Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Frankenstein în țara unde baletul este un bun național


Marți, 24 mai 2016, 7.30 pm, la Royal Opera House of Covent Garden
Frankenstein
Coregrafia: Liam Scarlett
Muzica: Lowell Liebermann
Designer: John Macfarlane, lighting designer: Davin Finn, projection designer: Finn Ross
Dirijor: Tom Seligman
Laura Morera – Elizabeth, Federico Bonelli – Victor, Steven McRae – Creatura
Concert-maestru – Sergey Levitin
Orchestra of the Royal Opera House

A doua zi după premiera lui George Enescu și al său Œdipe la Londra, The Royal Ballet programa a opta reprezentație din seria de spectacole cu baletul Frankenstein, o premieră mondială de data aceasta.

La Covent Garden, coregrafiile narative sunt o tradiție, multe făcând istorie. Unul dintre aceste imense succese a fost, în 1974, Manon pe muzica lui Jules Massenet și imaginat coregrafic de Kenneth MacMillan. Am avut cu toții ocazia să-l vedem la ONB, în interpretarea trupei de dansatori create de Johan Kobborg, și doar puțin a lipsit să o vedem în rolul principal pe Alina Cojocaru, legenda. Comparațiile devin inevitabile.

În cazul lui Frankenstein, muzica lui Lowell Liebermann a fost compusă special pentru acest balet, ba chiar mai mult, o parte din ea a fost scrisă în paralel cu creația unor scene coregrafice, astfel încât să servească în modul cel mai intim ceea ce se întâmpla pe scenă. Dacă sincronizarea mișcărilor cu muzica a devenit perfectă, în schimb compoziția lui Liebermann nu a avut teme memorabile, în ciuda facilității, frizând muzica de film hollywoodian.

Liam Scarlett este marea speranță a școlii de coregrafie de la Royal Ballet, iar acest Frankenstein a fost o mare investiție artistică, dar și materială. Sunt nu mai puțin de zece scene, cu schimbări de decor care se produc atât de fluent încât senzația vizuală este cinematografică. Unele dintre acestea durează foarte puțin, dar ele au scopul să sublinieze ceva din acțiunea romanului lui Mary Shelley. Per ansamblu, viziunea, în special cea asupra monstrului, e mai apropiată de cea a filmului lui Kenneth Brannagh cu Robert de Niro decât cea devenită clasică a peliculelor cu Boris Karloff.

Câteva secvențe din acest balet rămân în memorie. Primul moment ar fi cel al trecerii timpului, în primul act, atunci când Elisabeth și Victor, intepretați de doi copii (Skya Powney și Sacha Barber), se joacă, fugărindu-se prin camerele reședinței familiei Frankenstein, pentru ca apoi, aceleași mișcări să fie reluate de interpreții principali (Laura Morera și Federico Bonelli). Tot rolul fratelui mai mic al lui Victor, William, este de o inocență înduioșătoare. Realmente, uciderea sa de către monstru îți strânge inima. Dar poate cea mai puternică scenă este cea din ultimul act, al balului întrerupt de Creatură, cu o apariție la granița dintre imaginație și realitate.

Federico Bonelli este balerin principal la Covent Garden, un italian foarte expresiv cu o aură romantică naturală, iar personajul său, Victor Frankenstein, i se potrivea foarte bine. Foarte elegant în mișcări, dar și de o precizie dezarmantă, dansatorul a fost mereu dublat de actorul din el, devenind astfel un artist complet. În 2014, la aniversarea a 40 de ani de la creația lui Manon, a fost un Des Grieux de o delicatețe extraordinară. În rolul lui Elisabeth Lavenza, iubita lui Victor, a fost Laura Morena, o balerină care în același Manon de acum doi ani era amanta lui Lescaut. Foarte British în aparență, rolul ei a fost limitat oarecum dramatic, dar de data aceasta ca logodnică fidelă și devotată, totuși capabilă să stârnească pasiune.

Însă rolul cel mai complex a fost cel al Creaturii, în care Steven McRae a reușit să stârnească și compasiune, nu doar oroare, să producă o meditație asupra moralității creației. Nu e puțin lucru, atunci când totul este redus la mișcare coregrafică. Există o scenă în care personajul, abia „născut” din experimentele galvanice ale lui Victor Frankenstein, rătăcește pe străzi și este agresat de mai mulți bărbați, numai pentru faptul că este diferit și pentru că înfățișarea lui provoacă repulsie. Toate crimele sale de mai târziu, înfăptuite pentru a atrage atenția creatorului său, capătă astfel o relativizare care aruncă vina și asupra lui Victor.

Deși captivant, baletul Frankenstein nu reușește să provoace o emoție comparabilă cu Manon. Cu toate acestea, atunci când am revăzut o mare parte din înregistrarea video (spectacolul a fost transmis în cadrul sezonului HD de la ROH), senzația a fost diferită și mi s-a părut mult mai atașant. Ceea ce îmi aduce aminte că și coregrafia din 1974 a lui MacMillan a fost primită cu destule rezerve de critică, pentru ca succesul de public să o consacre apoi definitiv. Rămâne de văzut dacă și Frankenstein va avea același destin.

Continui să cred că spectacolele cu Manon de la București au arătat că baletul de la ONB a fost la un moment dat, fie și pentru o scurtă vreme, aproape de Royal Ballet. Britanicii, ocupând până la refuz sala de 2.200 de locuri de la Covent Garden la al optulea spectacol din serie, au arătat că baletul este pentru ei un bun național. La noi… totul pare să conveargă spre ideea că sistemul atât de învechit al funcționării instituțiilor de spectacol nu permite decât întoarcerea ciclică spre un trecut revolut.

Galerie foto (© Bill Cooper, Tristram Kenton/ ROH):

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.538 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: