Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Enescu, Saint-Saëns, Rimsky-Korsakov


Era Duminică, 10 Septembrie, la Sala Mare a Palatului
EnescuSimfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13
Saint-SaënsConcertul pentru violoncel nr. 1 în la minor op. 33
Rimsky-KorsakovSuita simfonică op. 35 „Sheherazade”
Münchner Philharmoniker
Dirijor: Valery Gergiev
Solist: Andrei Ioniță – violoncel
Concert maestru: Lorenz Năsturică-Herschcowici

Am fost mereu să-l văd pe Gergiev dirijând la Festival, măcar la unul dintre concerte. Indiferent cât de discutate sunt apoi interpretările sale, în primul rând e vorba de personalitatea acestui dirijor. Și de ubicuitatea energiei sale, care-l aduce uneori aproape de Karajan, inclusiv în ceea ce privește contradicțiile, dar și incontestabila sa anvergură.

A fost mai întâi prima Simfonie a lui Enescu, cea a cărei inconfundabilă temă inițială era pe vremuri genericul Festivalului. Printre muzicologi, această temă, precum și dezvoltarea care urmează au provocat o dispută fără sfârșit privind influențele pe care compozitorul le-a integrat de la alți compozitori, atât de multe și de diverse (Beethoven – s-a vorbit la un moment dat de Eroica !, Brahms – romantismul, Berlioz – inventivitatea, Haydn – dezvoltarea, Debussy – atmosfera, Wagner – cornii etc.), încât nici nu mai contează, iar originalitatea ei e cât se poate de clară, tocmai pentru că nu poate fi fixată într-un tipar. Cert este însă că Simfonia Nr.1 este una dintre lucrările lui Enescu pe care și Lucian Mândruță ar putea să le guste, pentru că e descriptivă și melodioasă. Gergiev a condus-o cu siguranță, profitând de sunetul opulent al orchestrei sale. A fost impresionant cât de compact a fost ansamblul, foarte coerent, nelăsând liberă melancolia din partea a doua. N-a avut nevoie de mari contraste sonore, pentru că timbrele instrumentelor colorau deja suficient curgerea muzicii spre o viziune generală clară, nesofisticată, dar eficientă în a-i etala valoarea compoziției lui Enescu. O dovadă în acest sens este și faptul că o parte din public începuse să aplaude la un moment dat, înainte să se fi terminat, ceea ce nu e neapărat un gest de taxat negativ, pentru că e un indicator al implicării spectatorilor în ceea ce se întâmpla pe scenă, în fața lor.

În orice caz, de fiecare dată când aud o mare orchestră cântând muzica lui Enescu, mă întreb, dacă tot nu se comercializează o antologie a acestor interpretări, oare dirijorii români aspiranți au acces la această arhivă? Cred că ar avea ce învăța.

Andrei Ioniță

Concertul pentru violoncel al lui Saint-Saëns suferă de aceleași comentarii contradictorii. Dacă muzicienii profesioniști îl consideră simplu, destinat studenților, compozitori mari precum Șostakovici îl văd drept o capodoperă absolută în domeniu, aspirând la perfecțiunea lui în propriile lor încercări. Esența lui rezumată într-o frază clișeu („E scurt, începe direct cu instrumentul solist și cele trei mișcări se cântă fără pauză”) nu e suficientă. În realitate, poezia și melodicitatea lui vor cuceri mereu pe toată lumea, și pe artiștii care-l cântă și pe cei care-i ascultă. Andrei Ioniță a jucat cartea unei sonorități delicate, foarte atașantă. Ar fi fost poate tentant să etaleze virtuozitate și vigoare, dar a refuzat facilul, în favoarea introspecției. Dintre cei mari, Rostropovici îl mai aborda așa de seren, în timp ce Yo-Yo Ma sau Jacqueline du Pré mergeau de obicei pe calea temerității tehnice. Un demers acceptat și de Gergiev, care a stăpânit mereu orchestra să nu-l acopere pe solist și totul a devenit o mică bijuterie amintind cumva, peste timp, de concertele lui Enescu și Menuhin. Apoi, două encore, dintre care unul (Lebăda, de același Saint-Saëns, elegiac până la descompunere) acompaniat de harpă, i-a  fost dedicat de solist bunicii sale, „care-i lipsește deja de zece zile”, umplându-se de lacrimi și răscolind emoțional o sală întreagă. Și mie îmi lipsește, de vreo treizeci de ani.

Sheherazade era, cel puțin pentru mine, un moment pe care-l așteptam de ani de zile. Nu atât pentru frumusețea lucrării, cât pentru interpretarea lui Gergiev, prezervată pe un disc de acum mai mulți ani, devenită etalon peste noapte. E cea mai întunecată viziune, cu tempouri lente și masivitate orchestrală dusă până la punctul în care aproape că ajungi să ai rău de mare ascultând-o, departe de recursul cinematografic devenit un stereotip occidental. Dar discul a fost înregistrat acum mulți ani, pe vremea când acea orchestră încă se mai numea Kirov și nu Mariinsky. Iar la București a fost Münchner Philharmoniker, ceea ce a schimbat puțin datele problemei. Tempii au fost asemănători, dar rezultatul a diferit. Lorenz Năsturică-Herschcowici a început primul solo de vioară destul de mediocru, dar după aceea calitatea intervențiilor concert maestrului, esențiale în Sheherazade, au fost impecabile, fără să transforme nici o clipă poemul simfonic într-un concert pentru vioară, ci punctând mereu în contextul imaginarului oriental. Orchestra a răspuns cu precizie, dar nu atât de tenebros pe cât o făceau rușii. De pildă, percuția și alămurile au părut mereu detașate de corzi și chiar de discursul general, în special în partea a treia. E adevărat că aici poate fi dată vina și pe acustica Sălii Palatului care, fiind atât de mare și deschisă pe toate direcțiile, ca o trompetă gigantică, nu întoarce nici un sunet înapoi, anulând orice reverberație. În cazul lucrării lui Rimsky-Korsakov era necesară. Așa s-a ajuns ca, în locul unei povești orientale încărcate de mister și de corăbii plutind în noapte pe valuri amenințătoare, să asistăm doar la un concert ultraprofesionist, cu o direcție deconstructivistă amintind oarecum de Celibidache.

Galerie foto:

2 comentarii la “Enescu, Saint-Saëns, Rimsky-Korsakov

  1. Despre Opera
    Septembrie 11, 2017

    A republicat asta pe Je suis Enesco.

    Apreciază

  2. dnicolescu
    Septembrie 25, 2017

    Scrisul Dvs.despre Gergiev , m-a facut sa revad ( pe DVD desigur ) celebrul Boris Godunov dirijat de el, spectacolul fiind regizat de Tarkovsky . Gergiev era la inceputul acestei cariere foudroyante, dar ” mina ” sigura a leului se simte. Am revisat la o integrala de opera Mussorgsky dirijata de el, si dece nu, si la o selectie masiva din operele lui Rimsky Korsakov .Daca momentul Gergiev se duce, atunci acesti doi mari compozitori rusi si mai ales muzica lor ( cel in afara de unele creatii binecunoscute ) se vor rescufunda in uitare.
    Sint un fidel ascultator al muzicii ui Saint – Saens, ” accesibila” , frumoasa ” in adevaratul sens al cuvintului, aflata intr-o umbra nemeritata, cred ca inca din timpul vietii lui. A fost si este taxata drept ” populista” ( da, asa cam populismul politic, nu populara ) , tot ” boborul” stiind ” Moartea lebedei” si „Rondo capriccioso „, iar estetii strimba din nas. Concertele lui pentru pian se cinta rar de tot, si nu de marii interpreti, simfoniile la fel. Pacat.
    Si Rimski – Korsakov, are o soarta similara, chiar daca muzica celor cei doi nu se aseamana. In afara de melomanii mai profunzi, nu cred ca stie cineva despre el . altceva decit Seherazada si Capriciul Spaniol. Superba muzica ” ruseasca” din operele lui basm se pierde in uitare.
    Marcati diferentele de ” ton ” intre ” rusii ” dela Kirov si ” nemtii” dela Munchen. ma tem ca globalizarea a marcat deja irevocabil si muzica. Sunetul distinct al marilor orchestre , simtit de orice méloman autentic, va devenir in curind o amintire. Imi aduc aminte ca acum 20 de ani, cind am ascultat prima oara pe viu o orchestra americana intr-o sala cu acustica foarte buna ( mai auzisem Filarmonica din LA la Bucuresti in Sala Palatului, trista amintire ), e vorba de Orchestra Simfonica din Chicago dirijata de Solti, mi-au dat realmente lacrimile cind conceptual a inceput cu lPreludiul la Parsifal . Era un sunet unic, specific numai acestei orchestre .Astazi, datorita migratiei muzicienilor, sunetul acest specific va dipare, asistam la o omogenizare, dar in oric caz , este o omogenizare la un nivel din ce in ce mai ridicat. O fi bine, o fi rau ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.469 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: