Leo Hussain, dirijorul acelui superb Gurre-Lieder de la Enescu 2013, se află din nou la București. De data aceasta sunt două proiecte de operă: Wozzeck și, la o distanță de numai patru zile, Œdipe. În iulie vara aceasta, Hussain a debutat la Glyndebourne, conducând The Rape of Lucretia de Britten, iar în 2016 va debuta și la Covent Garden, cu Œdipe. Mi se pare fascinant faptul că Leo Hussain va prezenta, între-un singur an, două premiere absolute în România și Marea Britanie: Wozzeck și Œdipe. Am avut onoarea să-mi acorde un interviu acum câteva luni, când festivalul de la Glyndebourne era în plină desfășurare.

Despre Opera: Deci, cum este să dirijezi la Festivalul de la Glyndebourne?

Leo Hussain: A, să știți că este foarte bine. Pentru mine este un fel de întoarcere acasă, pentru că, pe când eram foarte tânăr, exact după ce îmi terminasem studiile, am lucrat de câteva ori la Glyndebourne, ca asistent de dirijor. Apoi am luat o pauză de zece ani și iată că acum revin. Deci pentru mine este o experiență foarte plăcută. Glyndebourne este un loc minunat, profesional vorbind.

Despre Opera: Excelent! Adică este pentru prima oară când dirijați o operă aici?

Leo Hussain: Da, exact! Până acum am lucrat doar în spatele scenei, făceam parte din personalul festivalului, nu eram dirijor.

Despre Opera: Am înțeles. Cum merg lucrurile cu The Rape of Lucretia? Are succes?

Leo Hussain: Este o lucrare extraordinară și avem o montare superbă, făcută de Fiona Shaw. Spectacolul a fost primit foarte bine, iar cântăreții, ca de fiecare dată la Glyndebourne, sunt fantastici, deci da, este o experiență foarte plăcută pentru toată lumea…

Despre Opera: Acest material despre dumneavoastră va apărea exact în perioada în care veți fi aici, în București, și veți dirija. Așa că am făcut o cercetare pe internet și am câteva lucruri pe care aș vrea să le aflu, să le lămuresc, aș dori să vă pun câteva întrebări personale, sper să nu vă deranjeze. 

Leo Hussain: Sigur că nu mă deranjează… (râde).

Despre Opera: Deci, sunteți dirijor britanic, dar nu am găsit nici o informație despre locul în care v-ați născut. 

Leo Hussain: M-am născut într-un orășel numit Redding, în vestul Londrei, deci m-am născut aproape de Londra.

Despre Opera: Iar numele dumneavoastră de familie, Hussain, are o rezonanță exotică, nu sună britanic, englez…

Leo Hussain: (râde) Azi e din ce în ce mai frecvent în Anglia, dar familia tatălui meu venea din Pakistan. Deci de acolo vine numele meu de familie, este un nume pakistanez.

Despre Opera: Mulțumesc! Prin urmare, acum debutați la Glyndebourne și, dacă am înțeles bine, veți debuta și la Royal Opera House, cu Œdipe,  de Enescu, în 2016.

Leo Hussain: Da, așa este.

Despre Opera: Producția este cea de la Bruxelles, pe care ați dirijat-o acum câțiva ani, în 2011, deci o cunoașteți foarte bine. Dar este, în același timp, o premieră: este pentru prima oară când Œdipe se va cânta în Marea Britanie. Ce așteptări aveți? Cum credeți că va primi publicul britanic această operă, această producție, pe care o cunoașteți atât de bine? Cunoașteți și reacția publicului de la Bruxelles…

Leo Hussain: Pentru mine este foarte greu să fiu obiectiv cu privire la această operă. Este o lucrare față de care am sentimente foarte puternice, despre care cred cu pasiune că este o capodoperă, mi-e foarte greu să înțeleg cum ar putea cineva să nu iubească această operă. Deci, întrebarea dvs este foarte dificilă… Sunt foarte, foarte fericit și foarte, foarte onorat să o fac la Londra, pentru că eu cred că este o lucrare care merită să fie cântată în toate operele mari din lume, cu cele mai mari orchestre și cei mai mari cântăreți. Și, deci, sper ca acesta să fie începutul unei restabiliri a operei acolo unde îi este locul, în context internațional. Știu că a fost cântată la Viena și, evident, în România, și la Berlin, și în alte locuri asemănătoare, dar eu cred că este o lucrare care merită să existe în repertoriul tuturor operelor mari. Prin urmare, sunt foarte emoționat că am șansa să o prezint la Londra.

Despre Opera: O altă experiență asemănătoare: veți dirija Wozzeck pentru prima oară în România. Această operă nu a fost niciodată cântată în țara noastră. Dumneavoastră ați dirijat ambele opere, Œdipe și Wozzeck. Am citit că ați făcut Wozzeck la Salzburg, la Landestheater, cu o orchestră redusă, de 21 de instrumente, cu reorchestrarea compozitorului canadian John Rea. Acum, în București, îl veți face cu orchestra completă, cu partitura originală, cea a lui Alban Berg? Este pentru prima oară când îl veți dirija în versiunea originală?

Leo Hussain: Da. Va fi pentru prima oară când voi dirija această operă cu orchestra completă, dar, în mod evident, este și o mare onoare să pot dirija o altă capodoperă a secolului XX pentru prima oară în România. Și sunt foarte fericit să fac asta, am făcut-o deja acum câțiva ani, cu Gurre-Lieder, iar acum, să prezint Wozzeck este cu adevărat un vis…

Despre Opera: Dacă pot spune așa, trăiți periculos, cu premiere naționale în două țări, ambele dintr-un repertoriu foarte modern, ambele capodopere.

Leo Hussain: (râde) Da, aveți dreptate. Dar eu cred că este foarte important pentru fiecare artist să traverseze granițele, să exploreze lucruri care nu sunt foarte familiare pentru oameni. Cred că viața ar fi foarte plictisitoare dacă ar trebui să cântăm numai Verdi și Mozart, oricând de minunate și de capodopere ar fi lucrările lor. Cu cât avem orizonturi mai largi, cu atât avem o viață mai bogată, asta e părerea mea.

Despre Opera: Da, dar, pe de altă parte, sunteți un dirijor foarte tânăr, cu un repertoriu vast…

Leo Hussain: Mulțumesc, sper să fie așa! (râde)

Despre Opera: Mi-e greu, de pildă, să mi-l imaginez pe Karl Böhm dirijând Œdipe. Mi-l imaginez dirijând Wozzeck, pentru că este o lucrare mai cunoscută, mai familiară în repertoriul de operă. Credeți că muzica contemporană este apanajul dirijorilor tineri, care trebuie să își găsească drumul către glorie cu succese în acest tip de repertoriu? Credeți că este o cale de urmat?

Leo Hussain: Eu sper să nu fie așa. Și spun asta pentru că, pentru mine, nu există muzică contemporană, muzică clasică, muzică romantică, ci există doar muzică, iar aceasta este de calitate, sau nu este de calitate. Nu-mi place să vorbesc despre diferențele dintre muzica secolului XX și muzica secolului XVIII. De asemenea, acum șaizeci de ani, pentru un muzician era mai ușor decât azi să își facă o carieră. Probabil știți că acum 50-60 era simplu să spui “OK, aleg să dirijez asta și asta, fac repertoriul cunoscut, nu trebuie să ne gândim prea mult la public”, în timp ce azi trebuie să fim mai proactivi, să fim mai interesați și mai interesanți pentru oameni. Și cred că au trecut vremurile când publicul vedea Nozze di Figaro de patru ori într-o stagiune, într-un an. Oamenii, publicul așteaptă un repertoriu mult mai variat decât acum 50 sau 60 de ani. Publicul de azi este mult mai deschis la minte și să sperăm că îl putem încuraja să devină încă și mai deschis cu această muzică. Dar cred și că pentru mine va fi… nu o luptă, dar o provocare să lărgesc orizontul oamenilor și să le prezint o muzică pe care altfel, probabil, nu ar asculta-o.

Despre Opera: Despre ce este Wozzeck? Nu mă refer la povestea din libret, ci mă interesează viziunea dumneavoastră despre Wozzeck? Pentru că, având în vedere că este pentru prima oară când se va cânta în România, desigur, vor fi oameni care știu muzica din înregistrări. Dar în România avem o tradiție teatrală puternică, și, deși opera nu a fost prezentată niciodată, totuși piesa lui Büchner s-a jucat frecvent. Iar publicul de teatru din România este diferit de cel de operă, nu sunt aceleași persoane: cei care merg la operă nu merg des la teatru și invers. Dar avem de a face cu un festival extrem de important pentru România, un festival care strânge tot felul de oameni, public foarte larg, în număr mult mai mare decât în sălile de operă sau de teatru, pentru că Wozzeck se va cânta la Sala Palatului, unde intră câteva mii de oameni, deci mult peste capacitatea operei, unde intră doar 1000, sau peste sălile mici de teatru, cu câteva sute… Prin urmare, ar fi interesant să aflăm perspectiva dumneavoastră asupra acestei opere, deși poate că întrebarea pare stupidă, pentru că este un lucru greu de exprimat în câteva cuvinte… Dar puteți încerca?

Leo Hussain: (râde) Pentru mine este o întrebare bună, pentru că sunt de părere că Wozzeck este una dintre cele mai perfecte opere scrise vreodată, cred că, din multe puncte de vedere, este sinteza perfectă dintre muzică și teatru. Sigur că avem un context ușor diferit când prezentăm opera în concert. Dar cred că partea minunată este că muzica este atât de teatrală, atât de dramatică, atât de puternică, încât, pe undeva, orice concept ai alege, rămâne o experiență teatrală. Și în special cu o lucrare ca Wozzeck, după mine, orice tip de montare pentru Wozzeck este o seară de teatru, nu doar o seară de muzică. Este o compoziție care traversează foarte, foarte bine și cu foarte mare succes granițele dintre teatru și muzică și, din experiența mea, oamenii interesați de teatru o iubesc pentru ceea ce este, iar cei interesați de muzică o iubesc din aceleași motive. Eu sper să fie o ocazie, poate, să amestecăm cele două tipuri de public.

Despre Opera: Având în vedere că va fi o operă în concert, cum veți rezolva prezența copilului, a băiatului lui Wozzeck și al Mariei, în ultima scenă? 

Leo Hussain: (râde) La ce vă referiți?

Despre Opera: De obicei, în producțiile standard cu Wozzeck, avem scena finală, în care copiii îl anunță pe băiatul lui Wozzeck că mama lui a murit. Iar copilul continuă să alerge pe un cal de lemn, de jucărie… Vă amintiți. Dar acum este în concert, deci nu veți avea această recuzită. Cum veți rezolva scena?

Leo Hussain: Eu cred că este posibil, chiar și într-o versiune de concert, să prezinți clar sentimentul dramatic, este un element la care trebuie să ne gândim atent și la care ne-am gândit deja. Nu vreau să vă spun acum mai mult, dar eu cred că va fi o scenă foarte emoționantă. Iar pentru mine esențialul este acest sentiment de disperare și singurătate al copilului, care seamănă pe undeva cu finalul din Pelléas et Mélisande. Copilul este cel care trebuie să trăiască mai departe, purtând consecințele tuturor celor întâmplate.

Despre Opera: Sunteți din ce în ce mai implicat în Festivalul George Enescu. În 2013, ați avut un succes extraordinar cu Gurre-Lieder, după scandalul cu plecarea lui Bertrand de Billy, când ați preluat situația, cum spune francezul, au pied levé, și ați transformat-o într-un succes. Acum veniți cu Wozzeck, dar am văzut și un afiș de la Opera Națională București, cu Œdipe dirijat de dvs, la Operă, în septembrie.

Leo Hussain: Da, este vorba despre două reprezentații, tot parte din Festival. Și, după cum am spus, mi se pare o lucrare minunată și este o onoare și o responsabilitate să o dirijez în București. Îmi face o deosebită plăcere.

Despre Opera: Deci, într-un fel, într-un fel muzical, acest Œdipe poate fi o repetiție cu public pentru debutul dumneavoastră la Royal Opera House.

Leo Hussain: Nu, eu nu văd deloc așa lucrurile, deoarece este o lucrare pe care o știu foarte bine. Pentru mine este mai degrabă o oportunitate de a prezenta opera la ea acasă, iar acesta este un context special. Nu o văd în nici un caz ca pe o repetiție cu public. După cum știți, avem o distribuție minunată, o orchestră care a mai cântat această partitură, lucru care este, din nou, ceva extraordinar pentru mine, pentru că până acum am dirijat doar orchestre care nu știau deloc partitura, deci să pot învăța ceva despre Œdipe de la orchestră va fi o experiență foarte bună pentru mine.

Despre Opera: Înțeleg. Deci, mergând mai departe cu Wozzeck și Œdipe, care practic vor fi cântate aproape în același timp, mai întâi Wozzeck, pe 14 septembrie, apoi Œdipe, pe 18 și 20 septembrie, dacă îmi amintesc bine. Ambele opere sunt compuse cam în aceeași perioadă: Alban Berg a văzut pentru prima oară piesa lui Büchner în 1913, cam tot atunci George Enescu primea libretul pentru Œdipe de la Edmond Fleg și începea să compună muzica, iar Berg se gândea deja să facă o operă inspirată din Woyzeck. Cei doi compozitori terminau de lucru cam în același timp. Când Berg avea premiera, la Berlin, Enescu tocmai terminase de compus opera și mai avea doar de revăzut orchestrația. Oare putem vorbi despre o influență a lui Berg asupra lui Enescu sau a lui Enescu asupra lui Berg? Amândoi explorau, în paralel, un tip de limbaj muzical nou…

Leo Hussain: Nu cred că aș vorbi despre influențe, nici într-un sens, nici într-altul. Dar eu cred că ceea ce era foarte interesant în acea perioadă era atmosfera generală, în special atmosfera din lumea muzicală. Dacă ne gândim la evenimentele din prima parte a secolului XX, avem o poveste istorică foarte puternică. Una dintre epocile care mă interesează cel mai tare este începutul secolului XX, cred că era o perioadă extrem de interesantă și de bogată. Prin urmare, cred că acest sentiment de libertate, și nu mă refer neapărat la experimentare, ci la libertatea de exprimare artistică, muzicală, acest sentiment exista în cantități impresionante în lumea muzicii. Și mă gândesc aici și la Janáček, poate chiar și la Britten, deși a trăit mai târziu. Acest sentiment de libertate de expresie în rândul compozitorilor este ceva foarte special.

Despre Opera: Era, de asemenea, perioada când La Belle Epoque se terminase, era sfârșitul unei lumi și începutul alteia, după Primul Război Mondial. Și toate acele curente artistice din Viena, care au dus la apariția unei tipologii noi de compozitori și artiști… 

 Leo Hussain:  Și nu doar în muzică. Gândiți-vă la Freud sau la Klimt, la toți ceilalți artiști și oameni de știință din Viena. Se năștea, cu adevărat, o lume nouă.

Despre Opera: Credeți că Enescu a fost influențat de Freud și de psihologia modernă atunci când a compus Œdipe? Și nu mă refer doar la perspectiva mitologică, la mitul Oedipe, ci, de pildă, la întâlnirea cu Sfinxul. La Sphinge, după cum apare în libretul lui Edmond Fleg, unde sfinxul este de gen feminin. 

Leo Hussain: (râde) Cred că era dificil să eviți influența lui Freud… În special când vorbim despre acea parte a poveștii… Doar că eu nu cunosc atât de bine scrierile lui Freud ca să pot analiza corect aceste aspecte, ceea ce pot spune este că, în mod evident, ceea ce se vede în muzică este foarte… alunecos. În mod evident este vorba despre ceva aflat mult în profunzime, sub povestea propriu-zisă. Și cred că acesta este unul dintre elementele minunate ale operei și că, în mod special în această scenă, devine clar că totul este în subtext.

Despre Opera: Nu știu dacă știți, dar în limba română sfinxul este doar de gen masculin, nu există variantă feminină.

Leo Hussain: Daaa??

Despre Opera: Libretul lui Fleg, care este în franceză, vorbește despre „La sphinge”, deci este un sfinx feminin, lucru ciudat pentru un român. Dar ne putem imagina sfinxul ca pe o femeie, cu vocea aceea… puțin ciudată…

Leo Hussain: Nu știam asta și este foarte interesant, pentru că atunci totul devine mult mai freudian!

Despre Opera: De asemenea, vocea aceea specială, albă, așa cum se menționează în libret, „La Sphinge avec une voix blanche” care spune „je t’attendais”… Și se pare că Enescu a povestit, în conversația lui cu Bernard Gavoty, că, în momentul în care a terminat de compus muzica pentru acea scenă, întâlnirea Sfinxului cu Oedipe, a pus stiloul jos pentru că simțea că mai avea puțin și înnebunea.

Leo Hussain: Foarte interesant!!

Despre Opera: A fost o scenă care l-a consumat mult… Și a devenit un punct culminant și, probabil datorită acestui citat din Enescu, a devenit un punct culminant în unele producții cu Œdipe. 

Leo Hussain: Dar eu cred că este cea mai extraordinară scenă compusă vreodată, sunetul este complet nou și atât de puternic. Și după părerea mea, muzica din această scenă este și unul dintre cele mai bune momente ale operei.

Despre Opera: Deci, cum vi se pare Festivalul Enescu? Ați condus peste tot în Europa, acum sunteți la Glyndebourne…

Leo Hussain: Cred că este un loc special, iar Dl Holender a făcut lucruri foarte bune în acest sens. Și în acest moment se numără printre festivalurile internaționale de prim rang. Iar pentru mine este o plăcere să vin, iubesc România, iubita mea este româncă, petrecem multă vreme aici. Îmi face mare plăcere să vin, să simt atmosfera, concentrarea, atenția pentru a face o muncă de foarte bună calitate. Și îmi voi aminti pentru tot restul vieții, foarte clar, repetițiile de la Gurre-Lieder, care au fost prima mea experiență cu Filarmonica George Enescu. Îmi voi aminti mereu emoția împinsă până la limita descărcării nervoase din timpul spectacolului, lucru care nu se poate învăța, care este ceva extrem de special, după părerea mea.

Despre Opera: Mulțumim pentru aceste cuvinte frumoase despre festival. Și o ultimă întrebare, fără legătură cu restul conversației: care sunt ultimele înregistrări de muzică clasică sau operă pe care le-ați ascultat? Ne puteți spune ceva despre ele?

Leo Hussain: Nu prea ascult muzică, mai ales când sunt ocupat cu spectacolele. Cel mai recent lucru pe care l-am văzut a fost Die Entführung aus dem Serail aici, la Glyndebourne. Nu ascult muzică pentru a mă relaxa. Pentru mine, muzica este o experiență activă. Nu am timp să ascult…

Despre Opera: Mulțumesc foarte mult! Dacă doriți să adăugați ceva, vă rog…

Leo Hussain: De-abia aștept să vin la București!

Despre Opera: Și eu de-abia aștept să vă văd în Wozzeck și în Œdipe. Mulțumesc și succes cu The Rape of Lucretia și în tot ce faceți!

Leo Hussain: Mulțumesc mult! La revedere!

Interviu realizat pe 17 iulie 2015

Galerie foto: The Rape of Lucretia, Glyndebourne – 2015

Date tehnice:

Festivalul George Enescu 2015

Alban Berg – „Wozzeck” (operă în concert)
Dirijor: Leo Hussain
Solişti: Michael Volle – Wozzeck – bariton, Evelyn Herlitzius – Maria – soprană, nn – fiul Mariei, Arnold Bezuyen – Căpitanul – tenor, Martin Winkler – Doctorul – bas, Marius Vlad Budoiu – Tambur major – tenor, Cosmin Ifrim – Andres – tenor, Maria Jinga – Margret – contra alto, Valentin Vasiliu – Primul ucenic –bas, Șerban Vasile – Al doilea ucenic – bariton, Cosmin Ifrim – Nebunul – tenor
Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu” (Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner)
14 Septembrie 2015, ora 18.00, Sala Mare a Palatului.

Opera Națională București
Oedipe de George Enescu

Regia: Anda Tăbăcaru Hogea, Scenografia: Viorica Petrovici
Dirjor: Leo Hussain
Distribuție: Oedipe – Davide Damiani, Tirésias – Horia Sandu, Antigone – Simona Neagu, Mérope – Andreea iftimescu, Jocaste – Sidonia Nica, Sfinxul – Andrada Roșu, Păstorul – Liviu Indricău, Marele Preot – Marius Boloș, Laïos – Lucian Corchiș, Créon – Dan Indricău, Phorbas – Florin Simonică, Străjerul – Mihnea Lamatic, Thésée – Vincențiu Țăranu
Corul și Orchestra Operei Naționale București
18, 20 Septembrie 2015, ora 19:00

The Royal Opera House of Covent Garden, London
Oedipe de George Enescu
Regia: Àlex Lo/La Fura dels Baus
Dirjor: Leo Hussain
Distribuție: Oedipe – Johan Reuter, Tirésias – John Tomlinson, Antigone – Sophie Bevan, Mérope – Claudia Huckle, Jocaste – Sarah Connolly, Sfinxul – Marie-Nicole Lemieux, Păstorul – Alan Oke, Marele Preot – Nicolas Courjal, Laïos – Hubert Francis, Créon – Samuel Youn, Phorbas – In-Sung Sim, Străjerul – Stefan Kocan, Thésée – Samuel Dale Johnson
Royal Opera Chorus, Orchestra of the Royal Opera House, Jette Parker Young Artist
23, 26, 30 Mai 2016, ora 19.15
2, 4, 8 Iunie 2016, ora 19.15