea cânta această muzică. Cu câțiva ani înainte, Martinelli l-a avut drept strălucitor exemplu pe Antonin Trantoul, care cântase Otello la Scala în anii ’20; dar la Scala, cei care încă își mai aminteau primul Otello, Francesco Tamagno, îl găseau pe Trantoul complet nesatisfăcător. Dar există o scrisoare de-a lui Verdi adresată editorului său, în care compozitorul spune destul de clar că Tamagno a lăsat mult de dorit.” (Plácido Domingo: My First Forty Years)

Azi, mai mult ca oricând, deplângem lipsa unor tenori capabili să cânte rolul lui Otello la nivelul celor din trecut. Fie că este vorba de Johan Botha la Metropolitan sau de Marius Budoiu la Opera Națională Bucureștinostalgia după Mario del Monaco sau după Corneliu Murgu nu poate fi reprimată. Și totuși… Și totuși lucrurile au stat mereu la fel. Niciodată publicul n-a fost mulțumit de prestația tenorilor în acest rol. Iată, drept dovadă, un articol apărut în revista Gramophone, în numărul din luna octombrie a anului 1939.

Otello – ieri și azi
de Alan Gordon – The Gramophone, octombrie 1939

Otello, de Verdi, va fi întodeauna considerat de o mulțime de persoane, printre care și eu, drept capodopera supremă din domeniul operei. Ei bine, în mod evident toate aceste persoane sunt extrem de iritate și regretă din adâncul sufletului faptul că exact Otello este opera cu cele mai nefericite și jalnice reprezentații la Covent Garden. Mă bucur să văd că domnul Rosenthal, în cronica interesantă pe care a dedicat-o stagiunii trecute, în numărul din august al revistei „Gramophone”, este de acord cu mine afirmând că Otello a avut „cel mai mic succes dintre toate producțiile italiene” (deși eu, personal, aș merge mult mai departe și aș clasa-o drept un eșec de proporții). Rosenthal susține că motivul acestui insucces este alegerea lui Melchior pentru rolul principal: „limba în care cântă Melchior nu are nici o legătură cu italiana” și, din păcate, nici „Verdi” al lui nu este mai recognoscibil! Mă întreb câți dintre spectatorii de operă și dintre cititorii acestei reviste deplâng alături de mine distribuirea lui Melchior în Otello și simt că acesta a fost un act clasic de trădare din partea lui Covent Garden față de cel care a fost cândva compozitorul ei preferat. De asemenea, mă întreb dacă nu cumva se poate face un efort pentru a împiedica a treia apariție a lui Melchior în acest rol…

1933 - Lauritz Mechior

1933 – Lauritz Mechior

Iar acum, că mi-am descărcat sufletul, vin și vă întreb dacă în acest moment este posibil să avem un spectacol bun cu Otello. Personal, sunt forțat să admit că răspunsul este negativ. De ce? Pentru că nu cunosc nici măcar un tenor care să fie încă în forma necesară și să cânte rolul principal – cel puțin, nici un tenor care să îl cânte atât de bine încât să facă față unui spectacol în Grand Season (între cele două Războaie Mondiale, parte din stagiune în care cântau numai soliști străini – n. n.). Dintre cei cinci tenori care au cântat acest rol la Covent Garden în ultimii douăzeci de ani (cu excepția lui Melchior), doar unul – Martinelli – mai cântă operă și nici despre el nu sunt sigur că nu s-a retras după ce, acum doi ani, a apărut în stagiunea dedicată Încoronării Regelui George VI. Chiar dacă Martinelli ar fi încă activ și în ciuda faptului că îmi plac multe lucruri la felul în care cântă Otello, trebuie să recunosc că deja acum doi ani vocea lui nu mai era așa cum fusese pe vremuri, iar azi mă tem că volumul pe care îl necesită acest (cel mai exigent) rol de tenor i-ar lipsi complet.

1938 - Giovanni Martinelli

1938 – Giovanni Martinelli

Dintre ceilalți tenori activi cunosc doar trei care au cântat vreodată Otello: Merli, Pertile, Arthur Carron. Merli și-a depășit punctul de glorie (după ce am scris acest articol am auzit o transmisiune radio cu Otello și Merli în rolul principal – deși vocea și-a pierdut pe alocuri strălucirea, iar acutele sunt cam forțate, atât stilul de a cânta cât și interpretarea erau conforme marii tradiții, iar spectacolul a fost, în linii mari, foarte mulțumitor; poate că acesta este viitorul Otello de la Covent Garden). Pertile este foarte departe de ceea ce a fost cândva. Carron ar fi o variantă, dar, în mod inexplicabil, nu se mai aude nimic despre el. Personal, aș fi foarte interesat să îl văd pe Carron pe afișul cu Otello în stagiunea viitoare.

Penuria de tenori care să cânte Otello nu este ceva nou. În cei cincizeci și doi de ani care au trecut de la premiera operei, s-au găsit cu greu zece tenori care să încerce rolul principal și aș fi extrem de surprins dacă măcar unul dintre aceștia zece a avut vreun spectacol în care să cânte perfect. Avem de a face, de fapt, cu vechea poveste a lui „unde găsim un Don José perfect”, doar că aici problema este mai gravă. Tenorul care reușește să nu zbiere în Aria Florii și în duetul cu Micaela dezamăgește inevitabil în ultimul act. Heldentenorul care ne înfioară de plăcere în ultimul act este de obicei imposibil în Aria Florii și în scena cu Micaela. Tot așa stau lucrurile și în cazul lui Otello – în duetul de dragoste, dar și în restul operei, doar că aici dezamăgirea este și mai mare dacă tenorul nu are capacitatea vocală necesară scenelor dramatice.

1891 - Jean des Reszke

1891 – Jean des Reszke

Dintre tenorii faimoși care au cântat acest rol, cel care părea să posede toate atributele pentru o prestație excelentă – Jean de Reszke: înfățișare nobilă, talent artistic, capacități histrionice, capacitatea de a cânta la fel de bine atât roluri dramatice cât și roluri lirice – nu a reușit să mulțumească pe nimeni în acest rol, nici măcar pe el însuși, ca să nu mai vorbim de fanii care îl adorau. Nimic nu mă va convinge vreodată că Tamagno putea fi altfel decât vulgar în duetul cu Desdemona, sau că Marconi putea cânta atât de tare încât să se audă în    scena de ansamblu din actul III. Dintre cei pe care i-am ascultat, Zanelli se apropia cel mai tare de interpretarea perfectă, dar chiar și el rămânea fără vlagă vocală în ariile mari, iar Zenatello și Mullings nu reușeau niciodată să depășească onorabil duetul cu Desdemona. Sunt deschis să accept că Slezak era un Otello minunat, dar, cunoscând multe dintre înregistrările acestui mare artist, nu mă pot abține să mă gândesc că înclinația lui spre falsetto atunci când trebuia să cânte puțin mai sus de sol i-ar fi distrus linia vocală în duetul de dragoste. Poate că cei care suportă să asculte Otello cântat în altă limbă decât italiana au fost martorii unui spectacol perfect, cu francezul Paul Franz în rolul principal, dar nu cred că Franz a cântat în altă limbă decât franceza. Printre numele mai puțin importante care au cântat acest rol se numără Alvarez, Zerola, Fusati, Calleja și, probabil, De’Muro. Cu excepția lui Calleja, pe care nu l-am auzit niciodată, nici măcar în înregistrări, nu cred că vreunul dintre aceștia era un muzician atât de bun încât să ofere o interpretare pe deplin satisfăcătoare, chiar dacă ar fi fost un vocalist foarte bun.

În concluzie, un lucru este sigur, plin de semnificații și, fără îndoială, regretabil: singurul tenor care ar fi putut fi un Otello perfect nu a îndrăznit niciodată să cânte rolul. Mă refer la Enrico Caruso

Enrico Caruso

Enrico Caruso

 Nu știu când va găsi Covent Garden un alt Otello bun, dar sper din suflet ca și alți iubitori ai lui Verdi să mi se alăture în rugămintea călduroasă pe care să o adresăm acestei instituții – aceea de a alege să renunțe la prezentarea acestei opere minunate în loc să aducă în fața publicului deja suferind o nouă caricatură, așa cum s-a întâmplat în stagiunea trecută.

Notă: Nu am găsit o fotografie de-a lui Arthur Carron, tenorul despre care însuși Alan Gordon, autorul articolului, nu mai știa mare lucru despre activitatea lui în epocă, astfel încât, în galeria de fotografii cu marii tenori ai epocii care cântau Otello, am ales să-l includ pe un ilustru necunoscut pentru publicul de azi. Este vorba de tenorul român Emil Marinescu, care cânta rolul maurului în acea epocă la Teatro alla Scala…

1884 - Francesco Marconi

1884 – Francesco Marconi

1887 - Francesco Tamagno

1887 – Francesco Tamagno

1902 - Albert Alvarez

1902 – Albert Alvarez

1909 - Giovanni Zenatello

1909 – Giovanni Zenatello

1910 - Leo Slezak

1910 – Leo Slezak

1913 - Icilio Calleja

1913 – Icilio Calleja

1935 - Francesco Merli

1935 – Francesco Merli

1939 - Aureliano Pertile

1939 – Aureliano Pertile

Bernardo de Muro

Bernardo de Muro

Emil Marinescu

Emil Marinescu

Frank Mullings

Frank Mullings

Nicola Zerola

Nicola Zerola

Paul Franz

Paul Franz

Renato Zanelli

Renato Zanelli

Arthur Carron (în rolul lui Tristan)

Arthur Carron (în rolul lui Tristan)

8 comentarii la “Otello – ieri și azi

  1. Sorin
    Februarie 14, 2014

    Desigur, se poate spune mult despre tenorii care au incercat de-a lungul timpului sa cante acest rol problematic, care nu seamana cu nimic din ceea ce s-a scris in opera pentru vocea de tenor.
    As vrea sa mentionez dosr o performanta mai rar intalnita, poate unica, aceea a unui cantaret poate subapreciat, dar care poate fi considerat un model de seriozitate si pregatire, dar si de tehnica vocala. e vorba de Gregory Kunde, un tenor cunoscut mai ales prin apaitiile in roluri de belcanto si prin siguranta si stralucirea acutelor bine consrvate de-a lungul timpului. Ajuns spre 60 de ani a inceput sa diversifice repertoriul abordand partituri mai dramatice, inclusiv verdiene, printre el si Otello, cu un succes considerabil. Marea performanta a fost aceea de a canta rolul titular in opera omonima scrisa de cei doi mari titani ai operei, Rossini si Verdi, in aceeasi stagiune, la distanta de putine luni unul de celalalt, fiecare din aceste prestatii fiind de un inalt nivel. In conditiile in care azi e greu sa gasesti un interpret pentru oricare din aceste doua creatii, de factura stilistica foarte diferita, e uimitor cum reuseste sa le faca pe amandoua si inca foarte bine.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Februarie 14, 2014

      Da! Am văzut și eu și m-am mirat foarte tare de Gregory Kunde, mi-am zis că e o greșeală, o confuzie de nume.
      Dar el era și nu cânta rău, având în vedere repertoriul lui obișnuit. La Veneția, nu? În Palatul Dogilor, tot cu proiecții 🙂 Dar parcă mai bine decât Holten la DG@ROH.
      Deși, la scară istorică dacă e să luăm, e totuși departe de cei foarte mari în rolul lui Otello.
      Dar și nebunia lui Antonenko e de remarcat, cu toate imperfecțiunile lui.

      Apreciază

  2. Vasopol Valentin
    Iunie 24, 2017

    Cu tot respectul…numele de Garbis Zobian va spune ceva..?

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 24, 2017

      Cu același respect, articolul e din 1939, când Garbis Zobian avea… cât? 15 ani?
      Apoi, Garbis Zobian nu există decât în memoria celor care l-au văzut pe scenă până la începutul anilor ’70, exclusiv într-o Românie complet opacă față de restul lumii.
      Cariera sa internațională a venit prea târziu, toată lumea o recunoaște.

      Apreciază

  3. Vasopol Valentin
    Iulie 8, 2017

    Nu ma refeream evident la articolul din 1935…parerea mea sincera este aceea ca intre atat de multi tenori care au cantat Otello de la premiera si pana in ziua de azi Garbis Zobian se apropie extraordinar de mult de adevar atat prin prezenta vocala, fizica cat si interpretativa…lesne de ovbservat aceste aspecte daca ascultam inregistrarile de pe youtube cu el…dar ma rog…e doar parerea mea. La orice ora insa il pun pe Garbis Zobian in fata lui Domingo sau Kaufmann in acest rol…pacat ca nu a avut sansa de a ajunge mult mai sus!!!

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iulie 8, 2017

      Imagini în mișcare cu Garbis Zobian cântând Otello există? N-am văzut decât fotografii.
      Domingo are vreo 5 DVD-uri numai cu Otello.

      Apreciază

  4. Vasopol Valentin
    Iulie 8, 2017

    [cenzurat]

    Apreciază

  5. Vasopol Valentin
    Iulie 8, 2017

    [cenzurat]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.454 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: