Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Ein Bühnenweihfestspiel im Athaeneum!


E oficial, Filarmonica „George Enescu” a confirmat distribuția pentru concertul de închidere a stagiunii 2014-15. Va fi actul III din Parsifal de Wagner, dirijat de Christian Badea, asta știam cu toții. Dar vor fi Stefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Levente Molnár (Amfortas) și… Maia Morgenstern (Kundry)! Vinke și Halfvarson au cântat nu o dată la Bayreuth, iar Molnár își face veacul la opera din München și la Berlin. Privind afișul, pare că, pentru două zile, Bayreuth s-a mutat un pic la București. Ar putea părea o exagerare, dar, dacă privim mai atent, vom avea parte și de o orchestră de proporții wagneriene, așa cum e și la Bayreuth, așa cum nu întâlnim niciodată în opera italiană.

În 1915, pe vremea când Regatul României nu intrase încă în Primul Război Mondial, Wagner era foarte puțin cunoscut la noi. Meistersinger von Nürnberg, Siegfried și Parsifal  au fost prezentate publicului bucureștean pentru prima dată de către George Enescu. Și poate că ar trebui să se vorbească mai mult despre meritele de promotor muzical ale lui Enescu numai și pentru faptul că de la premiera lui Parsifal, din 1915, și până în 2015, vreme de 100 de ani, partitura ultimei opere a lui Wagner nu s-a mai auzit interpretată de către o orchestră românească decât o singură dată, în 1932, la Operă, cu George Georgescu oficiind întregul ritual. Constatarea că, într-un secol, opera germană s-a cântat în România mai puțin decât în Italia stârnește un zâmbet trist.

Despre Parsifal s-au scris cărți și nu puține, pe lângă poemul epic din secolul XIII al lui Wolfram von Eschenbach, care l-a inspirat pe Wagner. Unul dintre cei mai mari dirijori ai acestei opere, Hans Knappertbusch (de la care au rămas vreo patru versiuni interpretative), a scris o carte numai despre personajul Kundry… Ar fi inutil să încerc să explic prea multe despre această capodoperă. Să spunem doar că geniul lui Wagner era dublat și de o doză de nebunie, care în Parsifal ajunge la pretenția de a inventa o nouă religie, prin intermediul muzicii. Este o operă și nu doar atât, întrucât pare uneori un oratoriu, deși nici oratoriu nu ar putea fi numită. Referințele religioase dar și păgâne sunt peste tot în libret, dar în final hieratismul acestei creații nu exclude complet drama, teatrul. E suficient să asculți doar preludiile celor trei acte, despre care Wagner a și lăsat explicații, pentru a fi limpede că ambiguitatea este omniprezentă: nimic nu este afirmat, iar înțelegerea operei este în mintea celui care o ascultă, numai așa se poate explica inspirația pe care muzica Nibelungilor a putut s-o aibă asupra lui Hitler. Dar asta ar fi o perspectivă simplistă, pentru că aceeași muzică a fascinat atâția muzicieni evrei: Hermann Levi, primul dirijor al acestei opere, James Levine, Daniel Barenboim, sau antinaziști declarați: Toscanini e poate cel mai notoriu exemplu. Cine știe, poate vom înțelege altfel însuși personajul lui Kundry, mai întâi de toate jucat de o imensă tragediană, Maia Morgenstern, și abia apoi cântat, atât de puțin, Dienen… Dienen!, pentru că izbăvirea păcatelor tuturor femeilor care au greșit nu are uneori nevoie de cuvinte, ci doar de priviri.

Ce va fi? Cum va fi? Sper că va fi o sală neîncăpătoare pentru wagnerieni. În 2013, la Festival, când nimeni nu anticipa vreun interes deosebit al publicului, Sala Palatului n-a fost plină, dar a fost mai plină ca niciodată de spectatori cunoscători, care au electrizat atmosfera unor seri incredibile. Poate va fi primul semn că, pentru melomanii români, Ateneul este prea mic chiar și în stagiunea ordinară. Știu deja câțiva asemenea fani care vor veni la ambele concerte. Ieșind din locurile unde stau ascunși în restul timpului, ascultând discurile lui Solti, adorând-o pe Birgit Nilsson, ca într-un soi de cult păgân, planificând escapade la Viena sau raiduri imposibile la Bayreuth, uitându-se cu ochi lacomi către Tetralogia de la Opera din Sofia (nici măcar 400 de km până acolo), din iulie.

Parsifal 1882

Parsifal, 1882 – Actul III, scenografia lui Paul von Joukowsky pentru premiera absolută de la Bayreuth

Vor veni, precum Cavalerii Mesei Rotunde, așa cum și-a imaginat chiar Wagner acest ultim act al lui Parsifal, de data asta într-o altă rotondă, cea a Ateneului, care seamănă izbitor de mult cu scenografia premierei absolute de la Bayreuth, de acum 150 de ani. Nu e Vinerea Mare, așa cum cere tradiția (dar care tradiție, la noi?) rezervată lui Parsifal la operele mari din lume (cum a fost la Viena anul acesta, sau la Budapesta, unde Badea, Molnár și Halfvarson s-au întâlnit mai întâi, încercând să retrăiască acum, la București, măcar o parte din Bühnenweihfestspiel). E doar luna mai și doar un final de stagiune. Și poate că lumina amurgului care iradiază pe rând coloanele rotondei, ajungând până pe treptele scării mari a Ateneului (care a fost special proiectat pentru a avea acest efect de halou la orele amiezii), înseamnă ceva: că Wagner va înceta să mai fie un accident în România.

Rotonda Ateneului Român

Rotonda Ateneului Român

Va fi o operă în concert, ba chiar cu elemente de regie, dar tocmai această clădire emblematică a Bucureștiului se dovedește a fi un element de scenografie neașteptat de autentic. Va fi un concert, ceea ce va trimite automat cu gândul la Johannes-Passion al lui Bach, în care Gurnemanz e un fel de Evanghelist, Amfortas e Iisus, Kundry – toate Maria Magdalenele din lume, iar Parsifal un Sfânt Ioan Botezătorul, „într-o liturghie pentru toți”. Dar va fi și o operă, în care cavalerii Graalului vor celebra mântuirea, salvarea lui Amfortas și a sufletelor tuturor…

E clar: nu avem voci pentru Wagner. Tocmai de aceea prezența unui tenor de talia lui Stefan Vinke, de-atâtea ori Tristan, Florestan, Parsifal, Lohengrin sau Sigmund, ca să nu mai vorbim de Siegfried al său de acum doi ani, este de neocolit. Timp de ani de zile a fost membru al Nationaltheater Mannheim, un oraș cu o tradiție muzicală autentic germană extraordinară, catalizatorul creației operatice a lui Mozart, așa cum aflăm din excelenta carte a lui Paul Johnson, Mozart. O viață, tradusă recent în limba română. Tocmai de aceea, dincolo de imaginea unui Mare Inchizitor din Don Carlo, parcă desprins din tablourile lui Francis Bacon cu Papa Inocentius X, toată galeria personajelor tenebroase ale lui Wagner pare acum să fie expusă ca într-o expoziție, la București, prin simpla apariție a lui Eric Halfvarson. E imposibil să nu fii curios să afli cum Fafner sau Hagen (de neuitat în Tetralogia lui Janowski de la Sala Palatului) se pot transforma într-un Narator al Patimilor după Bach, in persona lui Gurnemanz. Lângă ei, un bariton în mare ascensiune, Levente Molnár, care tocmai începe o frumoasă carieră în muzica lui Wagner, cu primele roluri importante: Wolfram și acum Amfortas. Și o altă premieră, prea mult așteptată: aceea a lui Christian Badea dirijând operă pentru prima oară în România. După sute de spectacole conduse din fosele unor teatre legendare, de fapt tot atâtea altare din lumea operei, îl vom avea la București, pentru aproape două ore de Wagner. Un regal, dar și un paradox contrazis, o recunoaștere, cea de acasă, cea mai dificilă de obținut, cea mai prețioasă. Vom fi acolo pentru acest moment al unui debut, chiar dacă nu la Opera Națională, dar în opera de care se simte absorbit până la dependență: Parsifal. O tripletă care face parte din istoria muzicală, inevitabil: George Enescu, George Georgescu și, la aproape un secol distanță, Christian Badea. Și o ocazie rară de a asista la așa ceva.

Până pe 14 mai au rămas două săptămâni. Nu, nu e nici o greșeală în a spune că acesta este concertul de închidere a stagiunii, pentru simplul motiv că, după acest moment, restul nu mai poate fi nici pe departe atât de interesant. Până atunci, pentru atenuarea nerăbdării, va fi din nou Christian Badea, cu muzica lui Lalo și cu tânărul violonist Ștefan Tarara, dar mai ales cu Simfonia americană a lui Dvořák.

Apoi o săptămână în care putem revizita discografia lui Parsifal, cu unanim apreciatul ca perfect Knappertbusch (în trei rânduri, live în 1951 și 1956 sau în 1962), hieraticul Herbert von Karajan (1984), teatralul James Levine (1987), filosoful Boulez (1966) sau demiurgicul Solti (1972). Cu libretul în față, bineînțeles.

Notă: Ein Bühnenweihfestspiel înseamnă „Un festival scenic religios” în traducere liberă, o altă traducere posibilă fiind „O piesă de festival pentru sfințirea scenei”, și nu este nimic altceva decât subtitlul dat de Wagner operei Parsifal.

Galerie Foto:

6 comentarii la “Ein Bühnenweihfestspiel im Athaeneum!

  1. Cleopatra David
    Mai 5, 2015

    multumim!

    Apreciază

  2. sorin
    Mai 11, 2015

    Dupa o „cura” intensiva de Wagner care pare sa nu se fi terminat – Mezzo ne-a oferit la foc automat toate productiile Met-ului din ultimii ani, mai putin pe cea mai noua cu „Maestrii…”, dar si „Parsifal”-ul berlinez – prinde bine si o „mostra” live. Preferam intregul, mai ales ca, daca tot ii platesc consistent pe invitati [nu sunt deloc convins ca fac un discount pentru ca vor canta doar o treime din opera], puteau sa redea toata partitura. Dar presupun ca, pe de o parte, lenea Filarmonicii de a invata ditamai telenovela pentru 2 concerte, pe de alta parte, teama de a nu pati ca la Festivalul Enescu din ’98 [daca nu ma insel], cand, mai ales datorita programarii total nechibzuite a concertului cu Parsifal la ora 19.30, cam 90% a plecat inainte de ultimul act [da, s-a mai prezentat o data, in concert la Sala Palatului, cu o distributie fenomenala din care imi amintesc de Gary Lakes, Berndt Weikel si Matti Salminen; la final erau mai multi oameni pe scena decat in public], i-au impiedicat sa o faca. Sau poate vor sa faca un act reparator fata de acei oameni care doreau sa prinda ultimul autobuz/metrou spre casa si au renuntat la muzica, oferindu-le acum exact ce au pierdut.
    Desigur, e imbucurator ca putem, macar o data pe stagiune, sa primim o mostra a unei normalitati muzicale europene [la Budapesta in iunie e un mic festival Wagner, cu interpreti de marca, intre care si St Vinke, vandut aproape integral din septembrie; la anul va fi altul, s.a.m.d., intr-o traditie care deja se vede bine impusa, in care se prezinta 3-5 opere anual, cu interpreti de prim rang; cele mai scumpe bilete sunt cam 50 euro].
    Dar am acea senzatie ca, neavand bani sa cumperi un parfum scump intr-un format comercial, cumperi o mostra, macar sa stii ca ai dat si tu cu nasul. Mixed emotions – incantator si rusinos in acelasi timp. Sa speram ca macar mostra va fi de calitate.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Mai 11, 2015

      Mulțumesc pentru comentariu.

      Din câte am înțeles din interviul d-lui Christian Badea și din conferința de presă de vinerea trecută lucrurile stau cam așa:
      1. Nu era timp pentru repetiții pentru toată opera (să nu uităm, vorbim de orchestra FGE, care cântă Parsifal pentru prima dată)
      2. Soliștii vin prin demersurile d-lui Christian Badea, pe bani puțini, mai ales că nu cântă toată opera.

      Problema este alta. Pe lângă lipsa tradiției wagneriene, deplorabilă în sine, nici nu prea avem voci potrivite pentru acest repertoriu. Ca să iasă un spectacol sau un concert bun, trebuie invitați din afară. Asta s-a întâmplat mai rar în România. Probabil că nici bani nu se acordă de la stat, politicienii mergând pe ideea greșită că „și după ce pleacă marele tenor, noi cu ce rămânem?”. Răspunsul e simplu: îl mai invităm încă o dată, așa cum fac toți. Sau aducem altul, la fel de bun. Eu cred că ideea asta foarte simplă e foarte dificil de înțeles la Ministerul Culturii.

      De aceea comparațiile cu Budapesta sunt așa de dureroase. Dar totuși, Parsifal de la București, chiar și numai actul III, rămâne un eveniment.

      Apreciază

  3. Anonimul
    Mai 14, 2015

    Knappertsbusch din 1962 este tot live. De nepierdut Knappertsbusch 1964, ultima oara cand maestrul a condus Parsifal. In plus Jon Vickers este interpretul rolului titular.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: