Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Cronica unui spectacol politic: Richard 3 la Teatrul Bulandra


într-o Miercuri, 13 martie, la Bulandra
William Shakespeare: Richard al III-lea
Regia: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Traducerea și adaptarea: Daniela Dima
Costume: Fruzsina Nagy; muzica: Raul Kusak; decor: Andrei Șerban; consultant spațiu scenic: Octavian Neculai
Marius Manole (Richard), George Ivașcu (Regele Eduard al IV-lea, Un ucigaș, Lordul Primar al Londrei), Rodica Lazăr (Regina Elisabeta, Un călugăr), Cornel Scripcaru (Regina Margaret, Copilul Eduard, prinț de Wales, Shakespeare), Alexandra Fasolă (Lady Anne, Un călugăr), Cătălin Babliuc (Ducele de Buckingam), Adrian Ciobanu (Hastings, Un cetățean), Constantin Dogioiu (George, duce de Clarence, Lord Rivers, Sir Richard Ratcliffe, Un cetățean), Alin State (Brakenbury, Dorset, Catesby), Lucian Ifrim (Lord Stanley, Un ucigaș, Un cetățean), Mirela Gorea (Ducesa de York), Catinca Maria Nistor (Copilul Richard, O cetățeană, Un căpitan)

Andrei Șerban este regizorul român cu cea mai importantă și complexă carieră internațională din toate timpurile. Importantă pentru că este lungă, consistentă, cu momente de intensitate extraordinare. Complexă, pentru că succesul din teatru l-a propulsat în lumea operei, unde o cercetare în arhivele publicațiilor muzicale n-ar încăpea în spațiul unui articol, ci ar cere o carte, nescrisă încă. Dacă adaug la truismele de mai sus contextul cultural din România, avem toate argumentele care te constrâng să vezi orice montează în țară.

Richard al III-leaa devenit Richard 3 la Bulandra, via teatrul Radnóti din Budapesta, și schimbarea titlului, simplificatoare și ireverențioasă față de tradiția regală a numerotării monarhice, e un semn clar că Shakespeare va fi pus într-o mașină a timpului și plimbat printre noi, ca să vadă că nimic nu s-a schimbat, că teatrul său e etern actual. Dacă publicul de operă acceptă mai greu mișcarea de translație a subiectului unei opere în prezent, existând mereu o facțiune conservatoare care nu va accepta asta niciodată, lumea teatrului o îmbrățișează pur și simplu. În cazul lui Richard nu e greu deloc, pentru că lupta fără menajamente pentru putere este unul dintre cele mai complexe și mai neschimbate comportamente din istoria umanității. Dacă azi, într-o democrație, nu se mai ajunge la putere printr-o serie de crime, e pentru că metodele mai puțin sângeroase sunt pur și simplu mult mai eficiente.

Am asistat la o repetiție cu public, penultima dintr-o serie de nouă asemenea spectacole, tinzând asimptotic spre versiunea finală, așa cum declara regizorul într-un mic discurs înainte de intrarea actorilor în scenă, dar am decis să public o cronică abia după consumarea premierei.

Ascensiunea ducelui de Gloucester, eliminând pe oricine îi stă în cale, dușmani declarați sau aliați de conjunctură, e machiavelică avant la lettre, dar actuală. Astăzi, Europa suferă din cauza ascensiunii unor lideri puternici prin autoritatea pe care și-o asumă și prin fascinația pe care o provoacă mulțimii, oameni pentru care binele public este doar un scop care scuză mijloacele, sfârșind prin a corupe scopul în sine.

La rândul său, Andrei Șerban nu doar că asumă politizarea, ci o caută, identifică situații concrete din societatea românescă pe care le reproduce în punerea în scenă, ba chiar își asumă introducerea unei scene în care textul este adaptat și prezentat de însuși Shakespeare, întors printre vii. Nu am o obiecție la adăugarea unei scene cu text adaptat în teatru (dacă ar fi să privim așa, atunci ar trebui să demitem toată Trilogia Antică a lui Andrei Șerban, ceea ce ar fi absurd). Ceea ce la operă e interzis (cum ar fi ca regizorul să mai compună niște muzică pe lângă cea a lui Verdi sau Wagner?), la teatru mi se pare un non subiect. 

Spectacolul Richard 3 e periculos de lung (4 ore), scurgerea timpului e aproape chinuitoare în prima parte, iar pauza vine izbăvitoare. A doua parte a spectacolului, în care scurta domnie a lui Richard e plină de evenimente, culminând cu moartea sa, face ca timpul să treacă repede și să antreneze atenția. Decorul e minimalist, o continuare pe aceeași linie a scenografiei din Don Giovanni de la Opera Națională București, iar luminile sunt atașate decorului pe muchiile volumelor, o soluție ingenioasă dar care aplifică senzația de tușă groasă. Costumele sunt contemporane, cu accesorii simbolice medievale (coroana regală, gulere, spade, dar m-am mirat că blana de hermină e înlocuită de una monocoloră).

Toate personajele suferă de caricaturizare sau de îngroșări și sublinieri, unele devenind redundante. Copilul Eduard, Prinț de Wales, e cel mai vrednic de milă în acest context, imaturitatea sa nefiind inocentă, ci patologică prin adicția pentru jocurile pe consola portabilă. De fapt Cornel Scripcaru, cel care-l interpretează, e cel mai cameleonic actor din piesă. Regina Margaret, un alt personaj al său, ai zice că a coborât de pe scena unei grand opera și impresia pe care o face e cea mai puternică; actorul e uriaș, învăluit și machiat grotesc, iar rolul e scufundat în blesteme și profeții. Dar este interesant cum toate aceste personaje vrednice de dispreț în prima parte atrag empatie odată ce devin victime. Chiar și Richard, pe care puterea îl corupe și fizic, personajul ajungând să declame într-o stare jalnică, îmbrăcat numai în scutece pentru bătrâni neputincioși. O constantă a lui Andrei Șerban din ultimele sale producții teatrale (Omul cel bun din Seciuan, PescărușulCarousel, Mult zgomot pentru nimic și Richard 3) e frumusețea feminină, pe care alege să n-o contorsioneze, ci să o omagieze, utilizând actrițe frumoase cărora le încredințează personalități complexe.

Așa cum victimizarea iluminează personajele, iar căderea lui Richard e tulburătoare, și mesajul politic se spiritualizează, chiar dacă poate un pic cam târziu. Dacă o bună parte din piesă corupția puterii îi atinge pe toți, fără discriminare, culminând cu îndemnarea publicului să ia atitudine împotriva unei tiranii care este sugerată ca existând și în România, finalul piesei, în care Richmond este interpretat de același Marius Manole din rolul lui Richard, arată o altă obsesie a societății românești, după care toți politicienii sunt la fel de mizerabili. Or asta salvează ceva din discursul manifest al regizorului, arătând arta (și teatrul ca o formă de artă) ca oglindă a societății, nu ca o propagandă făcută împotriva uneia dintre tabere (de obicei cea aflată la putere). E totuși târziu, punerea în scenă de la Bulandra pare multă vreme un manifest artistic al  mișcării #rezist/USR etc., dovadă și cronicile exaltate preluate de website-urile din opoziție

Și totuși, societatea românească este străbătută de niște dezbateri pe teme mai înalte decât simplele lupte politice dintre PSD și ceilalți, chit că politicienii se poziționează și ei față de aceste teme. E vorba de noul șovinism românesc, imanent în toată societatea, inclusiv în artă (ex. scandalul baletului de la ONB din 2016), sau de discriminare (vezi referendumul pentru familia tradițională), pe lângă care corupția apare cu evidență mai mult ca un teren de luptă, căci de dezbatere nu poate fi vorba (există o tabără care să susțină corupția per se? nu, există corupți care se dezvinovățesc și luptă să nu fie condamnați). 

Marius Manole (Richard) și Cornel Scripcaru (Margaret) – Richard 3 la Teatrul Bulandra (r. Andrei Șerban) – Foto ©: Mihaela Petre

Așa cum se obișnuiește în ultimii ani, se strigă foarte mult în Richard 3, sau mai degrabă (dar cine e atent la aceste detalii?) se aude foarte tare totul, din cauza lavalierelor, chiar și atunci când actorii șoptesc. Sigur, și societatea românească e nevrotică, dar mie unuia mi se pare că se aude mai tare decât la operă, unde toate vocile sunt impostate, dar măcar au o armonie. Înțeleg că, la premieră, sonorizarea a fost mai temperată. Actorii, în cea mai mare parte a lor, devin și mai cabotini din cauza microfoanelor și rezultatul este că personajele par mai degrabă teleghidate de dorințe și impulsuri de moment, fără nici o privire spre interior. Nu mai puțin adevărat este și că teatrul lui William Shakespeare favorizează cabotinajul, dacă îmi amintesc de Lawrence Olivier în același rol, cabotin și genial în același timp.

Alegerea lui Marius Manole pentru rolul principal e surprinzătoare doar în aparență, pentru că alura lui adolescentină este de fapt foarte apropiată de realitatea istorică; să nu uităm că Richard era foarte tănăr când a ajuns rege și că a murit la doar 32 de ani. Actorul vedetă al Teatrului Național impresionează prin prezența sa constantă pe scenă, efortul e vizibil (și titanic), dar rezolvarea psihologică a personajului e destul de liniară, lăsând regizorul să-i contureze evoluția de la costumul din piele de șarpe cu care începe, pe care-l năpârlește atunci când devine lord protector, machiat violent ca rege și sfârșind în decrepitudine. 

În fond, conducătorii de tipul lui Richard sunt niște psihopați, incapabili de empatie, de iubire și mai ales de loialitate. Aș zice chiar că mai degrabă Traian Băsescu seamănă cu Richard, prin înverșunarea cu care și-a eliminat atât adversarii reali cât și pe cei închipuiți, decât vreun Liviu Dragnea, preocupat mai mult de salvarea de la închisoare și în luptă cu regulile democrației.

În acest sens, sunt de părere că actorul care-l interpretează pe Richard ar trebui să fie cât mai convingător tocmai atunci când simulează sentimentele pe care nu le cunoaște: loialitatea, dragostea, empatia, în timp ce abisul în fața căruia se cutremură e creat de constatarea absenței acestor sentimente. La Marius Manole părea să fie invers.

În fine, dacă ar fi să continui jocul identificărilor pe care-l propune Andrei Șerban, m-aș fi amuzat foarte tare dacă unul dintre rolurile încredințate lui George Ivașcu ar fi fost nu cel de primar al Londrei ci un fel de ministru al ceremoniilor de la curtea regală, căci viața bate filmul, cum se spune, în cazul acestui actor ajuns unul dintre cei mai caricaturali miniștri ai culturii de la 1989 încoace (și propus de PSD). În orice caz, Richard 3 m-a convins că și acel mandat real de ministru a fost doar un rol, jucat mai prost decât pe scenă.

Pentru mine, toate aceste îngroșări și caricaturizări mută atenția de la progresia dramatică a piesei, acea mărire și decădere care vor fascina întotdeauna. Cu toate acestea, publicul reacționează și se implică afectiv în momentele când identifică aluziile foarte străvezii la episoadele politice de la noi. Probabil că și asta e un merit, că până la urmă fiecare spectator rămâne cu ceva, ceea ce face ca Richard 3 să fie un spectacol recomandabil oricui, chiar dacă nu provoacă emoții atât de viscerale precum Lucia di Lammermoor regizată de Andrei Șerban la Paris, Iași și București.

În fine, cred că Richard 3 este, după Pescărușul montat la Un Teatru, unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Andrei Șerban puse în scenă în București în ultimul an. Vă propun chiar un clasament al acestor piese, invitând cititorii să voteze preferințele lor:

5 comentarii la “Cronica unui spectacol politic: Richard 3 la Teatrul Bulandra

  1. Vlad Slăvoiu
    martie 16, 2019

    Din clasamentul dumneavoastră lipsește „Soldatul de ciocolată” (Odeon). Pentru mine, cele mai bune sunt „Pescărușul” și „Soldatul” – niște țăcăneli chiar foarte emoționante și ultra jucăușe, care mi-au făcut mare plăcere.

    Marius Manole e un actor mediocru, dar, pentru fițele publicului de la Bulandra, e foarte potrivit.

    Apreciază

  2. Vlad Slăvoiu
    martie 16, 2019

    Și l-ați adăugat și pe „Ivanov”, chiar uitasem de el… 🙂 Și nici nu mai știu dacă mi-a plăcut sau nu, știu sigur că-mi place piesa, spectacolul dlui Șerban habar nu mai am.

    Și mai știu că îmi place pofta de joacă pe care o au actorii din „Pescăruș” și din „Soldat”: în ăsta din urmă joacă oamenii de zici că-s looney tunes, nu alta, iar primul e frumusețe pură.

    Apreciază

    • Despre Opera
      martie 16, 2019

      Ar mai trebui un Poll și cu spectacolele de operă, da’ nu vreau să cad în hagiografie.

      Apreciază

      • Vlad Slăvoiu
        martie 16, 2019

        :))

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la martie 15, 2019 de în Cronica, Premieră, Spectacole, Teatru şi etichetată , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: