Am aflat întâmplător și am fost încântat să constat că impresiile mele de la Concertul pentru tubă și orchestră de Vaughan Williams de la Ateneul Român au fost traduse în limba germană pe blogul lui Anton Potche, din Ingolstadt. Autorul blogului face și o măgulitoare introducere la cronica mea.
Îi mulțumesc aici, traducând această introducere în limba română:
Walter Hilgers și Siegfried Jung invitați ai Filarmonicii “George Enescu”
Data de treisprezece este o zi cu ghinion. Pentru cei care cred în așa ceva. Dacă mai cade și într-o zi de vineri, este o catastrofă fără seamăn. Un concert pentru tubă și orchestră într-o zi de vineri 13, și încă la București, unde românii sunt cunoscuți a fi deosebit de superstițioși. (Dar, din fericire, cu o săptămână înaintea unei eclipse solare parțiale.) Ce putea ieși bun din asta? Și totuși, concertul a avut loc.
Am dat de o înregistrare la care nu mă mai satur să mă uit:
Tocmai când eram pe punctul de a scrie câteva cuvinte despre concert, cineva mi-a arătat o postare pe un blog românesc… și am început s-o traduc.
E o abordare remarcabilă pentru comentarea unei piese muzicale. Ceea ce veți afla citind acest articol de blog, este mai mult decât o opinie pertinentă despre un concert, sunt puse în joc emoții gânduri și conexiuni, care lasă să se întrevadă o înțelegere muzicală complexă. Blogger-ul român își spune Despre demnitate. Între timp, i-am aflat și numele real: Alexandru Pătrașcu. El se consideră un „amator, nu un diletant, ci un iubitor.” În orice caz, prin ceea ce scrie, le dă clasă multor critici muzicali.
Și, cu aceeași atitudine modestă, s-a apucat de treabă și după această seară de vineri treisprezece. Că activitatea sa nu s-a rezumat la a sta relaxat într-un fotoliu și a asculta muzică la Ateneul Român, ar trebui să fie clar oricui, după ce a citit comentariul lui. El a meditat. Iar gândurile sale au măiestrit un labirint prin religie, istorie contemporană și muzică, și iar muzică, cu întâmplările și destinele sale minunate. (O a doua critică a lui Alexandru Pătrașcu a fost publicată și într-unul dintre cele mai mari ziare din România – Adevărul.) Mie cel puțin, articolul de pe blogul său mi-a trezit dorința latentă de a scrie.
Și pentru că ar trebuie să se afle și în spațiul de limbă germană, despre o binecuvântată cooperare culturală româno-germană, am hotărât să fac o traducere din română a acestei cronici – mai ales pentru că se bazează pe impresii de concert autentice, și nu pe înregistrări video. Iată cronica (pe care n-o mai reproduc, întrucât o găsiți pe acest blog la link-ul de mai jos, n.n):
Despre Opera 