Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Leo Hussain revine la Ateneu cu Mozart și Mahler


într-o Vineri, 29 martie, la Ateneul Român
W.A. Mozart: Missa Încoronării
Gustav Mahler: Simfonia nr. 5
Soliști: Veronica Anușca, Antonela Bârnat, Nicolae Simonov, Ștefan Lamatic
Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu” (maestru de cor: Iosif Ion Prunner)
Dirijor: Leo Hussain

Leo Hussain a condus pentru a doua oară Filarmonica în această stagiune, după ce în ultimii ani a frecventat mai mult Orchestra Națională Radio. Deși dirijorul lui Oedipe la Covent Garden este atent cu dramaturgia muzicală a unui program simfonic, găsesc curioasă alăturarea unei misse de Mozart cu Simfonia nr. 5 de Mahler.

Dacă ar fi să aleg o singură missă pe lista de înregistrări de luat pe o insulă pustie, după o chinuitoare frământare aș alege Krönungsmesse, simțindu-mă vinovat apoi pentru Gloria din Missa în si minor de Bach, sau pentru Benedictus din Missa solemnis a lui Beethoven. Missa Încoronării n-a fost scrisă cu ocazia unei încoronări, ci în eventualitatea uneia, fiind folosită pentru ceremoniile regale după moartea compozitorului. Poate că așa se explică sinceritatea ei, lipsa totală de ipocrizie și impresia pe care o induce, aceea de a te face martor al unei măreții delicate. Iar muzica și cuvântul, construind fraze împreună, nu s-au întâlnit parcă niciodată mai natural decât în această missă, în care sunetul înnobilează rostirea (un exemplu, aproape la întâmplare: schimbarea de atmosferă din Et incarnatus est).

Păcat că aranjamentul orchestral a fost în „marea tradiție” tipică anilor ’60, cu un cor supradimensionat dominând o falangă redusă de instrumentiști. Platoul de soliști a fost plasat între cor și orchestră, ceea ce diminua oarecum impactul vocilor, compensat de absența trombonilor (altfel, prezenți în partitura lui Mozart). Cel mai tare a suferit tânărul Ștefan Lamatic, o voce frumoasă de bas, dar repede acoperită de sunetele din jurul lui în Gloria și Credo.

Cu toate acestea, Leo Hussain a menținut spiritul muzicii, maniera lui rămânând atractivă și echilibrată. Fapt și mai extraordinar, primele două părți ale lucrării (Kyrie și Gloria) au arătat un cor reținut și foarte adecvat, însă, din păcate, minunea n-a ținut până la sfârșit: pe măsură ce trecea timpul, corul a cântat tot mai tare și din ce în ce mai neinteligibil, până când, la final, din Dona nobis pacem n-a rămas decât o bolboroseală zgomotoasă.

Momentul superb al acestei prime părți, căci a existat și era așteptat, a fost Agnus Dei, atunci când Veronica Anușca s-a desprins de ceilalți soliști, cântând de lângă dirijor. Fervoare, abandon mistic, într-o partitură care i s-a potrivit minunat (absența gravelor în Miserere nobis fiind cu totul neglijabilă). Soprana ONB a arătat în câteva minute că Mozart îi „vine″ cel mai bine, vocea rămânând mereu relaxată, cu un legato firesc și de bun gust. De ce nu Susanna sau Zerlina în locul ambițiilor sopranei de a forța Lucia și Gilda?

Ca să fiu sincer, îmi era teamă de Simfonia nr. 5 pentru că e o partitură dificilă, în special pentru secțiunea de corni e un prilej de greșeli și insatisfacții orchestrale. Leo Hussain a arătat că afinitatea sa pentru Mahler e reală (în Ianuarie a dirijat tot Mahler, la Ateneu). Se poate vorbi chiar de o viziune a dirijorului, căci a ales să nu accentueze marșul din prima parte, păstrând însă pulsația ritmică și plasând cornul solo din Scherzo în postură de solist, lângă percuție.  De altfel, în această a doua parte a serii, orchestra a fost amplasată diferit față de cum e obișnuința la Ateneu, cu partida de corni așezată în stânga (un model pe care-l folosește Daniel Barenboim, de exemplu).

O surpriză a fost Sorin Lupașcu, în postura de înlocuitor al șefului partidei, care a cântat foarte frumos solo-urile din partea a treia. Problemele au apărut la percuție, cu timpani care băteau pe lângă indicațiile dirijorului, dar, în final, Orchestra Filarmonicii a scos la capăt simfonia onorabil. Și peste toate acestea, un Adagietto inefabil și moderat ca tempo a dat nota de bun gust întregii interpretări, foarte apreciată de public la final, chiar dacă entuziasmul sălii a depășit puțin cumințenia interpretării.

Un comentariu la “Leo Hussain revine la Ateneu cu Mozart și Mahler

  1. Andronache
    aprilie 15, 2019

    cred ca la partea 1 si 2 a simfoniei 5, dl Leo a fost cam pe linga…. A dres busuiocul la Adagietto dar ramin la parerea ca Mahler e putin cam mult pt dl Leo. cel putin deocamdata

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: