Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Enescu, Saint-Saëns, Rimsky-Korsakov


Era Duminică, 10 Septembrie, la Sala Mare a Palatului
EnescuSimfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13
Saint-SaënsConcertul pentru violoncel nr. 1 în la minor op. 33
Rimsky-KorsakovSuita simfonică op. 35 „Sheherazade”
Münchner Philharmoniker
Dirijor: Valery Gergiev
Solist: Andrei Ioniță – violoncel
Concert maestru: Lorenz Năsturică-Herschcowici

Am fost mereu să-l văd pe Gergiev dirijând la Festival, măcar la unul dintre concerte. Indiferent cât de discutate sunt apoi interpretările sale, în primul rând e vorba de personalitatea acestui dirijor. Și de ubicuitatea energiei sale, care-l aduce uneori aproape de Karajan, inclusiv în ceea ce privește contradicțiile, dar și incontestabila sa anvergură.

A fost mai întâi prima Simfonie a lui Enescu, cea a cărei inconfundabilă temă inițială era pe vremuri genericul Festivalului. Printre muzicologi, această temă, precum și dezvoltarea care urmează au provocat o dispută fără sfârșit privind influențele pe care compozitorul le-a integrat de la alți compozitori, atât de multe și de diverse (Beethoven – s-a vorbit la un moment dat de Eroica !, Brahms – romantismul, Berlioz – inventivitatea, Haydn – dezvoltarea, Debussy – atmosfera, Wagner – cornii etc.), încât nici nu mai contează, iar originalitatea ei e cât se poate de clară, tocmai pentru că nu poate fi fixată într-un tipar. Cert este însă că Simfonia Nr.1 este una dintre lucrările lui Enescu pe care și Lucian Mândruță ar putea să le guste, pentru că e descriptivă și melodioasă. Gergiev a condus-o cu siguranță, profitând de sunetul opulent al orchestrei sale. A fost impresionant cât de compact a fost ansamblul, foarte coerent, nelăsând liberă melancolia din partea a doua. N-a avut nevoie de mari contraste sonore, pentru că timbrele instrumentelor colorau deja suficient curgerea muzicii spre o viziune generală clară, nesofisticată, dar eficientă în a-i etala valoarea compoziției lui Enescu. O dovadă în acest sens este și faptul că o parte din public începuse să aplaude la un moment dat, înainte să se fi terminat, ceea ce nu e neapărat un gest de taxat negativ, pentru că e un indicator al implicării spectatorilor în ceea ce se întâmpla pe scenă, în fața lor.

În orice caz, de fiecare dată când aud o mare orchestră cântând muzica lui Enescu, mă întreb, dacă tot nu se comercializează o antologie a acestor interpretări, oare dirijorii români aspiranți au acces la această arhivă? Cred că ar avea ce învăța.

Andrei Ioniță

Concertul pentru violoncel al lui Saint-Saëns suferă de aceleași comentarii contradictorii. Dacă muzicienii profesioniști îl consideră simplu, destinat studenților, compozitori mari precum Șostakovici îl văd drept o capodoperă absolută în domeniu, aspirând la perfecțiunea lui în propriile lor încercări. Esența lui rezumată într-o frază clișeu („E scurt, începe direct cu instrumentul solist și cele trei mișcări se cântă fără pauză”) nu e suficientă. În realitate, poezia și melodicitatea lui vor cuceri mereu pe toată lumea, și pe artiștii care-l cântă și pe cei care-i ascultă. Andrei Ioniță a jucat cartea unei sonorități delicate, foarte atașantă. Ar fi fost poate tentant să etaleze virtuozitate și vigoare, dar a refuzat facilul, în favoarea introspecției. Dintre cei mari, Rostropovici îl mai aborda așa de seren, în timp ce Yo-Yo Ma sau Jacqueline du Pré mergeau de obicei pe calea temerității tehnice. Un demers acceptat și de Gergiev, care a stăpânit mereu orchestra să nu-l acopere pe solist și totul a devenit o mică bijuterie amintind cumva, peste timp, de concertele lui Enescu și Menuhin. Apoi, două encore, dintre care unul (Lebăda, de același Saint-Saëns, elegiac până la descompunere) acompaniat de harpă, i-a  fost dedicat de solist bunicii sale, „care-i lipsește deja de zece zile”, umplându-se de lacrimi și răscolind emoțional o sală întreagă. Și mie îmi lipsește, de vreo treizeci de ani.

Sheherazade era, cel puțin pentru mine, un moment pe care-l așteptam de ani de zile. Nu atât pentru frumusețea lucrării, cât pentru interpretarea lui Gergiev, prezervată pe un disc de acum mai mulți ani, devenită etalon peste noapte. E cea mai întunecată viziune, cu tempouri lente și masivitate orchestrală dusă până la punctul în care aproape că ajungi să ai rău de mare ascultând-o, departe de recursul cinematografic devenit un stereotip occidental. Dar discul a fost înregistrat acum mulți ani, pe vremea când acea orchestră încă se mai numea Kirov și nu Mariinsky. Iar la București a fost Münchner Philharmoniker, ceea ce a schimbat puțin datele problemei. Tempii au fost asemănători, dar rezultatul a diferit. Lorenz Năsturică-Herschcowici a început primul solo de vioară destul de mediocru, dar după aceea calitatea intervențiilor concert maestrului, esențiale în Sheherazade, au fost impecabile, fără să transforme nici o clipă poemul simfonic într-un concert pentru vioară, ci punctând mereu în contextul imaginarului oriental. Orchestra a răspuns cu precizie, dar nu atât de tenebros pe cât o făceau rușii. De pildă, percuția și alămurile au părut mereu detașate de corzi și chiar de discursul general, în special în partea a treia. E adevărat că aici poate fi dată vina și pe acustica Sălii Palatului care, fiind atât de mare și deschisă pe toate direcțiile, ca o trompetă gigantică, nu întoarce nici un sunet înapoi, anulând orice reverberație. În cazul lucrării lui Rimsky-Korsakov era necesară. Așa s-a ajuns ca, în locul unei povești orientale încărcate de mister și de corăbii plutind în noapte pe valuri amenințătoare, să asistăm doar la un concert ultraprofesionist, cu o direcție deconstructivistă amintind oarecum de Celibidache.

Galerie foto:

Un comentariu la “Enescu, Saint-Saëns, Rimsky-Korsakov

  1. Despre Opera
    Septembrie 11, 2017

    A republicat asta pe Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.453 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: