Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Schimbări la Festivalul Enescu


Două comunicate de presă au anunțat azi schimbarea PR-ului Festivalului Enescu: nu va mai fi OMA Vision, ci DC Communication. În mod normal, nici n-ar trebui să fie o știre. Dacă veți căuta pe website-urile festivalurilor importante din Europa (Salzburg, BBC Proms, Aix-en-Provence), cu greu veți ajunge la numele firmei care se ocupă de imagine și relații publice. Și tocmai aici e problema.

În România, comunicarea este artificial ridicată la rang de artă, fundamentată de teorii atât de sofisticate, încât măsurarea succesului comunicării nici nu mai contează. Revenind la ultimii cinci ani de istorie a Festivalului Enescu, într-o perioadă în care nu mai putem acuza la infinit „bolile copilăriei” postcomuniste, n-ar fi o ocazie bună pentru un scurt bilanț?

Suntem foarte mândri că Festivalul Enescu este „un adevărat brand de țară” – iată o mantră pe care ați auzit-o foarte des. Asta ar însemna că notorietatea lui internațională este importantă, ceea ce nu e chiar adevărat. Constatarea ține de evidență dacă veți răsfoi presa muzicală internațională disponibilă chiar și prin chioșcurile de ziare din București sau online. Deși frecvența de apariție a publicațiilor muzicale este lunară (Diapason, BBC Music, Classica, Gramophone, Opera, Opera Now, Opera News etc.), practic nu există reclamă la festivalul Enescu. Pentru ediția de anul acesta am găsit doar una, pe coperta interioară a unui număr din Gramophone. În rest, Enescu mai apare în ghidurile festivalurilor, publicate primăvara în aceste reviste. În 2017 nici măcar acolo nu a mai fost menționat. Cât despre reacțiile de după, ele apar aproape exclusiv în cazul în care opera Œdipe se cântă într-o interpretare nouă și remarcabilă (fie ca distribuție, fie ca producție). Și asta e tot. E puțin (mai ales când Œdipe nu este inclus în program). Despre spectacolele de operă de la Salzburg și Aix-en-Provence se scrie peste tot, iar unele dintre ele ajung să facă istorie, fiind imortalizate pe DVD sau pe CD. Aș zice că suntem destul de departe de ideea unui brand de țară, admirat și pomenit în discuțiile dintre pasionații de muzică, fie în conversațiile personale, fie în mediul online.

Cu toate aceastea, OMA Vision a reușit un succes de PR cu totul remarcabil, făcând populația României să creadă că Festivalul Enescu ar intra în categoria nec plus ultra a muzicii europene. În 2015, un sondaj de opinie printre spectatorii bienalei releva credința a 98% dintre respondenți că Festivalul contribuie la „la îmbunătăţirea imaginii României în lume”. Sigur, contribuie, dar cât de mult? Mai degrabă nu cine știe ce, decât dacă privim dintr-o perspectivă strict sociologică, în care țara noastră este asociată mai mult cu corupția, sărăcia, xenofobia etc. În 2017, acest studiu nu s-a mai reluat.

În schimb, pe măsură ce anii treceau, am putut constata cât de notorie a devenit însăși firma de comunicare a Festivalului, până la punctul în care impresia generală era că s-ar confunda cu organizatorul. Conflictele de putere cu fostul director artistic, dl Ioan Holender, ajunseseră la punctul în care animozitățile dintre domnia sa și agenție deveniseră publice.

În fine, comunicarea în sine n-a depășit niciodată stadiul dulcegăriilor. Suntem campionii absoluți ai sloganurilor, ai identității vizuale. Frunze, steaguri dacice, logouri centenare fără nici un conținut care să le susțină am tot văzut în ultimii ani. Spre deosebire de propaganda politică, Festivalul Enescu are un conținut: o stagiune de aproape 100 de concerte cu mari artiști și cu muzică foarte bună. Dar n-ați obosit de atâta „Magia există”? Eu da. Și dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât conținutul programelor de concert camuflate în ziarul festivalului sau în website-ul acestuia este foarte slab, atunci când nu e chiar incomplet sau cu totul greșit. Incidentul de la concertul Balkan al lui Jordi Savall, de la finalul ediției actuale, a fost picătura care a umplut paharul.

Vom vedea dacă această schimbare va fi bună. Dar tocmai pentru că rezultatele de până acum nu sunt atât de grandioase pe cât par, ar fi fost cazul unor criterii de performanță și al unui pitch. Așa, a rămas doar vechiul criteriu onorific, al comunicării pro bono, ca argument suprem al încredințării directe.

Deocamdată rămâne să așteptăm programul ediției din 2019.

 

 

 

7 comentarii la “Schimbări la Festivalul Enescu

  1. sorin
    decembrie 20, 2017

    O corectie – Mezzo, fiind partener media, a inclus in promo-urile sale reclama la Festival. Dar, evident, cand acest lucru era superfluu, abonamentele si biletele – acelea putine puse in vanzare – erau demult epuizate. Pe de alta parte, fiind unul din cele mai importante posturi tv ce transmit muzica clasica din Europa, Mezzo a preluat jenant de putine concerte. Nici TVR nu a difuzat decat o mica parte din ele, cele mai multe fiind difuzate online sau la TVR 3 la o calitate modesta a imaginii si sunetului, desi captarile s-au facut in conditii de excelenta calitate. Notorietatea festivalului in strainatate este prezenta mai ales in diaspora romaneasca si, partial, in lumea artistica, unde marile agentii si unii mari artisti au aflat ca e un os gros de ros si merita sa-i dea atentie, mai ales intr-o perioada destul de slaba ca frecventa a manifestarilor muzicale (nu degeaba e pus in septembrie, e perioada cea mai libera si artistii sunt relativ disponibili). Dar daca noi ne mandrim si ne bucuram ca vin marii artisti in festival, sa nu uitam ca la Budapesta (unde se gasesc usor bilete online si la preturi comparabile) aceiasi artisti si inca multi altii, pe care Romania inca ii viseaza sau nici macar atat, vin in timpul stagiunii normale, iar ei nu au nevoie de un Festival Enescu pentru a aduce elite mondiale. Eu unul imi doresc ca acest festival sa dispara in forma actuala si sa ajungem la acea „normalitate” europeana in care sa putem vedea si asculta tot timpul anului marii artisti, iar festivalul sa fie concentrat pe cateva evenimente care chiar sa fie speciale, iar concertele si spectacolele din festival sa fie programate de cateva ori, pentru a permite tuturor celor dornici sa poata veni. La Aix sunt 3-4 productii in fiecare an, fiecare cu minimum 2-3 reprezentatii. La Salzburg sunt mai multe, dar festivalul dureaza mai mult de o luna, iar cele cu cota mare de interes au minimum 4-5 reprezentatii. La celelalte festivaluri mari si cat de cat importante (Bayreuth, Baden Baden, Pesaro, Munchen, Savonlina, Wexford, Bad Wildbad, etc.), se face la fel. Doar in Romania este „altfel”.

    Apreciază

  2. Despre Opera
    decembrie 20, 2017

    Lansez un concurs fără premii: cine găsește primul numele firmei de PR a Salzburger Festspiele, câștigă.

    Mesajele de pe rețelele sociale pe care le primește OMA Vision zilele astea sună cam așa: „pentru mine George Enescu Festival inseamna OMA VISION”.

    Q.E.D.

    Apreciază

  3. Vivianne
    decembrie 20, 2017

    Da, acesta este crudul adevar.
    la ultimul concert la care am fost la festival, programul era facut cu picioarele.
    Compozitorii nu aveau numele intreg,denumirea pieselor erau parca dictate prin telefon..
    foarte rusinos! Plus descrierea solistilor era atat de puierila…
    bine ca doamna Argerich nu stie romaneste..
    din pacate nu isi da nimeni seama cat de puierila este imaginea festivalului si cat de „pe genunchi” este facuta.
    Nu invinovatesc pe nimeni, acum 8 nici eu nu imi dadeam seama care e cu adevarat calitatea unui lucru bine facut.
    De abia dupa ce am iesit din tara am inteles ce inseamna calitatea.
    Ne trebuie oameni tineri si cu experienta in domeniu!

    Apreciază

  4. Despre Opera
    decembrie 20, 2017

    O întrebare pentru publicul festivalului Enescu: Mai știți vreun festival mare care să aibă un slogan? (Salzburg, Aix, Orange, Verona, Verbier, BBC Proms etc.)?
    Așa mă gândeam și eu.

    Apreciază

  5. Dody C.
    ianuarie 13, 2018

    As avea mai multe comentarii la articolul dumneavoastra, insa doresc sa subliniez faptul ca publicitatea in ziare/reviste se face contra cost, aceasta fiind principala sursa de venit a publicatiilor respective. Prin urmare, faptul ca nu apar reclame cu festivalul Enescu in revistele de specialitate nu inseamna absolut nimic, nu este un argument impotriva notorietatii acestuia. Pur si simplu aceste reclame costa (si nu putin!), si nicio publicatie de pe planeta asta nu va face reclama daca nu primeste ceva la schimb (bani sau alte beneficii).
    In plus, Festivalul e realizat din bani publici…prin urmare, si aceste reclame ar fi platite tot din bani publici. Eu, ca si cetatean (desi nu ma intreaba nimeni…), prefer ca banii sa se cheltuiasca pe ceva util si constructiv, si mai putin pe reclame in reviste. Just saying.

    Apreciază

    • Despre Opera
      ianuarie 13, 2018

      Evident, nu e vorba numai despre reclamă. Totuși, reclama nu e vreo rușine și nu poate fi exclusă. Revistele muzicale sunt publicații de nișă, publicitatea este la prețuri foarte rezonabile. Pe de altă parte, publicitatea stradal-care se face în București aceluiași festival e scumpă.

      Apreciază

  6. Pingback: Festivalul Enescu, obișnuita apoteoză | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la decembrie 19, 2017 de în Analiză, Anunț, Festivalul Enescu 2017, Muzica, Nou și interesant şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: