Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Traviata de la Iași


Giuseppe Verdi: Traviata
10 și 11 mai 2014, sâmbătă și duminică
Opera Națională Română Iași
Dirijor: Gabriel Bebeșelea
Regia: Beatrice Rancea, costume și decoruri: Doina Levintza
Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată (debut), Ana Maria Donose (debut) – Violetta Valery; Florentina Onică, Marinela Macsim Nicoară – Flora Bervoix; Marinela Nicola, Daniela Camelia Burlacu (debut) – Annina; Cosmin Marcovici, Florin Guzgă – Alfredo Germont; Adrian Mărcan (Opera Brașov), Florin Estefan (Opera Națională Cluj-Napoca) – Giorgio Germont; Alexandru Aghenie (Opera Brașov) – Baronul Douphol; Daniel Mateianu – Marchizul d’Obigny; Andrei Apreotesei, Adrian Ionescu – Gaston; Victor Zaharia, Teodor Busnea (debut) – Dr. Grenvil; Alexandru Cristian Savin (debut) – Giuseppe; Ionuț Antim Todică – Comisionarul, Grădinarul.

Din păcate, n-am reușit să văd decât primul spectacol, cel de sâmbătă, cu noua producție a Traviatei de la Opera Națională Iași.

În sfârșit o La traviata pusă în scenă cum trebuie! Departe de clișeele regizorale inspirate de Zeffirelli și Pizzi, venind cu ceva nou și actual pe o scenă de operă. A fost perfectă? Nu, dar nu despre asta este vorba. Ci despre viață și aici pariul lui Beatrice Rancea a fost câștigat. Dincolo de spectaculosul prim act, mai flamboaiant decât oriunde în altă parte în România (artificiile de la sfârșitul Brindisi-ului au subliniat tocmai futilitatea societății în care trăiește Violetta Valéry), producția a combinat clasicul și Regietheater, încercând să caracterizeze și mai mult personajele decât prin interpretarea vocală. A introdus și psihologia din romanul lui Dumas, dezbărată de ambianța belle époque (confiscarea obiectelor din casa Violettei în timp ce ea agonizează în Addio del pasato...). Împrumuturile de la Willy Decker (capotul Violettei de la începutul actului II) sau de la Peter Konwitschny (prezența mută a fiicei lui Giorgio Germont în duetul din același act II) au adus pe scenă tocmai acel „cârlig” care să facă publicul să mediteze și după spectacol asupra acestei opere. Pentru că, în primul rând, La traviata nu vorbește atât despre o curtezană de lux, cât despre slăbiciunile oamenilor care asistă la tragedia ei, cu o trimitere evidentă către spectatorii din sală.

Neapărat trebuie remarcate și luminile, au fost atât de integrate în întregul concept, constituind o mise-en-scène în sine. Cât despre costume… Doina Levintza parcă s-a întrecut pe sine, parcă ar fi realizat un tablou, așa au părut creațiile ei în ansamblu.

La Traviata - Opera Națională Iași - (c) Cristian Popescu

La Traviata – Opera Națională Iași – (c) Cristian Popescu

Violetta și Alfredo sunt contemporanii noștri în această producție, filmându-se cu camera video, îmbrăcați modern, iar Germont este mai implacabil decât oriunde, încercând să terorizeze pe toată lumea.

10339452_463190613813252_8032600381742590173_o

În distribuția pe care am văzut-o pe Internet, Cosmin Marcovici a fost egal cu el însuși, foarte corect și arătând un Alfredo mai matur, mai stăpân pe sine față de clișeele obișnuite. Adrian Mărcan a fost impozant, iar din punct de vedere dramatic a dus mai departe conceptul regizoral, un Germont care înspăimântă. Cel mai mult mi-a plăcut însă Lăcrămioara Hrubaru-Roată, o Violetta poate mai puțin obișnuită în ziua de azi, din punct de vedere muzical. O voce lejeră de subretă lirică, dar folosită cu inteligență și cu o doză irezistibilă de autenticitate. Fragilitatea pe care a propus-o, feminitatea și nu în ultimul rând intonațiile ei mi-au amintit-o foarte des pe Ileana Cotrubaș.

Insomma, totul a fost atât de neașteptat, în ciuda avancronicilor care au detaliat cu generozitate această premieră, încât și orchestra lui Gabriel Bebeșelea a fost contaminată cu toată această energie. Chapeau!

29 comentarii la “Traviata de la Iași

  1. Marta
    Mai 13, 2014

    Pacat ca nu ati urmarit si al doilea spectacol,le-am vazut pe ambele si mi-a placut mult mai mult cea de-a doua Violetta, desi poate a suferit un pic la acuratete ,a fost mult mai convingatoare . O productie interesanta, dupa Rigoletto-ul de la Bucuresti cred ca toate teatrele din tara vor incepe sa mearga in directia Regietheater. O fi bine …o fi rau …vom vedea….

    Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 13, 2014

      Am sperat că vor mai menține public link-ul YouTube cu al doilea spectacol, măcar o zi în plus, dar n-am avut noroc. Aș fi vrut să-l văd și să-l aud pe Florin Guzgă mai ales, în cea de-a doua distribuție. Cum a fost?

      Apreciază

  2. Marta
    Mai 13, 2014

    O voce frumoasa si de viitor ,totusi mi se pare inca destul de crud,usor copilaros pe alocuri,cred ca e o chestie care se va rezolva odata cu experienta.

    Apreciază

    • Ioana Diaconescu
      Mai 13, 2014

      Florin Guzga are o voce din rasa importantilor tenori italieni, de o frumusete rara, de o acuratete greu da intalnit la o varsta atat de frageda. Pentru faptul ca tenorul este extrem de tanar nu e cazul sa fie numit „copilaros”, iar in loc de „crud”ati putea folosi fara nicio indoiala „proaspat”. El este o adevarata revelatie si cel mai nimerit pentru Alfredo. Desigur ca odata cu varsta el va inflori daca isi va urma atent vocatia.
      ACEST COMENTARIU ESTE PENTRU MARTA .

      Apreciază

  3. Phantom of the Opera
    Mai 14, 2014

    Faptul ca s-a facut o noua montare cu o titlul unei capodopere in stil de superproductie este un lucru imbucurator. Insa este bine sa stiti ca fara Zeffirelli si Pizzi, oricat de ramoliti vi s-ar parea azi, nu s-ar fi putut ajunge la ce „se face'” azi prin teatrele de opera. De altfel, daca veti revedea filmul lui Zeffirelli veti constata ca ideia de lucruri puse in vanzare la licitatie in timpul ultimilor zile de viata ale Violetei este a lui si ca, mai mult ca sigur d-na rancea s-a inspirat de acolo. Insa trebuie sa recunoasteti ca „ramolitul” a facut-o cu rafinament si discretie, ceea ce inseamna un act artistic, pe cand Rancea a facut-o cu ostentatie si ca un pumn in ochi. Personal am fost deranjata sa vad cum i se ia patul si televizorul in timp ce saraca violeta isi dadea ultima suflare sa impresioneze o sala intreaga cu o arie care n e deloc comoda, mai ales pentru o voce de lirica. Apoi gestul din final cand ea spune ca „simte ca revine la viata” si, totusi, isi aprinde singura lumanarea, care, mai mult, o da lui Alfredo sa i-o tina in timp ce ea e ocupata „sa moara'” este fie o ignoranta totala din partea regiei, fie un dezinteres total pentru ceea ce se petrece in muzica ;i, in final in dramaturgia muzicala a lucrarii. Poti sa ai orice revelatie si interpretare artistica, cat de personala vrei, poti sa fii adeptul oricarei forme de regie de opera, dar sa sfidezi partitura lucrarii pe care o faci este o impostura. Cat despre costumele lui Levintza, trebuie sa recunosc ca sunt superbe, ca tot ceea ce lucraza domnia sa. Insa nu pentru „La Traviata”! Poate pentru „Victoria si al ei Hussar” sau „Bal la Savoy”. Le lipseste EXACT acel ceva care sta in dramaturgia muzicala ce decurge din partitura. Asa se intampla cand opera este pusa in scena de oameni care nu au apetenta pentru muzica si se ia in considerare, cel mult, doar „subiectul” operei, care lesne poate fi schimbat la voia intamplarii. Alte lucruri pot fi valabile – incarcatura suplimntara acordata lui Germont senior – care are, insa, doar rol decorativ, cel de a mobila o pagina lunga de muzica. Daca interpretarea celor doi protagonisti ai duetului nu ajunge la tensiunea intentionata de compozitor, atunci, pare un moment lung si plicticos, chiar anost. Iar nevoia de a fi umplut cu o actiune paralela, care sa abata atentia de la „imperfectiuni”, se pare a fi necesara. De aceea, acel moment este intotdeauna adevarata piatra de incercare, atat pentru soprane, cat si pentru baritoni, chiar daca ariile care le au, le trec cu bravura! Dar acestea sunt detalii pe care multi dintre cei care stau sa urmareasca AZI spectacolele de opera nu le mai iau in considerare. Pacat! Va lasati furati de sclipirile paietelor si nu vedeti esenta! Astfel lasati sa moara o arta care are mai multa incarcatura decat credeti sau ati avut sansa sa descoperiti pana acum in vietile dumneavoastra!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 14, 2014

      Phantom of the Opera – Dezbaterea „clasic vs. modern” este infinită, cu argumente la fel de valabile de ambele părți. O perspectivă asupra acestei dezbateri se găsește chiar pe acest blog în articolul „Melomanul și dramofilul”:
      https://despreopera.wordpress.com/2013/12/09/melomanul-si-dramofilul/

      Revenind la comentariul dvs., din punctul meu de vedere nu Zeffirelli și Pizzi ar avea o problemă, ci epigonii lor din România. E suficient să revedeți (există ăe YouTube) vechea producție a Traviatei de la Opera Națională Iași, care nu suportă nici un fel de comparație cu cea de acum. Beatrice Rancea a fost mai degrabă moderată, nu consider că a șocat, decât în măsura în care, publicul avizat de operă din România respinge, în mod generic, orice e modern în regia de operă.

      Secvența cu sechestrarea bunurilor Violettei înainte ca ea să moară efectiv există și în romanul lui Alexandre Dumas și se continuă și după moartea ei. De fapt, acest sechestru e aproape un leit motiv al romanului. Nu recuperase așa Aramand Duval un exemplar din romanul „Manon Lescaut” al abatelui Prevost, la care Marguerite Gauthier ținea atât de mult?

      Povestea cu lumânarea pe care și-o aprinde Violetta la sfârșit mi s-a părut chiar foarte reușită. În acest gest sunt subliniate foarte dureros atât nepăsarea societății față de Violetta, o societate incapabilă să se schimbe, chiar și în cele mai extreme momente, dar și singurătatea morții ei. Această singurătate este subliniată și în alte producții ale operei lui Verdi, cea mai recentă pe care o cunosc fiind viziunea lui Cerniakov de la Scala, când Anina dă pe ușă afară pe toată lumea, în timp ce curtezana moare într-un scaun.

      Cât despre Germont… pe cât de complex este personajul, pe atât de complexe pot fi și discuțiile privind modul în care ar putea fi reprezentat, în toate aspectele sale. Aș spune că mai degrabă toate impersonările lui Germont par să fie reductive, indiferent de intențiile regizorilor. Putem spune că într-un fel Germont e un Sfinx, greu de descifrat până la capăt. Sigur, tot ceea ce simte personajul este perfect uman și universal valabil, dar care este ponderea acestei complexități în relația concretă părinte-copil din diverse epoci? Cum ar fi astăzi, de exemplu, când există tineri care devin independenți mai repede și acceptă mai greu imixtiunea părinților în ceea ce privește viața lor personală. Mai există azi căsătorii aranjate? Doar în comunitățile neintegrate, tribale, dar improbabil în lumea lui Alfredo. Și-atunci, cum se manifestă un bătrân care nu este băgat în seamă prea mult? Exagerând? Terorizând? Poate.

      Spre deosebire de unghiul din care priviți dvs. eu cred că o producție de operă așa cum a fost cea de la Iași provoacă intelectual într-o măsură mai mare decât o mizanscenă veche și clasică, un simplu cadru pentru un concert vocal-simfonic.

      Apreciază

      • Phantom of the Opera
        Mai 14, 2014

        Ati inteles total gresit interventia mea. Nu sustin regii invechite si nici nu ma cramponez de trecut doar de dragul ideii ca „asa se face”. Am si inceput prin a spune „Faptul ca s-a facut o noua montare cu o titlul unei capodopere in stil de superproductie este un lucru imbucurator”. Nu conteaza cum a fost montarea de dinainte. Menirea unei NOI montari este sa aduca ceva NOU!
        Numai ca in spatele oricarei „inovatii” artistice de orice fel, regizorala sau scenografica, trebuie sa existe o motivatie desprinsa din partitura muzicala. asta e natura operei, n-ai ce-i face. In teatrul de drama se poate taia textul lui Shakespeare, se pot insera pasaje din scrisorile de amor ale nu-stiu-cui . . . si rezultatul final este o noua piesa de teatru, unica, devenita produsul artistic al regizorului care vrea sa isi sustina o anumita ideia. Opera, din pacate pentru regizor, ingradeste, nu ofera libertatea unui text dramatic. Pentru ca la mijloc apare muzica. Se poate filozofa cate-n luna si stele despre cum un regizor poate aborda un personaj, daca „acel ceva” nu e continut in muzica, apare un fenomen care poate fi numit „disonanta artistica / scenica”.
        Nu am nimic impotriva sa fie atrasi cei tineri catre opera, ba chiar sustin cu tarie acest fenomen. Dar de ce sa nu se profite de aceasta situatie si sa li se ofere o educatie adevarata si nu un surogat? Regii moderne exista peste tot, dar doar cateva sunt cele adecvate muzicii care le-a inspirat. De ce trebuie preferat un „Oneghin” plasat in epoca stalinista, privat de orice urma de poezie – element specific romantic, si necesar tineretului de azi care nu mai stie sa suspine si sa fie sensibil decat la violenta si distrugere – si nu se poate alege ca mode un „Onegin” ca cel al lui Carsen de la Met de acum cativa ani? Si nu-mi spuneti ca e demodat si nu aduce tineret! de ce trebuie sa castigam tineretul cu ceea ce are zilnic la dispozitie, in loc sa ii oferim alternative la care nici nu s-a gandit? Poate ca pot rezona la sentimente mult mai umane dacat „dezumanizarea” zilelor noastre.
        Nu sunt de parere ca artistul trebuie sa coboare stacheta la gustul publicului pentru a-si asigura „sali pline”. Asta inseamna populism si seaman foarte mult cu campaniile alegerilor politice. Lasati asta in seama ProTV-lui. O face cu profesionalism. De aia in tara asta – si nu numai – s-a alterat total gustul pentru cultura si arta autentica si se prefera surogatele si pastisele. Artistul trebuie sa creeze pentru el insusi, pentru pofta de a se exprima si pentru dorinta de a impartasi crezul sau publicului. Marii si adevaratii artisti nu au fost populari in timpul vietii, nu au dobandit succesul imediat. chiar „La Traviata” a fost o cadere lamentabila pentru Verdi.
        Este bine sa se faca montari indraznete, care sa propuna publicului viziuni cat mai inedite. Este de dorit ca salile sa fie pline si sa aduca public cat mai numeros si mai divers. Cu toata criza care pandeste Met-ul,salile acolo sunt arhipline! Si publicul nu e format numai din snobi si oameni cu bani. Sunt si foarte multi tineri! Cu toate ca multe din montarile de la Met sunt prafuite si invechite ca mentalitate. Dar asta e un caz aparte. Nu uitati insa ca salile pot fi umplute imediat si cu „circ” (cuvantul luat cu sesul sau peiorativ, nu semnificatia spectacolului autentic, care poate fi fascinant si suprem calitativ), sau pur si simplu printr-un anunt : „la sala de spectacol a teatrului X se dau pui congelati la jumatate de pret, daca . . . ”
        Nu cred ca acest gen de „a umple” facil o sala este de dorit.
        Desigur, am dat un exemplu extrem.
        Ceea ce sustin este o pastrare a sesurilor date de muzica, in cazul in care se face opera. E greu, dar nu imposibil. Si nu trebuie sa fii „connoisseur” ca sa simti nevoia de asa ceva. Este suficient sa rezonezi la acea muzica, nu sa mergi in paralel.
        Aveti dreptate ca o montare ca a d-nei Rancea provoaca dispute intelectuale, dar cred cu tarie ca starea culturii acestui popor, ca o urmare fireasca a implementarii europene, abunda de superficialism si pierde, daca nu cumva evita in mod deliberat profunzimea. Nu e nevoie ca un spectacol sa provoace! Nu e suficient! Asta se face can te adresezi celor care cunosc intr-adevar. In clipa de fata e nevoie de EDUCATIE pentru a redobandi publicul pierdut. Prea multi ani cultura si, implicit, arta spectacolului (de orice fel), a mers la minima supravietuire ca, acum, sa trateze cu „graba” si „superficialitate” in special noile montari. Revenirea la un academism de natura educativa echilibrat de o inovatie artistica pura, lipsita de orisice unda de populism sau dorinta de afirmare cred ca ar avea un efect mult mai revolutionar decat orice experiment artistic socant si extravagant.
        Aveti dreptate, noua montare de la Iasi nu este deloc socanta. Si stiti de ce? pentru ca in afara unei violente (poate motivabile) in exces, relatiile dintre personaje se petrec tot ca la Stanislavki. Sunt ramase (poate involuntar) multe stereotipii invechite, TOCMAI CEEA CE NU TREBUIA sa existe intr-o noua montare. Si asta vine, din pacate din neintelegerea totala a muzicii. Cu o lum\nare aprins in graba si cu gesturi ostentative nu se reformeaza regia de opera. Reforma trebuie sa plece de la esenta gestului, sa se traduca prin expresia scenica. Reforma poate fi ceea ce propune Bob Wilson, sau Stefano Poda, care si-au creat un limbaj propriu – discutabil, sau nu – dar identificabil si desprins din revelatia pe care au avut-o fat de muzica. Carson, cu toate excentricitatile lui din unele montarie, are darul de a pricepe muzica si de a crea a cea imagine propice care sa o puna in evidenta. Si exemplele pot continua.
        Cu riscul ca ma veti considera o „hoasca batrana” cu gusturi invechite si cu blanuri putind a naftalina, voi continua sa afirm ca opera nu poate fi facuta de oricine. Pare usor de abordat, in speranta ca muzica te cucereste si ca te duce singura acolo unde trebuie. GRESIT! Muzica este un excelent ghid doar pentru cel care ii cunoaste si-i intelege sensurile. Nu un „connoisseur”, ci un profesionit!
        Eu nu as incadra aceste discutii intr-o dezbatere “clasic vs. modern”, cai nu despre asta este vorba. Respectul pentru muzica nu se inscrie doar in canoanele clasice, el trebuie sa fie o biblie a tot ceea ce se face in opera. Altfel putem crea alte genuri de spectacol . . . pe care il putem numi ORICUM, dar nu opera.
        ATENTIE! Opera nu este invechita si nici nu este un gen pe moarte.
        Doar noi nu ii acordam atentia cuvenita, si atunci, ce nu ne intereseaza, nu vrem!

        Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 14, 2014

      De acord, așa e. De obicei mă abțin să povestesc ce-am auzit în jur la un spectacol de operă, genul observație socială. Îmi amintesc însă că la finalul unei reprezentații cu Rigoletto de la ONB, la ieșire, în spatele meu discutau doi tineri, în mod evident niște persoane care nu frecventau nici clădirea și nici muzica de operă.

      El: „Mi-a plăcut, au fost toți bine, au jucat bine, au cântat bine, a fost interesant ce se întâmpla pe scenă”
      Ea: „Da, exact! Chiar și muzica a fost bună!”

      Dacă o producție de operă a putut atrage în sală spectatori de acest nivel, nu pot să spun decât că producția respectivă a fost de un imens succes și și-a atins copul de aduce spectatori NOI la operă. Indiferent câte strâmbături din nas se văd și se aud din lojele de connoisseur-i.

      Apreciază

  4. despredemnitate
    Mai 14, 2014

    Phantom of the Opera – Se prea poate să fi înțeles eu greșit ceea ce ați vrut să spuneți. Până acum nu am întâlnit pe nimeni (cu o singură excepție) dintre iubitorii de operă care să spună că nu agreează deloc producțiile moderne. În schimb, am întâlnit foarte mulți conservatori care după ce declarau că nu au nimic împotriva modernismului, după un „Dar”, sau un „însă” continuau cu o tiradă împotriva a tot ce-i nou, prețuind exclusiv tot ce-i vechi.

    Mă raportez însă, cu încăpățânare la producțiile clasice care funcționau până deunăzi la operele din iași și din București (vom scăpa și de aici de producția lui Mihăiescu, chiar în stagiunea aceasta). Mie nu mi s-a părut deloc, nici un moment, că relația dintre muzică și acțiunea scenică ar fi fost servită bine. De fapt, această corespondență de care vorbiți nici nu exista, căci, a ridica brațele atunci când cânți și a le ridica și mai sus atunci când cânți mai tare nu înseamnă nimic altceva decât o postură scenică valabilă acum 100 de ani. Evident că exagerez, dar numai pentru a sublinia motivul principal pentru care nu am dorit să le revăd decât în cazul unei distribuții excepționale, cum fost recent prezența Elenei Moșuc. Cele două producții au îmbătrânit foarte urât, devenind nefrecventabile.

    În altă ordine de idei, Metropolitan Opera NU face săli arhipline, ci dimpotrivă, gradul de umplere al sălii în stagiunea curentă a fost abia de 79% în condițiile în care prețul biletelor a fost scăzut tocmai pentru a încerca un reviriment, de la precedentul 68%. Mai mult, Metropolitan Opera are această problemă de zeci de ani. Sunt convins că nu e o explicație completă faptul că Regietheater este practic interzis la Met, dar o parte din această explicație este și acest aspect.
    Vedeți în acest sens și:

    https://despreopera.wordpress.com/2014/04/22/the-met-de-fapt-care-e-problema/

    Aveți perfectă dreptate în ceea ce privește lipsa de educație din România. Mă tem însă că nu de la Operă ar trebui început. Aici faceți o conexiune… cam extravagantă 🙂

    Apreciază

    • Phantom of the Opera
      Mai 14, 2014

      Evident ca nu OPERA trebuie sa fie prima in randul actiunilor educative. Dar daca are ocazia, in loc s-o faca, trebuie sa astepte ca „cineva” sa ii dea voie sa stea la „start”? Nu e normal sa profite? Orice noua productie poate constitui un nou prilej pentru a „face ceva” in acest sens. NIMENI nu organizeaza aceasta educatie prin arta si cultura, la nivel „macro”. NIMENI nu are NICIUN plan. In acest caz, toate institutiile sunt nevoite sa ia masuri pe cont propriu. Fiecare cat poate.
      Inca odata spun ca este imbucurator ca s-au alocat bani si eforturi ca un spectacol ca „La Traviata” sa fie tratat ca o superproductie. Suntem cu totii satui de improvizatiile care s-au mostenit de pe timpul lui Ceasca, cand se intorceau materialele pe dos si se numeau „noi productii”. Iar sistemul a functionat pana nu demult, mai prin toate teatrele din Romania, care invatasera ca „asa se face” ca sa economisesti bani! Dictonul „suntem prea saraci ca sa purtam haine ieftine!” nu s-a prea aplicat nicaieri.
      Evident ca montarea de la Iasi, de acum 20 de ani si mai bine, a suferit din pricina acestei mentalitati. Cine a avut de suferit? Noi, publicul, care asteapta in van o revigorare. Dar artistii creatori au avut de suferit si mai mult, caci ei au fost categorisiti ca fiind neprofesionisti, in urma unor asemenea rezultate. Aveau de optat intre doua solutii: sa accepte conditiile, dand maximul lor, sau sa refuze asteptand un posibil viitor prilej sa faca asa cum le-o cere demnitatea. Daca ar fi ales cea de-a doua varianta, ar fi ramas onesti artistic, dar ar fi asteptat in van, caci nici pana azi nu exista inca sanse ca mentalitatea gresit formata din anii de subventionare sa se schimbe si sa intre intr-un fagas al normalitatii. Si in acest fel Iasul s-a „captusit” cu o montare de Casa de cultura ce avea sa ne plictiseasca multi ani in sir.
      Nu acelasi a fost cazul Bucurestiului. Aici au existat toate premisele unui spectacol de mare tinuta. Nimic, niciun fel de constrangere financiara nu a existat in calea exprimarii plenare. Doar alegerea gresita a regizorului de catre directiunea de la acea vreme a dus la un rezultat deplorabil. Si asa s-a nascut moarta, o productie relativ recenta. Si aleg aceasta exprimare tinand cont ca sunt constienta ca institutiile de spectacol din tara nu-si pot permite luxul sa inlocuiasca productiile odata la 5 ani, asa cum o fac cei din Occident. Ganditi-va ca montarea anterioara de „La Traviata” era din timpurile cand Opera bucuresteana functiona inca la Teatrul de pe Splai, la „Regina Maria”. In mai bine de 60 de ani de existenta a institutiei doar 2 montari cu acest titlu?
      Nu, aici imi permit sa va contrazic. NU TREBUIE sa ne raportam la ceea ce a fost decat intr-un singur mod: sa invatam si bune si rele din trecut si sa privim spre viitor pastrand pe cele bune si evitand (chiar ingropand) pe cele rele.
      Nu trebuie sa ne grabim sa facem o montare noua, doar ca sa nu o mai vedem pe cea veche, oricat de inepta ar fi! Stiu! Noi ne-am saturat sa vedem cum Violeta moare intr-o ninsoare „locala”, printre carpe si cei doi Germont care bantuie cu niste tuluri albe pe spate, iar corul cu manusi de salubritate (sau vidanjori) pictate apareau in scena din senin, printe voaluri. Habar n-aveau cum se imbraca niste fantome. Nu cu tul alb, in niciun caz si nici cu manusi de cauciuc. Dar aici a fost de vina cel care nu a stiut sa „fure” varianta de la Bordeaoux, cu Leontina Vaduva, in care tot ceea ce se petrece in ultimul act este doar in imaginatia Violetei. Si poate va mai trece ceva timp pana sa avem posibilitatea sa vedem o „Traviata” facuta . . . acceptabil.
      Poate, pana la urma ma molipsesc de la dumneavoastra si spun ca as accepta si montarea lui Hero Lupescu, de la Craiova, din anii ’70 (care a produs un scandal imens, la acea epoca), care se pretindea „moderna” si „actuala”. Si totusi, si el, vrajit de ideea de a scapa de sabloane, a facut lucruri „gratuite” care nu-si aveau loc in muzica, la fel ca Rancea
      Cat despre Met, haideti sa nu il comentam prea mult. Oricat de gaunoase ar fi dedesubturile acestui teatru, distanta dintre „ei” si „noi” este atat de mare incat ne despart mai multe Oceane Atlantice decat sunt in realitate. La „ei” TOTUL functioneaza altfel. Au alte criterii si puncte de reper. Noi avem altele. Noi doar reusim sa ne bucuram de serile de la cinematografe, vazand pe viu spectacole pe care, altfel nu am apuca sa le vedem. Iar mentalitatea americana in ceea ce priveste „gustul” pentru spectacolul de opera . . . este discutabil. Oricat ar fi acuzat si blamat Gelb pentru risipa sau alte deficiente, faptul ca a permis o montare ca cea a „Tetralogiei” este ceea ce numesc eu un act de „educatie culturala”. Faptul ca a preluat productia cu „Parsifal” si a facut-o cunoscuta in intreaga lume (un act binemeritat) este iar o parte a acestui fel de educatie. Toate astea inseamna eforturi uriase, care la nivel american se transpun in cifre si bani, trecand automat la deficit.
      Ca a pastrat „vestigii antice” precum „Boema” lui Zeffirelli . . . este de inteles. NICAIERI in lume nu va exista un teatru care sa-si poata permite schimbarea TOTALA si IMEDIATA a patrimoniului de spectacole decat cu costuri astronomice, care nimeni nu e dispus sa le suporte. A schimba treptat, costa poate mai putin, dar ia foarte mult timp!
      Oricum, nu ne pricepem la mentalitatea si viata americana (netraind acolo zi de zi), incat sa facem aprecieri.
      Clar este ca ne despart ani lumina. Din pacate, exemplele mai „apropiate”, precum Bastille sau Covent Garden par a traversa crize artistice majore.
      Iasul si Bucurestiul (si de ce nu si Clujul, Timisoara) nu trebuie sa se abtina sa isi stabileasca niste modele, in ciuda distantei dintre ele. Poate asa sa depaseasca un pic starea de mizerie in care se scalda de mult prea multa vreme. Depinzand de foruri guvernamentale, mi-e foarte teama ca nici nu au prea mari sanse. Ramane sa vedem.
      Acesta si nu altul este motivul pentru care ar fi trebuit sa se profite de ocazia creata la Iasi si sa se faca un spectacol cat mai aproape de ceea ce ar insemna un spectacol de opera actual. Nu modern, nu clasic . . . actual, pe intelesul tuturor, dar tinand cont te tot ceea ce este „bun” si „calitativ” in specificul si tipologia spectacolului de opera.

      Apreciază

      • despredemnitate
        Mai 14, 2014

        O precizare, importantă: În afară de Metropolitan, TOATE celelate companii de operă majore (La Scala, Royal Opera House, Opera Nationale de Paris, Wiener Staatsoper, Teatro Liceu, Teatro Real de Madrid etc.) sunt subvenționate de stat într-o proporție foarte mare. Ceea ce lipsește Operelor Naționale din România este un vehicol eficient de a atrage sponsorizări private. Asta înseamnă un regim fiscal, în primul rând, care să încurajeze mecenatul, mai mult decât acum.

        În rest, vă mulțumesc în primul rând pentru informațiile din comentariile dvs. E limpede că nu v-a prea plăcut producția de la Iași, deși sunteți de acord că nu suportă totuși comparații cu celelalte producții ale Traviatei care se joacă încă pe plaiurile lirice naționale 🙂 Este, bineînțeles dreptul dvs. să nu vă placă ceva.

        Dar ce aveți atunci de spus despre producțiile lui Andrei Șerban de la Iași. Ce aveți de spus despre curajul (realmente) de a prezenta o operă baroc, așa cum este „Les Indes galantes” de Rameau? Sau despre revenirea „Troienelor”, chit că este mai mult un experiment muzical decât o operă de repertoriu? În plus, se anunță și alte producții, și asta într-un buget care este incomparabil mai mic decât cel al ONB.

        Suntem pe drumul cel bun? Asta este întrebarea. Semne sunt destule că da. Când vom fi siguri? Nu știm încă, dar sperăm 🙂

        Apreciază

      • livius01dancer
        Mai 15, 2014

        Domnule Fantoma iti marturisesc (totusi cu o teama ) ca nu cred .Nu este adevarat ce citesc .Convins de tranzitia eterna pe care o parcurgem (economica ,artistica, gastronomica , ca era sa pierdem « micul ») dupa ce am terminat de vindut rulmentii in Turcia , potcoavele –n Serbia am vindut pamintul bunicii ,am golit europa de gunoaie si ne-am cumparat masini la mina a doua ,intre timp , multi au descoperit arta vizuala . Dau exemplu DESPRE DEMNITATE. Ma incearca o jena personala , tousi sa compar Met-ul , Scala etc etc cu Iasul va rog haideti sa revenim cu picioarele pe pamint si cu capul . E bine incercam , ne inspiram , furam dar haideti ne calmam ,ne asesam si daca vreti discutam. Fantom-o ai o mare admiratie din partea mea. DESPRE DEMNITATE ma-a sters de pe pagina lui crezind ca el poate fi vreodata prieten cu mine. Fantom-o de ce toti da TOTI ARTISTI ROMANI au nevoie de proba internationala pentru a demonstra valoarea lor nationala . Stii de ce ? Pen’ca fata popii si nepotul primarului din opere sunt muuuuuult mai pretiosi pentru publicul roman ,,,,,,, impus de critici si de directori . D e ce ? Ca popa plateste siiii………………………. prinde peste . Fantom-o ramai anoni m ca de nu intri in troaca .Te iubesc .

        Apreciază

      • despredemnitate
        Mai 15, 2014

        Nu, NU VREAU să fiu prieten cu tine, Liviu Dansatoru’
        Dar te las să te iubești cu fantoma 🙂

        Apreciază

      • livius01dancer
        Mai 15, 2014

        Dilema care rapeste timpul d-voastra pretios trebuie clarificat .Bugetul unei opere din Romania e feliat in categorii ; mamaliga pentru angajati , adica aia care cinta , sau danseaza (artisti in general masinisti si pantofari )) mamaliga cu frisca pentru functionari mamaliga cu ciocolata si cireasa pentru directori dar pentru realizari spectacole bugetul este fix in masura in care se rectifica la inceputul noului an de catre guvern . Eu as vorbi de o politica manageriala pe termen lung . La 30jde lei biletu traiasca bugetu .In Romanica TOTI directorii prezinta un proiect „a la Met” important e sa ai un prieten la minister sa-ti dea un sut la popou , ca pe urma amical trebuie sa-i returnezi doua puncte prin : Levintza , Steluza , Getuza , Santuza …etc etc Interese artistice , in asentiment cu comentariile d-voastra.Oricum as intoarce-o nu pot sa remarc axa Iasi – New york – Paris punem si Moscova ?

        Apreciază

      • livius01dancer
        Mai 16, 2014

        SCUMPULE iti dau un sfat haaii chiar prietenesc stii ce nu incerca ca te iubesti cu fantoma si stii de ce ? Pen-ca s-ar putea sa-ti placa. Daca vrei sa fii prieten cu mine demonstreaza ca-i facut ceva pentru Romania .Util .Ai tu impresia ca ca am eu prieteni mincatori de rahat m-am saturat de secretari de partid si turnatori .

        Apreciază

      • livius01dancer
        Mai 17, 2014

        Si uite-asa ne mai salvam cu cite o fantomaaaa.de care vom auzi in curind ca a fost mult mai apreciat de francezi englezi sau congolezi si vom „scapa” si de el ca ne cam deranjeaza

        Apreciază

      • despredemnitate
        Mai 17, 2014

        Domnule livius01dancer, numai faptul că ați fost un artist ar fi suficient ca să vă rețineți de la jigniri. Dar nu sunteți în stare, așa că voi șterge mai multe dintre comentariile dvs., în fond mediocre (probabil că tot mediocritatea este și sursa frustrărilor dvs.)

        Apreciază

      • livius01dancer
        Mai 27, 2014

        D-le virtual Despre Demnitate da, real am fost solist a trei mari opera din Romania a patra m-a refuzat stiind ca voi fugi in vest ,in epoca, dar trebuie sa stii un lucru eu am ramas acelasi ca pe vremuri si nu mie frica sa vorbesc sau sa-mi pun ideile pe o pagina virtuala libera pentru ca nu am facut compromisuri . Comentarile mele mediocre fac diferenta intre ce gindesc eu si cum ma manifest prin scris , intre mine si dunmeavostra . Inteligenta d-voastra pot asocia onomatopeile mele cu finele voastre comentarii nascute moarte . Daca d-voastra ma considerati un ratat in timpul functionarii mele vreo 20 de ani in romania includeti va rog in grila si operele la care am functionat la acelasi nivel . Daca atunci am fost bun , pe minus 5 grade in sala hhhhhmm ok acu nu mai sunt bun. Un lucru cert va pot spune atunci se facea arta adevarat a acum e o alintare si un fals snobism afisat exagerat alaturat unor isterii nejustificate .Na aveti i masini la mana adoua din Germania unii chiar si masini de spalat deci toti ne pricepem la arta. Normal ca sunt frustrat pentru toate generatiile disparute subit de pe istoricul actualizat a managerilor fripturisti contemporani cu autoritatea culturala totala identificata prin persoana d-voastra care vad incearca sa monopoli.zeze. Nu cred ca as vrea sa fiu Academician intr-o Romanie plina de doctoranzi artisti pe hirtie ; (« Neal Gabler » „Ideea nu e că criticii tradiţionali se înşală, de fiecare dată, şi că cei populişti au mereu dreptate, sau chiar că aceste comentarii sunt, într-o proporţie copleşitoare, negative sau că ele atacă, invariabil, consensul critic. În majoritatea cazurilor, lucrurile nu stau aşa. Ideea e că autoritatea a emigrat dinspre critici spre oamenii obişnuiţi şi că nu există absolut nimic – nici o înţelegere secretă, nici un scop comun şi nici o un bombardament publicitar – ce ar putea întreprinde criticii tradiţionali pentru a opri asta. Au privit cum monopolul le-a fost uzurpat de ceea ce s-ar traduce printr-un imens telefon fără fir tehnologic, de sute de milioane de oameni”. Trăim, arată Gabler, într-o nouă epocă a populismului cultural – o epocă în care oricine nu numai că are dreptul la o părere, dar e încurajat să o împărtăşească. ) Ce ma bucura e ca in Romania nu avem critici ci numai oameni obisnuiti .

        Apreciază

      • despredemnitate
        Mai 27, 2014

        Nu am nici cea mai vagă idee cine sunteți. Oricum, după scrâșnelile pe care le scrieți nu se poate deduce cum ați fi cântat vreodată, fie și la -5 grade.

        Apreciază

  5. Phantom of the Opera
    Mai 15, 2014

    Categoric, in afara oricarei discutii, finantarea institutiilor de spectacol din Romania este si va fi o MARE problema, atata vreme cat nu va fi creata institutia sponsorizarii sau a mecenatului. Iar asa cum vad eu lucrurile, din afara, guvernul nu va accepta ca societatile private sa nu dea la stat acea cota. Ei uita ca acesti bani se vor intoarce, mai tarziu, dar se vor intoarce, tot la stat. Dar deh . . . in schimb, cota bugetara de la stat, catre institutii, se micsoreaza pe an ce trece. Magiile pe care le fac managerii ca sa obtina „frimituri” din finantele altora sunt eforturi cumplite si nu servesc mare lucru. Si nici nu stiu cum ar putea fi convinsi guvernantii sa dea drumul legii sponsorizarii, nu vad care ar fi argumentul sensibil la care ar ceda. Nici macar perspectiva scaparii de o cheltuiala cu aceste institutii nu ii „misca”. Prefera sa le desfiinteze.
    Cat despre „Indiile Galante” . . . Sa ne intelegem foarte bine! Eu nu am obiectat impotriva managementului d-nei Rancea si a incercarilor ei vadite de a ridica acea scena napastuita de atatia ani de uitare, din noroiul mentalitatii de „proviincie”. Ba chiar il admir si il sustin. Cum sustin si faptul ca a refacut Traviata. Doar ca, dupa gustul meu, artistic (Traviata) are lacune.
    Dar „Indiile” lui Serban este un spectacol de mare clasa si aducandu-l a „pocnit” exact acolo unde trebuie! Da! Asta ar putea fi calea! Dar nu as sti sa va spun ce l-a putut convinge pe Andrei Serban sa vina la Iasi si nu la Bucuresti. Sincer, sufar amar, ca aceste spectacole nu au fost facute (si) la Bucuresti. Poate, dupa experienta tragica avuta cu Teatrul National, apoi scandalul iscat de „Oedipul” sau de la ONB, intr-un Bucuresti total nepregatit sa ingurgiteze asa ceva, nu cred ca va mai calca curand, desi cu Bulandra si Nottarra a colaborat fara probleme. Pacat ca domnul Dinca nu il are pe Andrei Serban pe lista sa de regizori, ci doar pe Purcarete si Bob Wilson. Wilson, mira-m-as sa accepte preturi romanesti, iar daca Purcarete ar face ceea ce a facut cu teatrul din Cluj, la „Gianni Schicchi”, atunci mai bine sa nu fie bani!
    Revenind la Iasi, apelarea la aportul lui Andrei Serban este un pariu castigat dinainte! El ESTE un regizor de opera, cu o vasta cariera de opera in spate si un bun cunoscator de voci. Apoi, el a devenit deja un clasic (a se vedea „Werther”-ul de la Viena, sau „Igor”-ul de la Covent G.), cu toate incercarile lui de a „soca”. El „socheaza” artistic, cu sens, cu incarcatura dramatica, cu constanta pe parcursul unei lucrari.
    Dar . . . depinde de o gramada de factori ca el sa revina si sa aduca un reviriment. Si el se simte un neinteles si are impresia ca nu este apreciat de cei „din conducere”. In ast fel de incercari trebuie sa ne stea speranta.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 15, 2014

      De acord cu aproape tot ce spuneți în acest comentariu.
      Din păcate, n-am văzut Gianni Schicchi al lui Purcărete, dar am auzit comentarii foarte favorabile despre această punere în scenă. Pe latura muzicală am înțeles că nu era cazul de mari pretenții întrucât au fost distribuiț actori de teatru, nu câtăreți de operă profesioniști.

      Apreciază

      • Phantom of the Opera
        Mai 17, 2014

        Pai tocmai asta era dezastrul! oricat de mult ai vrea sa fii „autentic si real” nu poti sa inlocuiesti un „actor cantaret” cu un „actor” de drama. Fiecare are rolul si capacitatea lui profesionala. Sunt convins ca Purcarete isi dorea o cat mai mare participare actoriceasca, pentru ca e un spectacol de „joc”. Dar actorii erau stresati pentru ce aveau de cantat si nu au jucat la fel de performant cum ar fi jucat un cantaret bine format si antrenat. Dar nu s-ar fi facut rabat de la „cantat”. Or asa, el ce a obtinut? Un joc mediocru (posibil sa fi fost obtinut si cu cantareti de opera) si un cantat sub orice limita a decentei. De fapt nu se numea „cantat” era un raget de magari incalziti. Oricat ai vrea sa fii deschis experimentului, oricate inventii ai vrea sa faci, nu POTI sa schimbi conventia de baza a unui gen. Daca ii punea sa recite sau sa zbiere artistic, era de inteles! Dar faptul ca i-a lasat sa cante, asa cum e in partitura fara nicio alienare dramaturgica . . . a devenit un nonsens. A fost ca si cand ar fi pus niste cantareti de muzica populara sa faca acrobatii de circ! Eu una nu l-am inteles si nu-mi pot explica gestul artistic. Cu atat mai mult cu cat a facut multa opera la viata lui. Doar daca nu cumva a ajuns la faza la care vrea sa-si arate „dispretul” pentru un gen pe care nu il apreciaza. Si nu ar fi fost cazul pentru ca a luat o „piine” de pe urma ei.
        Normal ca toti snobii au cazut in trei litere si nu au mai contenit cu laudele. Dar astia nu sunt dintre cei care iubesc opera sau o frecventeaza. Lor le e paralel de cum canta cei de pe scena.
        DA! Era de laudat gestul actorilor de a fi retinut o partitura muzicala dificila, fara sa aiba studii de specialitate, folosind ca element principal „urechea”! Pentru unii chiar „jos palaria”.
        Iar ca imagine scenica, nici macar in anii de rastriste ai taetrului rapus de „autofinantare” nu se faceau decoruri atat de imputite si de „murdare”. Schelete de cutii de lemn imbracate in folie de saci de plastic vopsita cu tempera gris!!!!! Parca era la casa de cultura din Poparloagele! O IMPROVIZATIE! Mai bine lasa scena goala. Era mai expresiv.
        NU! NU! NU! ABSOLUT NU! Eu am menirea sa apar Opera ca gen! Pot sa inteleg orice circumstanta, orice concesie, ca le vad de ani buni si le traiesc si eu in lumea mea, dar NU ASA! Pur si simplu mi s-a parut un manifest prin care Purcarete isi afisa dezgustul si dispretul pentru TOT ce inseamna lumea operei.
        Foarte bine! Nimeni nu e obligat s-o indrageasca (desi daca o cunosti, nu te poti debarasa de seductia ei!)! Atunci cine nu o place s-o ocoleasca, s-o lase in pace, sa stea pe limba ei! E ca si cum eu m-as apuca sa fac maine un „zapis” imens prin care imi exprim dezgustul pentru un sport stupid, ilogic si idiot precum footbalul! MIE nu-mi place! Dar sunt altora carora le place! Sa ma apuc sa-i conving ca nu-i asa?
        Pur si simplu nu inteleg!

        Apreciază

      • despredemnitate
        Mai 17, 2014

        Nu prea înțeleg alăturarea lui „Jos pălăria!” pentru actorii de teatru care au încercat să cânte operă și „dezastrul” acestei încercări. Până la urmă Silviu Purcărete este regizor (de teatru), nu dirijor sau profesor de canto.
        Dacă tot aveți „menirea de a apăra Opera ca gen” atunci ce ar fi de făcut? Aveți vreo strategie? Puteți să scrieți ceva, orice, legat de modul cum vedeți lucrurile, dar lăsând la o parte contestările?
        Pentr că nu faceți decât să spuneți decât că nimic nu-i bine și nu mai ajungeți să spuneți deloc cum ar fi bine 🙂
        Până acum, am citit numai clișee tradiționaliste.

        Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 18, 2014

      Mi-am adus aminte chiar acum: prin 1999-2000 regizorul Baz Luhrmann a pus în scenă la Sidney o La boheme foarte apreciată la vremea ei, în care acțiunea era translatată în anii ’50 la Paris, oarecum în stilul vizual al filmului „Un tramvai numit dorință” (Elia Kazan). Producția era atât de frumoasă, încât a ajuns apoi să fie reluată pe Broadway, cu mare succes, dar și cântată tot neprofesionist, cu a fost cazul și cu Gianni Schicchi.
      Sigur, pentru puriști e inacceptabil, ca popularizare a artei operei, care a avut mereu o problemă cu publicul (ca prezență) e foarte acceptabil.
      Cine știe, poate că Gianni Schicchi va atrage spre operă și o parte din publicul de teatru?

      Apreciază

      • Phantom of the Opera
        Mai 25, 2014

        7- Sorry! N-am vazut aceasta poastare decat acum.
        Nu cunosc felul in care a fost facuta „La Boheme” pe Broadway, decat ca la un moment dat s-a facut un fel de musical cu acelasi subiect, dar cu o muzica rock/punk (?!!?). Nici pe asta nu am vazut-o ca sa pot comenta.
        Desigur ca toate aceste incercari sunt motivate sub emblema „Hai sa atragem cat mai mult public tanar in sali”! Intentia este minunata! Sunt convinsa ca si Purcarete s-o fi gandit la acelasi lucru. Dar de la intentie la realizare e o distanta ca de la Cer la Pamant!
        Totul este cum se pune in pagina.
        Faptul ca gandul initial nu a avut parte de o realizare pe masura (indiferent care o fi fost ala) „Geanni” nu este opera. Si atunci el (Purcarete) NU TREBUIA sa faca opera. Nu e chestiune de purism aici. E o chestiune de respectare a conventiei de reprezentare scenica. Daca alegi sa faci drama, atunci te bazezi pe text, daca vrei balet, faci dans, daca vrei musical, faci reteta de pe Broadway, daca vrei opera, faci cant specific, etc, etc, etc
        Sunt de acord ca e nevoie sa apara genuri hibride, in care sa existe combinatii dintre „conventii”, din dorinta de a fi cat mai complexi in rezultatul transmiterii catre public.. Dar daca una din conventii este adusa in ridicol? Hai sa zicem ca nu e vorba de opera. Hai sa zicem ca e dans. Poti pune un dansator de jocuri populare sa faca fueteuri? poti pune un peltic sa recite „To be, or not to be”? ASTA s-a intamplat cu „Gianni”. Despre asta vorbesc. Nu din punct de vedere al traditiei, al pastrarii puritanismului in arta, al innovatiei, etc, etc, etc.
        Vreau sa ma intelegeti perfect ca sunt de acord cu toate compromisurile care trebuie facute pentru ca forma de exprimare artistica sa fie gustata de public. Spectacolul – de orice fel – nu este o arta eclectica, nu trebuie abordata ca o pictura : „s-o inteleaga cine poate! Eu sunt artistul si asta este ceea ce gandesc EU!” NU! Spectacolul se adreseaza unui public, caci altfel nu poate supravietui. Pictura poate fi cumparata de un excentric, si este suficient. Pentru un spectacol trebuiesc cel putin 500 de „excentrici” care sa vina macar odata impreuna, ca sa umple o sala! Si asta nu e OK. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, spectacolul trebuie sa fie „popular”. Dar cu masura!
        Normal ca la Purcarete vin oameni de teatru care nu au calcat la opera in viata lor. Dar credeti cu tarie ca ei se vor duce la opera dupa ce vor fi vazut un spectacol „Purcarete”? NU! CATEGORIC NU! Pentru ca vor pleca ingroziti de „urletele de metrou” pe care le-au suportat si vor spune „ti-am zis eu ca la opera se zbiara!” In schimb vor fi „extaziati” de „viziunea regizorala” a MAESTRULUI Purcarete. Vor juisa spunand ca tot ceea ce au vazut a fost o inovatie pe care doar MAESTRUL o putea gandi! Dupa care scuipa in san si pleaca sa se imbete, ca sa uite!
        Nu asa se aduce publicul in sala!
        Fa-l pe public sa INTELEAGA de ce se canta pe scena! Fa-l sa priceapa ceea ce simte in interiorul subconstientului sau afundat si atunci el va avea REVELATIA! Chiar daca nu intelege, simte! Si daca o va avea-o atunci va mai veni la Opera. Daca nu, NU! Sinceritatea artistului de pe scena a atins intotdeaune coarda sensibila a publicului, si au durat ani de zile. Scalambaielile au fost apreciate de snobi, si au durat o saptamana.
        De ce Strehler a fost intotdeauna asediat in sali? El nu a folosit alambicari, sofisticarii, si alte paleative. El a folosit Sinceritatea, imbracata in Frumos! Asta e reteta. Altfel, devii un regizor „de scandal” si dispari odata ce se asterne linistea. Si nu stiu cate scandaluri poti isca, unul dupa altul, doar ca sa fii in topul discutiilor mondene.
        Si, sa nu uitam! Totusi Purcarete nu e un oarecare si nu a facut spectacole proaste! Dar aici . . . sincer nu stiu ce a fost in capul lui! Si opera stie! A mai facut! Singura explicatie este ca a vrut sa isi bata joc de ea!
        Iar aceasta modalitatea nu e menita sa atraga public!

        Apreciază

  6. Phantom of the Opera
    Mai 17, 2014

    Am crezut ca e foarte limpede! Sa ma explic mai clar:
    „Jos palaria” pentru actori pentru ca nu sunt profesionisti ai cantului. Nu cunosc note. Ei invata dupa ureche nu folosind exercitiul intonational al partiturii, ca o carte pe care o citesc, avand deja stabilite, prin exercitiu, distantele dintre sunete. Efortul lor de a memora, in mod empiric (asa cum au facut-o), o partitura foarte dificila si pentru un cantaret, este de zeci de ori mai mare decat cel al unui specialist in canto. Faptul ca au realizat aceasta memorare este un gest laudabil. De aceea ma inclin in fata puterii de a face acest efort.
    Memorarea si executia nu au rezolvat problema, caci neavand voci specializate pe canto-ul clasic, sunetele scoase erau dezimpostate, guturale, empirice . . . erau ca si colindatorii de la metrou. Acesta era „dezastrul”!
    Credeti ca niste sudori destoinici de la Hala „Faur” ar fi la fel de priceputi sa are cu plugul si sa foloseasca seamanatoarea, sau sa culeaga via? Daca ati avea o firma ati avea curajul sa incredintati contabilitatea acesteia unui poet sau scriitor?
    Menirea mea este sa apar prin a atrage atentia ce greseli se fac! Prin a insista ca „fiecare om potrivit la locul potrivit!” De aia este situatia asta in tara noastra, de atata amar de vreme, pentru ca toti fac ALTE lucruri decat cele la care se pricep. Si asta e o meteahna veche, de pe timpul lui Ceasca. Era o conditie de baza ca cel care era pus intr-o functie sa nu se priceapa la ceea ce facea. Trebuie sa continuam asa?
    Asta este strategia mea primordiala! Sa faca toti ceea ce stiu sa faca mai bine, nu altceva.
    Vi se pare ca doar contest de dragul de a contesta? Va inselati. Din pacate in discutiile pe care le-am initiat nu am avut decat doua subiecte pe care doar le-am disecat. Nu am avut prilejul sa va pot spune cat de multe m-au impresionat in jur. Ba da! Am fost total pentru „Indiile Galante” ale lui Serban, si v-am marturisit ca il apreciez si il stimez. V-am spus ca m-a impresionat grozav „Oneghinul” lui Carsen de la Met. Da, de la Met! Ce? Nu pot sa sper ca odata si odata vom putea, prin nu stiu ce minune, sa ajungem si noi, macar sa nazuim sa facem un spectacol ca acolo? Credeti ca sunt irealista? NU! Va inselati! Se poate! Ceea ce a adus Carsen in acel spectacol a fost ideea si modul sincer in care a pus totul in pagina. Nu vorbesc de posibilitati, bani si alte mijloace care ne despart de EI. Vorbesc de traire, de incarcatura, de calitatea gandului de POZIVITATEA lui, de LUMINA lui! Astea nu sunt lucruri care sa le aiba americanii si noi nu! Astea nu costa! Astea le are romanul din nastere. Numai ca le foloseste in directie gresita! Toti au devenit devoratori ai mizeriei si decadentei, gandesc negativ, improasca cu noroi.
    Una din propunerile mele este sa se puna capat acestei distrugeri, acestei alienari! Sa se reintoarca toti creatorii la Adevarul pe care l-au invatat odata. Sa nu-l paraseasca, su fie loiali lor insile, sa nu se tradeze pe ei insisi. Sa aiba o mica particica din harul lui Dumnezeu in ei si in tot ceea ce fac, ca doar fac arta nu altceva. Sa nu se lase influentati de ceea ce este „la moda” doar ca sa fie originali! Originalitatea este atunci cand spui cu tarie ;i ]n mod sincer tot ceea ce crezi!
    In acest sens mie mi se pare ca Purcarete s-a tradat pe el insusi! DA! Normal ca el este regizor! Si tocmai ca regizor nu AVEA VOIE sa ia aceasta decizie, de a lucra cu actori o opera. In teatru regizorul a inceput sa devina un mic Dumnezeu si sa faca tot ce-si doreste, ceea ce in opera nu se poate. Nu pentru ca asta e un „cliseu traditionalist” ci pentru ca daca nu se aplica regula echipei si daca regizorul nu se bazeaza pe dirijor si scenograf, partida e pierduta. De multe ori regizorii care fac numai de capul lor o dau in bara. Chiar si cei ca Pizzi, Carsen, Poda, . . . care le fac pe toate, au o gramada de mici „negrisori” in umbra, cu care se sfatuiesc ca sa scoata un produs finit „ambalat perfect”. Si oricum, se lasa sfatuiti de dirijori, chiar daca astia sunt, cateodata, un pic incuiati. Si sunt asa pentru ca nu se mai formeaza foarte usor dirijori de opera, nu numai in tara, ci in toata lumea. E mult mai usor si comod pentru ei sa lucreze numai cu o orchestra, sa circule prin lume, de la o filarmonica la alta, sa dea, astfel, cate un concert pe saptamana, si sa-si culeaga laurii si cashe-urile grase. Opera nu se plateste atat de bine si munca e de zeci de ori mai mare. Apoi, trebuie sa iti placa sa lucrezi cu cantaretul, sa STII sa il modelezi ca pe o figurina de lut, sa-l urmaresti in spectacol, sa canti cu el, sa il sorbi din priviri si sa ai satisfactia ca scoate sunete divine! Asa ceva la noi a disparut de multisor. Mai este un tanar . . . dar care se risipeste si nu-si da seama!
    Purcarete, daca a avut ambitia sa faca „Gianni” cu actori, atunci trebuia sa aleaga acei actori care sa aiba ceva date vocale, sa angajeze (nu el personal ci teatrul, trebuia sa negocieze cu directorul) un profesor de canto. Asta oricum ar fi durat cel putin un an si ceva, caci formarea unei voci dureaza . . . nu neaparat sa ii aduca la performantele de solisti . . . dar cel putin sa nu cante ca la metrou. Era imposibil de ascultat cum o fetiscana se chinuia sa cante „O mio babbino caro” pe post de Lauretta. In schimb statea cu fusta suflecata in poalele iubitului aproape de . . . stiti dumneavoastra. (Credeti ca asta nu se putea face cu o soprana de opera? HO, HO! Au trecut timpurile in care ele faceu mofturi! Acu’ se dezbraca pe scena, costumele sunt furouri, nu rochii, nu mai poarta sutien pe sub bluzele transparente . . . (Vezi Karita Mattila in „Jenufa” sau in „Salome”) Purcarete nu a aflat ca s-au schimbat vremurile? Doar e umblat prin lumea intreaga!) I se umflau venele de pe gat (fetei) si ii ieseau ochii din orbite si sunetul era intins si tipat. Nu vreau cliseu, dar nenorocitul ala de Puccini cand a scris aceasta arie poate ca a avut CEVA de spus. Nu ma asteptam s-o ascult pe Caballe, dar nici pe Piranda care tipa „Ah, viata mea!”. Asa suna!
    Uite! Daca Purcarete facea TOT acest „Gianni” cu cantareti de manele, puteam sa accept „cheia” de expresie si sa inghit spectacolul ca pe un experiment (si jur ca n-ar fi fost un cliseu). Cel putin ala ar fi fost un gand, dar asa . . .
    NU! SERIOS! Nu sunt o contestatoare, doar de dragul de a contesta. ce-i frumos ii place si lui Dumnezeu, darmi-te mie! Dar putine lucruri am vazut (cel putin la noi) care sa-mi placa. De „Rigoletto” de la Bucuresti nu pot spune nimic, ca nu l-am vazut.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 17, 2014

      Cum ziceam, n-am văzut acest Gianni Schicchi, dar sunt sigur că o explicație rațională există pentru montarea la un teatru și nu la operă.
      Rigoletto – merită văzut, indiferent de impresia pe care o lasă la sfârșit unui spectator.

      Apreciază

      • Phantom of the Opera
        Mai 17, 2014

        OK! promit sa incerc sa ajung!

        Apreciază

  7. Pingback: Șansa ONB: Reforma | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.475 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: